Posts

Posted on

Dublul risc în achizițiile publice

Autor: Consilier juridic Daniel JURJ

Prin Ordinul nr. 543 din 4 iunie 2013 al Ministrului Fondurilor Europene, nr. 2.366 din 24 iulie 2013 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, nr. 1.446 din 5 iunie 2013 al Ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, nr. 1.489 din 25 iunie 2013 al Ministrului Economiei, nr. 1.441 din 1 iulie 2013 al Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și nr. 879 din 17 iunie 2013 al Ministrului Transporturilor, a fost aprobat Ghidul privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice şi recomandările Comisiei Europene ce trebuie urmate de autorităţile de management şi organismele intermediare în procesul de verificare a procedurilor de achiziţii publice.[1]

Deși ghidul respectiv nu definește noțiunea de risc în domeniul achizițiilor publice, din analiza textului rezultă o abordare unilaterală a noțiunii de risc, respectiv cea din perspectiva organismului de supraveghere și control, potrivit căruia riscul în domeniul achizițiilor publice reprezintă orice act al autorității contractante care constituie o neregulă privind respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice.

În draftul Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale[2], comandat de A.N.R.M.A.P., riscurile în domeniul achizițiilor publice sunt tratate la punctul 2.2.4 Managementul riscurilor și la punctul 3.2 Soluții de minimizare a riscului apariției neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice.

Dacă la punctul 3.2 Soluții de minimizare a riscului apariției neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice întâlnim aceeași abordare unilaterală a riscului, din perspectiva organismului de supraveghere și control, în schimb la punctul 2.2.4 Managementul riscurilor avem de a face cu o tratare a riscurilor din perspectiva autorității contractante, respectiv ca posibilitate de neîndeplinire a obiectivului urmărit de aceasta în cadrul procedurii de achiziție publică.

Nici în acest document nu avem o definiție a riscurilor, dar din context putem defini riscurile în domeniul achizițiilor publice ca fiind evenimente probabile, care pot avea un impact nedorit asupra rezultatelor, respectiv care conduc inevitabil la apariția de nereguli/neconformități care pot afecta atingerea obiectivelor autorității contractante.

Având în vedere definiția generală, potrivit căreia riscul reprezintă o combinație între probabilitatea producerii unui eveniment nedorit, și consecințele negative care rezultă în cazul producerii acestuia, orice analiză a riscului în domeniul achizițiilor publice implică atât evaluarea posibilității producerii cât și evaluarea întinderii efectelor sale.[3]

Achizițiile publice sunt supuse atât obiectivului general al achizițiilor, respectiv acela de a obține prin mijloace etice, cu eficiență și economie, cel mai bun raport preț-calitate pentru fiecare unitate monetară cheltuită, cât și normelor imperative statuate de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, care impun autorităților contractante ca orice decizie privind achiziția să fie luată într-un mod transparent și să nu aibă ca efect restrângerea concurenței.

Astfel, achizitorii din sectorul public răspund atât în fața contribuabililor ai căror bani sunt cheltuiți, cât și în fața ofertanților nemulțumiți și a potențialilor ofertanți.

De asemenea, acești achizitori trebuie să definească proceduri și practici care să reziste verificărilor minuțioase făcute în cursul unui audit guvernamental sau al unei contestări în instanță sau în fața organismelor specializate, formulată de un ofertant considerat dezavantajat, împotriva oricărei decizii de achiziție luate.[4]

Rezultă faptul că, în domeniul achizițiilor publice, autoritățile contractante sunt supuse unui dublu risc:

– riscul neîndeplinirii atingerii obiectivului urmărit prin licitarea contractului, și

– riscul încălcării reglementărilor privind achizițiile publice.

I. RISCUL NEÎNDEPLINIRII ATINGERII OBIECTIVULUI URMĂRIT PRIN LICITAREA CONTRACTULUI

Prin procedurile de achiziție publică autoritatea contractantă urmărește satisfacerea unei necesități, în condițiile cele mai avantajoase din punct de vedere financiar și calitativ.

