Tag: ghis bune practici achizitii

Autor: Consilier juridic Daniel JURJ

Prin Ordinul nr. 543 din 4 iunie 2013 al Ministrului Fondurilor Europene, nr. 2.366 din 24 iulie 2013 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, nr. 1.446 din 5 iunie 2013 al Ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, nr. 1.489 din 25 iunie 2013 al Ministrului Economiei, nr. 1.441 din 1 iulie 2013 al Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și nr. 879 din 17 iunie 2013 al Ministrului Transporturilor, a fost aprobat Ghidul privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice şi recomandările Comisiei Europene ce trebuie urmate de autorităţile de management şi organismele intermediare în procesul de verificare a procedurilor de achiziţii publice.[1]

Deși ghidul respectiv nu definește noțiunea de risc în domeniul achizițiilor publice, din analiza textului rezultă o abordare unilaterală a noțiunii de risc, respectiv cea din perspectiva organismului de supraveghere și control, potrivit căruia riscul în domeniul achizițiilor publice reprezintă orice act al autorității contractante care constituie o neregulă privind respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice.

În draftul Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale[2], comandat de A.N.R.M.A.P., riscurile în domeniul achizițiilor publice sunt tratate la punctul 2.2.4 Managementul riscurilor și la punctul 3.2 Soluții de minimizare a riscului apariției neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice.

Dacă la punctul 3.2 Soluții de minimizare a riscului apariției neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice întâlnim aceeași abordare unilaterală a riscului, din perspectiva organismului de supraveghere și control, în schimb la punctul 2.2.4 Managementul riscurilor avem de a face cu o tratare a riscurilor din perspectiva autorității contractante, respectiv ca posibilitate de neîndeplinire a obiectivului urmărit de aceasta în cadrul procedurii de achiziție publică.

Nici în acest document nu avem o definiție a riscurilor, dar din context putem defini riscurile în domeniul achizițiilor publice ca fiind evenimente probabile, care pot avea un impact nedorit asupra rezultatelor, respectiv care conduc inevitabil la apariția de nereguli/neconformități care pot afecta atingerea obiectivelor autorității contractante.

Având în vedere definiția generală, potrivit căreia riscul reprezintă o combinație între probabilitatea producerii unui eveniment nedorit, și consecințele negative care rezultă în cazul producerii acestuia, orice analiză a riscului în domeniul achizițiilor publice implică atât evaluarea posibilității producerii cât și evaluarea întinderii efectelor sale.[3]

Achizițiile publice sunt supuse atât obiectivului general al achizițiilor, respectiv acela de a obține prin mijloace etice, cu eficiență și economie, cel mai bun raport preț-calitate pentru fiecare unitate monetară cheltuită, cât și normelor imperative statuate de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care impun autorităților contractante ca orice decizie privind achiziția să fie luată într-un mod transparent și să nu aibă ca efect restrângerea concurenței.

Astfel, achizitorii din sectorul public răspund atât în fața contribuabililor ai căror bani sunt cheltuiți, cât și în fața ofertanților nemulțumiți și a potențialilor ofertanți.

De asemenea, acești achizitori trebuie să definească proceduri și practici care să reziste verificărilor minuțioase făcute în cursul unui audit guvernamental sau al unei contestări în instanță sau în fața organismelor specializate, formulată de un ofertant considerat dezavantajat, împotriva oricărei decizii de achiziție luate.[4]

Rezultă faptul că, în domeniul achizițiilor publice, autoritățile contractante sunt supuse unui dublu risc:

– riscul neîndeplinirii atingerii obiectivului urmărit prin licitarea contractului, și

– riscul încălcării reglementărilor privind achizițiile publice.

I. RISCUL NEÎNDEPLINIRII ATINGERII OBIECTIVULUI URMĂRIT PRIN LICITAREA CONTRACTULUI

Prin procedurile de achiziție publică autoritatea contractantă urmărește satisfacerea unei necesități, în condițiile cele mai avantajoase din punct de vedere financiar și calitativ.

Principalii factori de risc în acest domeniu sunt:

– stabilirea necorespunzătoare a valorii estimate a contractului, cu consecința desemnării fie a unei oferte de calitate necorespunzătoare fie a uneia cu preț nejustificat de ridicat raportat la valoarea bunurilor similare de pe piața concurențială;

– definirea neconformă a necesităților autorității contractante, prin cerințele caietului de sarcini, ceea ce poate conduce la desemnarea ca și câștigătoare a unei oferte care nu satisface pe deplin necesitățile urmărite prin achiziția publică;

– stabilirea necorespunzătoare a factorilor de evaluare și a ponderii acestora, cu consecința alegerii unei oferte mai puțin avantajoase pentru autoritatea contractantă, în detrimentul unei oferte în mod obiectiv mai bună, dar care a fost dezavantajată de algoritmul de evaluare stabilit;

– redactarea neclară sau insuficient de cuprinzătoare a clauzelor contractuale, cu consecința împiedicării unui management performant al contractului, care să gestioneze derularea acestuia în favoarea autorității contractante, în conformitate cu obiectivul urmărit prin procedura de achiziție;

– înțelegerile secrete între ofertanți, cu consecința împiedicări eforturilor autorității contractante de a obţine produse, servicii și lucrări la cel mai mic preţ posibil.

