Tag: achizitii publice europene

Avocat Florin IRIMIA

Articol publicat in Revista de Achizitii publice 

Recent, Comisia Europeană a adoptat “Actul pentru Piaţa unică”.  Documentul  menţionează un număr de 12 acţiuni-cheie destinate relansării, în viitorul apropiat, a  unei pieţe interne căreia îi lipseşte dinamismul. Ultima măsură pe lista întocmită de către comisie, dar cu siguranţă printre primele ca şi importanţă, priveşte achiziţiile publice.

Astfel, în acest domeniu al achiziţiilor publice, la nivel european se doreşte un cadru legislativ revizuit şi modernizat care să ofere proceduri mai simple şi mai flexibile autorităţilor contractante şi să asigure un acces mai uşor operatorilor economici, în special IMM-urilor. Mai mult decât atât, trebuie să fie adoptate măsuri care să susţina cererea de bunuri, servicii şi lucrări “prietenoase” cu mediul, “responsabile” din punct de vedere social şi inovatoare. De asemenea, se cuvine evitat ca simplificarea procedurilor să nu atragă restrângerea concurenţei, ceea ce se poate întampla în situaţia diminuării măsurilor de publicitate obligatorii.

Se pare ca, în viitor, achiziţiile publice nu vor mai fi doar un scop în sine, ci vor deveni veritabile instrumente de politică economică, socială şi de mediu. Aceastătendinţă există deja, având în vedere multiplele competenţe pe care trebuie să le deţina cei implicaţi în acest domeniu. Astfel, achiziţiile publice ar trebui să devină chiar mai multidisciplinare decât sunt în prezent.

Acţiunea-cheie privind achiziţiile publice la care am făcut referire se înscrie în preocuparea  manifestată recent, la nivel european, de modernizare a achiziţiilor publice. Aceasta intenţie s-a concretizat în Cartea verde întocmită de către Comisia europeană şi la care am făcut referire într-un articol precedent. Acest document cu rol consultativ şi de recomandare, este structurat în şase capitole importante: definiţiile celor mai importante noţiuni (achiziţie publică, autoritate contractantă, operator economic), instrumentele puse la dispoziţia autorităţilor contractante, accesibilitatea procedurilor de atribuire la nivel european, utilizarea achiziţiilor publice ca şi instrumente politice, lupta contra practicilor anticoncurenţiale şi accesul membrilor statelor din afara Uniunii europene la procedurile de atribuire europene. În fiecare dintre aceste capitole ale Cărtii verzi, Comisia lansează problematici şi propune soluţii posibile, solicitând opinia celor implicaţi în domeniu.

Pentru institituţia europeană, regulile achiziţiilor publice trebuie să se adapteze evoluţiei contextului în care acestea au fost elaborate. Prima intrebare, referitoare la însăşi noţiunea de achiziţie publică pusă de către Comisie în Cartea verde ilustrează foarte bine această schimbare. Astfel, potrivit definiţiei actuale, achiziţia publică reprezintă un contract cu titlu oneros încheiat pentru a satisface nevoile proprii de lucrări, produse şi servicii ale autoriţilor publice.  Deşi definiţia este utilizată de către toate statele membre, judecătorii europeni au interpretat noţiunea într-o manieră diferită. Astfel, prin decizia pronunţată în 25 martie 2010 în cauza C-451/08,  Helmut Müller GmbH , Curtea de Justiţie a Comunităţii europene a estimat că “noţiunea de achiziţie publică implică ca lucrarile, produsele sau serviciile care fac obiectul contractului să fie realizate în interesul direct al autorităţii contractante”. Având în vedere această interpretare, Comisia întreabă : “Credeţi că trebuie limitata sfera de aplicare a directivelor privind achiziţiile publice la simpla cumpărare a unor lucrări, produse sau servicii? O astfel de limitare ar trebui să consacre criteriul de “interes economic direct” invocat de către Curtea de justiţie sau să definească alte condiţii pentru a-l completa sau a-i crea o alternativă?”

