Category: Articole

Articole scrise de experti in achizitii publice.

Posted on

Model de decizie raţională în achiziţiile publice. Dilema prizonierului

Consilier juridic Daniel JURJ

Factorii de decizie trebuie să țină seama de standardele morale ale societății în care activează și să ia în calcul responsabilitatea socială pe care o au, atunci când trebuie să aleagă un parcurs pentru organizația pe care o reprezintă.

O persoană care ia o decizie, alege cea mai bună acțiune ținând cont mereu de un sistem stabil de preferințe și constrângeri, care îi este caracteristic, respectiv luând în calcul beneficiile și deserviciile (costurile) aduse de acțiunea supusă procesului decizional.

Alternativele relevante la o decizie sau limita rezonabilă de procesare a informaţiei înainte de luarea deciziei sunt lucruri imposibil de redat sub forma unei liste rigide şi exhaustive de criterii, dar acestea pot rezulta prin aplicarea unui set de norme cuprinzând scopurile, opiniile, valorile şi preferinţele care stau la baza deciziilor.[1]

Din acest punct de vedere, în procesul decizional în domeniul achiziţiilor publice rezultă necesitatea elaborării la nivelul autorităţii contractante a unui set de norme specifice privind planificarea achiziţiei publice şi definirea cerinţelor autorităţii contractante.

Conform teoriei alegerii raţionale, actorul raţional va fi mereu capabil să ia o decizie în faţa mai multor opţiuni, va clasifica opţiunile pe care le are la dispoziţie în ordinea preferinţelor, o va alege întotdeauna pe cea mai bine clasată şi va lua mereu aceeaşi decizie când va fi confruntat cu aceleaşi opţiuni.

Teoria alegerii raţionale presupune că există mai multe etape clare în procesul de luare a deciziei[2]:

-identificarea naturii problemei;

-determinarea obiectivelor subsumate rezolvării problemei;

-identificarea tuturor opţiunilor posibile pentru atingerea obiectivelor;

-evaluarea consecinţelor asociate fiecărei opţiuni

-selectarea opţiunii celei mai potrivite.

Trebuie precizat faptul că, în viața reală, o persoană este rațională atunci când nu arată inconsistențe în comportamentul său decizional, dar niciodată aceasta nu va putea să acționeze exact ca ipoteticul actor economic rațional din teoria clasică.

Conducătorul autorităţii contracatante, în procesul decizional în atribuirea contractului de achiziţie publică trebuie să aibă în vedere în principal următoarele aspecte:

-selecţia celei mai bune abordări de centralizare a procesului de achiziţie publică;

-oportunitatea şi modalitatea de divizare în loturi a contractului de achiziţie publică;

-strategia de atribuire a contractului de achiziţie publică;

-utilizarea diferitelor proceduri competitive de atribuire a contractului de achiziţie publică.

Calitatea actului decizional în procesul de achiziţii publice poate fi afectată de următorii factori:

-conducătorul autorităţii contractante nu are acces la absolut toate informațiile necesare pentru luarea deciziei, de cele mai multe ori o serie de consilieri are o mare influență în luarea deciziei. În achiziţiile publice, un decident de top, deși are decizia finală într-o problemă de achiziţie publică, o poate lua doar după ce aceeași problemă a trecut printr-o serie de analize în structuri subordonate, cu obiective distincte. Toate informațiile sunt greu de obținut, și este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri decidentul să nu aibă acces complet la acestea din diferite motive (resurse de documentare insuficiente, informații ascunse sau inacceptabile);

– preferințe personale. având în vedere faptul că individul care este pus în fața unei decizii acționează mereu în mod egoist, urmărindu-și numai propriile interese;

– diferite constrângeri – de exemplu cea a timpului – care pot împiedica factorul de decizie să analizeze în mod complet rațional toate opțiunile, înainte de a o alege pe cea mai bună;

-înţelegerea necorespunzătoare a factorilor economici și a influențelor economice asupra procesului decizional și asupra proceselor de achiziții publice.

DILEMA PRIZONIERULUI

Dilema prizonierului este un paradox, componentă centrală a teoriei jocului. În cazul dilemei este vorba despre un ,,joc de tip sumă non-zero” care a fost formulat de către Merrill Flood și Melvin Drescher, angajați ai companiei RAND Corporation. Aceştia descriu o dilemă socială ca pe un joc între două persoane, care arată cum pot conduce hotărârile raționale individuale la rezultate colective neoptime. Termenul ,,dilema prizonierului” a fost formulat de Albert Tucker de la Universitatea Princeton.

Deşi a fost conceput ca un joc între două persoane, dilema prizonierului poate fi extinsă la un număr de n persoane şi repetat de n ori pentru a se apropia de o situaţie reală.

Dilema prizonierului, teoretizată deseori de matematicieni ca parte a teoriei jocului, nu se aplică numai în psihologia socială ci și în mediul economic.