Organizaţia pentru Cooperare Economică si Dezvoltare a elaborat în februarie 2009 un ghid pentru responsabilii de achiziţii publice, cuprinzând linii directoare pentru combaterea trucării ofertelor în cadrul licitaţiilor.[5]

Conform ghidului sus-menționat sunt identificate următoarele metode de fraudare a licitațiilor:

• Ofertare închisă. Ofertarea închisă (denumită şi ofertare complementară, de curtoazie, fiduciară sau simbolică) este modul cel mai frecvent prin care sunt implementate strategiile de fraudare a licitaţiilor. Ea apare atunci când persoane fizice sau companii decid să prezinte oferte care implică cel puţin una din următoarele situaţii:

– un competitor este de acord să prezinte o ofertă care este mai mare decât oferta câştigătorului desemnat,

– un competitor prezintă o ofertă care se ştie că este mult prea mare pentru a putea fi acceptată, sau

– un competitor prezintă o ofertă ce conţine termeni speciali care se ştie că nu vor fi acceptaţi de către client. Ofertarea închisă este menită a da impresia unei competiţii veritabile.

• Reţinere de la ofertare. Schemele de reţinere de la ofertare implică acorduri între competitori în care una sau mai multe companii consimt să se abţină de la ofertare sau să retragă o ofertă prezentată anterior astfel încât oferta câştigătorului desemnat să fie acceptată. În esenţă, reţinerea de la ofertare înseamnă că o companie nu prezintă o ofertă pentru adjudecarea finală.

• Alternarea ofertei. În cadrul schemei de alternare a ofertei, companiile conspiratoare continuă să oferteze, dar consimt să fie, pe rând, ofertantul câştigător (respectiv cea mai mica ofertă calificată). Modul în care sunt implementate acordurile de alternare a ofertei poate varia. De exemplu, conspiratorii ar putea alege să aloce aceeaşi sumă de bani din cadrul unui anumit grup de contracte fiecărei companii ori să aloce volume corespunzătoare dimensiunilor fiecărei companii.

• Alocarea pe piaţă. Concurenţii împart piaţa şi decid să nu concureze pentru anumiţi clienţi ori într-o anumită zonă geografică. De exemplu, firmele concurente pot aloca diverselor companii clienţi specifici sau tipuri de clienţi astfel încât concurenţii să nu oferteze (sau să prezinte numai oferte de acoperire) pentru contractele oferite de o anumită clasă de clienţi potenţiali care sunt alocaţi unei companii anume. La rândul său, respectivul competitor nu va oferta competitiv împotriva unui grup desemnat de clienţi alocaţi altor companii în cadrul acordului.

Ca metode de reducere a riscului neîndeplinirii atingerii obiectivului urmărit prin licitarea contractului, se recomandă ca:

• stabilirea valorii estimate a contractului să fie efectuată pe baza prospectării prealabile a pieței;

• să se asigure că este stimulată concurența, respectiv că selecţia calitativă şi criteriile de atribuire sunt alese astfel încât ofertanţii validaţi, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, nu sunt împiedicați inutil să participe la licitație. Criteriile de calificare și selecție și cele de evaluare trebuie atent selectate și analizate astfel încât să conducă la identificarea unui ofertant adecvat care:

  • trebuie să fie independent de ceilalți ofertanți;

  • trebuie să dispună de resurse financiare, de competenţa relevantă dovedită şi să aibă motivaţia şi capacitatea de a îndeplini contractatul, sub forma unei forţe competitive viabile şi active, aflate în concurenţă cu ceilalți ofertanți;

  • să nu trebuie să creeze riscul de neexecutare, întârziere a executării sau de executare necorespunzătoare a contractului;

  • redactarea a clauzelor contractuale să aibă în vedere rezultatele unei analize de risc privind factorii care pot influența derularea corespunzătoare a contractului;

  • autoritatea contractantă să solicite ofertantului câștigător furnizarea unor instrumente corespunzătoare de garantare a îndeplinirii obligațiilor contractuale.

II. RISCUL ÎNCĂLCĂRII REGLEMENTĂRILOR PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE

De la bun început, dorim să subliniem faptul că, principalul risc la acest capitol îl reprezintă atribuirea directă ilegală a contractului, care potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție[6] reprezintă cea mai gravă încălcare a dreptului comunitar în domeniul achizițiilor publice din partea unei autorități contractante, sancțiunea fiind declararea absenței efectelor contractului.

Un alt risc considerat o gravă încălcare a reglementărilor privind achizițiile publice și care nu poate fi remediată decât prin anularea contractului, îl reprezintă încălcarea regulilor privind conflictul de interese. Încălcarea regulilor privind conflictul de interese ridică suspiciuni cu privire la transparența și obiectivitatea procedurii de achiziție chiar dacă aceasta nu este urmată și de alte încălcări ale legislației achizițiilor publice, soluția anulării contractului rezultând tocmai din necesitatea înlăturării acestei suspiciuni.