Principalii factori de risc în acest domeniu sunt:

– stabilirea necorespunzătoare a valorii estimate a contractului, cu consecința desemnării fie a unei oferte de calitate necorespunzătoare fie a uneia cu preț nejustificat de ridicat raportat la valoarea bunurilor similare de pe piața concurențială;

– definirea neconformă a necesităților autorității contractante, prin cerințele caietului de sarcini, ceea ce poate conduce la desemnarea ca și câștigătoare a unei oferte care nu satisface pe deplin necesitățile urmărite prin achiziția publică;

– stabilirea necorespunzătoare a factorilor de evaluare și a ponderii acestora, cu consecința alegerii unei oferte mai puțin avantajoase pentru autoritatea contractantă, în detrimentul unei oferte în mod obiectiv mai bună, dar care a fost dezavantajată de algoritmul de evaluare stabilit;

– redactarea neclară sau insuficient de cuprinzătoare a clauzelor contractuale, cu consecința împiedicării unui management performant al contractului, care să gestioneze derularea acestuia în favoarea autorității contractante, în conformitate cu obiectivul urmărit prin procedura de achiziție;

– înțelegerile secrete între ofertanți, cu consecința împiedicări eforturilor autorității contractante de a obţine produse, servicii și lucrări la cel mai mic preţ posibil.

Organizaţia pentru Cooperare Economică si Dezvoltare a elaborat în februarie 2009 un ghid pentru responsabilii de achiziţii publice, cuprinzând linii directoare pentru combaterea trucării ofertelor în cadrul licitaţiilor.[5]

Conform ghidului sus-menționat sunt identificate următoarele metode de fraudare a licitațiilor:

  • Ofertare închisă. Ofertarea închisă (denumită şi ofertare complementară, de curtoazie, fiduciară sau simbolică) este modul cel mai frecvent prin care sunt implementate strategiile de fraudare a licitaţiilor. Ea apare atunci când persoane fizice sau companii decid să prezinte oferte care implică cel puţin una din următoarele situaţii:

– un competitor este de acord să prezinte o ofertă care este mai mare decât oferta câştigătorului desemnat,

– un competitor prezintă o ofertă care se ştie că este mult prea mare pentru a putea fi acceptată, sau

– un competitor prezintă o ofertă ce conţine termeni speciali care se ştie că nu vor fi acceptaţi de către client. Ofertarea închisă este menită a da impresia unei competiţii veritabile.

  • Reţinere de la ofertare. Schemele de reţinere de la ofertare implică acorduri între competitori în care una sau mai multe companii consimt să se abţină de la ofertare sau să retragă o ofertă prezentată anterior astfel încât oferta câştigătorului desemnat să fie acceptată. În esenţă, reţinerea de la ofertare înseamnă că o companie nu prezintă o ofertă pentru adjudecarea finală.

  • Alternarea ofertei. În cadrul schemei de alternare a ofertei, companiile conspiratoare continuă să oferteze, dar consimt să fie, pe rând, ofertantul câştigător (respectiv cea mai mica ofertă calificată). Modul în care sunt implementate acordurile de alternare a ofertei poate varia. De exemplu, conspiratorii ar putea alege să aloce aceeaşi sumă de bani din cadrul unui anumit grup de contracte fiecărei companii ori să aloce volume corespunzătoare dimensiunilor fiecărei companii.

  • Alocarea pe piaţă. Concurenţii împart piaţa şi decid să nu concureze pentru anumiţi clienţi ori într-o anumită zonă geografică. De exemplu, firmele concurente pot aloca diverselor companii clienţi specifici sau tipuri de clienţi astfel încât concurenţii să nu oferteze (sau să prezinte numai oferte de acoperire) pentru contractele oferite de o anumită clasă de clienţi potenţiali care sunt alocaţi unei companii anume. La rândul său, respectivul competitor nu va oferta competitiv împotriva unui grup desemnat de clienţi alocaţi altor companii în cadrul acordului.

Ca metode de reducere a riscului neîndeplinirii atingerii obiectivului urmărit prin licitarea contractului, se recomandă ca:

  • stabilirea valorii estimate a contractului să fie efectuată pe baza prospectării prealabile a pieței;

  • să se asigure că este stimulată concurența, respectiv că selecţia calitativă şi criteriile de atribuire sunt alese astfel încât ofertanţii validaţi, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, nu sunt împiedicați inutil să participe la licitație. Criteriile de calificare și selecție și cele de evaluare trebuie atent selectate și analizate astfel încât să conducă la identificarea unui ofertant adecvat care:

    • trebuie să fie independent de ceilalți ofertanți;

    • trebuie să dispună de resurse financiare, de competenţa relevantă dovedită şi să aibă motivaţia şi capacitatea de a îndeplini contractatul, sub forma unei forţe competitive viabile şi active, aflate în concurenţă cu ceilalți ofertanți;

    • să nu trebuie să creeze riscul de neexecutare, întârziere a executării sau de executare necorespunzătoare a contractului;

    • redactarea a clauzelor contractuale să aibă în vedere rezultatele unei analize de risc privind factorii care pot influența derularea corespunzătoare a contractului;

    • autoritatea contractantă să solicite ofertantului câștigător furnizarea unor instrumente corespunzătoare de garantare a îndeplinirii obligațiilor contractuale.

