Traducere realizata de Consilier Juridic Daniel JURJ
Garanţia de participare între vechi şi nou
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Modul de stabilire a garanţiei de participare presupune parcurgerea câtorva paşi destul de simpli:
– identificarea valorii estimate a contractului; – fixarea limitei superioare şi inferioare a garanţiei. Până la 1 ianuarie 2013, simplitatea era doar aparentă, cauzată tocmai de determinarea elementelor de mai sus, pentru valori estimate între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv. OUG nr.77/2012 corectează, parţial, metoda de calcul a garanţiei de participare. • În primul rând, s-a intervenit asupra art. 43^1, rectificarea fiind impusă de necorelările de idei din cadrul frazei, imposibil de aplicat la proceduri cu valori estimate între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv: „cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în anunţul/invitaţia de participare, în sumă fixă de până la 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puţin decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1)”. Din analiza articolului se observă că se impunea o garanţie ce nu permitea atingerea pragului de 2%. Oprindu-ne doar la lit.a) a art. 278^1 alin. (1), cea de a doua parte a art. 43^1 ne obliga, însă, la stabilirea unei sume a cărei valoare să fie cel puţin egală cu 1% din valoarea estimată. Prin transcrierea matematică trebuia să alegem garanţia (GP) din intervalul următor: GP ∈ [1% valoarea estimată; 2% valoarea estimată). După cum ştim cu toţii, IMM-urile pot prezenta o garanţie conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea 346/2004: „Întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii.” Aşadar, un IMM poate constitui o garanţie de participare de 50% din cea solicitată în documentaţia de atribuire, deci mai puţin de 1% din valoarea estimată. În acest caz, autoritatea contractantă nu mai putea respecta art. 278^1 alin. (1) lit.a) din ordonanţă „în măsura în care Consiliul respinge contestaţia ca nefondată, să reţină contestatorului din garanţia de participare în raport cu valoarea estimată a contractului” 1% din această sumă, pentru o valoare estimată între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv. Ofertantul constituind o garanţie mai mică de 1% din valoarea estimată, autoritatea nu avea cum să reţină suma impusă de ANRMAP. Exemplu: – valoare estimată a contractului: 70.000 lei; – garanţia de participare specificată în documentaţia de atribuire: 1.330 lei (doar 1,90% din valoarea estimată, pentru că nu permitea menţiunea „de până la 2%”); – garanţia constituită de IMM: 665 lei (%); – suma ce trebuia reţinută de autoritatea contractantă prin respingerea ca nefondată a contestaţiei: 700 lei (1% din valoarea estimată, conform art. 278^1). Autoritatea nu avea cum scădea 700 din 665. Cel mult putea stabili o garanţie de 1,999% din valoarea estimată, respectiv 1399,39 lei. În noua variantă a articolului, instituită de OUG nr.77/2012, se permite acum atingerea pragului de 2%, implicit 1% de către IMM-uri: „cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în invitaţia de participare/anunţul de participare, în sumă fixă ce nu poate depăşi 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puţin decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1)” Tot din punct de vedere matematic, articolul s-ar scrie: GP ∈ [1% valoarea estimată; 2% valoarea estimată]. Transformarea esenţială este dată de limita superioară: intervalul deschis devine interval închis. Tradus în limbajul „achizitorilor” ar însemna: garanţia poate fi de maxim 2% din valoarea estimată, iar reţinerea de maxim 1% valoarea estimată. Tocmai pentru a se respecta art. 278^1 alin. (1) lit.a), recomand stabilirea garanţiei aplicând maximul de 2% la valoarea estimată, pentru valori estimate între (15.000 euro; 420.000 lei]. Doar aşa, în cazul unui IMM, se va reţine 1% din valoarea estimată. Exemplu: – valoare estimată a contractului: 160.000 lei; – garanţia de participare specificată în documentaţia de atribuire: 3.200 lei; – garanţia constituită de IMM: 1.600 lei (%); – suma ce trebuie reţinută de autoritatea contractantă prin respingerea contestaţiei 1.600 lei (1% conform art. 278^1 alin. (1) lit.a)). • O a doua intervenţie asupra ordonanţei, prin OUG nr.77/2012, tot în problematica aceleiaşi garanţii de