Instructiunea nr. 1 – emisa in aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) si art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU REGLEMENTAREA SI MONITORIZAREA ACHIZITIILOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 21 iunie 2013 Data Intrarii in vigoare: 21 Iunie 2013 ————————————————————————- Având în vedere prevederile art. 2 şi art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare; ţinând cont de numeroasele respingeri ale documentaţiilor de atribuire având la bază formulări restrictive ale cerinţelor de calificare privind studiile, pregătirea profesională şi calificarea persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului, precum şi având în vedere necesitatea reglementării unei abordări unitare a principalilor actori implicaţi în procesul achiziţiilor publice, s-a constatat necesitatea emiterii unei îndrumări cu privire la modalitatea de formulare a cerinţelor de calificare ce vizează capacitatea profesională; în temeiul art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2006, cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice emite următoarele instrucţiuni: CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Prezentele instrucţiuni sunt emise în aplicarea art. 188 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 (1) Atunci când stabileşte cerinţele de calificare autoritatea contractantă are obligaţia să respecte principiul proporţionalităţii şi să nu formuleze cerinţe care ajung să se dubleze, respectiv care nu pot fi justificate în raport cu ceea ce urmează a fi prestat/executat aşa cum este prevăzut la nivelul caietului de sarcini sau al documentaţiei descriptive. (2) Este recomandabil ca cerinţele de calificare să vizeze în special experienţa specifică a personalului implicat în derularea contractului şi nu experienţa generală a acestuia. ART. 3 Experienţa similară a personalului de conducere, precum şi cea a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului se raportează la domeniul aferent obiectului contractului ce urmează a fi atribuit. ART. 4 În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta documente echivalente celor solicitate la nivelul documentaţiei de atribuire, emise de organisme stabilite în alte state. CAP. II Dispoziţii în legătură cu cerinţele/criteriile de calificare şi selecţie referitoare la studiile personalului de conducere, precum şi ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări SECŢIUNEA 1 Cerinţe legate de studii PARAGRAFUL 1 Domeniul studiilor ART. 5 Informaţii referitoare la studii se pot solicita personalului de conducere, precum şi persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului. ART. 6 Atunci când solicită îndeplinirea unor cerinţe de calificare legate de studii, autoritatea contractantă are în vedere faptul că există situaţii în care sunt relevante competenţele persoanei/persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări, şi nu domeniul studiilor. ART. 7 Atunci când se solicită informaţii referitoare la studii, se va justifica de ce se solicită absolvirea studiilor într-un anumit domeniu, respectiv de ce doar o persoană care a absolvit studiile solicitate poate îndeplini activităţile din contractul ce urmează a fi atribuit şi de ce persoane care au alte studii decât cele solicitate nu pot realiza aceste activităţi. ART. 8 (1) În măsura în care există o justificare în ceea ce priveşte domeniul studiilor solicitate, domeniul va fi definit clar pentru a nu crea ambiguităţi în evaluarea documentelor de calificare. Notă exemplificativă: ——————— Nu este suficient să se menţioneze domeniul tehnic, ci se va preciza expres ce tip de studii se solicită, spre exemplu specializarea construcţii civile, industriale şi agricole (conform legislaţiei relevante în vigoare). (2) Dacă se justifică solicitarea absolvirii studiilor într-un anumit domeniu, acesta va fi corelat cu domeniul relevant care să permită desfăşurarea activităţilor aferente obiectului contractului, activităţi ce vor fi derulate de persoana căreia i-au fost solicitate respectivele studii. PARAGRAFUL 2 Durata studiilor ART. 9 Referinţa la durata studiilor se face prin solicitarea fie de studii superioare, fie de studii medii. Notă exemplificativă: ——————— Nu se vor solicita studii superioare de lungă durată. PARAGRAFUL 3 Studii postuniversitare