Consultarea pieței – soluția definirii obiectivului investițional

Mircea CÂRLAN – Expert achiziţii publice AEXA

Revista AEXA – iulie-august 2016

Reglementarea anterioară în domeniul achizițiilor publice oferea autorităților contractante posibilitatea adaptării cerințelor obiectivului investițional doar prin intermediul procedurilor de atribuire specific și limitativ reglementate. Opțiunea realizării unei consultări prealabile inițierii unei proceduri de atribuire prezenta riscuri de natură a fi încadrate ca și suspiciuni de săvârșire a unei fapte penale, fiind astfel evitate de autoritățile contractante orice demersuri ce presupuneau intrarea în relații directe cu operatorii economici potențiali ofertanți. Consecința acestei absențe a dialogului s-a regăsit în anularea procedurilor de atribuire, fie prin contestații formulate pe cale administrativ-jurisdicțională, fie direct în instanță. În alte cazuri, efectele s-au produs ex-post, respectiv prin rezilierea contractelor datorită inconsistențelor specificațiilor tehnice imposibil de surmontat. În noul cadru legal al achizițiilor publice, problema descrisă anterior a fost abordată și procedurată corespunzător prin reglementări specifice care permit verificarea realității și fezabilității obiectivelor investiționale de interes public în materia prestării serviciilor, furnizării bunurilor și execuției lucrărilor. În acest sens, în cadrul etapei organizării şi desfăşurării procedurii de atribuire, autoritățile contractantă au dreptul, înainte de iniţierea procedurii de atribuire prin publicarea anunțului de licitație corespunzător, de a organiza consultări ale pieţei în scopul pregătirii achiziţiei. Demersurile de consultare se vor raporta la obiectul contractului de achiziţie publică şi vor informa operatorii economici cu privire la planurile de achiziţie şi cerinţele avute în vedere în legătură cu acestea. Pentru o transparență totală, consultarea pieței se va realiza prin publicarea unui anunț în sistemul electronic al achizițiilor publice şi prin orice alte mijloace adecvate care să ofere actorilor de profil din piață accesul la intenția autorității contractante. Orice persoană sau organizaţie interesată transmite autorităţii contractante opinii, sugestii sau recomandări cu privire la aspectele supuse consultării în formatul și potrivit instrucțiunilor prestabilite. Opiniile, sugestiile sau recomandările vor fi transmise numai prin mijloace electronice la o adresă dedicată, fiind la aprecierea autorității contractante luarea acestora în considerare în baza relevanței raportată la obiectul investițonal pe care autoritatea contractantă intenționează să îl implementeze. Transparența procesului de consultare se păstrează până la finalizarea acestuia prin faptul că autoritatea contractantă are obligaţia de a publica în sistemului electronic al achizițiilor publice rezultatul procesului de consultare a pieţei, nu mai târziu de momentul iniţierii procedurii de atribuire. Utilizarea sau implementarea opiniilor, sugestiilor sau recomandărilor primite în cadrul consultărilor pentru pregătirea achiziţiei şi pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire, se va realiza doar și numai cu condiţia ca acestea să nu aibă ca efect denaturarea concurenţei și încălcarea principiilor nediscriminării şi transparenţei.

]]>