participare, a constat în redefinirea primul prag al valorii estimate necesar stabilirii garanţiei, pentru a-l corela cu restul legislaţiei achiziţiilor publice. În varianta anterioară, prima valoare estimată pentru care se impunea solicitarea unei garanţii era 63.000 lei. La un curs valutar de 4,4 lei/euro, valoarea estimată reprezenta 14.318 euro. Prag aferent cumpărărilor directe. Deşi ordonaţa nu se aplică acestor tipuri de achiziţii, totuşi art. 278^1 releva o anomalie legislativă, cauzată de creşterea cursului valutar peste 4,2 lei/euro (pragul de 63.000 lei a fost raportat la un curs valutar de 4,2 lei/euro). Pentru a nu mai ţine cont de moneda naţională, românească bineînţeles, s-a impus ca primul prag să se raporteze la valoarea art. 19. Această modificare va fi acoperitoare pentru o eventuală schimbare a pragurilor maximale ale cumpărărilor directe. • O dilemă nerezolvată este cea a garanţiilor de participare pentru loturile cu valori mai mici de 15.000 euro. Trebuie sau nu solicitată garanţia de participare? Până în prezent legiuitorul nu a dat nicio clarificare în acest sens, generând discuţii destul de aprinse. Din punctul meu de vedere, loturile cu valori mai mici de 15.000 euro sunt scutite de garanţie, pentru considerentele de mai jos. Urmând firul logic al ordonanței, voi argumenta părerea personală, oprindu-mă asupra a patru articole: – fiecare lot este supus unei proceduri concurenţiale distincte, fiind posibilă întocmirea Raportului de atribuire doar pentru acel lot- art. 213 alin. (3); – contestarea se realizează individual, pe lot, termenul de contestare raportându-se la valoarea lotului şi nu a procedurii- art.256.2 alin.(1.1); – totodată, pentru fiecare lot se va încheia un contract între autoritate şi câştigător, în termenul de la art.205 alin. (1^1), elementul de referinţă constituindu-l valoarea fiecărui lot; – încheierea unui contract pentru fiecare lot este, în plus, impusă prin definiţia de la art. 3 lit.f), întrucât actul juridic nu poate fi semnat decât între câştigătorul acelui lot şi beneficiar. Din inventarierea legislativă de mai sus se desprinde o singură concluzie: fiecare lot se judecă, de la iniţiere până la atribuire, la valoarea sa intrinsecă nu la valoarea procedurii din care face parte. Astfel, va fi respectată şi condiţia din art. 43^1: cuantumul garanţiei de participare nu poate fi mai mic decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1) lit. a). Respectiv, garanţia nu se poate solicita pentru o valoare estimată mai mică de 15.000 euro. Analizând conţinutul actual al OUG nr.34/2006, observăm că tumultul modificărilor a produs necorelări între articole, iar unele au rămas în urma noutăţilor edictate prin OUG nr.77/2012. Astfel, la art. 27 alin. (5) regăsim valoarea estimată ca „valoarea cumulată a tuturor loturilor”, sumă ce va fi înscrisă în anunţul/ invitaţia de participare. Deşi, indubitabil, în cazul „lotizării” se discută de valoare individuală nu de cea a procedurii. De aici dilema: garanţia se raportează la valoarea estimată a procedurii sau a lotului? Din expunerile de argumente de mai înainte, pentru lotul a cărui valoare este mai mică de 15.000 de euro, nu ar trebui solicitată garanţie de participare. O clarificare oficială din partea ANRMAP ar fi binevenită, pentru a nu mai regăsi garanţii infime de 75 de lei sau chiar de 7 lei. Aceste sume mai mult produceau cheltuieli, atât autorităţii contractante cât şi operatorul economic, în loc să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost creată: „Garanţia de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru.” Iţele legislative vor fi desluşite după aprobarea noii variante a HG nr. 925/2006, ce se regăseşte abia în faza de proiect pe siteul www.anrmap.ro, prin care se va îmbunătăţi şi art. 85 : „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când există obligativitatea publicării unui anunţ sau a unei invitaţii de participare. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii: a) cuantumul garanţiei de participare în sumă fixă, stabilit conform prevederilor ordonanței de urgență; b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare, care va fi cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. (2) În cazul unei proceduri de atribuire organizată pe loturi, prevederile de la alin. (1) se aplică prin raportare la fiecare lot în parte.”