II. RISCUL ÎNCĂLCĂRII REGLEMENTĂRILOR PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE

De la bun început, dorim să subliniem faptul că, principalul risc la acest capitol îl reprezintă atribuirea directă ilegală a contractului, care potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție[6] reprezintă cea mai gravă încălcare a dreptului comunitar în domeniul achizițiilor publice din partea unei autorități contractante, sancțiunea fiind declararea absenței efectelor contractului.

Un alt risc considerat o gravă încălcare a reglementărilor privind achizițiile publice și care nu poate fi remediată decât prin anularea contractului, îl reprezintă încălcarea regulilor privind conflictul de interese. Încălcarea regulilor privind conflictul de interese ridică suspiciuni cu privire la transparența și obiectivitatea procedurii de achiziție chiar dacă aceasta nu este urmată și de alte încălcări ale legislației achizițiilor publice, soluția anulării contractului rezultând tocmai din necesitatea înlăturării acestei suspiciuni.

Potrivit punctului 3.1.4 Consecințele sancționatorii ale neaplicării prevederilor legale privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri naționale aferente acestora, din draftul Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale, riscurile, respectiv abaterile prevăzute de OUG nr. 66/2011 a căror constatare conduce la aplicarea unei corecții sau reduceri, constau în:

1. În cazul contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

  • Nerespectarea regulilor de publicitate;

  • Nerespectarea regulilor de publicitate, dar, totuşi, a existat un anumit grad de publicitate;

  • Atribuirea de contracte de achiziţie (acte adiţionale) pentru lucrări, servicii sau bunuri suplimentare atribuite fără aplicarea unei proceduri competitive, fără respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară, inclusiv în absenţa unei urgenţe extreme determinate de apariţia unor evenimente imprevizibile sau în absenţa unor circumstanţe neprevăzute;

  • Achiziţia unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care datorită unor circumstanţe neprevăzute au devenit necesare, cu depăşirea procentului din valoarea contractului iniţial pentru respectivele lucrări sau servicii, procent stabilit ca limită prin legislaţia naţională şi comunitară privind achiziţiile publice;

  • Nedeclararea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie şi a factorilor de evaluare în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare;

  • Aplicarea de criterii de atribuire (factori de evaluare) nelegale;

  • Stabilirea în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare a unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare nelegali;

  • Definirea insuficientă sau discriminatorie a obiectului contractului;

  • Negocierea în timpul procedurii de atribuire;

  • Reducerea obiectului contractului fără reducerea proporţională a valorii contractului;

  • Reducerea obiectului contractului cu reducerea proporţională a valorii contractului;

  • Aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire;

2. În cazul contractelor a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

  • Nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă;

  • Contracte de achiziţii (acte adiţionale) pentru bunuri, lucrări sau servicii suplimentare, atribuite fără competiţie adecvată, în absenţa unei urgenţe imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în absenţa unor circumstanţe neprevăzute;

  • Aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie[7] sau a unor factori de evaluare nelegali;

  • Încălcarea principiului tratamentului egal.

În cazul achizițiilor publice finanțate din fonduri locale sau naționale, consecința încălcării reglementărilor privind achizițiile publice o reprezintă sancționarea autorității contractante prin aplicarea de către A.N.R.M.A.P. a uneia sau mai multor amenzi prevăzute de art. 294 din O.U.G. nr.34/2006.

La pct.3.2 Ghidul prezintă următoarele soluții de minimizare a riscului aparitiei neregulilor în aplicarea principiilor care guvernează achizițiile publice:

  • Introducerea transparenței maxime în procedura de achiziție pentru a se împiedica riscul interferențelor politice sau de alt fel;

  • Reevaluarea capacității interne și a înțelegerii regulilor de achiziții publice de către personalul implicat în derularea procedurilor de achiziție publică (organizarea periodică de programe de formare continuă a personalului, suplinirea personalului, cooptarea unor experți externi în conformitate cu complexitatea procedurilor derulate de autoritatea contractantă);

  • Crearea de proceduri interne la nivelul compartimentelor de achiziții publice ale autorităților contractante inclusiv realizarea unor liste de verificare aferente fiecărei faze a procesului de achiziție;

  • Utilizarea de instrumente și metodologii suport: manuale de achiziții, documentații de atribuire standard, liste de verificare, șabloane pentru comunicare și evaluare;

  • Introducerea unor verificări independente în fiecare fază cheie a procedurii de achiziție publică.