ART. 10 Nu se poate solicita ca un expert să aibă atât studii superioare cât şi studii postuniversitare, studii universitare de masterat sau doctorat. Notă exemplificativă: ——————— Spre exemplu, nu se poate impune ca un expert să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă şi master în acelaşi domeniu. ART. 11 Nu se justifică solicitarea absolvirii de către o anumită persoană responsabilă pentru îndeplinirea contractului doar de studii postuniversitare/master/doctorat. ART. 12 Dacă nu se impune absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor într-un anumit domeniu, autoritatea contractantă poate permite dovedirea specializării într-un anumit domeniu fie prin studii absolvite cu diplomă de licenţă, fie prin studii postuniversitare, fie prin cursuri ce s-au finalizat cu certificări recunoscute la nivel naţional/internaţional într-un anumit domeniu. Note exemplificative: ——————— Spre exemplu, nu se poate impune ca un expert să aibă studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă şi master (indiferent de domeniu). Se poate solicita ca expertul să aibă fie studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă, fie studii postuniversitare, fie cursuri recunoscute la nivel naţional/internaţional, spre exemplu în domeniul IT. SECŢIUNEA a 2-a Cerinţe legate de experienţa în domeniul studiilor ART. 13 Experienţa generală solicitată de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte domeniul studiilor poate fi de până la 5 ani. ART. 14 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 13, autoritatea contractantă poate solicita mai mult de 5 ani vechime în specialitatea studiilor atunci când există reglementări specifice în vigoare şi/sau atunci când autoritatea contractantă justifică temeinic, la nivelul notei justificative privind criteriile de calificare, complexitatea deosebită a activităţilor ce urmează a fi derulate în cadrul contractului prin prisma poziţiei/atribuţiilor respectivului expert. (2) Atunci când există reglementări specifice în vigoare ce determină depăşirea numărului de ani precizat la art. 13, autoritatea contractantă menţionează la nivelul fişei de date prevederea expresă din actul normativ respectiv. ART. 15 Nu se va impune îndeplinirea unei experienţe generale a expertului în ultimii X ani. Notă exemplificativă: ——————— Nu se poate impune ca expertul să aibă o experienţă generală în domeniul studiilor realizată în ultimii 7 ani. Se poate solicita ca expertul să aibă o experienţă generală în domeniul studiilor de cel puţin 5 ani. ART. 16 (1) Anii solicitaţi în vederea dovedirii experienţei generale vor fi calculaţi prin prisma duratei proiectului la nivelul căruia a acumulat expertul/persoana respectivă experienţa şi prin corelare cu funcţia/activităţile/atribuţiile pe care a avut-o/le-a desfăşurat expertul. (2) Anii solicitaţi în vederea dovedirii experienţei generale pot fi calculaţi pe baza unor documente-suport relevante care să ateste experienţa generală, şi nu prin raportare efectiv la timpul alocat activităţii respective. Notă exemplificativă: ——————— În evaluarea ofertelor, în vederea îndeplinirii criteriului de calificare solicitat, documentele-suport relevante care atestă experienţa generală şi care trebuie să fie acceptate de autoritatea contractantă pot fi fişa de post, contractul de muncă, recomandarea sau orice alte documente similare. CAP. III Dispoziţii în legătură cu cerinţele/criteriile de calificare şi selecţie referitoare la experienţa specifică a personalului de conducere, precum şi a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări ART. 17 Experienţa în domeniul specific aferent activităţilor din cadrul contractului ce urmează a fi atribuit, prin prisma poziţiei/atribuţiilor fiecărui expert, solicitată de autoritatea contractantă poate fi de până la 3 ani. ART. 18 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 17, autoritatea contractantă poate solicita mai mult de 3 ani experienţă specifică atunci când există reglementări specifice în vigoare şi/sau atunci când autoritatea contractantă justifică temeinic, la nivelul notei justificative privind criteriile de calificare, complexitatea deosebită a activităţilor ce urmează a fi derulate în cadrul contractului prin prisma poziţiei/atribuţiilor respectivului expert. (2) Atunci când există reglementări