Dilema prizonierului prezintă situaţia a două personaje, Al Fresco şi Joe Prison. Cei doi au fost arestaţi pentru vagabondaj şi sunt suspectaţi de complicitate la un jaf, dar nu sunt destule indicii pentru a-i condamna.

Procurorul îi interoghează în celule diferite şi le face amândurora următoarea ofertă: ,,Dacă recunoşti că prietenul tău a participat la jaf, dar prietenul tău nu o face, vei fi eliberat iar vina va cădea pe el şi viceversa dacă el recunoaşte. Dacă recunoaşteţi amândoi, veţi primi o sentinţă moderat de lungă. Dacă niciunul dintre voi nu recunoaşte, veţi fi condamnaţi pentru vagabondaj minor”.

Sentinţele sunt reprezentate pe luni, în următorul tabel, primul număr reprezentând sentinţa lui Al iar al doilea sentinţa lui Joe. (Minusul este pus înaintea fiecărui număr pentru a reaminti că în acest caz, o valoare mare este nefavorabilă)

Care este logica situaţiei reprezentate în tabelul de mai sus? Imaginaţi-vă raţionamentul lui Al, ar trebui să mărturisească sau nu? Dacă Al crede, din diferite motive, că Joe va recunoaşte, atunci, Al realizează că are de ales între 8 luni în puşcărie (dacă recunoaşte) şi 15 luni (dacă nu recunoaşte). Să recunoască este clar cea mai bună strategie.

Dacă, pe de altă parte, Al crede că Joe nu va recunoaşte, atunci (din a doua coloană) Al îşi dă seama că are de ales între a fi eliberat (dacă recunoaşte) şi o lună în închisoare (dacă nu recunoaşte). Din nou, a recunoaşte este cea mai bună variantă pentru el. Chiar dacă, folosind logica asupra situaţiei, Al a trebuit să-şi imagineze mai multe situaţii, în final acestea sunt irelevante. Indiferent de ce face Joe, cel mai bun lucru pe care îl poate face Al este să recunoască.

Se observă că Joe este în exact aceeaşi situaţie ca şi Al, iar Joe ajunge la aceeaşi concluzie, să recunoască, fiind cea mai logică soluţie. Astfel echilibrul acestui joc (mai precis, echilibrul Nash), rezultatul luării deciziilor celor mai raţionale de către cei doi jucători, este ca amândoi să recunoască.

Acest rezultat pare a fi paradoxal. Comparaţi echilibrul recunoaştere/nerecunoaştere (care rezultă în 8 luni de puşcărie pentru amândoi) cu varianta când niciunul dintre ei nu recunoaşte (care rezultă în condamnare la o lună de puşcărie pentru amândoi). Amândoi ar fi în câştig dacă nu ar recunoaşte.

Există o contradicţie între ce este raţional la nivel individual şi ce este raţional colectiv. Luarea celei mai bune căi individuale rezultă la agravarea situaţiei amândurora mai mult decât ar trebui. Fiecăruia i-ar fi mai bine dacă ar putea reuşi să coopereze, însă nu pot. Dacă unul ar decide să acţioneze urmând interesul comun prin a nu recunoaşte, atunci, conform logicii, este în interesul rivalului să recunoască.

Vom considera un rezultat ca fiind eficient dacă nu există o alternativă care ar avantaja nişte participanţi, însă nu ar dezavantaja pe nimeni. Pentru a inversa această definiţie, rezultatul este considerat ineficient dacă există altul pe care ceilalţi îl preferă în unanimitate. În dilema prizonierului, rezultatul de (-1,-1) este eficient, la fel ca (-15,0) şi (0,-15). Am văzut că echilibrul în dilema prizonierului este ineficient.

Dilema prizonierului demonstrează faptul că actorii care nu reuşesc să coopereze pentru beneficiul lor reciproc nu sunt în mod necesar proşti sau iraţionali, aceştia pot să gândească perfect raţional. Dilema prizonierului este o paradigmă pentru mai multe tipuri de interacţiuni economice şi de afaceri.

De exemplu, două firme sunt în competiţie pentru vânzarea aceluiaşi produs. Logica maximizării profitului le forţează pe amândouă să vândă mai ieftin când amândouă ar avea un profit mai mare dacă ar pune un preţ mai mare. Două naţiuni care fac schimburi între ele sunt ghidate de motivaţii raţionale de interes naţional pentru a stabili bariere de schimb, când amândouă ar fi în avantaj dacă acestea ar fi eliminate. Pescarii exagerează cu pescuitul într-o anumită zonă şi extermină peştii, spre pierderea tuturor. O potenţială autoritate contractantă şi un potenţial vânzător se târguiesc atât de mult că ajung la o înţelegere potenţială asupra unui preţ, în ciuda faptului că există preţuri care ar fi avantajat amândouă părţile dacă tranzacţia ar fi avut loc.

