Tag: criterii de atribuire

Posted on

Din jurisprudenţa CJUE – Cazul Concordia

Expert achizitii publice Gelu CAZAN

Criteriile de atribuire sau, mai degrabă, alegerea factorilor de evaluare în contextul utilizării criteriului ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, generează în continuare bătăi de cap autorităţilor contractante în încercarea acestora de a identifica factori cât mai obiectivi, cuantificabili, relevanţi pentru contract și care să nu fie consideraţi ca reprezentând un mijloc de favorizare a unui anumit operator economic.

Un caz al Curții de Justiție a Uniunii Europene, des invocat în contextul modului de stabilire a criteriilor de atribuire, este C‑513/99 Concordia Bus Finland v Helsinki kaupunki și HKL Bussiliikenne. Cazul Concordia este considerat ca fiind unul de referinţă mai cu seamă în ceea ce privește dreptul autorităţii contractante de a utiliza criterii ecologice, dar nu trebuie trecute cu vederea și alte elemente reflectate în decizia CJUE, care pot fi utile în stabilirea criteriilor de calificare.

Cazul a avut ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 234 CE de Korkein hallinto oikeus (Curtea Supremă Administrativă din Finlanda). Cererea privea interpretarea Articolelor 2(1)(a), 2(2)(c), 2(4) și 34(1) din Directiva 38/1993/CEE și a fost formulată în cadrul unui litigiu între, pe de o parte, Concordia Bus Finland și, pe de altă parte, municipalitatea din Helsinki și HKL Bussiliikenne, ca urmare a deciziei autorității contractante de a atribui un contract de operare a unei linii de transport cu autobuzul către operatorul economic HKL Bussiliikenne.

Municipalitatea Helsinki a iniţiat, prin publicarea unui anunţ de participare în JOUE, o procedură pentru atribuirea unui contract de achiziţii publice în vederea operării reţelei de transport cu autobuzul conform unor rute și intervale orare clar stabilite. Contractul a fost împărţit în 7 loturi, fiecare lot corespunzănd uneia dintre rutele pentru care se solicita depunerea de oferte.

Criteriul anunţat pentru atribuirea contractului (contractelor) a fost ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Stabilirea celei mai avantajoase oferte urma să se realizeze pe următoarele trei (sub)criterii:

– Preţul global solicitat pentru operare;

– Calitatea parcului de autobuze;

– Managementul calităţii și al protecţiei mediului.

În ceea ce privește calitatea parcului de autobuze, printre alţi factori de evaluare care urmau să fie luaţi în considerare, se numărau și următorii:

– Utilizarea de autobuze cu emisii de oxid de azot, urmând a se acorda puncte suplimentare pentru emisii sub 4g/kWh (+2,5 puncte/autobuz) și sub 2g/kWh (+3,5 puncte/autobuz);

– Utilizarea de autobuze cu nivel de zgomot redus, urmând a se acorda puncte suplimentare pentru un nivel de zgomot sub 77dB (+1 punct/autobuz).

Pentru unul dintre loturi au fost primite 8 oferte, printre care și cele depuse de Concordia și de HKL. Este cazul să precizăm că statutul HKL era unul aparte, în sensul că acest operator economic reprezenta în fapt unitatea de producţie autobuze din cadrul Întreprinderii de Transport al Municipalităţii Helsinki. Cu toate acestea, HKL era, din punct de vedere economic, separată de Intreprinderea de Transport a Municipalităţii Helsinki, ţinând propria contabilitate și având bilanţuri separate.

În urma evaluării pentru acest lot, a fost declarată câștigătoare oferta HKL, în timp ce oferta Concordia s-a clasat pe locul al doilea. Deși preţul ofertat de Concordia a fost mai bun, iar pentru cel de-al treilea criteriu ambii ofertanţi au obţinut punctaj maxim, oferta HKL a devenit câștigătoare prin obţinerea unui punctaj maxim pentru criteriile care vizau emisiile de oxid de azot și nivelul de zgomot, în timp ce Concordia nu a primit pentru aceste criterii niciun punct suplimentar.

