Va punem la dispozitie legea 279/2011 pentru modificarea si completarea OUG 34/2006. In curand o sa publicam si cateva comentarii la aceasta.
Pro şi contra utilizării indicatorului lichiditate drept cerinţă minimă de calificare
Articol publicat în Revista de achiziţii publice- noiembrie 2011
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare la situaţia personală a candidatului sau ofertantului.
În cazul în care autoritatea contractantă solicită demonstrarea unui criteriu de calificare şi selecţie, atunci aceasta are obligaţia de a indica în documentaţia de atribuire şi informaţiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în acest scop.
Demonstrarea situaţiei economice şi financiare se realizează, după caz, prin prezentarea unuia sau mai multor documente relevante, cum ar fi:
a) declaraţii bancare corespunzătoare sau alte dovezi privind asigurarea riscului profesional;
b) bilanţul contabil sau extrase de bilanţ, dacă publicarea acestor bilanţuri este prevăzută de legislaţia ţării în care este stabilit ofertantul/candidatul;
c) declaraţii privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară, care vizează activitatea din cel mult ultimii trei ani.
Tot mai des, multe autorităţi contractante consideră a fi relevantă în demonstrarea situaţiei economice şi financiare solicitarea prezentării unui anumit nivel al lichidităţii, de aproximativ 100%.
Prin impunerea unei asemenea cerinţe se ridică mai multe probleme.
-
Este relevantă sau nu această cerinţă pentru analizarea situaţiei economico-financiară a unui operator economic?
-
Ce documente trebuie solicitate operatorilor economici pentru dovedirea îndeplinirii cerinţei?
-
În cazul unei asocieri, lichiditatea se poate obţine prin cumularea indicatorilor asociaţilor?
Pentru a răspunde întrebărilor de mai sus, vom analiza mai întâi defininţia lichidităţii, implicit rolul acestui indicator economic.
După unii autori, lichiditatea reprezintă:
– capacitatea unui operator economic de a-şi plăti obligaţiile faţă de terţi la scadenţă;
– totalitatea banilor de care dispune o societate pentru a face plăţile la termen;
– un indicator ce oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din activele curente.
OMFP nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, prezintă doi indicatori ai lichidităţii:
a) indicatorul lichidităţii curente
Indicatorul capitalului circulant = Active curente
Datorii curente
– valoarea recomandată acceptabilă – în jurul valorii de 2;
– oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b) indicatorul lichidităţii imediate
Indicatorul test acid = Active curente – Stocuri
Datorii curente
Autorităţile contractante, adesea solicită în Fişa de date indicatorul lichidităţii curente, denumindu-l generic „lichiditate”, calculat ca raport între Active curente şi Datoriile curente.
1. Este relevantă sau nu această cerinţă pentru analizarea situaţiei economico-financiară a unui operator economic?
Lichiditatea, prezentată independent de alţi indicatori economici, ori alte date contabile, poate ascunde uneori probleme grave ale unui operator economic.
Chiar şi un indicator de lichiditate destul de mare- apropiat de 2 (200%), poate pune autoritatea contractantă în situaţia de a selecta un ofertant ce se confruntă cu un risc de lichiditate ridicat (numit şi risc de finanţare): riscul ca o entitate sa întâlnească dificultăţi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor financiare. Riscul de lichiditate poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un activ financiar la o valoare apropiata de valoarea sa justa.
Un agent economic poate dispune de un volum mai mare de active decât valoarea totală a obligaţiilor sale faţă de terţi, dar să fie totuşi insolvabil dacă nu reuşeşte să transforme unele active în bani, pentru a-şi onora obligaţiile.
De aceea, recomand ca cerinţa de lichiditatea să fie însoţită de un anumit nivel al solvabilităţii sau de prezentarea unui cash-flow motivat, dar cu respectarea prevederilor art. 9 din HG nr.925/2006.
De asemenea, recomand ca impunerea unui anumit nivel al lichidităţii să fie corelată cu clauzele contractuale referitoare la termenele de plată a facturilor.
În practică, se întâlnesc motivări ale solicitării unui anumit nivel al lichidităţii, cum ar fi următoarea: “Ţinând cont de situaţia financiară a economiei naţionale şi judeţene, autoritatea contractantă anticipează că, prin excepţie, să nu poată achita lunar contravaloarea furnizării produselor/ serviciilor prestate/ lucrărilor executate. În aceste condiţii vor putea exista situaţii de excepţie în care plata să depăşească 60 de zile de la efectuarea acestora, situaţii în care, contractantul trebuie să deţină capacitatea financiară pentru furnizarea produselor/ prestarea serviciilor/ executarea lucrărilor. Din acest motiv, pentru calificare ofertantul trebuie să aibe capacitatea de plată a scadenţelor pe termen scurt, calculată şi dovedită astfel: rata lichidităţii sa fie de minim 0,99 unde, unde rata lichidităţii = activele circulante∕datorii curente.”
2. Ce documente trebuie solicitate operatorilor economici pentru dovedirea îndeplinirii cerinţe?
Rata lichidităţii fiind un raport între Active curente/ Datorii curente, valoarea indicatorului se va calcula pe baza datelor din bilanţul contabil.
Autoritatea contractantă poate solicita:
– înscrierea lichidităţii de către ofertant într-un formular predefinit în documentaţia de atribuire;
– copii ale bilanţurilor contabile, aferente anilor pentru care se doreşte calcularea lichidităţii.
3. În cazul unei asocieri, lichiditatea se poate obţine prin cumularea indicatorilor asociaţilor?