 În afara autorității contracatante, un alt actor supus unui dublu risc în domeniul achizițiilor publice este operatorul economic participant la o procedură coruptă de achiziție publică.

Potrivit United Nations Global Compact, corupția în tranzacțiile de achiziții publice este de multe ori o sabie cu două tăișuri.[8]

În cazul în care o companie se angajează în activități de corupție pentru a câștiga licitația publică, aceasta este supusă atât risculului de extorcare, de costuri suplimentare ale afacerilor ca urmare a plății mitei și cât și riscului sancțiunilor legale privind practicile corupte.

Pe de altă parte, în cazul în care o companie rezistă activității de corupție și nu răspunde la cererea de mită aceasta este supusă riscului de a pierde licitația publică. Companiile care rezistă în aceste cazuri pot suferi un dezavantaj incorect față de concurenții lor, care dau curs solicitărilor de mită.

Corupția în tranzacțiile de achiziții publice, creează astfel pe piață un câmp neuniform de joc și erodează concurența loială.

Exercitarea căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și sesizarea cazurilor de corupție reprezintă metodele de minimizare a riscurilor la care pot fi supuși operatorii economici participanți la procedurile de achiziție publică.

Identificarea și minimizarea riscurilor în domeniul achizițiilor publice prin procesul de management al riscurilor[9], nu trebuie să fie doar rezultatul eforturilor individuale ale celor trei actori implicați în domeniul achizițiilor publice, respectiv al organismelor de supraveghere și control, al autorităților contracatante și al operatorilor economici, ci rodul unei colaborări transparente între aceștia, în scopul realizării unui management eficient și global al riscurilor pe cele două componente, respectiv a probabilității producerii și a întinderii consecințelor riscurilor.

[4] Peter Baily, David Farmer, David Jessop şi David Jones-Principiile şi managementul achiziţiilor-pag.366.-Ediţia a opta-Editura Arc-2004-Chişinău
[6] A se vedea Cauza C-26/03 Stadt Halle par. 37 și pct.(13) din Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice [7] A se vedea Ordinul Președintelui A.N.R.M.A.P. nr. 509/14.09.2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție
]]>

Posted on

Erata in procedurile de achizitii publice

Autor: Economist Ecaterina Milica DOBROTĂ

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte „erata” ca fiind o „listă la sfârşitul unei cărți în care sunt semnalate şi îndreptate greşelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.”[1]

Termenul a fost introdus şi în sfera achiziţiilor publice, mai întâi în HG nr. 925/2006 şi, ulterior, în OUG nr. 34/2006, prin OUG nr. 77/2012.

Dar care este rolul instituţiei eratei şi care sunt implicaţiile utilizării ei în acest domeniu?

Răspunsurile le voi formula pornind de la cele mai importante motive (5 la număr) întâlnite în practică.

Din momentul în care o procedură de atribuire devine publică, eventualele greşeli din cadrul documentaţiei aferente pot fi corectate fie prin postarea de clarificări în secţiune „Documentaţie, clarificări şi decizii” a anunţului/ invitaţiei, fie prin includerea lor într-o erată.

Deşi România, prin OUG nr. 34/2006, a transpus Directiva nr. 2004/17/CE şi Directiva nr. 2004/18/CE, noţiunea de „erată” nu se regăseşte în acestea, ci este specifică legislaţiei noastre naţionale.

Cu atât mai puţin, noile directive nu vor conţine nici ele termenul, ci doar obligaţia generală ca la nivelul anunţului/ invitaţiei de participare să fie înscrise toate condiţiile de participare: „Autoritățile contractante precizează condițiile impuse pentru participare, care pot fi exprimate ca niveluri minime de capacitate, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, în anunțul de participare sau în invitația pentru confirmarea interesului”.[2]

De ce a fost necesară o erată în sfera achiziţiilor publice?

După publicarea documentaţiei de atribuire, în anunţul/ invitaţia de participare se transferă doar o parte de informaţii (în mod obligatoriu cele impuse de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.564/2005).