Concordia a atacat iniţial această decizie, solicitând anularea ei, la Consiliul Concurenţei din Finlanda, argumentând, printre altele, că acordarea de puncte suplimentare pentru autobuze cu emisii de oxid de azot și nivel de zgomot situate sub o anumită limită este inechitabilă și incorectă, în condiţiile în care numai un singur operator economic de pe piaţă avea posibilitatea reală să furnizeze un autobuz cu astfel de caracteristici.

Consiliul a respins acţiunea, astfel că, nemulţumită de rezultat, Concordia s-a adresat Curţii Supreme Adminstrative. Aceasta din urmă a decis să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii de Justiţie o serie de întrebări preliminare cu privire la clarificarea următoarelor aspecte:

1) În contextul atribuirii unui contract de operare a unei linii de transport cu autobuzul pe baza criteriului ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, Directivele europene permit, printre alte (sub)criterii, utilizarea unora care să permită acordarea de puncte suplimentare pentru reducerea nivelului de emisii a oxidului de carbon și a nivelului de zgomot?

2) Dacă răspunsul la întrebarea anterioară este unul pozitiv, ar trebui interpretate prevederile comunitare în sensul că acordarea de puncte suplimentare pentru astfel de caracteristici nu este, totuși, permisă – în cazul în care se cunoaște încă de la început că propria intreprindere de transport a autorităţii contractante are capacitatea să furnizeze autobuze cu astfel de caracteristici și că, în circumstanţele date, această capacitate o au doar foarte puţine întreprinderi de pe piaţă?

În ceea ce privește răspunsurile Curții de Justiție, aceasta a precizat, printre altele, că:

– Articolul 36 (1) din Directiva 50/1992/CEE și, asemenea, articolul 34 (1) din Directiva 38/1993/CEE (asimilabile în prezent articolului 53 din Directiva 18/2004/CE) stipulează că, atunci când este utilizat criteriul ”oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, pot fi utilizate diverse (sub)criterii cum ar fi, de exemplu, calitatea, meritul tehnic, caracteristici funcţionale și estetice, asistenţa tehnică și serviciile post-vânzare, data livrării, perioada de livrare sau perioada de execuţie, precum și preţul. Rezultă foarte clar din această prevedere, și mai ales din expresia utilizată în context – ”de exemplu”, că lista de criterii care pot fi utilizate nu este una exhaustivă.

– Criteriile utilizate pentru stabilirea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic nu trebuie în mod obligatoriu să aibă o natură pur economică. Nu poate fi exclusă situaţia în care factori care nu sunt de natură pur economică pot influenţa, la rândul lor, preţul ofertei. Acest fapt este susţinut chiar de modul de formulare a acestei prevederi care se referă, printre altele, inclusiv la caracterisitici estetice.

– Tratatul […] stabilește că cerinţele de protecţie a mediului trebuie să fie integrate în definiţiile și în modul de implementare a politicilor și activităţilor Comunităţii. În consecinţă, Directiva nu exclude posibilitatea ca o autoritate contractantă să utilizeze criterii referitoare la protecția mediului atunci când determină cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic.

– Cu toate acestea, nu orice criteriu ecologic poate fi utilizat în cadrul unei proceduri de atribuire; acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, stabilite de altfel printr-o jurisprudenţă constantă:

a) Criteriile de atribuire trebuie să aibă ca scop identificarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic. Câtă vreme oferta trebuie să se refere la obiectul contractului, rezultă că și criteriile de atribuire trebuie să fie, la rândul lor, în legătură cu obiectul contractului.

b) Criteriile de atribuire nu trebuie să confere autorităţii contractante o libertate de alegere a câștigătorului necondiţionată. La baza deciziei de atribuire trebuie să stea un set bine determinat de criterii obiective, care pot fi atât calitative cât și cantitative.

c) Criteriile de atribuire trebuie să fie aplicate în conformitate cu regulile prevăzute în Directive, între acestea fiind incluse și regulile referitoare la publicitate. Din acest motiv, criteriile trebuie expres menționate în documentația de atribuire sau în anunțul de participare, astfel încât operatorii economici să ia la cunoștinţă despre existenţa și scopul acestora.

d) Criteriile de atribuire trebuie să respecte principiile fundamentale ale dreptului comunitar, în special principiul non-discriminării, așa cum rezultă acesta din prevederile Tratatului referitoare la dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii.