specifice în vigoare ce determină depăşirea numărului de ani precizat la art. 17, autoritatea contractantă menţionează la nivelul fişei de date prevederea expresă din actul normativ respectiv. ART. 19 (1) Nu se va impune ca experienţa specifică cuantificată în ani să fie realizată la nivelul unui singur contract/proiect. (2) Nu se va limita pentru experţi dovedirea experienţei specifice prin participarea la proiect/proiecte derulat/derulate în ultimii X ani. Notă exemplificativă: ——————— Spre exemplu, nu se poate impune ca un expert să fi participat într-un proiect similar derulat în ultimii 3 ani. (3) Nu se va impune îndeplinirea unei experienţe specifice a expertului în ultimii X ani. Notă exemplificativă: Spre exemplu, nu se poate impune ca un expert să aibă o experienţă specifică realizată în ultimii 5 ani. (4) Nu se va impune ca experienţa specifică să fie realizată în perioada solicitată pentru experienţa generală. Notă exemplificativă: ——————— Nu se poate solicita ca din cei 5 ani de experienţă în domeniul studiilor 3 ani să fie în domeniul specific activităţilor din cadrul contractului. ART. 20 (1) Anii solicitaţi în vederea dovedirii experienţei specifice vor fi calculaţi prin prisma duratei proiectului la nivelul căruia a acumulat expertul/persoana respectivă experienţa specifică corelat cu funcţia/activităţile/atribuţiile pe care a avut-o/le-a desfăşurat expertul. (2) Anii solicitaţi în vederea dovedirii experienţei specifice pot fi calculaţi pe baza unor documente-suport relevante care să ateste experienţa specifică a persoanelor ce au în cadrul activităţii curente atribuţii similare cu activităţile pe care urmează a le derula în cadrul viitorului contract şi nu prin raportare efectiv la timpul alocat activităţii respective. Notă exemplificativă: ——————— În evaluarea ofertelor, în vederea îndeplinirii criteriului de calificare solicitat, documentele-suport relevante care atestă experienţa specifică pot fi fişa de post, contractul de muncă, recomandarea sau orice alte documente similare. ART. 21 (1) Dacă s-a solicitat un număr de ani minim necesar în vederea dovedirii experienţei specifice, nu se va solicita şi dovedirea experienţei specifice a respectivei persoane prin implicarea într-un contract/proiect la nivelul căruia să fi derulat activităţi similare celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită. (2) Dacă s-a solicitat dovedirea experienţei specifice a respectivei persoane prin implicarea într-un contract/proiect la nivelul căruia să fi derulat activităţi similare celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită nu se va solicita şi un număr de ani minim necesar în vederea dovedirii experienţei specifice. CAP. IV Dispoziţii în legătură cu cerinţele/criteriile de calificare şi selecţie referitoare la atestarea/autorizarea tehnico-profesională obligatorie conform prevederilor legale a personalului de conducere, precum şi a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări ART. 22 Pentru specialiştii pentru care, în baza unui act normativ, este obligatorie desfăşurarea activităţilor în cadrul contractului/proiectului în calitatea atestată/autorizată, autoritatea contractantă: a) menţionează la nivelul fişei de date prevederea expresă din actul normativ în baza căruia este obligatorie atestarea; b) solicită doar atestatul şi/sau legitimaţia; c) nu impune condiţii de studii, vechime, respectiv de experienţă generală şi/sau specifică sau condiţii ce vizează implicarea într-un proiect/contract similar atunci când instituţiile abilitate pentru a emite astfel de atestate/autorizaţii impun îndeplinirea anumitor condiţii de vechime/experienţă. Notă exemplificativă: ——————— Exemplificăm experţi pentru care nu se pot impune condiţii de vechime: responsabilul tehnic cu execuţia, diriginţi de şantier, verificatori de proiect, personal atestat AFER/ISCIR/ANRE/ ANVAR/ANCPI/CECAR/CAFR/MCPN etc. ART. 23 (1) Pentru operatorii economici care prezintă experţi străini ce deţin certificat/atestat echivalent emis de autorităţile de certificare abilitate din alt stat nu se va impune obţinerea atestatului/certificatului recunoscut de autorităţile române la momentul depunerii ofertelor/candidaturilor. (2) În baza principiului recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente. (3) Operatorul economic trebuie să