La demararea unei proceduri de achiziţie publică, în mod normal, autoritatea contractantă trebuie să ia decizii fără să cunoască strategia şi decizia viitorilor ofertanţi. De asemenea ofertanţii participanţi la procedură sunt nevoiți să ia tot timpul decizii fără a cunoaște strategia și decizia concurenței.

De aceea, dilema prizonierului este invocată ca model de logică în susţinerea consultărilor preliminare ale pieţei pentru a evalua structura, aptitudinile și capacitatea pieței și pentru a informa operatorii economici cu privire la proiectele și cerințele autorităţii contractante. Existând consultare, calitatea procesului de achiziții publice poate fi îmbunătățită, prin implicarea autorităţii contractante pe piață într-un stadiu mult mai incipient, acest lucru necesitând încredere reciprocă, care poate duce la o mai bună relație pe termen lung între autoritatea contractantă și furnizor.[3]

Directiva 2004/18/CE privind achizițiile publice de lucrări, bunuri și servicii indică dialogul competitiv, ca pe un instrument juridic adecvat pentru achiziționarea de proiecte complexe. Cu toate acestea, înainte de a începe orice procedură oficială de achiziții publice, directiva și jurisprudența UE deschide posibilitatea ca, în cazul unui de proiect deosebit de complex, autoritatea contractantă să poată conduce un dialog preliminar de piață cu experții, pentru a colecta informații și feedback-ul de pe piață privind existența, fezabilitatea și costurile soluțiilor posibile.

Participanţilor la dialogul preliminar nu li se poate interzice participarea în calitate de ofertanţi la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, dar aceştia trebuie să probeze faptul că, în circumstanţele situaţiei, experienţa pe care au dobândit-o nu este în măsură să conducă la distorsionarea concurenţei.[4]

Dilema prizonierului reprezintă, de asemenea, unul din cele mai frecvente exemple utilizate pentru înţelegerea scopului unor înţelegeri frauduloase între operatorii economici care pot participa în calitate de ofertanţi în cadrul unei licitaţii, pentru a reduce concurenţa reală şi a influenţa rezultatul licitaţiei.[5]

O astfel de analiză prezintă importanţă, de exemplu, pentru determinarea cazurilor în care atribuirea unor contracte pe loturi trebuie efectuată prin proceduri separate şi nu simultan pentru a preveni înţelegeri frauduloase între ofertanţi, cu efecte dezavantajoase din punct de vedere al costurilor, pentru autoritatea contractantă.

                                                                                                          

[1] Modele de decizie raţională: Criterii formale si norme” – asist. dr. Florin Popa, A.S.E. Bucureşti
[3] Kees Tzelaar – The prisoner’s dilemma: Discussion or dialogue,
[4] Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 3 martie 2005, cauzele conexate C-21/03 şi C-34O3, Fabricom S.A. c Statul Belgian.
[5] SIGMA – Public Procurement Training Manual for IPA Beneficiaries
]]>

Posted on

Principiile OCDE pentru consolidarea integrităţii achiziţiilor publice

Consilier juridic Daniel JURJ

 ,,Ca şi o componentă majoră a economiei şi cheltuielilor publice, achiziţiile publice pot reflecta eficienţa guvernelor.

Într-o eră de austeritate fiscală, asigurarea eficienței și integrității în achizițiile publice este esențială pentru a asigura furnizarea temeinică de servicii publice și a menține încrederea cetăţenilor în guvern. Guvernele recunosc în prezent potențialul achizițiilor de a îmbunătăți productivitatea din sectorul public prin economii și economii de scară.

În plus, guvernele acţionează în potențialul achizițiilor publice ca pe o pârghie politică strategică pentru a avansa obiectivele socio-economice și de mediu.”

                                                                                                Angel Gurría

                                                                                                Secretar General al OCDE[1]

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)[2] reprezintă un for interguvernamental dedicat identificării, aplicării şi evaluării politicilor publice dedicate dezvoltării economice sustenabile şi stabilităţii sociale.

Mai exact, OCDE a fost creat pe structura Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OCEE), care data din anul 1947 şi avea rolul de a administra ajutorul american şi canadian în cadrul Planului Marshall pentru reconstrucţia Europei după Cel de al Doilea Război Mondial.

OCDE asigură un cadru apolitic format din peste 250 de comitete şi grupuri de lucru, propice dezbaterilor experţilor în diferite domenii (investiţii, agricultură, anti-corupţie, transporturi etc.) pentru soluţionarea problemelor economice şi sociale existente şi potenţiale.

Valoarea şi valabilitatea recomandărilor şi rezoluţiilor este atât de mare, încât se constituie practic într-o matrice de funcţionare a economiei mondiale.