Ulterior, la o analiză atentă a datelor, e posibil a fi sesizate unele inadvertenţe, ori încălcări ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Operatorii economici interesaţi sau chiar autoritatea contractantă pot semnala necesitatea remedierii abaterilor existente în anunţurile/ invitaţiile de participare.

Până la 1 decembrie 2013, corectarea lor se realiza prin erate pentru anunţuri şi prin clarificări  pentru invitaţii. Rectificările aferente anunţurilor erau introduse în erate şi publicate, pur şi simplu, în SEAP.

Prin OUG nr. 77/2012 s-a impus crearea de erate şi pentru modificările din invitaţiile de participare.

O justificare a publicării eratei, în detrimentul clarificării, o găsim în Ordinul nr. 543/2013 pentru aprobarea Ghidului privind principalele riscuri identificate în domeniul achiziţiilor publice şi recomandările Comisiei Europene ce trebuie urmate de autorităţile de management şi organismele intermediare în procesul de verificare a procedurilor de achiziţii publice: „Modificările aduse informaţiilor cuprinse în anunţul de participare trebuie publicate pe bază de erată, şi nu de clarificări, deoarece pentru asigurarea principiului transparenţei este necesar ca modificările intervenite să fie aduse la cunostinţa tuturor operatorilor economici. Prelungirea termenului de depunere a candidaturilor/ofertelor trebuie, de asemenea, publicată prin erată în SEAP, întrucât este vorba de modificarea unei informaţii obligatorii a anunţului iniţial.”

În ordin „se atrage atenţia asupra publicării în mod eronat a unei clarificări în loc de erată, motivat de faptul că modificarea criteriilor de calificare a vizat relaxarea cerinţelor impuse iniţial, precum şi asupra modificării unor informaţii din anunţul de participare care au impact asupra modului de elaborare a ofertelor, fără publicarea unei erate care să vizeze prelungirea termenului de depunere a ofertelor, astfel încât să existe un timp suficient inclusiv pentru adaptarea ofertelor la noile conditii.”[3]

Aşadar, un prim motiv de publicare a eratei ar fi legat de corectarea cerinţelor de calificare, doar dacă autoritatea se află într-una dintre situaţiile de la art. 179 alin. (4) din OUG nr.34/2006:

– modificări dispuse de CNSC;

– modificări dispuse prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti;

– măsuri de remediere dispuse de autoritatea contractantă în temeiul art. 256^1 alin. (3) şi art. 256^3 alin. (1).

Ce e de făcut, însă, dacă autoritatea contractantă se autosesizează asupra unei erori şi doreşte să o îndrepte? Are dreptul de a o corecta din oficiu sau trebuie să aştepte o notificare/contestaţie? Pentru a fi aplicabilă ultima excepţie de la art. 179, pare a fi doar o soluţie: să apeleze la un „prieten” care să-i transmită o notificare în acest sens.

Un al doilea motiv al întocmirii unei erate este dat de completarea/ modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini.

Legislaţia nu prevede expres o asemenea acţiune din partea autorităţii, dar obligaţia există, totuşi, la art. art. 72 alin. (1) lit.c)  din ordonanţă: „perioada de timp stabilită potrivit art. 71 nu este suficientă pentru elaborarea ofertelor şi/sau pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire.”

Să luăm exemplul unei lucrării de construire clădire administrativă, pentru care s-a iniţiat o cerere de oferte. Perioada de pregătire a ofertelor este de 15 zile. În a 10-a zi, autoritatea contractantă schimbă prin clarificări parametrii pompelor de căldură.

Drept urmare, din acel moment, operatorii economici interesaţi trebuie să-şi regândească propunerea tehnică, să-şi caute eventual alţi furnizori de echipamente şi, implicit, să-şi refacă propunerea financiară.

În consecinţă, abia din cea de a 10-a zi ei pot depune o ofertă corectă, competitivă. Dar până la scadenţă au mai rămas doar 5 zile. Dacă nu intervine o decalare a termenului, procedura se va derula cu încălcarea art. 71, din cauza neacordării unui timp suficient de elaborare a ofertelor.

O a treia cauză de publicare a unei erate provine din necesitatea prelungirii termenului de depunere a ofertelor, ca urmare a imposibilităţii de elaborare a ofertelor fără vizitarea amplasamentelor sau fără consultarea la faţa locului a unor documente aferente caietul de sarcini.

Dacă elementele tehnice din teren ar conduce la modificarea celor din caietul de sarcini şi în acest caz ar fi necesară o regândire a propunerii tehnice de către fiecare operator interesat.

