Avocat achizitii publice

Dr. ec. Corneliu BURADA Deşi mulţi consideră achiziţiile publice drept o activitate prin care o entitate juridică procură pentru folosul public un bun, un serviciu, o lucrare, atribuirea unui contract de concesiune de servicii sau de lucrări, eu unul mă încăpăţânez să consider achiziţia publică, ceva mai mult, echivalând-o cu o ştiinţă a cheltuirii banilor publici. În această idee, asimilând achiziţia publică unei ştiinţe precise, acesteia i-au fost stabilite principii, reguli şi proceduri, aidoma tuturor ştiinţelor. Triada „principii – reguli – proceduri”, căreia i se supune întregul mecanism de acordare a unui contract de achiziţie publică, are drept punct de plecare în stabilirea unei norme de conduită, care să satisfacă nevoia publică identificată de o autoritate contractantă, principiile, ca elemente fundamentale pe care se întemeiază achiziţiile publice.

Preluate din Tratatul de înfiinţare a CEE şi transpuse în legislaţia care guvernează achiziţiile publice, atât la nivel european cât şi la nivel naţional, principiile achiziţiilor publice, reprezintă elemente fundamentale, primordiale, punctele de plecare în realizarea unor norme de conduită, stabilite pentru teoria ştiinţifică a disciplinei „achiziţii publice”. În esenţă, principiile stau la baza reglementărilor în orice materie, iar în materie de achiziţii publice, la înfăptuirea substanţei economico-sociale a oricărei achiziţii, prin stabilirea unei norme juridice trainice.

Achiziţiile publice, fiind strâns legate de libera circulaţie a mărfurilor, acestora fiindu-le opozabile prevederile Tratatului CEE care reglementează: principiul nediscriminării, libera concurenţă a mărfurilor, libertatea de stabilire şi prestare a serviciilor, libera circulaţie a capitalurilor şi nu în ultimul rând libera circulaţie a persoanelor. Pornind de la aceste aspecte, normalizatorii români au adoptat pentru reglementările naţionale în materie de achiziţii publice un număr de şapte principii, la care permanent trebuie să ne raportăm în atribuirea unui contract de achiziţie publică, şi anume: • Nediscriminarea; • Tratamentul egal; • Recunoaşterea reciprocă; • Transparenţa; • Proporţionalitatea; • Eficienţa utilizării fondurilor publice; • Asumarea răspunderii.

Analizate la prima vedere, am putea considera că principiile sunt independente între ele. Dar lucrurile nu stau de loc aşa. Cele şapte principii au un grad mare de interde¬pendenţă şi intercondiţionare, fără de care regulile şi procedurile folosite în achiziţii publice nu ar putea fi folosite în mod unitar şi eficient. Mai mult, aplicarea lor în mod diferenţiat ar conduce la unele conflicte, cu consecinţe dintre cele mai imprevizibile asupra rezultatului procedurii de achiziţie publică. Dar indiferent cum am privi şi aplica principiile achiziţiilor publice, personal consider că unul singur este predominant, respectiv, „eficienţa utilizării fondurilor publice”, lui subordonându-i-se toate celelalte şase principii. De altfel, în realizarea efectelor scontate dintr-o achiziţie publică, obţinerea celei mai bune valori în contrapartidă cu fondurile alocate, reducerea fraudei şi a corupţiei pe seama banului public, trebuie să reprezinte obiectivul principal.

Dar să vedem cum acţionează principiile în procesul achiziţiilor publice.

Nediscriminarea impune asigurarea unei concurenţe reale şi normale, ca urmare a impunerii unor condiţii egale de participare la competiţie a tuturor potenţialilor ofertanţi. Acest principiu se completează şi intercondiţioneză cu tratamentul egal, potrivit căruia toţi participanţii la competiţie urmează să fie supuşi aceloraşi reguli, cerinţe/criterii de calificare şi evaluare. Iată cum în stabilirea criteriilor de calificare, înscrierea unor cerinţe restrictive, prin impunerea unor condiţii excesive de îndeplinit sau de participare la competiţie funcţie de apartenenţa la un anumit areal geografic, de naţionalitate, etc. conduce la încălcarea gravă a regulilor de calificare, cu consecinţele respective. În ceea ce priveşte factorii de evaluare, prin stabilirea unora care nu aduc un avantaj (economic) autorităţii contractante, nediscriminarea şi tratamentul egal ar putea intra în conflict cu asumarea răspunderii şi inevitabil cu eficienţa utilizării fondurilor publice, prin atribuirea de contracte de achiziţie publică cu preţuri mult mai mari decât realitatea din piaţă.

Recunoaşterea reciprocă este principiul care asigură libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor pe o piaţă unică europeană. Potrivit acestuia, toate produsele, serviciile şi lucrările oferite în mod licit sunt recunoscute pe piaţa Uniunii Europene, că toate diplomele, certificatele şi alte documente emise în ţările membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute prin echivalare cu cele solicitate la nivel naţional. Acest principiu condiţionează tratamentul egal, fără de care, regulile şi cerinţele de selecţie/calificare nu pot fi respectate şi aplicate în egală măsură tuturor participanţilor la procedura de achiziţie publică.

Transparenţa, înseamnă aducerea la vedere a procedurii de achiziţie publică, prin asigurarea accesului publicului larg din întreg spaţiul Uniunii Europene la toate informaţiile referitoare la aplicarea procedurii. Acest lucru impune publicitate, informarea în mod egal a tuturor participanţilor la procedură asupra şedinţei de deschidere a ofertelor, clarificări, accesul liber la documentele care sunt de interes public, din dosarului achiziţiei publice. Nerespectarea acestui principiu aduce atingere şi principiilor nediscriminării şi tratamentului egal, cu consecinţe asupra rezultatului procedurii şi implicit a încredinţării contractului de achiziţie publică.

Proporţionalitatea este strâns legată de tratamentul egal şi potrivit acesteia, în stabilirea condiţiilor minime de selecţie /calificare, atunci când se impun cerinţe nejustificate în raport cu complexitatea contractului de achiziţie publică, poate conduce la distorsiuni în atribuirea contractului de achiziţie publică. Asumarea răspunderii presupune impli¬carea în procesul achiziţiei publice a unor persoane res¬ponsabile, profesioniste, imparţiale şi independente care să respecte toate principiile şi regulile achiziţiilor publice în luarea celor mai bune decizii privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, astfel încât fondurile publice (banii publici care sunt din ce în ce mai puţini) să fie utilizate cu mare eficienţă.

Iată că asemănător altor ştiinţe şi în achiziţii publice avem un obiectiv, o ţintă de atins, care nu poate fi realizată decât prin respectarea principiilor şi care este definit/ă de „eficienţa utilizării fondurilor publice“.

Scopul final urmărit într-o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică este acela de a ne asigura că fondurile publice alocate vor fi cheltuite cu maximă eficienţă, prin aplicarea cu corectitudine a regulilor, ca urmare a respectării principiilor care guvernează achiziţiile publice. Acest lucru este posibil numai dacă principiile vor fi respectate în totalitate, în interdependenţă şi intercondiţionarea lor, după principiul „ni-ni”, „totul sau nimic”. Dacă unul din cele şapte principii ale achiziţiilor publice nu va fi respectat, atunci nu putem avea pretenţia că obiectivul pe care ni l-am propus va fi îndeplinit, că nevoia socială identificată a fost acoperită, iar efectul social realizat.

]]>