Întradevăr, legiuitorul a permis ca atunci când un grup de operatori economici depune oferta/candidatura comună, situaţia economică şi financiară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
După cum am demostrat mai sus, lichiditatea este un indicator, obţinut prin raportarea unor resurse (activele circulante) şi a unor datorii curente. Deci nu este o resursă – rezultat al unei acţiuni directe, cum ar fi cifra de afaceri, obţinută prin cumul de venituri.
Raţiunea luării în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului rezidă din capacitatea de executare a viitorului contract de către o asociere, prin utilizarea tuturor resurselor unui grup.
Dar cum lichiditatea nu este o resursă, nu se poate pune în comun în cadrul unei asocieri, deci nu se pot cumula indicatorii, în vederea îndeplinirii cerinţei de calificare.
Un alt contraargument al necumulării indicatorilor individuali, rezidă din logica economică a asocierii.
Această asociere ar trebui să funcţioneze ca un grup ce îşi pune în comun toate resursele, atât obligaţiile cât şi datoriile. Acţiune similară unei fuziuni.
În cazul asocierii/fuziunii dintre doi operatori economici, aceaştia vor pune în comun toate activele, respectiv pasivele fiecărei entităţi. Se vor cumula:
– activele circulante de care dispune asocierea: AC1+AC2;
– datoriile curente ale asocierii: DC1+DC2.
Prin asociere/fuziune rezultă un nou bilanţ, cu elementele puse în comun.
În aceste condiţii, lichiditatea asocierii va fi:
L asociere= (AC1+AC2)
(DC1+DC2)
Doar în acest mod se poate calcula corect lichiditatea unei asocierii.
Logica economică a “punerii în comun” a lichidităţii unei asocierii ar trebui să se bazeze pe următorul principiu: ce active deţine fiecare membru al asociaţiei, astfel încât să fie posibilă plata la timp datoriile asocierii?
Însă, dacă aplicăm strict prevederea legală a “cumulării” lichidităţilor şi regula algebrică a adunării fracţiilor se obţine:
L cumulată= L1+L2 = AC1 + AC2 = (AC1*DC2+AC2*DC1)
DC1 DC2 (DC1*DC2)
Matematic, se observă că lichiditatea asocierii este diferită de lichiditatea cumulată.
L asociere ≠ L cumulată
(AC1+AC2) ≠ (AC1*DC2+AC2*DC1)
(DC1+DC2) DC1*DC2
Mai mult decât atât, o adunare pur matematică a cel puţin două lichidităţi L1 şi L2, aşa cum prevede OUG nr.34/2006, prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, ar induce în eroare autoritatea contractantă.
Spre exemplu: L1= 75% şi L2= 83%.
Cerinţa de calificare impune o lichiditate de cel puţin 99%.
Cele două lichidităţi fiind foarte departe de 200%, ar putea ascunde probleme de transformare a activelor în lichidităţi, în vederea achitării datoriilor curente.
Prin cumulare se obţine L1+ L2 = 158%. Cerinţă îndeplinită, la prima impresie.
În acest exemplu, o adunare pur matematică L1+L2, s-ar traduce prin următoarele: “întrucât legea ne permite, noi, asociaţii, punem în comun propriile probleme economice, imposibilitatea noastră de a ne acoperi datoriile curente, pentru a induce o falsă imagine de prosperitate.”
Dar nu acesta este scopul urmărit de o autoritate contractantă: de a contracta cu operatorii economici ce nu fac faţă nici macăr unor datorii pe termen scurt.
În acest caz, mai are logică o cumulare a lichidităţilor?
Totuşi, există autorităţi contractante care au introdus ex officio o asemenea precizare „cumulare a lichidităţilor”. De asemenea, există decizii ale diverselor instanţe de judecată ce consideră îndeplinită cerinţa prin cumularea lichidităţilor membrilor unui grup.
În analizarea lichidităţii unui grup ar trebui să se aplice un principiu de bază din directivele europene referitoare la elaborarea situaţiilor financiare: „prevalenţa economicului asupra juridicului”. Ar trebui să primeze consecinţa economică a valorii indicatorului lichiditate în detrimentul aplicării stricto senso a unei prevederi din OUG nr.34/2006, ce ar dezavantaja autoritatea economică.
Pentru evitarea repetării cazului extrem de mai sus, Ordinul ANRMAP nr.509/2011 aduce clarificări, fiind menţionată în Anexa nr.2 obligaţia îndeplinirii cerinţei de lichiditate de către fiecare asociat.
Specialist achizitii
Milica Ecaterina Dobrotă
]]>Achizițiile publice naționale sub lupa Comisiei Europene
Avocat Florin IRIMIA
Articol publicat în Revista de Achiziții publice
Comisia Europeană verifică, în mod constant, respectarea dreptului Uniunii Europene de către Statele membre (autoritățile publice centrale sau locale). În cazul în care constată o încălcare a regulilor europene, Comisia dispune de posibilitatea declanșării procedurii prevazute de art. 248 din Tratatul asupra funcționării Uniunii Europene. Această procedură, denumită procedura de “infringement”, debutează printr-o fază administrativă care are ca scop încetarea voluntară a încălcării. În situația în care această încercare eșuează și Statul membru nu se conformează recomandărilor Comisiei, aceasta are dreptul de a sesiza Curtea de justiție europeană care va stabili dacă încălcarea se confirmă și dacă se impune sancționarea Statului culpabil.
Având în vedere experiența și profesionalismul serviciilor Comisiei Europene care verifică respectarea dreptului comunitar, ne propunem să prezentăm ca fiind interesante și utile, procedurile de încălcare declanșate de către Comisie în materie de achiziții publice, imediat ce acestea sunt anunțate. În rândurile care urmează vom descrie pe scurt, încălcarile sesizate recent de către Comisie în cazul Greciei.