întreprindă, acolo unde legislaţia naţională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta la momentul semnării contractului de achiziţie publică atestatul recunoscut de autorităţile române. Notă exemplificativă: ——————— De exemplu, art. 14 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, dispune că agenţii economici care execută lucrări de construcţii asigură nivelul de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, prin personal propriu şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi printr-un sistem propriu conceput şi realizat. Potrivit art. 1 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 925/1995, verificarea şi expertizarea tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor privind respectarea cerinţelor prevăzute de lege reprezintă o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi se efectuează de către specialişti cu activitate în construcţii, atestaţi tehnico-profesional de către comisii organizate de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, iar potrivit art. 21 din acelaşi act normativ asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de construcţii se face în mod diferenţiat în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, conform Regulamentului de conducere şi asigurare a calităţii, printr-un sistem propriu de calitate şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi. În conformitate cu art. 2 din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului 925/1995, prevederile regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor sunt obligatorii pentru persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor pe teritoriul României. CAP. V Dispoziţii în legătură cu cerinţele/criteriile de calificare şi selecţie referitoare la perfecţionarea profesională/formarea profesională a personalului de conducere, precum şi a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări Notă exemplificativă: ——————— De exemplu, persoanele responsabile de îndeplinirea contractului de achiziţie publică, cărora le sunt aplicabile prevederile prezentului capitol, pot fi: SSM, PM, CQ, RTQ, AQ etc. – respectiv specialişti care pot desfăşura activitatea fără a exista obligativitatea atestării lor de către instituţiile în domeniu şi fără de care (atestat/autorizaţie) nu pot desfăşura respectivele activităţi. ART. 24 Pentru specialiştii pentru care se solicită anumite certificate privind perfecţionarea profesională/formarea profesională, ce nu sunt obligatorii în baza unui act normativ, autoritatea contractantă poate solicita experienţă specifică, dar nu poate impune ca aceasta să fie realizată în calitatea deţinută ca urmare a perfecţionării/formării. ART. 25 (1) Se poate solicita experienţă dovedită prin participarea în cel puţin un proiect/contract la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi similare, dar nu identice celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită, fără a se solicita persoanei respective şi experienţă raportată la un anumit număr de ani. (2) Se poate solicita experienţă raportată la un anumit număr de ani fără a se solicita persoanei respective şi experienţă dovedită prin participarea în cel puţin un proiect/contract la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi similare celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită. ART. 26 Pentru experţii/personalul care au/are activităţi de coordonare, autoritatea contractantă: a) nu solicită domeniul aferent studiilor superioare, putându-se solicita ca expertul/personalul cu activităţi de coordonare să aibă studii superioare; Notă exemplificativă: Cerinţă excesivă: Managerul de proiect să aibă studii superioare în domeniul tehnic sau în domeniul IT; Cerinţă acceptată: Managerul de proiect să aibă studii superioare. b) nu solicită ca experienţa specifică a managerului/ coordonatorului/liderului de proiect să fie realizată în calitatea acestuia de manager de proiect atestat/certificat – cu diplomă de manager de proiect; Notă exemplificativă: ——————— Cerinţă excesivă: participarea managerului de proiect în cel puţin un proiect/contract după obţinerea atestatului/certificatului/diplomei de manager de proiect. c) poate solicita experienţă specifică, însă nu poate solicita simultan dovedirea experienţei specifice: – prin participarea în cel puţin un proiect/contract