Mircea CÂRLAN – Expert achiziţii publice AEXA
Revista AEXA – februarie 2016
Contractele de achiziție publică încheiate de către autoritățile contractante ale căror sursă de finanțare este din fonduri externe nerambursabile sunt supuse unui regim suplimentar de sancțiuni reglementat, în principal, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, iar în secundar de Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 și de Hotărârea Guvernului nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.
Temeiul juridic al inițierii unor asemenea proceduri de achiziție publică este regăsit la nivelul unor acte juridice unilaterale (decizii de finanțare) sau bilaterale (contracte de finanțate, acorduri de finanțare) – încheiate între autoritatea finanțatoare și beneficiarul finanțării – care stabilesc cadrul tehnic și funcțional al implementării unor activități în vedere atingerii unor obiective măsurabile prin indicatori.
În cazul instituțiilor publice, înființate și organizate prin acte normative cu putere de lege, derularea unor asemenea proceduri de achiziție publică presupune asumarea unui risc major în ceea ce privește aplicarea legislației în materia corecțiilor financiare.
Acest risc derivă din aplicarea precară a principiului unicității actului de control. Unicitatea presupune ca analiza și sancționarea să se facă doar și exclusiv de autoritatea specializată potrivit legii pe domeniul verificat. Ori în cazul nostru, specializarea actului de control este disipată la nivelui unui întreg ansamblu de instituții publice care acționează în aplicarea legii potrivit intimei convingeri formate la nivelul agentului constatator sau culturii organizaționale.
Enumerăm în acest sens ca fiind competente în aplicarea cadrului legal mai sus enunțat, următoarele instituții: Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, Agenția Națională pentru Achiziții Publice recent înființată, autoritățile de management care există la nivelul ministerelor și organismele intermediare înființate în subordinea autorităților de management.
Aplicarea corecțiilor financiare achizițiilor publice reprezintă, totodată, și o problemă de interes național dat fiind faptul că impactul financiar al acestora este suportat în mod direct și nemijlocit de către bugetul statului.
Astfel, s-ar impune, de lege ferenda, reconfigurarea cadrului legal existent în sensul atribuirii competenței de verificare a achizițiilor publice doar unei singure entități publice care, fără putință de tagadă, ar trebui să fie doar Agenția Națională pentru Achiziții Publice. În acest mod, opiniile emise de către această entitate ar avea caracter suveran și incontestabil, fiind supuse controlului autorităților puterii judecătorești doar din punct de vedere al legalității.
Operaționalizarea unei asemenea abordări ar avea ca efect direct deblocarea tuturor spețelor aflate în divergență la nivel instituțional și ar accelera absorbția fondurilor externe nerambursabile.
]]>