Acolo unde OCDE decide să dezvolte programe reuşeşte să mobilizeze fonduri, fie din resurse proprii, fie din alte resurse, cum ar fi cele ale UE, Comisia Europeană fiind reprezentată în Consiliul OCDE.

Menţionăm faptul că, deşi România nu este membru al organizaţiei, în cadrul Institutului de Economie Naţională al Academiei Române funcţionează Centrul Român de Informare şi Documentare al OCDE (CRID), acesta fiind completat cu un punct de informare si documentare OCDE, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Centrul CRID îşi propune să asigure accesul la documentele şi publicaţiile elaborate de OCDE şi să devină principala interfaţă între experţii români şi OCDE.

În octombrie 2008, OCDE a adoptat Principiile pentru Consolidarea Integrităţii Achiziţiilor Publice[3].

Conform OCDE, integritatea poate fi definită ca utilizarea fondurilor, resurselor, activelor, și autorităţii, în acord cu scopurile oficiale stabilite și în conformitate cu interesul public. O abordare ,,negativă”, pentru a defini integritatea este de asemenea utilă pentru a stabili o strategie eficientă de prevenire a ,,încălcării integrităţii” în domeniul achizițiilor publice.

Încălcări ale integrității includ:

• Corupția, inclusiv mita, comisioane, nepotism, cumetrism și clientelism;

• Frauda și furtul de resurse, de exemplu prin înlocuirea produsului în livrare, care se reflectă în materiale de calitate inferioară;

• Conflictul de interese în serviciul public și în ocuparea forței de muncă post-achiziţie,

• Complicitatea;

• Abuzul și manipularea informațiilor;

• Tratamentul discriminatoriu în procesul de achiziții publice; și

• Risipa și abuzul de resurse organizaționale.

Principiile adoptate de OCDE conţin o serie de politici şi practici care şi-au dovedit eficienţa la nivel internaţional în prevenirea riscurilor faţă de integritate pe întregul ciclu al achiziţiilor publice.

În contextul actual al recomandării OCDE, ciclul achizițiilor publice este definit ca o secvență de activități conexe, de la evaluarea nevoilor, la etapa de atribuire, până la managementul contractului și plata finală.

Principiile de îmbunătățire a integrității pe parcursul întregului ciclu de achiziții publice se adresează în primul rând factorilor de decizie din guverne, la nivel național, dar oferă de asemenea, orientări generale pentru autorităţile contractante pentru a adopta măsurile necesare pentru a dezvolta și implementa un cadru politic adecvat consolidării integrității de-a lungul întregului ciclu de achiziții publice.

Scopul principiilor este de a asigura îndrumare în realizarea următoarelor obiective:

  • valoare pentru bani,

  • creșterea transparenței și

  • prevenirea corupției în achizițiile publice.

Principiile pentru Consolidarea Integrităţii Achiziţiilor Publice sunt ancorate în jurul a 4 piloni:[4]

  • Transparență

  • Management performant

  • Prevenirea abaterilor, conformare și monitorizare

  • Responsabilitate și control

Principiile se bazează pe aplicarea elementelor de bună guvernare pentru a spori integritatea în domeniul achizițiilor publice. Un aspect important al integrității în achizițiile publice este obligația generală de a trata potențialii furnizori și contractori pe o bază echitabilă.

CELE 10 PRINCIPII OCDE PENTRU CONSOLIDAREA INTEGRITĂŢII ACHIZIŢIILOR PUBLICE:

Pilonul I. TRANSPARENȚĂ

Principiul 1. Asigurarea unui grad adecvat de transparență a întregului ciclu de achiziție, în scopul de a promova un tratament corect și echitabil pentru potențialii furnizori.

Principiul 2. Maximizarea transparenței în licitații și luarea de măsuri de precauție pentru a spori integritatea, în special în cazul excepţiilor de la procedurile competitive.

Pilonul II. MANAGEMENT PERFORMANT

Principiul 3. Asigurarea faptului că fondurile publice sunt utilizate în domeniul achizițiilor publice conform scopului propus.

Principiul 4. Asigurarea îndeplinirii de către responsabilii de achiziții publice a unor înalte standarde profesionale de cunoștințe, abilități și integritate.

Pilonul III. PREVENIREA ABATERILOR, CONFORMARE ȘI MONITORIZARE

 Principiul 5. Punerea în practică de mecanisme de prevenire a riscurilor pentru integritate în domeniul achizițiilor publice.

Principiul 6. Încurajarea cooperării strânse între guvern și sectorul privat pentru menținerea de standarde înalte de integritate, în special în gestionarea contractelor.

Principiul 7. Oferirea unor mecanisme specifice pentru monitorizarea achizițiilor publice, precum și pentru detectarea abaterilor și aplicarea în consecință a sancțiunilor.