În data de 27 octombrie 2011, Comisia Europeană a anunțat transmiterea unui aviz motivat guvernului grec referitor la atribuirea, de către Fundația pentru securitate socială (IKA), a unui contract de achiziție publică având ca obiect servicii de utilizare a unui sistem informatic. În documentația de atribuire, publicată în anul 2009, erau stipulate două cerințe de calificare pe care Comisia le-a considerat contrare regulilor comunitare în domeniul achizițiilor publice.
În primul rând, se menționa că ofertanţii aveau obligaţia să prezinte recomandări pentru contracte similare realizate cu succes în Grecia. Pentru Comisia Europeană, această condiție este în mod evident nelegală, având în vedere că se crează o discriminare “directă sau indirectă față de potențialii ofertanți stabiliți sau care își desfășoară activitatea în alte State membre”.
În al doilea rând, documentația de atribuire întocmită de IKA preciza faptul că ofertanții nu aveau dreptul de a utiliza experiența subcontractanților pentru a îndeplini cerințele de calificare, drept care este însă prevăzut de către legislația europeană în materie de achiziții publice (Directiva 2004/18/CE).
În opinia Comisiei, aceste două condiții restrictive impuse de către autoritatea contractantă au împiedicat participarea la procedura de atribuire a unor furnizori de servicii informatice care îți desfășoară activitatea în afara Greciei. În acest fel, a fost încălcat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice, fiind limitată posibilitatea obținerii celui mai bun raport calitate/preț.
]]>Ordinul ANRMAP nr.509/2011- între explicitare şi restricţionare
Apariţia Ordinului ANRMAP nr.509/2011 (denumit în continuare “Ordin”) poate fi considerată, la o primă lectură, ca benefică atât autorităţilor contractante cât şi operatorilor economici.
Unele prevederi aduc lumină în aplicarea OUG nr.34/2006 şi a HG nr.925/2006 (denumite în continuare “Ordonanţă” şi “Hotărâre”), dar altele conţin restricţii, venind în contradicţie cu legislaţia în domeniu.
Voi dezbate, din cadrul Ordinului, numai problematica experienţei similare, detaliată în Anexele nr.1 şi 2.
Un prim subiect: valorile solicitate pentru experienţa similară.
În Anexa nr. 1 a Ordinului, la capitolul destinat Contractelor de furnizare/ coloana Formulări nerestrictive, se recomandă solicitarea „cel puţin a unui document […] sau a unui număr maxim de documente […] prin care să se confirme livrarea de produse a căror cantitate/ valoare să fie de …………. . Nota: Cantitatea / Valoarea solicitată trebuie să fie mai mică sau egală cu valoarea estimată.”
Idem capitol contracte servicii / lucrări.
La prima impresia, clarificarea adusă de Ordin pare a fi în ajutorul părţilor implicate în procedură.
Dar reglementarea mai sus menţionată încalcă, de fapt, precizarea de la art.9 lit. a) din HG nr.925/2006 “suma valorilor/cantităţilor de produse furnizate, servicii prestate şi lucrări executate, incluse în contractul/contractele prezentat/prezentate de către operatorul economic ca dovadă a experienţei lui similare, să fie mai mare decât valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului care urmează să fie atribuit”.
Prin Hotărâre se permite accesul la procedură a tuturor operatorilor economici ce au furnizat/ prestat/ executat de cel puţin …….
Însă Ordinul permite accesul la procedură doar a operatorilor economici care au furnizat/ prestat/ executat doar de valoarea……
Observaţia din notă are rol numai de a atrage atenţia că valoarea ce urmează a fi înscrisă să fie mai mică sau egală cu valoarea estimată. Autoritatea e nevoită, însă, a înscrie o valoare fixă.
Câţi operatori economici există într-un domeniu care au realizat contracte strict de valoarea….?
Diferenţa dintre cele două acte normative este de natură matematică: în Ordin se cere o valoare de.., adică egală cu ceva, iar în Hotărâre se cere o valoare cel puţin egală cu…
Exemplu de interpretare: prin transpunerea în practică a textului din Ordin se poate solicita prezentarea a cel puţin două contracte de 2.500.000 lei.
În evaluare, comisia va compara înscrisurile din documentele prezentate de ofertant cu cerinţele de calificare.
Dacă ofertantul va prezenta două contracte de 2.632.000 lei, conform Ordinului, comisia va fi obligată să-l respingă, întrucât s-au solicitat documente cu valoare strictă de 2.500.000 lei.
Prin prisma Hotărârii, comisia de evaluare trebuia să accepte acele valori cel puţin egale cu 2.500.000 lei. Deci, prin prezentarea celor două contracte de 2.632.000, cerinţa era îndeplinită.
În prezent, se constată că ANRMAP respinge documentaţiile de atribuire pe motiv că nu se respectă prevederile Ordinului. Dar totodată, în repetate rânduri, nu a validat anunţurile pe motiv că au fost solicitate sume exacte, fără a se menţiona expresia „cel puţin egală cu…”.
Aplicând Ordinul, cum trebuie formulată cerinţa pentru a fi publicată documentaţia de atribuire?
Un al doilea subiect: susţinerea experienţei similare.
În Anexa nr.2 din Ordin, legiuitorul ajută la înţelegerea cerinţelor de calificare, printr-o abordare tabelară.
La coloana Capacitatea tehnică şi profesională, pentru “Oferta comună+ susţinere”, se detaliază modul de acceptare a experienţei similare: “Cerinţa privind experienţa similară solicitată va fi îndeplinită în întregime de către un singur susţinător”.