De asemenea, afirma Comisia europeană, trebuie reflectat asupra calificării oficiale a achiziţiilor publice ca şi instrumente ale acţiunilor publice. Astfel cum am aratat anterior, în mod neoficial, acest lucru se întâmplădeja, achiziţiile publice luând în calcul dezvoltarea durabilă, protecţia mediului şi inserţia socială.

Comisia aduce în discuţie şi clasificarea problematică a tipurilor de achiziţii publice, îndeosebi atunci când un contract include prestaţii mixte. Pentru a remedia această problemă, Comisia propune să fie adoptată tipologia utilizată de către Organizaţia Mondială a Comerţului care face distincţie doar între achiziţiile de bunuri şi cele de servicii, lucrările fiind considerate ca fiind o achiziţie de servicii de construcţii. Mai mult, există soluţia utilizării unei definiţii unice a achiziţiei publice, făcând distincţie în funcţie de obiectul contractului doar când este absolut indispensabil.

Un alt subiect abordat este cel al subdiviziunii serviciilor în categoriile prevăzute în Anexa A şi Anexa B la Directiva 2004/18/CE. Astfel, Anexa B listează serviciile care pot face obiectul unei proceduri de atribuire “soft” şi care ar trebui să constituie excepţia de la regulă. În realitate, ţinând cont de volumul important de proceduri având ca obiect servicii din Anexa 2B, s-a constatat că excepţia a devenit principiul. Prin urmare, Comisia propune o simplificare a sistemului prin eliminarea subdiviziunii în cauză.

Deşi directivele pun la dispoziţia autorităţilor publice “instrumente” diverse pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, Comisia europeanăse întreabă dacă acestea sunt cele mai potrivite pentru a asigura eficacitatea procedurilor de atribuire. Astfel, se enunţă posibilitatea utilizării mai dese a procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, “sub rezerva respectării principiilor nediscriminarii şi echităţii”. Totuşi, Comisia atrage atenţia asupra aceste deschideri: avantajele de care vor beneficia autoritaţile contractante trebuie puse în balanţă cu riscul favorizării anumitor operatori economici şi cu excesul de subiectivism în decizii, datorat marjei importante de apreciere oferită de acest tip de procedură comisiei de evaluare a ofertelor. Trebuie adăugat că achizitorii publici au tendinţa să impună condiţii restrictive atunci când dispun de libertate de acţiune. Doavadă în acest sens sunt documentaţiile de atribuire întocmite în procedurile în care valoarea contractului de achiziţie publică este sub pragurile de publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

O altă idee pentru modernizarea achiziţiilor publice o reprezintă cea a instituirii unor proceduri simplificate pentru cumpărarea “bunurilor şi serviciilor comerciale”, definite ca fiind “mărfuri şi servicii de tipul celor oferite la vânzare unor alţi cumpărători decât autorităţile publice şi achiziţionate în mod obişnuit de către aceştia pentru nevoi diferite decât cele ale autorităţilor”.

De asemenea, Comisia pune în discuţie adaptarea procedurilor de atribuire pentru “micile autorităţi contractante” cum sunt colectivităţile publice de mai puţin de 10.000 de locuitori. Astfel, având în vedere că achiziţiile acestor colectivităţi depăşesc destul de rar pragurile europene, ar fi utilă o simplificare a procedurilor de atribuire. Comisia atrage însă atenţia că, în mod paradoxal, o astfel de simplificare poate atrage o complexitate ridicată prin adaugarea unor mecanisme de control suplimentare.

Rezultatele demersurilor iniţiate de catre Comisia europeană, constând în consultarea publica şi iminentele propuneri de modificare a directivelor europene vor schimba cu siguranţa, în viitorul apropiat, conceptele şi instrumentele cu care operează dreptul achiziţiilor publice. Sperând că evolutia va fi pozitivă, aşteptăm cu interes punerea în practică a ideilor dezbătute la nivel european, chiar cu riscul unor noi modificări ale legislaţiei româneşti privind achiziţiile publice.

]]>