Pilonul IV. RESPONSABILITATE ȘI CONTROL

Principiul 8. Stabilirea unui lanț clar al responsabilităţilor, împreună cu mecanisme de control eficiente.

Principiul 9. Soluţionarea contestaţiilor de la potențialii furnizori într-o manieră corectă și în timp util.

Principiul 10. Împuternicirea organizațiilor societății civile, mass-media și publicului larg de a controla achizițiile publice.

Pe baza acestor principii, autorităţile contractante trebuie să-şi stabilească şi să respecte un număr de principii proprii, distincte, prin care:

•          să se înţeleagă obiectivele achiziţiei încă de la început, astfel încât procesul să-și atingă obiectivele;

•          să se înţeleagă clar disponibilitatea – adică, resursele disponibile pentru utilizarea pentru un anumit produs, lucrare sau serviciu.

• să se conştientizeze factorii externi care vor avea impact asupra achiziţiilor, cum ar fi climatul politic sau problemele de planificare;

• să se urmeze un proces eficient, echitabil şi transparent de achiziţii, care să faciliteze concurenţa între operatorii economici;

• să se încurajeze reprezentanţii societăţii civile, mass-media și publicul larg să controleze achizițiile publice.

În final, însuşirea acestor principii de către autorităţile contractante trebuie să conducă la atribuirea contractul de achiziţii publice în temeiul respectării legii, ordinii de drept, bunei-credinţe şi eticii profesionale.

 

Note:

[1] OECD – Public Procurement for Sustainable and Inclusive Growth. Enabling reform through evidence and peer reviews
[4] PRINCIPLES FOR ENHANCING INTEGRITY IN PUBLIC PROCUREMENT Transparency Principle 1. Provide an adequate degree of transparency in the entire procurement cycle in order to promote fair and equitable treatment for potential suppliers. Principle 2. Maximise transparency in competitive tendering  and take precautionary measures to enhance integrity, in particular for exceptions to competitive tendering.  Good Management Principle 3. Ensure that public funds are used in public procurement according to the purposes intended. Principle 4. Ensure that procurement officials meet high professional standards of knowledge, skills and integrity. Prevention of Misconduct, Compliance and Monitoring. Principle 5. Put mechanisms in place to prevent risks to integrity in public procurement. Principle 6. Encourage close co-operation between government and the private sector to maintain high standards of integrity, particularly in contract management. Principle 7. Provide specific mechanisms to monitor public procurement as well as to detect misconduct and apply sanctions accordingly. Accountability and Control Principle 8. Establish a clear chain of responsibility together with effective control mechanisms. Principle 9. Handle complaints from potential suppliers in a fair and timely manner. Principle 10. Empower civil society organisations, media and the wider public to scrutinise public procurement.
]]>

Posted on

Șapte lecții învățate din reexaminările OCDE privind achizițiile publice

Sinteză și traducere consilier juridic Daniel JURJ

Eliminarea birocrației și creșterea productivității sunt priorități-cheie în perioade de mari constrângeri bugetare. În cele din urmă, este esențial pentru guverne să verifice faptul că obiectivele achizițiilor publice sunt realizate, indiferent dacă acestea sunt obiective de tip valoare pentru bani, în sensul tradițional de preț și calitate, sau obiective mai largi de politică, cum ar fi dezvoltarea durabilă.

 Datorită fluxurilor semnificative implicate, achiziţiile publice sunt esențiale pentru economie. OCDE a investit eforturi semnificative în ultimul deceniu pentru a sprijini guvernele în reformarea sistemelor de achiziții publice.

Unde au rămas în urmă ţările OCDE?

În multe țări, sistemul achizițiilor publice este încă organizat mai degrabă ca o unitate administrativă decât ca o funcție strategică a guvernului. Reexaminarea progreselor obţinute în ultimii patru ani arată că țările OCDE sunt în întârziere în cinci domenii:

1. Lipsa de profesionalism rămâne cea mai mare slăbiciune în multe țări.

Activitatea de achiziţie publică nu este recunoscută ca o profesie specifică într-o treime din țările OCDE.

2. Achiziţia publică nu este abordată ca un ciclu de măsuri pentru a asigura eficiența și integritatea, de la designul proiectului de-a lungul licitației până la managementul contractului. Numai jumătate din țările OCDE au indicat faptul că reformele de achiziții publice s-au adresat întregului ciclu de achiziții publice în ultimii trei ani.

3. Monitorizare bazată pe performanţă a sistemelor de achiziții publice este excepția de la regulă. La raportarea cu privire la progresele realizate foarte puține țări au indicat că acestea monitorizează performanța sistemelor şi proceselor de achiziții publice pe bază pe date și criterii de referință.

4. Riscurile și costurile de oportunitate sunt rareori evaluate atunci când se utilizează achizițiile publice ca o pârghie politică pentru a sprijini obiectivele socio-economice și de mediu. În jumătate din ţările OCDE nu există nicio evaluare prealabilă pentru a verifica faptul că achizițiile publice reprezintă un instrument eficient pentru a atinge aceste obiective.