În anumite situaţii, unele întrebări venite din partea operatorilor reclamă consultarea specialiştilor tehnici în domeniul contractului şi o elaborare minuţioasă şi de durată a unui răspuns. Autoritatea ar avea nevoie de câteva zile în plus faţă de cele de la art. 78 alin. (2) din ordonanţă, deşi solicitarea a fost primită în timp util.

Acesta ar fi cel de al patrulea motiv ce ar determina apariţia unei erate.

A cincea situaţie ar reprezenta-o adăugarea unei noi persoane în lista celor cu funcţii de decizie. După această fază, un operator economic ar putea să constate că s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate dacă şi-ar menţine în ofertă asociatul/subcontractantul/terţul susţinător cooptat în procedură. Din momentul afişării în SEAP a noului nume, va trebui să-şi refacă planul de participare la respectiva competiție.

O interpretare similară ar fi şi la adăugarea „membrilor comisiei de evaluare la lista persoanelor cu funcții de decizie, cu un anumit număr de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Nu există nicio obligaţie explicită în legislatie cu privire la numirea comisiei de evaluare înainte de publicarea anunţului/invitaţiei de participare. O completare ulterioară a informatiilor prevăzute în anunţul/invitaţia de participare implică publicarea unei erate, deci sarcini administrative suplimentare pentru autoritatea contractantă într-un context general în care se urmăreste contrariul, cel puţin la nivel declarativ”.[4]

Pentru ca erata să-şi producă efectele, iniţiatorul procedurii de atribuire ar trebui să ţină cont de prevederile art. 33 alin. (1) teza 2 din HG nr. 925/2006 (coroborate cu cele de la art. 63 din acelaşi act normativ, pentru cererea de oferte): „În cazul în care devine necesară prelungirea termenului de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza această modificare printr-o erată la anunţul de participare, care trebuie însă publicată cu cel puţin 3 zile înainte de data anunţată iniţial pentru deschiderea ofertelor.”

Adunând şi cele 2 zile de la art. 50^1 din ordonanţă, ar fi necesare cel puţin 5 zile pentru decalarea termenului.

Să nu uităm că termenul de deschidere este legat de cel depunere. Deci, odată cu decalarea celui de al doilea, trebuie decalat şi primul.

Necesitatea apariției unei erate ar putea fi generată de mult mai multe situaţii. Cu siguranţă, cei implicaţi în achiziţiile publice s-au întâlnit în practică cu diverse alte cazuri.

Exemplele date se referă doar la procedurile ce impun crearea de oferte. Dar, din lecturarea prevederilor legale, cititorul va înţelege că regulile sunt aceleaşi şi dacă avem de a face cu depunerea de candidaturi.

Din toate cele expuse, se observă că autoritatea contractantă trebuie să acorde o atenţie deosebită modului de formulare a modificărilor documentaţiei de atribuire, după lansarea în SEAP a procedurii, întrucât limita dintre erată şi clarificare este, uneori, insesizabilă. O ignorare a publicării unei erate, aşa cum am prezentat anterior, poate atrage corecţii financiare, indiferent dacă finanţarea este din fonduri europene sau naţionale (OUG nr. 66/2011).

[1] Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti 1996;
[2] Art. 58 Criterii de selecție alin. (5) din P7_TA-PROV(2014)0025 Achiziţiile publice, Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 15 ianuarie 2014 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind achizițiile publice (COM(2011)0896 – C7-0006/2012 – 2011/0438(COD)); Partea II;
[4] Gelu Cazan,  Interpretări privind aplicabilitatea prevederilor art. 69 indice 2 din OUG 34/2006 în ceea ce priveste membrii comisiei de evaluare, 12 noiembrie 2013, http://www.avocat-achizitii.
]]>

Posted on

Seminarii de diseminare a bunelor practici in domeniul achizitiilor – Fonduri Structurale

Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice anunță organizarea în cadrul proiectului “Sprijin pentru factorii implicați în gestionarea instrumentelor structurale în vederea optimizării sistemului de achiziții publice” finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013 a unei serii de evenimente care au ca principal scop diseminarea “Ghidului de bune practici în domeniul achizițiilor publice aferent proiectelor finanțate din instrumente structurale” în rândul beneficiarilor de proiecte finanțate din instrumente structurale.