– În ceea ce privește acţiunea principală, criteriile utilizate de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire – nivelul de emisii de oxid de azot și nivelul de zgomot – au îndeplinit primele trei condiţii pe care trebuie să le îndeplinească orice criteriu de atribuire. Îndeplinirea celei de-a patra condiţii, a fost analizată în contextul întrebării următoare.

– În cadrul acestei proceduri de atribuire, faptul că unul dintre criteriile stabilite pentru determinarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic ar putea fi îndeplinit de un număr foarte mic de operatori economici, unul dintre aceștia aparţinând autorităţii contractante, nu este prin el însuși de natură să constituie o încălcare a tratamentului egal.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea a răspuns că:

1) Directivele […] trebuie interpretate în sensul că, în contextul atribuirii unui contract de servicii de transport urban cu autobuzul, atunci când autoritatea contractantă decide să atribuie contractul ofertantului care a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, aceasta poate utiliza criterii ecologice […] în măsura în care acestea au legătură cu obiectul contractului, nu conferă autorităţii contractante libertatea necondiţionată de alegere a câștigătorului, au fost precizate în documentația de atribuire sau în anunţul de participare și respectă principiile fundamentale ale dreptului comunitar, mai ales principiul non-dicriminării.

2) Principiul tratamentului egal nu interzice utilizarea unor criterii referitoare la protecţia mediului, cum au fost cele din acţiunea principală, doar pentru faptul că intreprinderea de transport deţinută de autoritatea contractantă este unul dintre foarte puţinii operatori economici capabili să ofere autobuze care să satisfacă criteriile respective.

Asa cum am precizat, Cazul Concordia este adus în discuție mai ales atunci când se face referire la posibilitatea de a utiliza așa-numitele criterii ecologice pentru a stabili oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Curtea a precizat în mod clar că astfel de criterii reprezintă, practic, una dintre pârghiile de implementare a politicilor comunitare dedicate protecției mediului înconjurător.

Utilizarea criteriilor ecologice trebuie să ţină seama, totuși, de patru condiţii cumulative care trebuie îndeplinite nu numai de acest tip de criteriu ci și de orice alte criterii de atribuire stabilite de o autoritate contractantă.

În esenţă, cele patru condiţii sunt următoarele:

  • Criteriul trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului;

  • Criteriul trebuie să fie obiectiv;

  • Criteriul trebuie să fie adus la cunoștinţa potenţialilor ofertanţi în momentul iniţierii procedurii de atribuire;

  • Criteriul trebuie să respecte principiile generale, cu accent pe respectarea principiului nediscriminării.

Este important să evidenţiem și alte două aspecte rezultate din decizia Curţii în contextul analizării răspunsului la cea de-a doua întrebare.

Un prim aspect care merită a fi subliniat, deși nu are o legătură directă cu regulile privind criteriile de atribuire, este participarea la procedura de atribuire a întreprinderilor deţinute de chiar autoritatea contractantă care organizează procedura respectivă. În contextul acestui caz, nu numai că nu s-a ridicat niciodată problema dreptului de a participa la procedură a unei astfel de întreprinderi, dar, mai mult, nu a fost considerată ca o încălcare a tratamentului egal nici împrejurarea că întreprinderea respectivă se număra printre puţinii operatori economic (dacă nu chiar unicul operator economic) care ar fi putut beneficia de punctele suplimentare acordare pentru anumite caracteristici ale autobuzelor ce urmau a fi achiziţionate.