În nota de subsol a Anexei nr. 2 s-a înscris: ”Indiferent dacă există un singur sau mai mulţi susţinători, cerinţa privind experienţa similară va fi îndeplinită în întregime de către o singură persoană, respectiv un singur terţ susţinător”. Text ce ridică multe semne de întrebare.
Analizăm următorul caz practic: în vederea atribuirii unui contract de lucrări de drumuri, autoritatea contractantă a solicitat la experienţă similară prezentarea cel puţin a câte unui contract de: lucrări de drumuri, lucrări de gaze, lucrări de apă şi canalizare.
În practică există cazuri mult mai complexe, cu lucrări ce includ diverse domenii, cu un număr foarte redus de executanţi.
În lumina Anexei nr.2 din Ordin, “Cerinţa privind experienţa similară solicitată va fi îndeplinită în întregime de către un singur susţinător” se interpretează astfel: dacă ofertantul este susţinut pentru experienţa similară, terţul trebuie să fi executat doar el cele 3 tipuri de contracte.
Dar nu cumva Ordinul devine mai restrictiv decât Hotărârea şi Ordonanţa?
După părerea mea, restricţia este evidentă: câţi operatori economici există pe “piaţa” construcţiilor ce au realizat, fiecare, cele 3 tipuri de lucrări?
Unii ar spune că ofertantul şi susţinătorul ar fi trebui să fi devenit asociaţi în procedură, pentru a fi luate în comun experienţele similare.
Dar de ce să devină asociaţi, atâta vreme cât Hotărârea şi Ordonanţa permit susţinerea? La prezenta ofertă, viitorul susţinător nu doreşte să se angajeze într-o asociere.
Astfel, Ordinul în loc să ajute, din contră, va pune autoritatea contractantă chiar în imposibilitatea atribuirii unui contract (neexistând poate niciun operator economic cu toată experienţa pentru cele 3 lucrări) sau, în caz de aplicare strictă, va permite o eventuală sancţionare de către organismele de control pentru neaplicarea legislaţiei.
O interpretare corectă a Ordinului trebuie să plece, mai întâi, de la analiza morfologică a frazei “Cerinţa privind experienţa similară va fi îndeplinită în întregime de către un singur susţinător” : atât subiectul “cerinţa” cât şi complementul “experienţa” sunt la singular.
După cum se ştie, în cadrul oricărei documentaţii pot exista, mai multe experienţe similare pentru o singură cerinţă.
În cazul mai sus menţionat consider a fi vorba despre o singură cerinţă cu 3 experienţe similare.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, numai aplicând reductio ad absurdum, ca experienţele aferente unei cerinţe, să fie îndeplinite de un singur susţinător, prevederea ar fi trebuit formulată în modul următor: “Cerinţa privind experienţele similare va fi îndeplinită…” Dar morfologic, deja avem de a face cu un complement la plural, deci o altă interpretare.
Concluzionând: unde există mai multe tipuri de experienţe similare, fiecare în parte poate fi susţinută în mod distinct de către un susţinător. În cazul de faţă, fiecare tip de contract trebuie considerat o experienţă de sine stătătoare. Dar cu respectarea recomandării din Ordin: experienţa pentru un singur tip de contract să fie îndeplinită integral de un singur susţinător.
De exemplu, ofertantul are dreptul de a demonstra îndeplinirea cerinţei de calificare în oricare din combinările următoare:
– un contract de lucrări de drumuri executat de ofertant şi restul de 2 lucrări prezentate de unul până la 2 susţinători sau
– un contract de lucrări de drumuri şi unul de canalizare executate de ofertant şi cel de apă executat de un terţ.
Şi nu în ultimul rând, să nu uităm de un principiu de bază în interpretarea actelor normative: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus .
Pentru a nu mai fi rost de polemici pe această temă, legiuitorul ar trebui să emită clarificări.
Un al treilea subiect: capacitatea de exercitare a activităţii profesionale de către susţinătorul experienţe similare.
Ordinul, prin art.8 alin. (2), atinge problema terţului susţinător dar numai sub aspectul punerii la dispoziţia a resurselor umane/tehnice autorizate cu care se va realiza ulterior partea din contract pentru care aceste autorizări se impun. În rest, niciun detaliu ori explicitare privind modul concret de susţinere a unui ofertant prin experienţa similară. În afara celor din Anexa nr.2.
O problemă pe care o ridică susţinerea experienţei similare o consider a fi capacitatea de exercitare a activităţii profesionale de către un terţ în vederea executării viitorului contract, în cazul în care ofertantul câştigător întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului.
Explicitarea neclarităţii va rezulta din următorul caz ipotetic: pentru o lucrare de construcţie clădire s-a solicitat la experienţa similară demonstrarea executării unui contract de instalaţii electrice. La Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, s-a solicitat prezentarea de către ofertant a autorizaţiei ANRE.
Ofertantul deţine autorizaţie ANRE şi prezintă un susţinător care, în urmă cu 4 ani, a realizat un contract similar în domeniul electric.
Pe parcursul derulării contractului, la 2 luni de la adjudecare şi semnarea contractului, ofertantul câştigător întâmpină dificultăţi în executarea părţi electrice. Autoritatea contractantă ar trebui să se îndrepte către susţinător. Dar susţinătorul, din diverse motive, de 2 ani nu mai are dreptul de a executa lucrări electrice.
Autoritatea nu are altă cale decât cea juridică de a rezolva problema.
Oare este de ajuns, ca la data calificării ofertanţilor, acceptarea unui susţinător al experienţei similare să fie realizată doar pe baza declaraţiei de neîncadrare la art. 180 din OUG nr.34/2006 şi a angajamentului ferm prin care acesta se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă? Fără a se solicita autorizaţiile/certificatele privind Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale pentru partea ce o va executa?