5. Accesul la piețele internaționale de achiziții publice este încă o provocare majoră. Chiar și într-o piață integrată, cum este Uniunea Europeană, mai puțin de 4% din valoarea contractelor în UE este atribuită întreprinderilor dintr-un alt stat membru.

Șapte lecții învățate din reexaminările OCDE privind achizițiile publice

OCDE a realizat o serie de evaluări peer review pentru a ajuta țările să-şi evalueze sistemele de achiziții publice în raportare cu Recomandarea OCDE privind Consolidarea Integrităţii în Achizițiile Publice. Aceste reexaminări susțin, de asemenea, angajamentul G20 de a promova integritatea, transparența și responsabilitatea în domeniile de cheltuieli majore.

Reexaminările au ajutat guvernele să se depărteze de la o abordare strict bazată pe conformare cu normele privind achizițiile publice la o abordare managerială care urmărește valoare pentru bani în întregul ciclu al proiectului. Pentru a transforma achizițiile publice într-o funcție strategică a guvernului, o serie de lecții pot fi extrase din aceste comentarii.

1. Deplasarea de la o abordare de strictă conformare la o abordare managerială, urmărind valoare pentru bani în întregul ciclu al proiectului.

Slaba planificare şi lipsa monitorizării performanței în managementul contractului sunt provocări comune printre țări. Reexaminările au identificat modalități de reducere a riscurilor risipei și de integritate de-a lungul ciclului de achiziție, de la evaluarea nevoilor, prin procesul de licitație și până la plata finală.

2. Asigurarea unei poziții strategice a funcţiei guvernului de asigurare a administrării ferme a fondurilor publice.

În Mexic, funcția de achiziții în multe organizații este încă tratată ca un serviciu administrativ, în sprijinul domeniilor tehnice. Ca parte a procesului de revizuire, Comisia pentru Electricitate (CFE) a luat inițiativa de a elabora un plan de acțiune, împreună cu OCDE, pentru a oferi o hartă a drumului pentru reformă, transformând achizițiile publice într-o funcție strategică, care va contribui la obiectivele și prioritățile CFE.

3. Dezvoltarea de probe pentru a monitoriza performanța sistemului de achiziții.

Sistemul de achiziții electronice pentru achizițiile publice federale în Statele Unite ale Americii reunește nouă sisteme distincte pentru a oferi o interfață integrată pentru utilizatori. Revizuirile peer review ale OCDE au ajutat guvernul federal al Statele Unite ale Americii să genereze date de o calitate mai bună privind achizițiile publice și să promoveze analiza performanței.

4. Acţionarea în potențialul de consolidare, în vederea realizării de câștiguri de eficiență.

Institutul Mexican de Securitate Socială (IMSS) achiziționează o gamă largă de produse și servicii printr-o funcție de achiziții publice extrem de descentralizată. Reexaminarea OCDE a ajutat Institutul la centralizarea achizițiilor de bunuri terapeutice, la stabilirea unui preț maxim de referință și la utilizarea cu predilecție a licitațiilor inverse, în scopul de a obține câștiguri de eficiență.

5. Investiția în profesionalism

Guvernul Marocului a înființat o unitate specifică de achiziție în Trezorerie, în scopul de a dota guvernul cu o echipă de specialişti în achiziții publice, urmând recomandările reexaminării OCDE.

6. Păstrarea unui control strict în utilizarea excepțiilor de la procedurile competitive (de exemplu, din motive de extremă urgență).

În Brazilia, utilizarea pe scară largă a excepţiilor și a achizițiilor sub praguri sugerează că guvernul nu-şi valorifică puterea de cumpărare în masă. Reexaminarea OCDE a recomandat controlul mai strict în utilizarea acestor excepții și reformarea sistemului de plângeri, pentru a evita presiuni nejustificate din partea sectorului privat.

7. Furnizarea de flexibilitate suficientă în adaptarea politicii de achiziții la diferite situații, cu asigurarea transparenței.

Reexaminarea sectorului energetic în Mexic arată că, deși operatorii economici solicită un nivel de flexibilitate în utilizarea procedurilor competitive, publicarea de informații privind contractele de achiziții publice reprezintă cheia pentru menținerea încrederii publicului, indiferent de nivelul de concurență.

BIBLIOGRAFIE

 http://www.oecd.org/gov/ethics/PublicProcurementRev9.pdf

]]>

Posted on

Omisiunea comisiei de evaluare de a observa propunerile de modificare a clauzelor contractuale; imposibilitatea organului administrativ-jurisdicțional de a anula acte cu verificarea cărora nu a fost învestit

Avocat Daniela ILINCA

Problematica pe care o vom prezenta în cele ce urmează este inspirată dintr-un caz real, care a primit abordări diferite din partea autorității contractante, a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și a instanței de judecată.

