Suportarea cheltuielilor de soluţionare a contestaţiilor şi a cheltuielilor de judecată în ipoteza formulării plângerii împotriva deciziei CNSC – problematică şi jurisprudenţă – Revista de Achizitii Publice – Revista de Achizitii Publice

În contextul economic actual de restrângere a bugetelor atât în demeniul public cât şi în mediul privat, orice cheltuială suportată a devenit importantă pentru reprezentanţii autorităţilor contractante sau managerii operatorilor economici participanţi la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Iar cum printre cheltuielile aferente derulării acestor proceduri se numără şi cele de soluţionare a litigiilor, considerăm ca fiind utilă o analiză rapidă a regimului juridic şi a jurisprudenţei relevante în materie de cheltuieli de soluţionare a contestaţiilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi a plângerilor împotriva deciziilor pronunţate de acest organism administrativ-jurisdicţional. Suportarea cheltuielilor de soluţionare a contestaţiilor şi a cheltuielilor de judecată în ipoteza formulării plângerii împotriva deciziei CNSC – problematică şi jurisprudenţă – Revista de Achizitii Publice – Revista de Achizitii Publice.]]>