la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi similare, dar nu identice celor ce fac obiectul procedurii pentru care se solicită şi – prin raportarea la un anumit număr de ani; Notă exemplificativă: ——————— Cerinţă excesivă: participarea în cel puţin un proiect/contract la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi similare celor ce fac obiectul procedurii şi o experienţă specifică de cel puţin 3 ani. Se poate solicita fie desfăşurarea de activităţi similare celor ce fac obiectul procedurii, fie o experienţă specifică de cel puţin 3 ani. d) nu va solicita ca experienţa specifică să fie realizată într-o poziţie de coordonator/manager/director de proiect. Note exemplificative: ——————— Cerinţă excesivă: Managerul de proiect să aibă experienţă de minimum 3 ani ca manager/coordonator/director de proiect în domeniul IT. Se pot formula cerinţe legate de experienţa specifică a managerului de proiect (de exemplu, participarea în cel puţin un proiect/contract la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi similare, dar nu identice celor ce fac obiectul procedurii) şi o altă cerinţă legată de deţinerea unei experienţe ca manager/ coordonator/director de proiect (fără a condiţiona de obiectul proiectului/ contractului). CAP. VI Alte dispoziţii în legătură cu cerinţele/criteriile de calificare şi selecţie referitoare la personalul de conducere, precum şi la persoanele responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări ART. 27 În vederea dovedirii experienţei solicitate persoanei/persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii/lucrări autoritatea contractantă poate solicita CV-ul, precum şi, după caz, documente-suport care să probeze îndeplinirea cerinţelor. ART. 28 Autoritatea contractantă nu poate limita dovedirea experienţei solicitate prin prezentarea de “recomandări”, ci va permite şi prezentarea altor documente relevante prin care se face dovada îndeplinirii experienţei/cerinţei solicitate. Notă exemplificativă: ——————— Prin orice tip de document se înţelege: copie de pe fişa de post, copie de pe contractul de muncă, copia contractului de colaborare/prestări servicii, copie de pe Revisal etc. ART. 29 Autoritatea contractantă nu poate impune ca documentele-suport necesare dovedirii experienţei solicitate să fie eliberate de către beneficiarul contractului/proiectului în derularea căruia a fost implicat expertul, acestea putând fi eliberate inclusiv de prestatorul respectivelor servicii/lucrări. Notă exemplificativă: ——————— Spre exemplu, Primăria X a fost beneficiar, iar S.C. Y a fost prestator. Expertul Z poate prezenta recomandare din partea S.C.Y. ART. 30 Autoritatea contractantă nu poate solicita ca experţii să fi fost implicaţi într-un proiect a cărui valoare a fost de X lei sau care a presupus realizarea unei anumite cantităţi ori la nivelul căruia să se fi realizat lucrări/investiţii de o anumită capacitate. ART. 31 (1) Autoritatea contractantă nu poate solicita experienţă în proiecte/contracte cu finanţare externă pentru experţii/personalul ce vor/va fi implicaţi/implicat într-un contract de achiziţie publică. (2) Autoritatea contractantă poate solicita experţilor/ personalului să fi desfăşurat activităţi specifice, similare cu cele ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, fără a impune ca proiectul/contractul la nivelul căruia au fost realizate respectivele activităţi să fi fost finanţat din fonduri externe. Notă exemplificativă: ——————— Cerinţă excesivă: Solicitarea implicării expertului într-un proiect finanţat din fonduri europene la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi de elaborare de cereri de rambursare. Cerinţă acceptată: Solicitarea implicării expertului într-un proiect la nivelul căruia să fi desfăşurat activităţi de elaborare de cereri de rambursare. ART. 32 În funcţie de complexitatea contractului autoritatea contractantă poate interzice îndeplinirea mai multor poziţii de către acelaşi expert, cu condiţia justificării şi asumării motivului pentru care se solicită prezenţa în acelaşi timp şi loc, simultan, respectiv de ce o persoană nu poate fi desemnată pentru una sau mai multe dintre anumite categorii de activităţi. ART. 33 Prezentele instrucţiuni se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Lucian Dan Vlădescu Bucureşti, 18 iunie 2013. Nr. 1. —–]]>

