Ghidul, disponibil în limba română la: Ghid pentru beneficiari respectiv în limba engleză la: Guide for beneficiaries se adresează în principal beneficiarilor de proiecte cu finanțare din fonduri europene (entități publice și private), scopul materialului fiind acela de a contribui cu informații și recomandări utile cu privire la asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor și măsuri de prevenire a apariției neregulilor și suspiciunilor de fraudă în managementul acestor finanțări.
Ghidul își propune să vină în completarea actualelor prevederi legislative care prevăd drepturile și obligațiile beneficiarilor de fonduri europene prevăzute în OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, respectiv în H.G. nr. 85/2011 privind normele metodologice de aprobare a Ordonanței cu modificările și completările ulterioare, cu exemple concrete de situații considerate nereguli potrivit reglementărilor legale în vigoare, sancționate cu corecții financiare, respectiv cu informații privind indicatorii de fraudă monitorizați în prezent de autoritățile cu rol de control în domeniu.
Acest Ghid practic face parte din proiectul Effective coordination of control systems for preventing fraud with Structural Funds in New EU Member States, implementat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) și finanțat prin programul HERCULE III – 2014 – LEGAL TRAINING AND STUDIES al Oficiului European pentru Luptă Anti-Fraudă din cadrul Comisiei Europene.
Pentru mai multe informatii deschideti linkul: Ghid practic pentru beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene structurale și de investiții în vederea prevenirii apariției neregulilor/fraudelor | IPP.]]>