Aceste întâlniri se vor desfășura sub forma unor seminarii al căror obiectiv îl reprezintă schimbul de experiență cu privire la cele mai bune practici în domeniul achizițiilor publice între persoanele implicate în procesul de achiziții publice pentru proiectele finanțate din instrumente structurale.

Seminariile se vor derula după următorul calendar:

  • 18 februarie 2014, Craiova

  • 20 februarie 2014, Sinaia

  • 25 februarie 2014, Iași

  • 4 martie 2014, Sibiu

  • 6 martie 2014 Cluj

  • 11 martie 2014, Timișoara

  • 18 martie 2014, Constanța

  • 20 martie 2014, București-Ilfov

Mai multe informatii…

]]>

Posted on

Aspecte teoretice si practice privind justificarea pretului neobisnuit de scazut

Autor: Avocat Viviana PAVEL

Prezentul articol tratează problematica prețurilor aparent neobișnuit de scăzute ofertate de operatorii economici, de multe ori, cu scopul de a încheia contracte finanțate din bani publici, în orice condiții și cu orice risc.

Interesul abordării acestui subiect este conferit, pe de o parte, de frecventele modificări ale pragului de la care operează prezumția existenței unui preț neobișnuit de scăzut: 70%, 80%, 85% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică şi de decalajul existent între OUG nr. 34/2006 și HG nr. 925/2006 cu privire la acest procent și, pe de altă parte, de numeroasele decizii de practică judiciară referitoare la justificarea prețului neobișnuit de scăzut.

Astfel cum se știe, autoritatea contractantă are obligația de a solicita clarificări ofertanților ale căror oferte prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut, în temeiul art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 și art. 361 alin. (2) și alin. (3) din HG nr. 925/2006.

Conform art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

Legiuitorul a definit, în art. 202 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, oferta aparent neobişnuit de scăzută ca fiind aceea ce reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv.

HG nr. 925/2006 cuprinde prevederi similare referitoare la ofertele ce prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut, limita procentuală de la care operează prezumția fiind însă diferită[1].

Potrivit art. 361  alin.  (1) din HG nr. 925/2006, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin 5 oferte care nu se află în situaţiile prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. a)-e) şi alin. (2), atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor respective.

În temeiul art. 361 alin. (2) și alin. (3) din HG nr. 925/2006, în situația în care, pe parcursul evaluării, se constată existența unei oferte cu un preț aparent neobişnuit de scăzut, autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua verificări detaliate, sens în care va solicita ofertantului documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.

Există prevederi referitoare la obligațiile autorității contractante în ceea ce privește ofertele neobișnuit de scăzute și în Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/18/CE din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii și anume:

„Art. 55 alin. (1): Dacă, pentru un anumit contract, sunt prezentate oferte care par anormal de scăzute în raport cu bunurile, lucrările sau serviciile prestate, autoritatea contractantă, înainte de a putea respinge respectivele oferte, solicită, în scris, detalii privind elementele ofertei pe care le consideră relevante. Respectivele detalii se pot referi în special la:

(a) economia procedeului de construcţie, a procedeului de fabricare a produselor sau a prestării serviciilor; (b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau condiţiile excepţional de favorabile de care dispune ofertantul pentru execuţia lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau pentru prestarea serviciilor; (c) originalitatea lucrărilor, a bunurilor sau a serviciilor propuse de ofertant; (d) respectarea dispoziţiilor privind protecţia şi condiţiile de muncă în vigoare în locul în care se prestează serviciile, lucrările sau bunurile; (e) posibilitatea ca ofertantul să obţină un ajutor de stat.

(2) Prin consultare cu ofertantul, autoritatea contractantă verifică elementele menţionate anterior, ţinând seama de dovezile furnizate.”

Din dispoziţiile anterior citate, reiese că nu este suficient ca autoritatea contractantă să solicite clarificări ofertanților care au depus oferte având un preț neobișnuit de scăzut, ci este obligatoriu ca autoritatea contractantă să verifice cu rigurozitate răspunsurile care justifică prețul respectiv, demers rar întâlnit în practică. De cele mai multe ori, în lipsa unor experți tehici și financiari specializați în analiza prețurilor, explicațiile cu caracter general sau chiar eronate  oferite de operatorii economici în justificarea prețurilor sunt acceptate fără o analiză temeinică.

Din acest motiv, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și instanțele de judecată sancționează autoritățile contractante care solicită ofertanților clarificări formale, fără a menționa cu precizie aspectele pe care aceștia trebuie să le justifice.