Model de decizie raţională în achiziţiile publice. Dilema prizonierului

Consilier juridic Daniel JURJ

Factorii de decizie trebuie să țină seama de standardele morale ale societății în care activează și să ia în calcul responsabilitatea socială pe care o au, atunci când trebuie să aleagă un parcurs pentru organizația pe care o reprezintă.

O persoană care ia o decizie, alege cea mai bună acțiune ținând cont mereu de un sistem stabil de preferințe și constrângeri, care îi este caracteristic, respectiv luând în calcul beneficiile și deserviciile (costurile) aduse de acțiunea supusă procesului decizional.

Alternativele relevante la o decizie sau limita rezonabilă de procesare a informaţiei înainte de luarea deciziei sunt lucruri imposibil de redat sub forma unei liste rigide şi exhaustive de criterii, dar acestea pot rezulta prin aplicarea unui set de norme cuprinzând scopurile, opiniile, valorile şi preferinţele care stau la baza deciziilor.[1]

Din acest punct de vedere, în procesul decizional în domeniul achiziţiilor publice rezultă necesitatea elaborării la nivelul autorităţii contractante a unui set de norme specifice privind planificarea achiziţiei publice şi definirea cerinţelor autorităţii contractante.

Conform teoriei alegerii raţionale, actorul raţional va fi mereu capabil să ia o decizie în faţa mai multor opţiuni, va clasifica opţiunile pe care le are la dispoziţie în ordinea preferinţelor, o va alege întotdeauna pe cea mai bine clasată şi va lua mereu aceeaşi decizie când va fi confruntat cu aceleaşi opţiuni.

Teoria alegerii raţionale presupune că există mai multe etape clare în procesul de luare a deciziei[2]:

-identificarea naturii problemei;

-determinarea obiectivelor subsumate rezolvării problemei;

-identificarea tuturor opţiunilor posibile pentru atingerea obiectivelor;

-evaluarea consecinţelor asociate fiecărei opţiuni

-selectarea opţiunii celei mai potrivite.

Trebuie precizat faptul că, în viața reală, o persoană este rațională atunci când nu arată inconsistențe în comportamentul său decizional, dar niciodată aceasta nu va putea să acționeze exact ca ipoteticul actor economic rațional din teoria clasică.

Conducătorul autorităţii contracatante, în procesul decizional în atribuirea contractului de achiziţie publică trebuie să aibă în vedere în principal următoarele aspecte:

-selecţia celei mai bune abordări de centralizare a procesului de achiziţie publică;

-oportunitatea şi modalitatea de divizare în loturi a contractului de achiziţie publică;

-strategia de atribuire a contractului de achiziţie publică;

-utilizarea diferitelor proceduri competitive de atribuire a contractului de achiziţie publică.

Calitatea actului decizional în procesul de achiziţii publice poate fi afectată de următorii factori:

-conducătorul autorităţii contractante nu are acces la absolut toate informațiile necesare pentru luarea deciziei, de cele mai multe ori o serie de consilieri are o mare influență în luarea deciziei. În achiziţiile publice, un decident de top, deși are decizia finală într-o problemă de achiziţie publică, o poate lua doar după ce aceeași problemă a trecut printr-o serie de analize în structuri subordonate, cu obiective distincte. Toate informațiile sunt greu de obținut, și este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri decidentul să nu aibă acces complet la acestea din diferite motive (resurse de documentare insuficiente, informații ascunse sau inacceptabile);

– preferințe personale. având în vedere faptul că individul care este pus în fața unei decizii acționează mereu în mod egoist, urmărindu-și numai propriile interese;

– diferite constrângeri – de exemplu cea a timpului – care pot împiedica factorul de decizie să analizeze în mod complet rațional toate opțiunile, înainte de a o alege pe cea mai bună;

-înţelegerea necorespunzătoare a factorilor economici și a influențelor economice asupra procesului decizional și asupra proceselor de achiziții publice.

DILEMA PRIZONIERULUI

Dilema prizonierului este un paradox, componentă centrală a teoriei jocului. În cazul dilemei este vorba despre un ,,joc de tip sumă non-zero” care a fost formulat de către Merrill Flood și Melvin Drescher, angajați ai companiei RAND Corporation. Aceştia descriu o dilemă socială ca pe un joc între două persoane, care arată cum pot conduce hotărârile raționale individuale la rezultate colective neoptime. Termenul ,,dilema prizonierului” a fost formulat de Albert Tucker de la Universitatea Princeton.