]]>Valoarea estimată – element de bază în succesul unei achiziţii publice
Dr. ec. Corneliu BURADA Având un scop bine definit, valoarea estimată a unui contract de achiziţie publică, asigură: • dimensionarea montajului financiar al viitoarei achiziţii publice; şi • alegerea procedurii de atribuire a contractului, în conformitate cu prevederile legale.
Cu privire la dimensionarea montajului financiar al viitoarei achiziţii publice, trebuie precizat faptul că planificarea financiară a fondurilor publice necesare pentru atribuirea oricărui contract nu este posibilă fără o estimare reală a valorii acestuia, fără cuprinderea ei în „Bugetul de Venituri şi Cheltuieli” al autorităţii contractante. O estimare reală a valorii achiziţiilor publice, îndeosebi a celor care privesc lucrări şi servicii cu valori mari şi care se întind pe mai multe exerciţii bugetare, poate conduce la o imagine fidelă aspra proiecţiei bugetare pe mai mulţi ani, la un management al investiţiilor publice eficient.
Pe de altă parte, valoarea estimată constituie un element definitoriu în alegerea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică. Funcţie de aceasta, coroborat de fiecare dată cu circumstanţele în care se atribuie contractul de achiziţie publică, alegerea procedurii de urmat trebuie să respecte principiile achiziţiilor publice, creându-se premisele asigurării unei concurenţe şi transparenţe reale.
Astăzi, în condiţii de puternică criză economică, valoarea estimată a achiziţiilor publice, luată în general, are un rol important şi în modul în care angajăm şi cheltuim banii publici. Realizarea unor obiective majore de investiţii, asupra cărora planează de cele mai multe ori suspiciuni vizând supraevaluarea lor din start, sau majorări ale valorilor contractelor, atribuite cu preţuri mici, sunt realităţi peste care nu putem trece cu vederea.
Nu în ultimul rând, valoarea estimată a unei achiziţii publice trebuie să conștientizeze factorii de decizie de la nivelul autorităţilor contractante în dimensionarea realistă a acesteia. Achiziţia publică realizată de o instituţie publică trebuie să reprezinte, în opinia mea, imaginea optimului dintre efortul financiar făcut (valoarea contractului) şi nevoia socială identificată. Pentru aceasta, achiziţia publică înainte de a fi pornită trebuie să fie supusă analizei cost/beneficiu, pentru a stabili dacă sacrificiul financiar ce urmează a fi realizat va fi încununat de o eficienţă maximă din toate punctele de vedere.
Dar ce presupune estimarea valorii unui contract de achiziţie publică? O serie de activităţi şi calcule care să conducă la o evaluare corectă şi realistă a viitoarelor cheltuieli publice, legate de procurarea unor bunuri, cumpărarea unor servicii sau contractarea unor lucrări, pentru interes public, angajate printr-un contract de achiziţie publică. Observaţi că alături de corectitudine am folosit şi termenul realist. Da, mi se pare absolut obligatoriu să facem această asociere în condiţiile în care, putem vorbi de corectitudine în realizarea calculelor, dar fără o fundamentare realistă a cantităţilor şi preţurilor, situaţie care poate conduce de multe ori la valori aberante de la care se pleacă în atribuirea contractelor de achiziție publică
Ce trebuie să cuprindă valoarea estimată a contractelor de achiziție publică? Toate costurile aferente viitoarei achiziţii publice. În determinarea acesteia specialiştii autorităţii contractante vor identifica, funcţie de natura contractului atribuit, toate sumele care urmează a fi plătite pentru realizarea lui. Aici putem evidenţia: • preţurile bunurilor ce urmează a fi procurate; • cheltuielile de transport, aprovizionare, manipulare, depozitare; • cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a bunurilor independente; • tarifele pentru serviciile ce urmează a fi contractate; • costul lucrărilor de C+M, care vor fi contractate, conform normelor de deviz şi condiţiilor impuse de proiectul de execuţie; • costuri ale îndatorării care vor fi sau nu capitalizate (dobânzi bancare, dobânzi de leasing etc.); • costuri privind exproprierea; • costuri privind refacerea mediului; • alte costuri legate de achiziţia publică respectivă.