Inexistenţa unei precizări exprese de obligare a prezentării autorizaţiilor/certificatelor privind Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale de către susţinătorul experienţe similare, poate conduce la apariţia problemei menţionate.
Cu toate acestea, autorităţile ar putea preîntâmpina o atare situaţie prin apelarea la art.183 din OUG nr.34/2006, prin care au dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente edificatoare.
În acest sens, consider oportună precizarea expresă, în legislaţia din domeniu, a obligaţiei prezentării autorizaţiilor/certificatelor privind Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale de către susţinătorul experienţe similare.
Dobrotă Ecaterina Milica
]]>A fi sau a nu fi membru în comisia de evaluare
Articol publicat în Revista de achiziţii publice- octombrie 2011 Scopul derulării oricărei proceduri de achiziţie publică este de obţinere a acelui produs/ serviciu/ lucrare ce corespunde necesităţii şi obiectivelor autorităţii contractante. În atingerea ţelului propus e necesară, în mod obligatoriu, evaluarea ofertelor depuse pentru respectiva procedură. Această muncă dificilă, considerată de unii chiar “riscantă”, este îndeplinită de persoane responsabile pentru evaluarea ofertelor, care se constituie într-o comisie de evaluare. Numirea membrilor comisiei de evaluare revine reprezentantului autorităţii contractante. Nominalizarea persoanelor responsabile pentru evaluarea ofertelor se poate realiza atât pentru atribuirea fiecărui contract în parte, cât şi pentru atribuirea mai multor contracte, în acest din urmă caz atunci când contractele respective sunt de complexitate redusă. Comisia trebuie să includă specialişti în domeniul obiectului contractului care urmează să fie atribuit şi se nominalizează din cadrul compartimentului intern specializat. În comisia de evaluare pot fi nominalizaţi şi membri aparţinând altor compartimente ale autorităţii contractante sau, în cazul în care beneficiarul final al contractului este o altă autoritate contractantă, din cadrul respectivei autorităţi contractante. După cum se ştie, în cadrul fiecărei autorităţi contractantă trebuie să existe un compartiment intern specializat în domeniul achiziţiilor publice. În condiţiile actuale, în care autorităţile contractante au cunoscut o serie de reorganizări ori restructurări, nu mai este posibilă înfiinţarea unui compartiment distinct. Atribuţiile aferente achiziţiilor publice vor fi îndeplinite, pe cale de act administrativ al conducătorului autorităţii contractante, de una sau mai multe persoane din cadrul respectivei autorităţi contractante. Persoanele numite vor avea drept sarcini de serviciu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuţii ale compartimentului intern specializat, aşa cum sunt prevăzute de legislaţia în materia achiziţiilor publice. La ora actuală, când foarte multe achiziţii publice sunt supervizate de către autorităţi de management, ministere ori alte organizaţii, există tendinţa numirii, ca membrii în comisiile de evaluare, a diferitelor persoane din cadrul acestor instituţii. Ţinând cont de faptul că, mai ales în mediul rural, primăriile nu au personal specializat în evaluarea ofertelor, intenţia acestor instituţii este salutară. Aceste persoane, numite de către autorităţi de management ori ministere ar fi de un real folos în evaluarea ofertelor. Dar, după cum am prezentat mai sus, membrii comisiei de evaluare se numesc doar din cadrul autorităţii contractante. Trebuie evitate următoarele cazuri, de numire ca membrii în comisiile de evaluare, a următoarelor categorii de persoane din exteriorul autorităţii contractante: – la comune: angajaţi ai consiliilor judeţene; – la societăţile subordonate primăriilor angajaţi ai primăriilor; – la regiile autonome: angajaţi ai ministerelor; – la orice autoritate contractantă: membrii din consiliul lor de administraţie, angajaţi ai autorităţilor de management, organismelor intermediare, orice persoană ce nu are calitatea de salariat al autorităţii contractante. Punctez asupra faptului că orice persoană ce nu este salariată a autorităţii contractante nu poate fi remunerată, prin statul de plată, pentru atribuţiile de membru al comisiei de evaluare. Autoritatea contractantă poate beneficia de experienţa oricărei persoane din afara autorităţii contractante, dar prin cooptarea acestora în calitate de expert. Retribuirea persoanelor din afara autorităţii contractante ar fi posibilă doar în urma încheierii unui contract de consultanţă. Cum angajaţii din alte structuri ale aparatului de stat au calitatea de funcţionari publici, aceştia nu pot desfăşura decât acele activităţi care sunt înscrise în fişa postului şi pentru care primesc salariu de la angajator. Altfel spus, experţii cooptaţi, angajaţi în alte structuri bugetare nu pot fi remuneraţi de către autoritatea contractantă. De asemenea, în cadrul comisiei de evaluare nu pot fi numiţi consilierii judeţeni, consilieri locali, întrucât aceştia sunt aleşi pentru a îndeplini o funcţie de autoritate publică. Ei neavând calitatea de angajaţi ai autorităţii contractante, nu pot face parte din cadrul niciunui compartiment al respectivei instituţii, implicit nu pot sprijini activitatea compartimentului de achiziţii publice. Nici conducătorul autorităţii contractante nu poate face parte din comisia de evaluare. Motivaţia: conducătorul autorităţii contractante aprobă raportul procedurii ori propunerea de anulare. Dacă ar fi membru în comisia de evaluare, ar trebuie să aprobe ceea ce el însuşi a verificat. În plus, acesta va fi implicat în derularea contractului şi nici nu mai poate fi vorba de imparţialitate în evaluarea ofertelor, ori în urmărirea corectitudinii îndeplinirii obligaţiilor contractuale. Dispoziţia de numire a membrilor comisiei de evaluare Legislaţia în materia achiziţiilor publice nu precizează numărul minim al membrilor comisiei de evaluare. Numărul acestora este stabilit de conducătorul autorităţii contractante, astfel încât orice decizie a comisiei să întrunească