Parteneriatul public privat – cadrul legal

Parteneriatul public privat nu are, în acest moment, o definiție unanim acceptată în literatura de specialitate. Comunitatea juridică, comunitară și autohtonă, consideră că acest concept de parteneriat public-privat (PPP) exprimă o modalitate de cooperare între autoritatea publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri ori companii, pentru furnizarea unor servicii publice de calitate. Cadrul legal La nivel național, s-a ales înlocuirea noţiunii de „parteneriat public-privat” cu cele de „concesiune de lucrări publice” şi „concesiune de servicii”, ca forme particulare ale acestui concept, definite mult mai concret la nivelul acquis-ului comunitar (Directivele 17/2004/EC şi 18/2004/EC), dar care nu acoperă toate modalităţile de realizare a unui parteneriat între o entitate publică şi una privată. Trebuie menționat faptul că legislația română a fost armonizată în totalitate cu legislația comunitară, până în prezent nefiind înregistrate conflicte între normele interne și cele europene în ceea ce privește această instituție de drept. Principalele acte normative referitoare la contractele de concesiune de lucrări publice şi servicii sunt:

  • Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de conces concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
  • Hotararea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din OUG nr. 34/2006 consolidata în baza Hotarârii nr.1.056/2006, a Hotarârii nr.1.337/2006 si a Hotararii nr.834/2009;
  • Hotarare nr. 1660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 modificata si completata prin H.G. nr. 198/2007;
  • Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr. 107/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
  • Ordinul ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice nr.1517/9574/2009 privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice şi servicii în România.
La nivel comunitar, conceptul este reglementat de următoarele acte normative:
  • Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale
  • Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de produse şi de servicii
  • Directiva 89/665/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 decembrie1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor privind căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări
  • Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor
  • Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice
  • Regulamentul (CE) nr. 1564/2005 al Comisiei din 7 septembrie 2005 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice în conformitate cu Directivele 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi Consiliului.
]]>