Scrisoare de infringement din partea CE pe achizitii publice

Economica: Comisia Europeană a decis să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României, precum şi a unor avize motivate Bulgariei şi Spaniei pentru nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.

În cazul României, Comisia a identificat diverse probleme legate, printre altele, de restricţionarea drepturilor operatorilor.

Bulgaria, Spania şi România au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate să trimită un aviz motivat României şi să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la Bulgaria şi Spania.

Executivul comunitar a prezentat motivele pe larg: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/inf_24_1941