votul a cel puţin 2/3 dintre membrii săi. Printr-un calcul simplu, rezultă că într-o comisie trebuie numite cel puţin 3 persoane. Pentru atribuirea contractelor de concesiune de servicii ori lucrări, legiuitorul a impus un număr de cel puţin 5 persoane. Desemnarea persoanelor responsabile pentru evaluarea ofertelor se realizează de către reprezentantul autorităţii contractante printr-o dispoziţie/ decizie. Prin dispoziţie va fi nominalizată o persoana responsabilă cu aplicarea procedurii de atribuire, persoană care devine, totodată, şi preşedintele comisiei de evaluare. Preşedintele poate fi membru în cadrul comisiei de evaluare sau rolul său poate fi limitat numai la aspectele de organizare şi reprezentare, în acest din urmă caz neavând drept de vot. HG nr. 925/2006 prevede expres “preşedintele comisiei de evaluare semnează raportul procedurii de atribuire”. Dar, pentru o decizie corectă, el ar trebui să participe la toate şedinţele comisiei de evaluare. Mai mult, va semna orice corespondenţă cu candidaţii/ofertanţii participanţi la procedură. Pe lângă toate elementele definitorii ale unei act administrativ, dispoziţia/ decizia de numire a comisiei de evaluare trebuie să conţină cel puţin următoarele: – numele preşedintelui comisie de evaluare; – numele fiecărui membru al comisiei de evaluare; – numele membrilor de rezervă; – numele experţilor cooptaţi; – denumirea şi obiectul procedurii de achiziţie publică; – atribuţile comisiei de evaluare; – data de la care îşi începe activitatea comisia etc. Atribuţiile comisiei de evaluare sunt următoarele: a) deschiderea ofertelor şi, după caz, a altor documentelor ce însoţesc oferta; b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire; c) realizarea selecţiei/preselecţiei candidaţilor, dacă este cazul; d) realizarea dialogului cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv; e) realizarea negocierilor cu operatorii economici, în cazul aplicării procedurilor de negociere; f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini sau din documentaţia descriptivă; g) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, din punctul de vedere al încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 202 din ordonanţa de urgenţă; h) stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme şi a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie; i) stabilirea ofertelor admisibile; j) aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentaţia de atribuire, şi stabilirea ofertei/ofertelor câştigătoare; k) în cazuri justificate prevederilor conform art. 209 din ordonanţa de urgenţă, elaborarea unei propuneri de anulare a procedurii de atribuire; l) elaborarea raportului procedurii de atribuire, astfel cum este acesta prevăzut la art. 213 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă. Poate constitui abatere de la legislaţia în vigoare desemnarea pentru negocierea ofertelor a unei comisii ce nu are mandat pentru derularea negocierilor. Cauza nedesemnării este următoarea: – autorităţile contractante atribuie majoritatea contractelor de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau cerere de ofertă; – în general, dispoziţia de numire a comisiei de evaluare conţine aceleaşi atribuţii pentru membrii săi, indiferent de tipul de contract ori procedură de achiziţie; dar, în cazul atribuirii unui contract prin negociere, se uită înscrierea competenţelor de negociere cu operatorii economici. Nominalizarea membrilor de rezervă Autoritatea contractantă are dreptul de a nominaliza membri de rezervă pentru membrii comisiei de evaluare. După cum se observă, legiuitorul nu a impus numirea unor membrii de rezervă, ci a lăsat la latitudinea autorităţii contractante această opţiune. Mai ales ţinând cont de faptul că, la nivelul comunelor, personalul angajat este în număr redus. Autoritatea contractantă are dreptul de a înlocui un membru al comisiei cu un membru de rezervă numai dacă persoana care urmează să fie înlocuită nu are posibilitatea, din motive obiective, de a-şi îndeplini atribuţiile care rezultă din calitatea de membru al comisiei de evaluare. După producerea înlocuirii, calitatea de membru al comisiei de evaluare este preluată în totalitate de membrul de rezervă, care îşi va exercita atribuţiile aferente până la finalizarea procedurii de atribuire. Se poate întâmpla ca membrul de rezervă, ce a înlocuit un membru al comisiei, din motive obiective, să nu poată să-şi îndeplinească atribuţiile cei revin. De exemplu: un membru al comisiei este trimis în delegaţie. Este înlocuit cu membrul de rezervă. Acesta din urmă, la câteva zile, intră în concediu medical. Persoana “titulară” în comisia de evaluare se întoarce între timp din delegaţie. Autoritatea contractantă nu are alte “resurse umane” pentru numirea în cadrul comisiei şi poate emite o nouă decizie de renumire a “titularului” în cadrul comisiei de evaluare. Întrucât legiutorul nu a prevăzut acest lucru, nu poate fi interzisă acţiunea autorităţii contractante- ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Experţii cooptaţi Conform prevederilor normelor de aplicare a ordonanţei de urgenţă, autoritatea contractantă are dreptul de a decide, cu scopul de a sprijini activităţile de evaluare, desemnarea pe lângă comisia de evaluare a unor specialişti externi, numiţi experţi cooptaţi. Experţii cooptaţi pot fi desemnaţi încă de la începutul procesului de evaluare sau pe parcursul acestui proces, în funcţie de problemele care ar putea impune expertiza acestora. Decizia de desemnare a experţilor cooptaţi trebuie să precizeze atribuţiile şi responsabilităţile specifice ale acestora şi să justifice necesitatea participării lor la procesul de evaluare. Atribuţiile şi responsabilităţile experţilor externi cooptaţi se rezumă, după caz, numai la: a) verificarea şi evaluarea propunerilor tehnice; b) analiza situaţiei financiare a ofertanţilor/candidaţilor ori analiza financiară a efectelor pe care le pot determina anumite elemente ale ofertei sau clauze contractuale propuse de ofertant; c) analiza efectelor de