Achizițiile publice online și utilizarea mijloacelor electronice în Strategia națională privind achizițiile publice (I)

Domeniul achizițiilor publice este unul dintre cele mai problematice în ceea ce privește interacțiunea public-privat atât la nivel European cât și național. Nu de puține ori s-a pus problema găsirii unor soluții care să vină în ajutorul operatorilor economici dar și în sprijinul autorităților contractante, în aceeași măsură. Acest fapt a făcut ca adesea să se apeleze la modificări repetate ale actelor normative în vigoare sau la adoptarea unora noi, poate mult prea multe între anumite perioade de referință.

Prin adoptarea unei Strategii naționale privind achizițiile publice, se încearcă reașezarea normelor privind acest domeniu și găsirea unor soluții comune aplicabile pe un termen cât mai lung. Având ca subiec principal, în acest articol, doar mențiunile referitoare la achizițiile publice derulate on-line și la utilizarea mijloacelor electronice, vom încerca să detaliem principalele aspecte cuprinse în amintita Strategie.

Începând de la Definirea problemelor, autorii Strategiei au subliniat principalele puncte slabe, și anume: Lipsa de transparenţă a procesului de achiziție, corupția, gradul scăzut de utilizare a mijloacelor electronice, corecțiile financiare și absorbția redusă a fondurilor europene, sunt probleme majore identificate. Iar în ceea subiectul atacat de noi, la punctul The following content is accessible for members only, please sign in.

Procedurile de achizitie publica prin mijloace electronice castiga teren

 Avocat Florin IRIMIA

Prin Hotararea de Guvern nr. 167/03.03.2010, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 154 din 10.03.2010, s-au modificat Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publică prin mijloace electronice din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Aceste norme au fost initial aprobate prin Hotararea Guvernului  nr. 1.660/2006 si modificate succesiv in martie 2008 si aprilie 2009.

Principala modificare care intervine ca urmare a intrarii in vigoare a recentelor dispozitii consta in majorarea de la 20% la 40% a procentului de utilizare a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire si pentru realizarea achizitiilor directe.

De asemenea, se specifica ca tariful de participare aplicat operatorilor economici care utilizeaza mijloacele electronice se face venit la bugetul de stat, iar nu la bugetul operatorului SEAP astfel cum se intampla anterior.

Modificarile sunt binevenite in masura in care maresc gradul de transparenta in desfasurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice. Avand insa in vedere ca, pana in prezent, autoritatile contractante nu s-au conformat obligatiei de a desfasura 20% din procedurile de atribuire prin mijloace electronice, este putin probabil ca noul prag de 40% sa fie atins in viitorul imediat.

]]>