EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ. DR. CONSTANTIN ANGELESCU
Autor: Consilier juridic Daniel Jurj
Așa cum arată autorul Dumitru Daniel-Șerban în cartea sa „Achizițiile publice. Teoria și practica jurisdicției administrative”, orice raportare la trecut nu vatămă, dimpotrivă. Raportarea la trecut se efectuează pentru a determina prezentul și a prefigura viitorul.
Chiar dacă, în timp, actul normativ care reglementează sistemul achizițiilor publice a suferit modificări, raportat la condițiile istorice în care s-a dezvoltat și transformat, principiile și valorile pe care le apără au rămas neschimbate întrucât ele constituie izvorul dreptului achizițiilor publice, piatra de temelie pe care se fundamentează toată construcția juridică a legii achizițiilor publice, indiferent de perioada istorică în care aceasta activează.
Astfel, Regulamentul relativ la comptabilitatea publică[1], primul act normativ în care a fost tratată sistematic și unitar materia achizițiilor publice, adoptat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin Decretul nr. 29 din 29 noiembrie 1860, îngloba în normele sale majoritatea perceptelor definitorii ale procedurilor actuale de achiziție publică:
-transparența
-concurența
-tratamentul egal
-utilizarea eficientă a banilor publici
-desemnarea câștigătorului pe baza unui criteriu obiectiv, prețul cel mai scăzut
-posibilitatea de a formula contestații
-evitarea conflictului de interese
De asemenea, Legea nr. 95/1925 pentru unificarea administrativă, promulgată prin Decretul nr. 1972 din 13 iunie 1925, prin articolul nr. 61 stipula că primarul prezidează ținerea licitațiilor și prin art. 281 faptul că primarii, președinții comisiilor interimare, prefecții și membrii delegațiunii permanente comunale și județene și membrii consiliilor comunale și județene sunt responsabili bănește către comună sau județ de toate pagubele ce le-au cauzat printr-o administrație de rea credință și atunci când vor fi contractat lucrări fără ca să aibă anumite fonduri alocate. Acesta legea instituia și următoarele principii:
– principiul bunei-credințe și
– principiul asumării răspunderii,
Putem afirma faptul că, prin individualizarea responsabilității în conformitate cu prevederile Codului civil privind răspunderea pentru fapta proprie, vechile prevederi antemenționate erau mai adecvate reglementării principiului asumării răspunderii în cadrul procedurii de achiziție publică, spre deosebire de prevederile O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Astfel, acest ultim act normativ care instituie declarativ principiul asumării răspunderii, impune obligativitatea întocmirii unor note justificative privind deciziile asumate în cadrul procedurii de achiziție publică dar, la capitolul sancțiuni, prin alin. 5 al art. 294, realizează o disoluție a răspunderii pentru abaterile săvârșite, prevăzând posibilitatea aplicării contravențiilor atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.
Astfel, în cazul aplicării sancțiunii autorității contractante, stabilirea răspunderii individuale a persoanelor din cadrul autorității contractante, implicate în elaborarea și desfășurarea procedurii de achiziție publică, este subiectivă, ea nefiind stabilită prin actul constatator al contravenției și, nefiind reglementată prin O.U.G. nr. 34/2006, de obicei nu este reglementată nici la nivelul autorității contractante prin proceduri interne.
Buna-credință și responsabilitatea reprezintă garanția aplicării tuturor principiilor care trebuie să guverneze achizițiile publice.
Dr. Constantin Angelescu, politician, medic și profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, reformator al școlii românești în perioada interbelică, reprezintă un astfel de exemplu de bună-credință și responsabilitate în achiziții publice.
Dr. Constantin Angelescu a ocupat funcția de Ministru al instrucțiunii între anii 1922 – 1926; 1927-1928 și 1933-1937, perioade în care întreaga sa activitate s-a concretizat în trei direcţii specifice: în primul rând unificarea învăţământului; apoi uriaşa campanie de construcţii de clădiri şcolare şi, nu în ultimul rând, ridicarea statutului cadrului didactic[2].
Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”
Opera sa de construcţii şcolare este apreciată fiind ca cea mai amplă operă constructivă pe care a cunoscut-o statul român la începutul secolului XX.
Prima grijă a noului ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice a fost de a se informa asupra stării în care se aflau clădirile, unde urma să se desfăşoare procesul educativ. Realizează numeroase statistici şi procese verbale pe baza acestor date culese, urmând a se lua măsuri.
S-a călăuzit după principiul căruia o instituţie şcolară nu poate funcţiona decât într-un local înzestrat cu dispozitive şi dotări materiale adecvate.
Din inițiativa sa a fost elaborat un proiect-tip care stabilea dimensiunea școlii și a claselor, materialele de construcție, modul de realizare.[3]Aceasta aveau patru săli de clasă, cancelarie şi camera directorului, dobândind numele de tip „Angelescu”.
În această acțiune au fost antrenați profesorii, învățătorii, preoții, primarii și fruntașii comunelor aparținând partidelor politice, care contribuiau cu bani și cu material. La rândul lor, sătenii făceau cărăușie și asigurau mâna de lucru.
Ministrul ţinea contact personal cu fiecare comitet, împărţea sfaturi, subvenţii sau imputări, făgăduieli, sau lua angajamente, cunoscând situaţia prin fiecare localitate.
În inspecţiile pe care le făcea, care durau zile întregi, alerga din sat în sat, cerceta toate construcţiile din regiune, aducând laude sau mustrând, unde era cazul.
Pentru a stimula și răsplăti eforturile și rezultatele celor mai muncitori colaboratori la această mare opera, a instituit în acest scop şi o medalie, „Răsplata Muncii pentru construcţiuni şcolare”, pe care o oferea personal.
Constantin Kiriţescu, colaborator al său, în amintirile sale povestea că uneori „Când situaţia reclama sancţiuni ori stimulente mai energice, nu se putea opri de a apela la puterea de convingere a bastonului său pe spinarea vreunui antreprenor hrăpăreţ sau a unui primar indolent…”
În timpul ministeriatului său s-au construit aproximativ 10.000 de școli, cele mai multe în mediul rural.
Marele efort pe care îl concentrase ministrul pentru construcţia de şcoli atrăsese opinia publică, începând de la glume, ironii, persiflări, ca apoi, să lase loc admiraţiei față de cel care apăruse la un moment supranumit „doctorul Cărămidă”.
[1] Dumitru Daniel Șerban-Achizițiile publice.Teoria și practica jurisdicției administrative-Editura Hamangiu 2012-,,Acest regulament a fost însoțit de Regulamentu special subt numirea de jurnalul consiliului prin care se regulează contabilitatea lucrărilor publice, precum și de Regulamentu pentru adjudicări, în care erau expuse condițiile de participare la licitațiile de lucrări, regulile de organizare a licitațiilor, o serie de reguli de executarea, recepția și garantarea lucrărilor etc.“
[3] Ioan Scurtu-Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică-Editura RAO București 2001
]]>