natură juridică pe care le pot determina anumite elemente ale ofertei sau anumite clauze contractuale propuse de ofertant. Experţii cooptaţi nu au drept de vot, însă au obligaţia de a elabora un raport de specialitate cu privire la aspectele tehnice, financiare sau juridice asupra cărora, pe baza expertizei pe care o deţin, îşi exprimă punctul de vedere. Raportul de specialitate este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor şi de stabilire a ofertei/ofertelor câştigătoare. Raportul de specialitate se ataşează la raportul de atribuire şi devine parte a dosarului achiziţiei publice. După cum am prezentat anterior, pot avea calitatea de experţii cooptaţi angajaţi ai consiliilor judeţene, ai primăriilor, ai ministerelor etc. În cazul procedurilor finanţate din fonduri externe, de cele mai multe ori, complexitatea este destul de ridicată. Pentru a se asigura de bunul mers al procedurii, autoritatea contractantă încheie un contract de consultanţă cu o firmă de specialitate ce va întocmi documentaţia de atribuire, va analiza ofertele din punct de vedere financiar ori tehnic. Dar evaluarea documentelor de calificare revine strict comisiei, nefiind permisă cooptarea unui expert pentru analizarea lor. Confidenţialitate şi imparţialitate Pe parcursul desfăşurării procesului de evaluare, comisia şi experţii cooptaţi au obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra conţinutului ofertelor, precum şi asupra oricăror alte informaţii prezentate de către candidaţi/ofertanţi, a căror dezvăluire ar putea aduce atingere dreptului acestora de a-şi proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale. Încălcarea angajamentelor referitoare la confidenţialitate se sancţionează conform legii, disciplinar sau penal. Reguli de evitare a conflictului de interese de catre membrii comisiei de evaluare Persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancţiunea excluderii din procedura de atribuire. Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor următoarele persoane: a)persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi ori persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi; b) soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi; c)persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor; d) persoane care în exercitarea funcţiei pe care o deţin la nivelul autorităţii contractante se află în situaţia existenţei unui conflict de interese astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea contractantã nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziţie publică, persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor depuse în cadrul aplicării unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei perioade de cel puţin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancţiunea nulităţii contractului respectiv pentru cauza imorală. Comisia de evaluare şi membrii cooptaţi au obligaţia de a semna pe propria răspundere o declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate prin care se angajează să nu dezvăluie informaţii din cadrul ofertelor şi prin care confirmă că nu se află într-o situaţie care implică existenţa unui conflict de interese. Declaraţia trebuie semnată înainte de preluarea atribuţiilor specifice, în cadrul procesului de evaluare. În cazul în care unul dintre membrii desemnaţi în comisia de evaluare sau unul dintre experţii cooptaţi constată că se află într-o situaţie de incompatibilitate, atunci acesta are obligaţia de a solicita de îndată înlocuirea sa din componenţa comisiei respective cu o altă persoană. Situaţiile de incompatibilitate pot fi sesizate autorităţii contractante şi de către terţi. În cazul în care sunt sesizate astfel de situaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica cele semnalate şi, dacă este cazul, de a adopta măsurile necesare pentru evitarea/remedierea oricăror aspecte care pot determina apariţia unui conflict de interese. Dobrotă Ecaterina Milica ]]>
Materiale prezentate la Conferinta Parteneriat Public Privat
Va facem cunoscut faptul ca materialele prezentate de D. Ralf von Ameln la cea de-a doua Conferinta privind Parteneriatul Public Privat – Finantarea privata a investitiilor publice, au fost publicate in pagina Parteneri iar accesul se face cu parola primita.]]>
Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz
Avocat Florin IRIMIA
Am sesizat intr-un articol anterior ca una dintre deficientele sistemului cailor de atac in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica o reprezinta limitarea competentei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) la solutionarea contestatiilor formulate inainte de incheierea contractelor de achizitie publica (art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006).
Astfel, ulterior semnarii contractului, act prin care se finalizeaza procedura de atribuire, CNSC nu mai poate dispune masuri de remediere a actelor autoritatii contractante. In functie de momentul la care intervine incheierea contractului, contestatia este inadmisibila (daca a fost depusa ulterior semnarii) sau ramasa fara obiect (cand semnarea contractului a intervenit in cursul solutionarii contestatiei). In momentul in care constata incheierea contractului de achizitie publica, indiferent daca aceasta a avut loc in mod legal sau nelegal, Consiliul nu mai are decat posibilitatea sa pronunte fie inadmisibilitatea contestatiei, fie ramanerea fara obiect a acesteia. In niciun caz, Consiliul nu este competent sa pronunte o eventuala masura de anulare a contractului incheiat cu nerespectarea termenului legal de asteptare sau in perioada de suspendare a procedurii de atribuire.
Aceste reguli care, in opinia noastra rezulta in mod clar din dispozitiile art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, au fost insa nesocotite uneori de catre CNSC. Spre exemplu, intr-o speta recenta, Consiliul a respins ca nefondata exceptia inadmisibilitatii contestatiei invocata de autoritatea contractanta care incheiase contractul de achizitie publica anterior primirii contestatiei.