În consecinţă, regula generală care rezultă este aceea că participarea unei astfel de întreprinderi la competiţie nu poate fi obstrucţionată. Pe de altă parte, este evident că într-un astfel de caz, autoritatea contractantă trebuie să își ia toate măsurile pentru a se asigura că o astfel de participare nu este de natură (sau nu va fi interpretată ca fiind de natură) să afecteze concurenţa în ceea ce privește ofertanţii privaţi. Din perspectiva modului în care se stabilesc criteriile de atribuire, respectarea celor patru condiţii meţionate mai sus devine cu atât mai importantă într-o astfel de situaţie.

Cel de-al doilea aspect foarte important vizează modul în care este interpretată aplicarea principiului tratamentului egal în raport cu dificultatea de îndeplinire a unor deziderate specifice ale autorităţii contractante, deziderate care se reflectă în modul de acordare a punctajelor pentru diferiţi factori de evaluare. Este evident că, pe piaţă, există operatori economici a căror produse sau prestaţii sunt mai ”bune” decât ale altora, din acest punct de vedere neexistând niciodată o egalitate deplină. Faptul că o autoritate contractantă, prin modul în care este stabilită acordarea punctajelor,  ”favorizează” oferte care implică un nivel foarte înalt al prestaţiilor, nu reprezintă o încălcare a tratamentului egal.

Există o oarecare tendinţă în practica unor operatori economici de la noi de a contesta factori de evaluare care punctează suplimentar caracteristici tehnice sau performanţe foarte greu de atins, motivaţia fiind aceea că astfel de factori de evaluare ar fi restrictivi sau ar favoriza un anumit operator economic.

Fără a nega existenţa multor situaţii în care factorii de evaluare au fost stabiliţi și/sau utilizaţi în mod incorect, trebuie să avem grijă să nu cădem în capcana considerării ”automate” a unor astfel de factori de evaluare ca fiind restrictivi. Dacă necesităţile/dezideratele autorităţii contractante sunt justificabile din punct de vedere economic, social sau al protecţiei mediului, nimic nu o împiedică pe aceasta să utilizeze un sistem de acordare a punctajelor prin care să se bonifice anumite prestaţii considerate de excepţie. În realitate, o astfel de abordare are ca ţintă ”favorizarea” celor mai avantajoase oferte și nu a unor ofertanţi, iar acest lucru nu este interzis de Directivele UE. Această afirmaţie rămâne valabilă chiar și atunci când pe piaţă există un număr extrem de mic de operatori economici care sunt capabili să atingă un anumit nivel de performanţă (sau chiar unul singur), asa cum a fost cazul în speţa prezentată.

]]>

Posted on

Sintezele SIGMA – Public Procurement Policy Briefs

Programul SIGMA – Sprijin pentru îmbunătăţirea guvernării şi managementului – este o iniţiativă comună a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi a Uniunii Europene, finanţate în principal de către UE.

Lucrând în parteneriat cu ţările beneficiare, SIGMA sprijină o bună guvernare, prin: • Evaluarea progresului reformei şi identificarea priorităţilor pentru reformă; • Asistarea în procesul de construcţie instituţională şi crearea cadrului legal; • Facilitarea asistenţei din partea UE şi altor donatori, ajutând la proiectarea şi punerea în aplicare a planurilor de acţiune.

În domeniul achiziţiilor publice SIGMA a elaborat atât un manual destinat beneficiarilor Instrumentului de Asistenţă pentru Preaderare IPA, intitulat Public Procurement Training Manual, cât şi bazat pe acesta, o serie de sinteze de politici de achiziţii publice.

Sintezele SIGMA, vizează furnizarea de informaţii cu privire la achiziţiile publice şi se adresează deopotrivă specialiştilor sau nespecialiştilor. Subiectele abordate includ legislaţia UE, principii şi instituţii, procedurile şi instrumentele de achiziţii publice, stabilirea criteriilor de atribuire, evaluarea ofertelor şi atribuirea contractului, precum şi încorporarea considerentelor de mediu şi sociale.