Punctul de plecare îl constituie prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, conform cărora: “Oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: (…) b) conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective.”

Autoritatea contractantă X a organizat o procedură de achiziție publică prin licitație deschisă pentru atribuirea unui acord-cadru de furnizare piese de schimb. Operatorul economic Y, participant la procedură, a depus în cadrul ofertei sale, acordul-cadru și contractul subsecvent, modificate față de variantele stabilite de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, fără a atrage în vreun mod atenția comisiei de evaluare asupra modificărilor efectuate.

Urmare a analizei ofertelor depuse, fără a observa însă modificarea clauzelor contractuale, autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta depusă de operatorul economic Y.

Ulterior comunicării rezultatului procedurii și efectuării demersurilor necesare semnării acordului-cadru și contractului subsecvent, autoritatea contractantă a constatat faptul că variantele acestora, depuse în cadrul ofertei de operatorul economic Y și acceptate de comisia de evaluare au fost modificate, într-o manieră considerată dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă.

În acest context, având în vedere faptul că nu a urmat pașii prevăzuți la art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, în sensul de a informa operatorul economic, anterior declarării ofertei sale drept câștigătoare, cu privire la faptul că apreciază modificările dezavantajoase, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de a-și exprima opțiunea de a renunța la ele, autoritatea contractantă, prevalându-se de dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006[1], a procedat la anularea procedurii de atribuire, apreciind imposibilă semnarea contractului din cauza divergențelor de păreri cu privire la propunerile de modificare a clauzelor contractuale.

Operatorul economic Y a formulat contestație, prin care a solicitat, în esență, anularea deciziei de anulare a procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin încheierea acordului-cadru, cu respectarea dispozițiilor art. 204 din  OUG nr. 34/2006[2] și ale art. 93 din HG nr. 925/2006[3].

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin soluția pronunțată, a admis în parte contestația formulată, dispunând anularea deciziei de anulare a procedurii, dar și a raportului procedurii prin care operatorul economic Y a fost declarat câștigător și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor, cu aplicarea prevederilor art. 78[4] referitoare la clauzele contractuale, respectiv ale art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006[5], precum și, în mod firesc, respingerea cererii de obligare a acesteia la continuarea procedurii prin încheierea acordului-cadru.

Împotriva acestei decizii, operatorul economic Y a formulat plângere, invocând, inter alia, încălcarea, de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a prevederilor art. 278 alin. (2) si (3) din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora:

„(2) Consiliul examinează din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei actul atacat şi poate pronunţa o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot, obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire. (…)

(3) În situaţia în care Consiliul apreciază că, în afară de actele contestate în cadrul procedurii de atribuire, există şi alte acte care încalcă prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, la care nu s-a făcut referire în contestaţie, atunci acesta va sesiza atât Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cât şi Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, transmiţându-le în acest sens toate datele/documentele relevante în susţinerea sesizării.”

Instanța, analizând actele depuse de părți în raport de susținerile acestora, a admis plângerea formulată și a modificat în parte decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, înlăturând dispozițiile privind anularea raportului procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente, mai puțin hotărârea de anulare a procedurii de atribuire –care era anulată deja de către Consiliu – precum și dispoziția privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor, dispunând totodată obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire prin încheierea acordului-cadru.

De asemenea, instanța a menținut dispoziția privind anularea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire și a adresei prin care aceasta a fost comunicată.

Pentru a decide astfel, instanța de judecată a constatat ca fiind întemeiată critica petentei conform căreia autoritatea de soluționare a contestațiilor a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv mai mult decât s-a cerut, încălcând astfel prevederile art. 278 alin. (2) și (3) citate anterior în extras.

În acest sens, instanța a observat, în mod judicios, faptul că operatorul economic, prin contestația formulată, nu a solicitat anularea raportului procedurii și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii – și nici nu avea interes în acest sens, având în vedere faptul că, prin respectivul raport al procedurii, oferta acestuia fusese declarată câștigătoare.

În egală măsură, instanța a constatat faptul că soluția organului administrativ-jurisdicțional de a obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor este o soluție accesorie soluției de anulare a raportului procedurii și a actelor subsecvente, cu privire la care, de asemenea, acesta nu a fost învestit.

În acest context, instanța a constatat încălcarea prevederilor art. 278 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, arătând faptul că autoritatea de soluționare a contestațiilor nu se putea auto – învesti, fără existența unei contestații în acest sens și proceda la anularea unor acte a căror verificare nu s-a cerut.