Astfel, un operator economic caruia i-a fost respinsa ca inacceptabila oferta a formulat contestatie impotriva rezultatului procedurii de atribuire in ultima zi a termenului legal si a transmis aceasta contestatie atat CNSC cat si autoritatii contractante exclusive prin posta, cu scrisoare recomandata. Dupa expirarea termenului legal de asteptare prevazut de art. 205 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta a semnat contractul de achizitie publica cu ofertantul declarant castigator. Contestatia a fost primita de catre autoritatea contractanta prin posta la 2 zile dupa incheierea legala a contractului de achizitie publica.
In aceasta situatie, conform opiniei noastre, Consiliul avea obligatia sa faca aplicarea dispozitiilor art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 sus-mentionate si sa constate ca nu este competent sa solutioneze contestatia primita ulterior incheierii contractului.
Insa, respingand exceptia inadmisibilitatii contestatiei, CNSC s-a considerat ca fiind legal sesizat si a procedat la solutionarea pe fond a contestatiei, prin respingerea acesteia. Intrebarea este insa ce masuri de remediere ar fi dispus in situatia in care ar fi admis contestatia, considerand ca oferta societatii contestatoare trebuia calificata si evaluata.
Astfel cum am aratat anterior, procedura de atribuire fiind finalizata legal prin incheierea contractului, Consiliul nu ar mai fi avut posibilitatea legala sa dispuna continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor. Procedand in acest sens, CNSC ar fi nesocotit un act subsecvent (contractul) valabil incheiat, act pe care nu are competenta sa-l anuleze. Mai mult, o astfel de solutie ar fi pus autoritatea contractanta in imposibilitatea respectarii deciziei CNSC, in conditiile in care nici aceasta nu are competenta sa dispuna anularea unui contract valabil. O astfel de masura o poate pronunta in mod exclusiv instanta de judecata, in conditiile si pentru motivele prevazute strict de OUG nr. 34/2006.
Din fericire, respingand pe fond contestatia, Consiliul nu a fost in situatia sa pronunte masuri de remediere imposibil de aplicat. In motivarea deciziei de respingere a exceptiei inadmisibilitatii, CNSC a apreciat ca, fiind formulata contestatia in termenul legal si inainte de inchierea contractului de achizitie publica, are competenta sa o solutioneze.
O astfel de motivare, desi criticabila, este consecinta neclaritatii si necorelarii textelor de lege care nu tin seama de situatiile concrete care pot fi intalnite in practica.
Astfel, potrivit art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 “Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului”. Expresia “contestatiile formulate” este deficitara, in conditiile in care momentul formularii contestatiei poate fi diferit cu cel al sesizarii Consiliului si cel al instiintarii autoritatii contractante, astfel cum s-a intamplat in speta prezentata. Mult mai exacta ar fi fost exprimarea “Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, cu care a fost sesizat înainte de încheierea contractului”. Speram ca aceasta deficienta care creeaza probleme in practica sa fie remediata in curand, cu ocazia modificarii viitoare a OUG nr. 34/2006.
Oricum, si in stadiul actual al legislatiei, pentru evitarea incheierii contractului de catre autoritatea contractanta, contestatorii care ataca rezultatul procedurii de atribuire ar trebui sa faca diligentele necesare astfel incat autoritatea contractanta sa primeasca in termen util contestatia si sa poata adopta masura suspendarii procedurii de atribuire. Astfel, potrivit art. 271 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 coroborat cu art. 60 din acelasi act normativ, inainte de expirarea termenului legal, contestatia poate fi transmisa si prin alte mijloace de comunicare care sa asigure confirmarea transmiterii (fax sau email).
De asemenea, o solutie eficienta pentru evitarea situatiilor de natura celei intalnite in speta, ar fi interpretarea logica a dispozitiilor art. 271 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 care prevad ca, “Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenelor prevăzute la art. 2562. Contestatorul va ataşa la contestaţie şi copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum şi copii ale înscrisurilor prevăzute la art. 270 alin. (1), dacă acestea sunt disponibile”.
Din exprimarea textului de lege rezulta obligatia transmiterii contestatiei, in termenul legal, atat catre CNSC cat si catre autoritatea contractanta. Termenul “se inainteaza” trebuie interpretat in sensul comunicarii efective a contestatiei, astfel incat aceasta sa fie receptionata de catre destinatari in termen util. Din pacate, Consiliul National de Solutionare a Contestatiei interpreteaza in mod diferit textul de lege invocat, considerand ca este suficienta depunerea contestatiei la posta prin scrisoare recomandata. Aceasta opinie este sprijinita de dispozitiile art. 104 din Codul de procedura civila care dispun ca “Actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul postal inainte de implinirea lui”.
Aceste prevederi de drept comun care completeaza OUG nr. 34/2006 ar trebui inlocuite prin dispozitii speciale derogatorii care sa impuna comunicarea efectiva a contestatiei in termenul limita stabilit de art. 256² alin. (1) din OUG nr. 34/2006. O astfel de modificare legislativa se impune avand in vedere faptul ca principiul celeritatii ar trebui sa primeze in derularea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica.
]]>Lucrari Parteneriat Public Privat
Materialele si Lucrarile prezentate la Conferinta Internationala privind Parteneriatul Public Privat, sesiunea a II-a, 2011, au fost publicate in paginile blogului nostru la sectiunea Parteneri. Persoanele interesate de acest domeniu pot solicita accesul la acestea trimitand email la adresa office@ceparu-irimia.ro. ]]>