Citeste aici – SINTEZA SIGMA NR.1 – ACHIZIŢIILE PUBLICE ÎN UE: CADRUL LEGISLATIV, PRINCIPIILE ŞI INSTITUŢIILE DE BAZĂ (SIGMA Policy Brief No. 1, 2011)

]]>

Posted on

De ce se contestă rezultatul procedurii?

Ec. Ecaterina Milica Dobrotă

Articol publicat in Revista de Achizitii Publice – noiembrie 2012

În Raportul de activitate al CNSC pentru 2011, la capitolul “Obiectul contestațiilor formulate de operatorii economici la CNSC în 2011” regăsim următoarele: “În primul semestru al anului 2011, din cele 3.312 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.419 (42,84%) au vizat documentaţiile de atribuire, iar 1.893 (57,16%) rezultatul procedurii. În cel de-al doilea semestru al anului 2011, din cele 2.981 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.012 (33,95%) au vizat documentaţia de atribuire şi 1.969 (66,05%) rezultatul procedurii.” În iunie 2012, preşedintele CNSC, Lehel-Roland Bogdan, întrebat fiind într-un interviu “Ce se contestă mai mult şi în ce domenii?” a dat următorul răspuns: “Aproape 70% contestă rezultatul procedurii. Adică, se contestă anumite nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare a ofertantului câştigător. Iar diferenţa de 30% contestă caietul de sarcini, respectiv, documentaţia de atribuire.” Se observă deci că majoritatea contesaţiilor se referă la rezultatul procedurii. De ce se contestă rezultatul procedurii? Motivele sunt dintre cele mai diverse. O parte din răspunsuri le vom afla analizând conţinutul art. 206 şi 207 din OUG nr.34/2006. În conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200.” Neîntocmirea unor comunicări privind rezultatul procedurii ori neinformarea în termenul maxim de 3 zile lucrătoare 1.Deşi incredibil, chiar dacă avem atâţia “experţi” în achiziţii publice, încă mai există autorităţi contractante pentru care art.206 nu are nicio însemnătate. Acestea, pur şi simplu, nu comunică rezultatul procedurii decât ofertantului câştigător. Redau următorul caz: în a 40-a zi de la semnarea contractului, autoritatea contractantă a publicat în SEAP informaţiile privind câştigătorul procedurii. Unul din ofertanţi, accesând SEAP-ul, află cu stupoare că a şi fost încheiat contractul de servicii. Drept pentru care, în termenul de 10 zile prevăzut la art. 256^2 (1) lit.a), ofertantul prejudiciat a depus o contestaţie la CNSC. Astfel, autoritatea contractantă este foarte „surprinsă” de formularea unei contestaţii. 2. O procedură a fost anulată cu 5 zile înaintea termenului limită de depunere a ofertelor. Unii consideră că anularea nu mai trebuie adusă la cunoştinţa operatorilor economici. Nimic mai fals! Art.206 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 este foarte clar în acest sens: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire”. Ori, de la data publicării invitaţiei/ anunţului de participare, sunt consideraţi operatorii economici implicaţi în procedură toţi cei care doresc să-şi depună oferta/candidatura. De aceea, decizia trebuie publicată în SEAP în 3 zile lucrătoare de la emitere. 3. Unele autorităţi, deşi întocmesc adresele de comunicare a rezultatului procedurii, nu ţin cont de termenul maxim de comunicare a rezultatului procedurii/selecţiei: 3 zile lucrătoare de la emiterea raportului procedurii. Iar informarea o realizează într-un termen mult mai mare. 4. În situaţia derulării unei procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare ori a licitaţiei restrânse, trebuie realizată o informare a operatorilor economici asupra rezultatului selecţie. Autoritatea contractantă iniţiază următoarea etapă, de depunere a ofertelor, fără a comunica rezultatul finalizării selecţiei candidaţilor. 5. Tot în categoria neinformării ofertanţilor includ şi următorul caz: după atribuirea contractului, s-a transmis prin fax comunicarea privind rezultatul procedurii. Dar unul din ofertanţi nu a primit documentul. Autoritatea contractantă a făcut dovada că a fost transmisă adresa prin fax. Dar nu s-a asigurat că a şi fost primită de către destinatar. Pentru a evita astfel de incidente, e de preferat a se solicita de la operatorul economic o copie a documentului pe care ofertantul a înscris, în prealabil, numărul de înregistrare şi data de primire a comunicării. 