Tag: achizitii directe

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

La o primă lectură a OUG nr. 34/2006 s-ar părea că actul normativ nu reglementează achiziţiile directe, în cuprinsul documentului regăsindu-se doar câteva referiri la acestea.

După cum se ştie, în conformitate cu art. 19 din ordonanţă, „Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei […] nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ.”

Incertitudinea e creată de detalierea în ordonanţă doar a procedurile instituite de art. 18: licitaţia deschisă; licitaţia restrânsă; dialogul competitiv; negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; cererea de oferte; concurs de soluţie.

Citind din document şi secţiunea 5- Excepţiile de la aplicarea actului – observăm că nici aici nu apar cumpărările directe. Concluzionând, nici art. 18 şi nici secţiunea 5 nu indică, dar nici nu exclud aceste achiziţii.

În consecinţă, le sunt aplicabile o parte din precizările generale ale ordonanţei. Faţă de aceste prevederi, autorităţile contractante şi-au ridicat o serie de întrebări, în continuare prezentându-le pe cele mai des întâlnite.

O primă întrebare ar fi: cum se derulează o achiziţie directă? Trebuie respectată ad literam OUG nr. 34/2006, aşa cum s-a stabilit pentru cererea de oferte sau licitaţia deschisă?

Nefiind prevedere expresă pentru organizarea unei asemenea procedurii, fiecare autoritate va emite propriile reguli, prin care trebuie să asigure, cu precădere, un principiu de bază al art. 2 din OUG nr.34: utilizarea eficientă a fondurilor publice.

Ţinând cont de cutuma achiziţiilor, o procedura proprie va conţine, în principal, etape precum  modalitatea de estimare a contractului, de selectare a operatorilor economici, de evaluare a ofertelor şi de atribuire a contractului (ce se regăsesc, de fapt, şi în ordonanţă).

O alta întrebare ridicată de autorităţile contractante e următoare: trebuie incluse cumpărările directe în programul anual al achiziţiilor?

Cum achiziţia directă nu e o procedură reglementată de OUG nr. 34/2006, nu ar fi aplicabile nici menţiunile despre programul anual al achiziţiilor, de la art. 4  din HG nr. 925/2006, prin care:

(1) „Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili programul anual al achiziţiilor publice”.

(5) „Programul anual al achiziţiilor publice trebuie să cuprindă cel puţin informaţii referitoare la:

    a) obiectul contractului/acordului-cadru;

    b) codul vocabularului comun al achiziţiilor publice (CPV);

    c) valoarea estimată, fără TVA, exprimată în lei şi în euro;

    d) procedura care urmează să fie aplicată;

    e) data estimată pentru începerea procedurii;

    f) data estimată pentru finalizarea procedurii;

    g) persoana responsabilă pentru atribuirea contractului respectiv.”

Dar cum va reuşi autoritatea contractantă să verifice dacă achiziţiile directe pentru o categorie de produse, de exemplu, nu depăşesc valoarea de 30.000 euro, fără o evidenţă a lor?

La instituţiile cu un număr redus de compartimente, pragurile statuate la art. 19 nu înregistrează depăşiri. Însă, în cazul organismelor publice, cu achiziţii multiple, e posibil ca, fără o cunoaştere exactă a volumului cumpărărilor directe, să se de păşească valorile menţionate.

În practică, pentru acest tip de achiziţii unele autorităţi întocmesc un program separat de cel impus de HG nr. 925/2006, iar altele nu au niciun document în acest sens.

În proiectul de modificare a hotărârii, postat în 21 octombrie 2013, pe siteul www.anrmap.ro, a fost introdus un nou art. 4 alin (2¹) „Achiziţiile directe se includ într-o anexă la programul anual al achiziţiilor publice”, cu justificarea: „Pentru a putea verifica respectarea art. 23 din OUG nr. 34/2006 (divizarea contractului)”. La art. 23 se stipulează: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”

 Nu de puţine ori s-a constatat că o investiţie a fost realizată prin atribuirea mai multor contracte, pentru părţi componente ale acesteia (derularea mai multor cumpărări directe în loc de o cerere de oferte sau licitaţie deschisă). O eludare a legii, prin fragmentarea contractului, constituie contraventie şi e sancţionată de art. 293 lit.a).