Deşi a fost conceput ca un joc între două persoane, dilema prizonierului poate fi extinsă la un număr de n persoane şi repetat de n ori pentru a se apropia de o situaţie reală.

Dilema prizonierului, teoretizată deseori de matematicieni ca parte a teoriei jocului, nu se aplică numai în psihologia socială ci și în mediul economic.

Dilema prizonierului prezintă situaţia a două personaje, Al Fresco şi Joe Prison. Cei doi au fost arestaţi pentru vagabondaj şi sunt suspectaţi de complicitate la un jaf, dar nu sunt destule indicii pentru a-i condamna.

Procurorul îi interoghează în celule diferite şi le face amândurora următoarea ofertă: ,,Dacă recunoşti că prietenul tău a participat la jaf, dar prietenul tău nu o face, vei fi eliberat iar vina va cădea pe el şi viceversa dacă el recunoaşte. Dacă recunoaşteţi amândoi, veţi primi o sentinţă moderat de lungă. Dacă niciunul dintre voi nu recunoaşte, veţi fi condamnaţi pentru vagabondaj minor”.

Sentinţele sunt reprezentate pe luni, în următorul tabel, primul număr reprezentând sentinţa lui Al iar al doilea sentinţa lui Joe. (Minusul este pus înaintea fiecărui număr pentru a reaminti că în acest caz, o valoare mare este nefavorabilă)

Care este logica situaţiei reprezentate în tabelul de mai sus? Imaginaţi-vă raţionamentul lui Al, ar trebui să mărturisească sau nu? Dacă Al crede, din diferite motive, că Joe va recunoaşte, atunci, Al realizează că are de ales între 8 luni în puşcărie (dacă recunoaşte) şi 15 luni (dacă nu recunoaşte). Să recunoască este clar cea mai bună strategie.

Dacă, pe de altă parte, Al crede că Joe nu va recunoaşte, atunci (din a doua coloană) Al îşi dă seama că are de ales între a fi eliberat (dacă recunoaşte) şi o lună în închisoare (dacă nu recunoaşte). Din nou, a recunoaşte este cea mai bună variantă pentru el. Chiar dacă, folosind logica asupra situaţiei, Al a trebuit să-şi imagineze mai multe situaţii, în final acestea sunt irelevante. Indiferent de ce face Joe, cel mai bun lucru pe care îl poate face Al este să recunoască.

Se observă că Joe este în exact aceeaşi situaţie ca şi Al, iar Joe ajunge la aceeaşi concluzie, să recunoască, fiind cea mai logică soluţie. Astfel echilibrul acestui joc (mai precis, echilibrul Nash), rezultatul luării deciziilor celor mai raţionale de către cei doi jucători, este ca amândoi să recunoască.

Acest rezultat pare a fi paradoxal. Comparaţi echilibrul recunoaştere/nerecunoaştere (care rezultă în 8 luni de puşcărie pentru amândoi) cu varianta când niciunul dintre ei nu recunoaşte (care rezultă în condamnare la o lună de puşcărie pentru amândoi). Amândoi ar fi în câştig dacă nu ar recunoaşte.

Există o contradicţie între ce este raţional la nivel individual şi ce este raţional colectiv. Luarea celei mai bune căi individuale rezultă la agravarea situaţiei amândurora mai mult decât ar trebui. Fiecăruia i-ar fi mai bine dacă ar putea reuşi să coopereze, însă nu pot. Dacă unul ar decide să acţioneze urmând interesul comun prin a nu recunoaşte, atunci, conform logicii, este în interesul rivalului să recunoască.

Vom considera un rezultat ca fiind eficient dacă nu există o alternativă care ar avantaja nişte participanţi, însă nu ar dezavantaja pe nimeni. Pentru a inversa această definiţie, rezultatul este considerat ineficient dacă există altul pe care ceilalţi îl preferă în unanimitate. În dilema prizonierului, rezultatul de (-1,-1) este eficient, la fel ca (-15,0) şi (0,-15). Am văzut că echilibrul în dilema prizonierului este ineficient.