6. La procedurile on line sau a celor cu fază finală electronică, unele autorităţii contractante confundă rezultatul procedurii cu rezultatul admisibilităţii ofertelor. Uneori, autoritatea contractantă transmite către ofertanţi comunicări privind rezultatul acestei admisibilităţii ori respingeri, deşi OUG nr.34/2006 nu impune. Însă nu acesta este momentul final al procedurii, ci doar unul intermediar. Comisia de evaluare mai are încă de analizat propunerea financiară, trebuie să declare ofertanţii respinşi, necâştigătorii, precum şi ofertantul câştigător. Transmiţând o comunicare în această etapă intermediară, comisia nu face decât să permită o contestare a actului întocmit. Ceea ce ar îngreuna procedura. 7. Prin aplicarea în ultima vreme, pe o scară tot mai largă, a procedurilor on line, ofertanţii contestă pseudo „comunicarea rezultatului” transmisă de SEAP. După cum se ştie, comisia de evaluare are obligaţia ca, în urma finalizarea verificărilor cerinţelor de calificare, să introducă în SEAP numele ofertanţilor ale căror oferte sunt admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme – art. 21 alin. (2) din HG nr.1660/2006. În acest moment, SEAP informează operatorii economici despre admisibilitatea/ inacceptabilitatea ori neconformitatea ofertei depuse. Ofertantul „respins”, primind o astfel de comunicare, contestă rezultatul din SEAP, fără a ţine seama de prevederile art.206 din OUG nr.34/2006. Prin această acţiune, SEAP îşi alocă de fapt atribuţii ale autorităţii contractante: de a comunica rezultatul procedurii. Totodată dezvăluind informaţii din procedură fără ca aceasta să fie finalizată, fără a avea acceptul autorităţii contractante în realizarea acestui demers. 8. Un alt motiv de contestare, privitor la procedurile on line, invocat de ofertanţi este cel de încălcare a prevederilor art. 25 alin. (1) din HG nr.1660/2006 „Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP rezultatul procedurii de atribuire, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante la informaţiile prevăzute la art. 22 alin. (2).” Ofertantul care a primit de la SEAP informarea că este respins, contestă faptul că în 10 zile de la declarare, implicit de la accesarea preţurilor celor admisibile, autoritatea nu a transmis rezultatul procedurii. Ori, în multe cazuri, de la accesarea preţului şi până la finalizare, mai sunt necesare clarificări referitoare la propunerea financiară, la preţurile sub 85% din valoarea estimată, la modul de stabilire a preţului etc. Ţinând cont şi de faptul că unii ofertanţi sunt din alte ţări, termenul de 10 zile este insuficient. Deşi autoritatea contractantă a extins perioada de evaluare a ofertelor (art.202 alin. (2) din OUG nr.34/2006) SEAP-ul este neîngăduitor. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi asupra motivelor respingerii Art. 207 alin.(2) din OUG nr.34/2006 ne specifică: „În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a)fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Se întâmplă ca în adresa de comunicare să fie menţionat doar articolul din actul normativ ce a stat la baza respingerii ofertei, fără a se detalia motivele respingeri. Nu e suficient a se transmite doar că „în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, oferta dumneavoastră a fost declarată inacceptabilă conform art. 36 alin. (1) lit.b) din HG nr.925/2006.” Din aceste explicaţii sumare ofertantul nu va cunoaşte care cerinţă de calificare nu a îndeplinit-o. De aceea, trebuie argumentată decizia de respingere. În cazul declarării neconformităţii propunerii tehnice cu prevederile cerinţelor din caietul de sarcini, trebuie precizat care elemente ale caietul de sarcini nu sunt tratate în oferta. Neinformarea ofertanţilor necâştigători asupra avantajele relative ale ofertei câştigătoare În conformitate cu prevederile art.207 alin.