De aceea, pentru a preveni o asemenea conduită, autorităţile contractante vor fi obligate la consemnarea achiziţiilor de la art.19. La nivel teoretic, nu ar fi probleme, dar practic, la insituţiile „mari”, precum spitale, primării de municipii, ministere, înregistrarea tuturor cumpărărilor directe, pentru sume infime, ar avea nevoie de resurse suplimentare umane şi materiale. Va fi eficientă toată munca de înregistrare a produselor, serviciilor şi lucrărilor în acest program,  pentru achiziţii ce oricum nu depăşesc 30.000 / 100.000 euro? Au toate acestea vreo relevanţă?

În vederea întocmirii programului anual al achiziţiilor, autorităţile au formulat o a treia întrebare: trebuie alocat un CPV fiecărui tip de cumpărare, din moment ce codul e specific doar procedurilor de la art. 18 din ordonanţă?

Într-adevăr, Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV) a fost creat pentru contractele transfrontaliere, ca „un sistem unic de clasificare aplicabil achiziţiilor publice, cu scopul de a unifica referinţele folosite de entităţile şi autorităţile contractante pentru descrierea obiectului achiziţiei.”- Regulamentul (CE) nr.213/2008 al comisiei/2007.

Cumpărările directe neintrând în categoria acestor contracte, pare a nu fi necesară alocarea unui CPV.

Dar la art. 103 alin. (2) din HG nr.925/2006 legiuitorul a impus: „Începând cu data de 1 ianuarie 2007, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza pentru clasificarea statistică a produselor, serviciilor şi lucrărilor numai vocabularul comun al achiziţiilor publice – CPV”, fără a face distincţie între procedurile derulate conform ordonanţei şi cele proprii emise de instituţii. În consecinţă, şi pentru catalogarea cumpărărilor directe e necesar a se atribui CPV-uri.

O altă obligaţie a autorităţii contractante rezidă din textul art. 19^1 din ordonanţă:

„(1) În situaţia prevăzută la art. 19, autoritatea contractantă transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţia directă a cărei valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro fără TVA, în cel mult 10 zile de la data primirii documentului justificativ ce stă la baza achiziţiei realizate.

(2) Transmiterea notificării prevăzute la alin. (1) se va efectua în format electronic prin utilizarea aplicaţiei disponibile la adresa de internet www.e-licitatie.ro şi va cuprinde următoarele informaţii:

a) denumirea şi datele de identificare ale operatorului economic;

b) obiectul achiziţiei;

c) codul CPV;

d) valoarea achiziţiei;

e) cantitatea achiziţionată;

f) data realizării/atribuirii achiziţiei.”

Bineînţeles că obligaţia are în antiteză o sancţiune, la art.293 lit.l^1: „Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: […] netransmiterea notificării prevăzute la art. 19^1”.

Cea de a patra problemă legată de aceste achiziţii e dată de documentul justificativ prin care se finalizează procedura. Pentru procedurile consacrate, art. 93  alin. (1) din HG nr.925/2006 obligă la încheierea unui contract. Însă, pentru cumpărările directe, art. 19 din ordonanţă este „expeditiv” în acest sens: „Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”.

Dar ce se poate reţine ca document justificativ? Părerile formulate sunt diverse: unele că ar fi suficient un contract, altele că e de ajuns doar un bon fiscal, chitanţă si factură. Indiferent de tipul documentului, acesta trebuie să ateste transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător şi plata bunului supus tranzacţiei.

În cazul executării lucrărilor e recomandabil a se încheia şi un contract, în care se înscriu acele clauze prin care instituţia se asigură împotriva unui comportament necorespunzător al constructorului. Clauzele ar trebui să se refere cel puţin la: detalierea lucrărilor, termenul de execuţie, garanţia acestora, modalitatea de încetare a contractului.

Date fiind cele prezentate mai sus, se observă că, pe parcursul derulării unei cumpărării directe, autoritatea contractantă este ţinută să respecte şi reguli din OUG nr.34/2006 şi HG nr.925/2006.

]]>