Dilema prizonierului demonstrează faptul că actorii care nu reuşesc să coopereze pentru beneficiul lor reciproc nu sunt în mod necesar proşti sau iraţionali, aceştia pot să gândească perfect raţional. Dilema prizonierului este o paradigmă pentru mai multe tipuri de interacţiuni economice şi de afaceri.

De exemplu, două firme sunt în competiţie pentru vânzarea aceluiaşi produs. Logica maximizării profitului le forţează pe amândouă să vândă mai ieftin când amândouă ar avea un profit mai mare dacă ar pune un preţ mai mare. Două naţiuni care fac schimburi între ele sunt ghidate de motivaţii raţionale de interes naţional pentru a stabili bariere de schimb, când amândouă ar fi în avantaj dacă acestea ar fi eliminate. Pescarii exagerează cu pescuitul într-o anumită zonă şi extermină peştii, spre pierderea tuturor. O potenţială autoritate contractantă şi un potenţial vânzător se târguiesc atât de mult că ajung la o înţelegere potenţială asupra unui preţ, în ciuda faptului că există preţuri care ar fi avantajat amândouă părţile dacă tranzacţia ar fi avut loc.

La demararea unei proceduri de achiziţie publică, în mod normal, autoritatea contractantă trebuie să ia decizii fără să cunoască strategia şi decizia viitorilor ofertanţi. De asemenea ofertanţii participanţi la procedură sunt nevoiți să ia tot timpul decizii fără a cunoaște strategia și decizia concurenței.

De aceea, dilema prizonierului este invocată ca model de logică în susţinerea consultărilor preliminare ale pieţei pentru a evalua structura, aptitudinile și capacitatea pieței și pentru a informa operatorii economici cu privire la proiectele și cerințele autorităţii contractante. Existând consultare, calitatea procesului de achiziții publice poate fi îmbunătățită, prin implicarea autorităţii contractante pe piață într-un stadiu mult mai incipient, acest lucru necesitând încredere reciprocă, care poate duce la o mai bună relație pe termen lung între autoritatea contractantă și furnizor.[3]

Directiva 2004/18/CE privind achizițiile publice de lucrări, bunuri și servicii indică dialogul competitiv, ca pe un instrument juridic adecvat pentru achiziționarea de proiecte complexe. Cu toate acestea, înainte de a începe orice procedură oficială de achiziții publice, directiva și jurisprudența UE deschide posibilitatea ca, în cazul unui de proiect deosebit de complex, autoritatea contractantă să poată conduce un dialog preliminar de piață cu experții, pentru a colecta informații și feedback-ul de pe piață privind existența, fezabilitatea și costurile soluțiilor posibile.

Participanţilor la dialogul preliminar nu li se poate interzice participarea în calitate de ofertanţi la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, dar aceştia trebuie să probeze faptul că, în circumstanţele situaţiei, experienţa pe care au dobândit-o nu este în măsură să conducă la distorsionarea concurenţei.[4]

Dilema prizonierului reprezintă, de asemenea, unul din cele mai frecvente exemple utilizate pentru înţelegerea scopului unor înţelegeri frauduloase între operatorii economici care pot participa în calitate de ofertanţi în cadrul unei licitaţii, pentru a reduce concurenţa reală şi a influenţa rezultatul licitaţiei.[5]

O astfel de analiză prezintă importanţă, de exemplu, pentru determinarea cazurilor în care atribuirea unor contracte pe loturi trebuie efectuată prin proceduri separate şi nu simultan pentru a preveni înţelegeri frauduloase între ofertanţi, cu efecte dezavantajoase din punct de vedere al costurilor, pentru autoritatea contractantă.

                                                                                                          


[1] Modele de decizie raţională: Criterii formale si norme” – asist. dr. Florin Popa, A.S.E. Bucureşti
[3] Kees Tzelaar – The prisoner’s dilemma: Discussion or dialogue,
[4] Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 3 martie 2005, cauzele conexate C-21/03 şi C-34O3, Fabricom S.A. c Statul Belgian.
[5] SIGMA – Public Procurement Training Manual for IPA Beneficiaries
]]>