Florin IRIMIA – Expert achiziţii publice AEXA
Revista AEXA – februarie 2016
În cuprinsul Strategiei naționale privind achizițiile publice[1], document strategic prin care se stabilesc politicile și direcțiile de urmat în acest domeniu de importanță majoră pentru România, se realizează o radiografie a legislației actuale și se stabilesc măsurile de îmbunătățire a acesteia în contextul transpunerii directivelor europene privind achizițiile publice și concesiunile.
În descrierea stadiului actual al legislației specifice, se utilizează expresii precum supra- legiferare, instabilitate, grad excesiv de detaliere, complexitate, contradicție cu reglementările europene și cu alte prevederi naționale incidente, etc.
Pentru îmbunătățirea calității cadrul legislativ, se propune adoptarea unei legislații primare (legile de transpunere a directivelor) și secundare (normele de aplicare) cât mai stabile precum și realizarea de ghiduri practice operaționale interactive și standardizarea documentațiilor de atribuire.
Deși la nivel de deziderat lucrurile sunt bine stabilite, practica recentă a legiuitorului român demonstrează că distanța de la intenție la rezultat rămâne dificil de parcurs. Astfel, pe lângă caracterul criticabil al propunerilor de acte normative de transpunere a directivelor europene și al normelor de aplicare privind legile achizițiilor publice în domeniul clasic[2] și domeniul sectorial, am asistat de curând la o aparent inexplicabilă modificare a HG nr. 925/2006, normele de aplicare a OUG nr. 34/2006. Astfel, prin HG nr. 66/2016, în vigoare începând in data de 25.02.2016, se aduc câteva modificări punctuale unui act normativ care necesita o corelare cu numeroasele modificări ale OUG nr. 34/2006 și cu practica în continuă evoluție.
Principalele elemente de noutate introduse în cuprinsul HG nr. 925/2006 constau în:
– abrogarea dispozițiilor privind resursele subcontractanților care pot fi luate în considerare pentru evaluarea ofertelor. Este posibil ca această modificare a art. 11 din HG nr. 925/2006 să aibă legătură cu noua abordare a statutului subcontractanților din directivele privind achizițiile publice și Regulamentul UE nr. 7/2016 prin care se stabilește formularul standard pentru documentul european de achiziție unic. Astfel, deși legiuitorul nu a explicat, cel mai probabil s-a avut în vedere distincția realizată la nivel european între subcontractanții pe a căror capacitate se bazează ofertantul și subcontractanții pe a căror capacitate nu se bazează;
– impunerea solicitării prin documentația de atribuire de documente edificatoare terților susținători din care să rezulte modul efectiv în care se va asigura îndeplinirea obligațiilor asumate prin angajamentul de susținere – prin această precizare se preiau parțial dispozițiile Instrucțiunii ANRMAP nr. 1 din 25 august 2015 emisă în aplicarea prevederilor art. 186 şi 190 din O.U.G nr. 34/2006. Se ajunge astfel la o suprapunere de dispoziții legale în contextul în care instrucțiunea amintită este încă în vigoare și, implicit, obligatorie ;
– posibilitatea demonstrării cerințelor de calificare prin mai mulți terți/cumul între capacitatea terților și capacitatea ofertanților – și această precizare care își are izvorul în Decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene – Cauza C-94/12 – SWM Construzioni 2 Spa v. Provincia di Fermo se regăsește în Instrucțiunea ANRMAP nr. 1/2015;
– posibilitatea utilizării ca factor de evaluare organizării, calificării și experienței personalului în contractele de prestări servicii intelectuale – introducerea acestei mențiuni (care se regăsea, de altfel, în textul inițial al art. 15 din HG nr. 925/2006), preluată din art. 67 alin. (2) lit. b) din Directiva 2014/24/UE este extrem de utilă pentru selecția unor prestatori de servicii intelectuale de calitate; Aparent în legătură cu această prerogativă acordată autorităților contractante (dar fără o explicație elocventă în acest sens), se precizează că nu se mai poate folosi calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru a efectua activitățile contractului, ca parte a procesului de calificare şi selecţie în cadrul procedurii de atribuire. Din punctul nostru de vedere, o astfel de interdicție ar trebui să fie valabilă exclusiv atunci când se calificarea și experiența sunt utilizate ca și factor de evaluare;
– se definește noțiunea de abatere tehnică minoră într-o manieră care, deși pare utilă, va fi imposibil de aplicat în practică în contextul în care se precizează că nu este minoră modificarea care „vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţeˮ.
Din analiza modificărilor importante introduse în cuprinsul HG nr. 925/2006 se poate reține că acestea fie se regăsesc deja în alte acte normative, fie sunt contradictorii, fie inaplicabile, fie insuficient detaliate/explicate.
Oricum, maniera în care a procedat „legiuitorulˮ român la modificarea normelor de aplicare a OUG nr. 34/2006, respectiv cu doar câteva luni înainte de reforma completă a legislației specifice, fără a explica urgența deosebită a respectivului demers și fără o consultare publică reală, este în evidentă contradicție cu politicile asumate prin Strategia națională privind achizițiile publice privind stabilitatea și coerența cadrului legislativ în acest domeniu.
[1] Aprobată prin HG nr. 901/2015
[2] Cu privire la care AEXA a transmis observații și propuneri de modificare
]]>