În măsura în care un ofertant formulează contestație ce urmează a fi soluționată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, motivat, printre altele, de faptul că ofertantul declarat câștigător are o ofertă ce prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut, se impune verificarea respectării dispoziţiilor legale de către autoritatea contractantă, respectiv a modului în care ofertantul declarat câștigător și-a fundamentat preţul ofertat.

În acest context, chiar dacă autoritatea contractantă solicită ofertantului în cauză precizări cu privire la justificarea preţului ofertat, ulterior, are obligația de a verifica, cu temeinicie, răspunsurile și documentele care justifică preţul respectiv. Drept urmare, prezintă interes modalitatea concretă în care autoritatea contractantă verifică răspunsurile și documentele care justifică preţul respectiv, în măsura în care acestea există.

Textele legale amintite instituie o prezumție legală, în sensul că o ofertă ce se situează sub pragul prevăzut de 202 alin. 11 din OUG nr. 34/2006, respectiv art. 361  alin.  (1) din HG nr. 925/2006, denotă că respectivul ofertant nu va putea realiza obiectul contractului la standarde de performanță.

Această prezumție este una relativă, ofertantul în cauză putând-o răsturna, prin justificarea prețului ofertat.

În cazul în care ofertantul nu prezintă informaţiile solicitate sau aceste informaţii nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut, oferta intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, fiind inacceptabilă.

Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr. 34/2006 sau HG nr. 925/2006 în ceea ce privește ofertele având preţ neobişnuit de scăzut, CNSC a reținut, în cuprinsul unei decizii pronunțate: ”Chiar dacă dispoziţiile HG nr. 925/2006 nu au suferit modificări în ceea ce priveşte limita de la care o ofertă este considerată ca având un preţ neobişnuit de scăzut, fiind un act normativ inferior ordonanţei de urgenţă, se aplică dispoziţiile mai noi modificate implicit. Mai mult, nici chiar potrivit dispoziţiei în vigoare la acest moment preţul ofertei nu  s-ar încadra în categoria celor neobişnuit de scăzute, potrivit Legii nr. 93/2013, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 387 din 28/06/2013, de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 35/2013, limita este de 80%.”

În variantele anterioare ale OUG nr. 34/2006, prețurile ofertate erau considerate neobișnuit de scăzute dacă erau situate sub pragul de 85%, respectiv 70% din valoarea estimată a contractului.

În ceea ce priveşte încadrarea ofertei câştigătoare în categoria celor cu preţ neobişnuit de scăzut, urmează a se avea în vedere data publicării invitației/anunțului de participare în Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), respectiv forma legii în vigoare la acea dată.

Așadar, dacă la data publicării invitației/anunțului de participare în SEAP, era în vigoare o anumită formă a art. 202 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, respectiv a art. 361  alin.  (1) din HG nr. 925/2006, iar, ulterior, la data formulării contestației, aceste texte legale s-au modificat, incidente pentru a stabili dacă o ofertă prezintă un preț neobișnuit de scăzut, sunt prevederile în vigoare la data publicării invitației/anunțului de participare în SEAP.

Menționăm că practica autorității de soluționare a contestațiilor este în sensul prezentat anterior.

Autoritățile contractante își motivează deciziile de atribuire a contractelor de achiziție publică către operatorii care prezintă oferte cu preț neobișnuit de scăzut, pe principiul eficienței utilizării fondurilor publice, deși, în nenumărate cazuri, există o serie de dezavantaje majore ce decurg din atribuirea unor astfel de contracte. Astfel, pot apărea situații de executare necorespunzătoare sau neexecutare a obligațiilor contractuale, întârzieri în realizarea obiectului contractului, majorarea ulterioară a prețului ofertat, prin utilizarea unor artificii nelegale, precum negocieri fără publicarea unui anunț/invitație de participare, reglementarea ulterioară încheierii contractelor de achiziție publică a posibilității  de ajustare a prețului sau schimbarea formulei de ajustare a prețului pe parcursul derulării contractului.

În consecință, autoritatea contractantă trebuie să acorde o sporită atenție și să analizeze, în mod temeinic, justificările prețurilor neobișnuit de scăzute, pentru a evita producerea unor prejudicii grave.

[1] Sperăm ca mult așteptata modificare anunțată a HG nr. 925/2006 să elimine discrepanța existentă în acest moment între actul normativ primar și normele de aplicare cu privire la procentul din valoarea estimată în raport de care se prezumă că prețul este neobișnuit de scăzut.
]]>