(2) lit.c) din OUG nr.34/2006, în comunicare se va înscrie “fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru”. Este incorect a transmite ofertanţilor respinşi doar decizia autorităţii asupra ofertei depuse de ei. La fel de incorect este a le comunica acestora doar numele ofertantului câştigător. Ei trebuie informaţi şi asupra preţului câştigătorului. Iar în cazul aplicării criteriului de atribuire a “ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic”, se vor comunica avantajele tehnice ce au fost punctate. Neprecizarea acestor elemente în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nu-i va permite ofertantului respins să cunoască ce elemente din propunerea sa nu i-au permis să fie pe primul loc. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi/necâştigători asupra datei-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie sau înscrierea unui termen mai mic decât cel legal Deşi pare un aspect minor, comunicarea privind rezultatul procedurii trebuie să conţină acest termen, aşa cum prevede art. 207 alin.(2) lit.d) din OUG nr.34/2006. Şi totuşi, chiar dacă nu ar fi fost înscris termenul, nemo censetur ignorare legem- nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea sa. Referitor la termenul menţionat, se constată că unele autorităţi contractante specifică în adresa o anumită dată de contestare, dar fără să ţină cont de momentul primirii documentului de către ofertant. Termenul de contestare este instituit de art. 256^2 alin. (1) din OUG nr.34/2006: 10 zile/ 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, funcţie de valoarea estimată. Trebuie ţinut cont că data transmiterii comunicării nu este întotdeauna aceeaşi cu data recepţionării lui de către operatorul economic. Termenul începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia s-a primit comunicarea nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Semnarea comunicării rezultatului procedurii de către o persoană ce nu are competenţă în acest sens Încă se întâlnesc situaţii în care adresa de comunicare este semnată de către preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor/candidaturilor. Ori art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006 este explicit în acest sens: sarcina informării revine autorităţii contractante, nu comisiei de evaluare/ preşedintelui comisiei. Din momentul în care a fost aprobat raportul procedurii, încetează mandatul comisiei. Deşi ofertantul respins nu a suferit niciun prejudiciu în urma faptului că rezultatul procedurii a fost semnat de o altă persoană decât reprezentantul autorităţii contractante, unii depun contestaţie numai pentru a îngreuna derularea contractului. Contestarea anumitor nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare Trecând peste posibilitatea existenţei unor probleme de formă ale comunicării rezultatului procedurii, cele mai multe contestări ale comunicării rezultatului vizează modalitatea de evaluare, eventualele nereguli în ceea ce priveşte procesul de evaluare a ofertanţilor. Şi aici capetele de cerere sunt dintre cele mai diverse, amintind doar câteva: – modul de analizare a cerinţelor de calificare; – modul de conformare a propunerii tehnice faţă de caietul de sarcini; – modul de aplicare a criteriului de atribuire etc. Din motivele de contestare pe care le-am identificat, constat că multe contestaţii ar fi fost evitate dacă autoritatea contractantă ar dispune de adevăraţi specialişti în domeniul achiziţiilor publice. Nu doar dintre cei care deţin o diplomă de expert în achiziţiile publice. În acest sens, ar fi bine ca cei implicaţi în acest domeniu să aibe disponibilitatea financiară cât şi fizică de a se instrui continuu. Cu atât mai mult cu cât legislaţia achiziţiilor publice este într-o continuă schimbare.

]]>