Pentru stabilirea în condiţii de maximă rigurozitate a valorii estimate a contractului ce achiziţie publică, autoritatea contractantă trebuie să ia în considerare: • eventualele majorări ale preţului contractului ca urmare a ajustărilor legale care pot surveni la unele componente ale acestuia; • modalitatea de dobândire a bunului, serviciului sau de realizare a lucrării (cu plata la cumpărare, cu plata la un termen stabilit, cu plata în rate, prin operaţiuni de leasing financiar sau operaţional, prin parteneriat public-privat, etc.); • eventualele suplimentări ale cantităţilor contractate iniţial; Atenţie: cantităţile suplimentare trebuie să fie necesare, reale şi temeinic justificate. • valoarea premiilor şi primelor care pot fi acordate în cazul concursului de soluţii.
În condiţiile în care toate aceste elemente sunt temeinic fundamentate, după atribuirea unor contracte de achiziţie publică nu mai pot apare anomalii în sensul depăşirii nejustificate a valorilor estimate sau a cantităţilor prevăzute, care să conducă la eforturi financiare suplimentare, neeconomicoase şi ineficiente din partea autorităţilor contractante. Pentru asigurarea reuşitei în estimarea valorii unui contract de achiziţie publică trebuie să concureze toate compartimentele funcţionale ale autorităţii contractante. Astfel: • Compartimentul tehnic trebuie să asigure toate datele privind performanţele tehnice ale viitoarei achiziţii, să stabilească restricţiile, să vegheze la obţinerea randamentelor cu costuri cât mai mici; • Compartimentul de marketing trebuie să aibă toate informaţiile legate de preţuri, obţinute prin cercetări de piaţă, realizând de cele mai multe ori şi o estimare al lor în timp, funcţie de previziunile macroeconomice, de trendul pieţelor interne şi internaţionale; • Compartimentul financiar-contabil va asigura proiecţia montajului financiar a achiziţiei publice, evaluând şi cuantificând eventualele costuri financiare care pot apărea pe parcursul derulării contractului de achiziţie publică; • Compartimentul juridic trebuie să asigure legalitate viitorului contract de achiziţie publică, fiind implicat în determinarea valorii estimate a acestuia prin punerea la dispoziţie a informaţiilor legate de costul exproprierilor.
Datele asigurate şi furnizate în interiorul autorităţii contractante vor fi preluate de compartimentul pentru achiziţii publice care le va centraliza, stabilind astfel valoarea estimată a achiziţiei publice. Pe baza acestei valori se vor realiza documentele de planificare, începând cu propunerea listei de investiţii, fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi terminând cu programul achiziţiilor publice. Tot pe baza valorii estimate se va stabili şi tipul procedurii de urmat în atribuirea contractului de achiziţie publică.
Iată de ce putem considera că valoarea estimată a unui contract de achiziţie publică constituie un element fundamental în succesul unei achiziţii publice. De mai multe ori, în practică, am întâlnit situaţii în care valoarea estimată este tratată superficial. Analiza consecinţelor estimării eronate a valorii unui contract de achiziţie publică a pus în evidenţă, de fiecare dată, trei aspecte: • suplimentarea nejustificată ale valorii contractelor de achiziţii publice atribuite, situaţie care a favorizat aloca¬rea unor resurse financiare suplimentare în dauna unor acţiuni care au fost amânate; • realizarea unor cheltuieli suplimentare care de multe ori s-au dovedit a fi neeconomicoase şi care au pus presiune pe bugetele autorităţilor contractante; • alegerea în mod greşit a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, cu consecinţele ulterioare.
Astăzi, în condiţiile accesării unor fonduri europene, recomand autorităţilor contractante, să analizeze temeinic modul de calcul al valorii estimate, în mod deosebit pentru lucrări, şi să pornească în stabilirea acesteia de la studii de fezabilitate şi proiecte de execuţie actualizate, aduse la zi. În alte condiţii orice modificare a valorii contractate peste valoarea estimată, poate conduce, în urma unor analize din partea instituţiilor abilitate, la corecţii financiare penalizatoare pentru statul român, pentru sume considerate neeligibile.