Potrivit punctului 3.1.4 Consecințele sancționatorii ale neaplicării prevederilor legale privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri naționale aferente acestora, din draftul Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale, riscurile, respectiv abaterile prevăzute de OUG nr. 66/2011 a căror constatare conduce la aplicarea unei corecții sau reduceri, constau în:

1. În cazul contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

• Nerespectarea regulilor de publicitate;

• Nerespectarea regulilor de publicitate, dar, totuşi, a existat un anumit grad de publicitate;

• Atribuirea de contracte de achiziţie (acte adiţionale) pentru lucrări, servicii sau bunuri suplimentare atribuite fără aplicarea unei proceduri competitive, fără respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară, inclusiv în absenţa unei urgenţe extreme determinate de apariţia unor evenimente imprevizibile sau în absenţa unor circumstanţe neprevăzute;

• Achiziţia unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care datorită unor circumstanţe neprevăzute au devenit necesare, cu depăşirea procentului din valoarea contractului iniţial pentru respectivele lucrări sau servicii, procent stabilit ca limită prin legislaţia naţională şi comunitară privind achiziţiile publice;

• Nedeclararea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie şi a factorilor de evaluare în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare;

• Aplicarea de criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale;

• Stabilirea în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare a unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare nelegali;

• Definirea insuficientă sau discriminatorie a obiectului contractului;

• Negocierea în timpul procedurii de atribuire;

• Reducerea obiectului contractului fără reducerea proporţională a valorii contractului;

• Reducerea obiectului contractului cu reducerea proporţională a valorii contractului;

• Aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire;

2. În cazul contractelor a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

• Nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă;

• Contracte de achiziţii (acte adiţionale) pentru bunuri, lucrări sau servicii suplimentare, atribuite fără competiţie adecvată, în absenţa unei urgenţe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în absenţa unor circumstanţe neprevăzute;

• Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie[7] sau a unor factori de evaluare nelegali;

• Încălcarea principiului tratamentului egal.

În cazul achizițiilor publice finanțate din fonduri locale sau naționale, consecința încălcării reglementărilor privind achizițiile publice o reprezintă sancționarea autorității contractante prin aplicarea de către A.N.R.M.A.P. a uneia sau mai multor amenzi prevăzute de art. 294 din O.U.G. nr.34/2006.

La pct.3.2 Ghidul prezintă următoarele soluții de minimizare a riscului aparitiei neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice:

• Introducerea transparenței maxime în procedura de achiziție pentru a se împiedica riscul interferențelor politice sau de alt fel;

• Reevaluarea capacității interne și a înțelegerii regulilor de achiziții publice de către personalul implicat în derularea procedurilor de achiziție publică (organizarea periodică de programe de formare continuă a personalului, suplinirea personalului, cooptarea unor experți externi în conformitate cu complexitatea procedurilor derulate de autoritatea contractantă);

• Crearea de proceduri interne la nivelul compartimentelor de achiziții publice ale autorităților contractante inclusiv realizarea unor liste de verificare aferente fiecărei faze a procesului de achiziție;

• Utilizarea de instrumente și metodologii suport: manuale de achiziții, documentații de atribuire standard, liste de verificare, șabloane pentru comunicare și evaluare;

• Introducerea unor verificări independente în fiecare fază cheie a procedurii de achiziție publică.

 În afara autorității contracatante, un alt actor supus unui dublu risc în domeniul achizițiilor publice este operatorul economic participant la o procedură coruptă de achiziție publică.

Potrivit United Nations Global Compact, corupția în tranzacțiile de achiziții publice este de multe ori o sabie cu două tăișuri.[8]

În cazul în care o companie se angajează în activități de corupție pentru a câștiga licitația publică, aceasta este supusă atât risculului de extorcare, de costuri suplimentare ale afacerilor ca urmare a plății mitei și cât și riscului sancțiunilor legale privind practicile corupte.

Pe de altă parte, în cazul în care o companie rezistă activității de corupție și nu răspunde la cererea de mită aceasta este supusă riscului de a pierde licitația publică. Companiile care rezistă în aceste cazuri pot suferi un dezavantaj incorect față de concurenții lor, care dau curs solicitărilor de mită.

Corupția în tranzacțiile de achiziții publice, creează astfel pe piață un câmp neuniform de joc și erodează concurența loială.

Exercitarea căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și sesizarea cazurilor de corupție reprezintă metodele de minimizare a riscurilor la care pot fi supuși operatorii economici participanți la procedurile de achiziție publică.

Identificarea și minimizarea riscurilor în domeniul achizițiilor publice prin procesul de management al riscurilor[9], nu trebuie să fie doar rezultatul eforturilor individuale ale celor trei actori implicați în domeniul achizițiilor publice, respectiv al organismelor de supraveghere și control, al autorităților contracatante și al operatorilor economici, ci rodul unei colaborări transparente între aceștia, în scopul realizării unui management eficient și global al riscurilor pe cele două componente, respectiv a probabilității producerii și a întinderii consecințelor riscurilor.