]]>Instabilitatea cadrului legislativ privind sistemul de achizitii publice din Romania
Reorganizare: Ministerul Fondurilor Europene va înființa unități de monitorizare și coordonare a programelor operaționale » CursDeGuvernare.ro
Procedurile de achiziţii publice vor fi simplificate – Bizlawyer – portalul avocaturii de business din Romania
Clauzele anticorupţie în contractele de achiziţii publice vor fi obligatorii
Pledoarie pentru un management performant în achiziţiile publice
Dr. ec. Corneliu BURADA
Achiziţiile publice reprezintă o componentă importantă a managementului instituţiilor publice. Ele vizează acea latură care răspunde funcţiei de administrare, cu referire la dimensiunile materială şi financiară ale managementului public. Într-un astfel de concept, activitatea de achiziţii publice trebuie să depăşească limitele stricte ale procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de bunuri, servicii sau lucrări, de concesiuni ale serviciilor sau lucrărilor, interferându-se şi intercondiţionându-se cu lucrările de planificare şi în final de urmărire a derulării contractelor atribuite. Acestea presupun planificarea judicioasă a achiziţiilor publice, contribuind benefic la angajarea eficientă a banului public, dar în acelaşi timp şi la realizarea eficienţei economice şi sociale ca urmare a derulării contractului atribuit. Dar abordând problematica managementului achiziţiilor publice, trebuie să facem de la început precizarea că această activitatea este una complexă, că ea depăşeşte graniţele procedurilor de atribuire a contractelor pentru cumpărări în folosul public, cu consecinţe imprevizibile pentru relizarea efectului mult aşteptat, ca urmare a cheltuirii banului public. De aceea consider că activitatea de achiziţie publică, ca activitate complexă, are trei subdiviziuni, care urmează a fi manageriate cu pricepere şi eficienţă, în egală măsură. Ele vizează planificarea achiziţiilor publice, desfăşurarea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi urmărirea modului în care este adus la îndeplinire contractul atribuit. Toate aceste etape au o importanţă covârşitoare asupra eficienţei cu care este angajat şi în final cheltuit banul public. Făcând o evaluare globală a acestor etape, în condiţiile în care considerăm activitatea de achiziţii publice un tot şi fără a scoate din context ceva, trebuie să acceptăm că în achiziţii publice angajăm mijloace financiare, ca efort financiar, în scopul obţinerii unor bunuri, servicii sau lucrări, care să satisfacă în final un interes general. Acest interes general trebuie să răspundă unei nevoi sociale, bine identificate şi care să producă un efect social cu consecinţe benefice pentru o arie largă de utilizatori. Când mă refer la o nevoie socială cu un impact major social, am în vedere proiectele mari şi mijlocii care cad sub incidenţa achiziţiilor publice şi nu cumpărările de bunuri şi servicii pentru întreţinerea curentă a unei instituţii publice. Iată cum, înainte de a declanşa procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică, managementul unei instituţii publice, în cadrul etapei de planificare, de pregătire a acestei proceduri, trebuie să stabilească între nevoile şi oportunităţile sociale pe care le-a identificat, astfel încât prin decizia luată să se răspundă cât mai bine interesului public. Un asemenea demers implică o abordare complexă a managementului în achiziţii publice, unde caracterul complex şi cel de diversitate al managementului public, identificate şi în achiziţii publice, nu pot fi separate de caracterul politic, care de multe ori este dominant. Într-o astfel de zonă, este important ca planificarea în achiziţiile publice să se realizeze cu responsabilitate, întrucât agajarea mai departe a banului public, printr-o achiziţie publică ce nu răspunde interesului general social sau cel puţin al unuia de grup, prin neidentificarea acelei oportunităţii sociale reale, înseamnă a arunca importante sume din banii publici, fără a obţine vreun efect. În aceste condiţii o eroare managerială, care a produs efecte, nu mai poate fi îndreptată. Admiţând că etapa de planificare în achiziţii publice este o etapă hotărâtoare pentru succesul unei asemenea activităţi, este important de ştiut cum reuşeşte managementul instituţiei publice să identifice oportunităţile, să angreneze toţi factorii de răspundere de la nivelul instituţiei în luarea unei decizii optime privind angajarea banului public printr-o procedură de achiziţie publică. Aici trebuie să analizăm riscurile care apar în luarea unei hotărâri sau a alteia, modul în care se respectă prevederile legale care concură la realizarea unei achiziţii publice eficiente, din toate punctele de vedere. În acest demers ne punem câteva întrebări: Putem vorbi, în utilizarea banului public, de un management performant sau de o performanţă managerială? Putem identifica instituţiile statului care au atribuţii precise în direcţia verificării modului de stabilire a oportunităţii într-o achiziţie publică? Care ar fi indicatorii de eficienţă sau de performanţă care ar putea fi luaţi în calcul la analiza managementului în achiziţii publice, ca o componentă a managementului public? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem, iar răspunsul trebuie să îmbrace forma unor norme de managenent în planificarea achiziţiilor publice. Respectând aceste lucruri, am intra într-o stare de normalitate, care nu ar mai genera semne de întrebare cu privire la oportunitatea unor achiziţii publice. Identificând nevoia socială, stabilidu-i concordanţa cu efectul social scontat, decizia managerială luată cu privire la a realiza o achiziţie publică se va îndrepte spre a doua etapă şi anume spre alegerea procedurii legale de atribuirea contractului de achiziţie publică. Este etapa unde, în conformitate cu principiile care guvernează achiziţiile publice şi în deplină transparenţă, managementul instituţiei publice creează condiţiile legale ca atribuirea contractului de achiziţie publică să se înfăptuiască asigurându-se o concurenţă reală, iar banul public să fie angajat legal, cu maximă eficienţă. Este etapa pe care o urmăresc şi o analizează mulţi observatori, mai mult sau mai puţin avizaţi, care-şi pun multe întrebări şi la care nu toţi cei interesaţi îşi găsesc răspunsurile legale. Dar în această fază a procesului de achiziţie publică mangementul instituţiei publice este răspunzător de modul în care a delegat competenţe pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice. Pentru această etapă în România există un cadru instituţional bine organizat, dar şi un cadru legal bine definit, armonizat cu cerinţele europene, care asigură în egală măsură transparenţă, concurenţă reală şi eficienţă în utilizarea banului public, în condiţiile asumării răspunderii şi a unei responsabilităţi manageriale, care se doreşte a fi pe măsura importanţei acestei activităţii. Doresc să precizez că în această fază a procesului de achiziţie publică nu se cumpără nimic, ci numai se angajază fondurile publice, după anumite reguli, în concordanţă cu nevoia de achiziţie publică identificată în etapa anterioară, de planificare. Îmi permit să atrag atenţia că o procedură de achiziţie publică realizată cu respectarea întocmai a prevederilor legale nu poate schimba sensul şi nici oportunitatea alegerii făcute de managementul instituţiei publice, în etapa de planificare şi dei luare a deciziei privind achiziţia publică. Cu alte cuvinte, o decizie managerială care a identificat greşit oportunitatea unei achiziţii publice, nu poate fi corectată sau schimbată pe parcursul desfăşurării unei proceduri de atribuire a contractului de achiziţie publică, oricât de transparentă şi de legală ar fi aceasta, angajarea legală a banului public conducând la o cheltuială bugetară care nu va fi în consens cu nevoia socială reală. După încheierea contractului de achiziţie publică, urmează a treia etapă în desfăşurarea activităţii de achiziţii publice, cea de urmărire a modului în care au fost aduse la îndeplinire clauzele contractuale, conform prevederilor ofertelor tehnice şi economice, anexate. Este etapa în care managementul unei instituţii publice se asigură că a obţinut eficienţa socială şi economică maximă, urmare efectului social preconizat din achiziţia publică încheiată. Acest lucru corespunde cu momentul în care echipa managerială verifică modul în care sunt realizate cantităţile contractate, calitatea acestora, preţurile percepute şi dacă plăţile corespund realităţii şi clauzelor contractuale. Iată cum abordând în complexitatea sa o achiziţie publică, se impune a constata rolul important şi obligaţiile majore pe care managementul instituţiilor publice le are în luarea unor decizii optime, ţinând seama permanent de dimensiunea efectului social pe care şi l-a propus, ca urmare a efortului financiar făcut, în deplină transparenţă şi cu o eficienţă maximă economică şi socială. Este un motiv pentru care îndemn la reflecţie, acum, când banul public trebuie foarte bine drămuit şi cheltuit cu chibzuinţă, în condiţiile în care economiile naţionale sunt afectate de crize economice şi financiare, ce pot avea consecinţe dintre cele mai neplăcute şi imprevizibile pentru multe ţări ale lumii.
]]>Consideraţii privind determinarea valorii estimate a contractului de achiziţie publică
Consilier Juridic Daniel JURJ