Soluția instanței se înscrise, de altfel, în linia unei practici relativ constante în abordarea acestei problematici, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 1934/27.05.2011, reținând, de asemenea, faptul că “Nu există nicio obligație pentru Consiliu de a examina contestația pentru alte motive decât cele invocate de contestatoare. Articolul 278 alin. (3) din ordonanță se referă la alte acte care încalcă prevederile ordonanței decât cele contestate. Mai mult, textul se referă la aprecierea Consiliului, nu la obligația sa, iar dacă o astfel de apreciere este făcută, consecința este sesizarea Autorității Naționale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizițiilor Publice, cât și Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, iar nu anularea respectivului “alt act” considerat ca ar fi încălcat dispozițiile ordonanței.”[6]

În plus față de cele învederate anterior, apreciem că soluția pronunțată este corectă inclusiv din perspectiva faptului că dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, respectiv ale H.G. nr. 925/2006 nu prevăd nicio formă în care ar trebui făcute modificările la modelul de contract, care să genereze obligația comisiei de evaluare de a le verifica în mod atent, tocmai pentru că intră în atribuțiile și obligațiile comisiei de evaluare să verifice fiecare document depus de ofertanți, iar odată acceptată, oferta (din care fac parte inclusiv acordul-cadru și contractul subsecvent), obligă nu numai ofertantul, ci și autoritatea contractantă la încheierea acestor acte astfel cum au fost acceptate.

  

[1] Potrivit prevederilor referite, “Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: (…) c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.”
[2] Conform art. 204 alin. (1) din OUG nr. 34/2006: “Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă.”
[3] Conform art. 93 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, “Autoritatea contractantă are obligaţia de a finaliza procedura de atribuire prin încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 209 din ordonanţa de urgenţă.”
[4] Potrivit dispozițiilor art. 78 din H.G. nr. 34/2006, “Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.”
[5] Conform art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 34/2006, “Perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru. Atunci când stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor contestaţii. Fără a afecta prevederile art. 93 alin. (3) şi asumându-şi implicaţiile prevederilor art. 97 alin. (4) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi, după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o astfel de prelungire.”
[6] DUMITRU-DANIEL ȘERBAN,  Jurisprudență comentată în materia achizițiilor publice, Vol. III, Ed. Hamangiu, 2012, p. 305
]]>

Posted on

Documentele întocmite de comisia de evaluare II

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

Continuarea din numărul publicat in luna aprilie – Revista de Achiziții Publice

În numărul anterior al Revistei de Achiziţii Publice am detaliat procesul verbal al şedinţei de deschidere, procesul verbal de evaluare şi solicitările de clarificări. Voi continua cu prezentarea elementelor de interes ale notei justificative de prelungire a perioadei de evaluare, raportului procedurii şi adresei de comunicare a rezultatului procedurii. Analizarea ofertelor fiind o acţiune destul de anevoioasă, necesitând timp şi de multe ori acumularea de informaţii noi de către membrii comisiei, devine indispensabilă extinderea intervalului de evaluare. Studiind documentele depuse, comisia întâmpină dificultăţi ce nu se puteau anticipa la momentul iniţierii procedurii, având nevoie de cunoştinţe tehnice suplimentare, de experţi pentru a se pronunţa asupra propunerilor depuse. Implicit are nevoie de timp suplimentar. Dacă procedura are şi fază finală electronică, se vor mai adăuga evaluării cel puţin încă 3 zile. În situaţia unei propuneri financiare cu preţ neobişnuit de scăzut, mai sunt necesare alte 4 zile pentru solicitarea de justificări şi evaluarea răspunsurilor. Date fiind cele de mai sus, comisia se află în imposibilitatea respectărilor celor 25 de zile instituite de art. 200 din OUG nr.34/2006, mai ales dacă au fost depuse 16 oferte, cu 3-4 asociaţi, terţi susţinători şi, eventual, subcontractanţi. Prin excepţie de la această prevedere, dispoziţiile OUG nr. 35/2013 permit extinderea perioadei la 35 de zile (numai la atribuirea contractelor de concesiune de servicii şi lucrări ori a parteneriatelor public-privat?). O soluţie ar fi prelungirea termenului de evaluare, apelând la prevederile art. 200 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Decizia aparţinând întregii comisiei, va fi consemnată într-un proces verbal de evaluare. Totodată, se va elabora, în acest sens, o notă justificativă, ce va fi supusă aprobării conducătorului autorităţii contractante. Prelungirea va fi adusă la cunoștința operatorilor economici implicaţi în termen de maximum două zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1)- art. 200 alin. (4) din OUG nr. 34/2006 (obligativitate introdusă de OUG nr.77/2012). Clarificându-se asupra modului în care ofertanţii îndeplinesc toate cerinţele din documentaţia de atribuire, comisia are obligaţia de a întocmi un raport al procedurii de atribuire. Raportul conţine un istoric al întregii procedurii: de la data publicării în SEAP, până la momentul aplicării criteriului de atribuire sau anulării. Lecturând raportul, oricine trebuie să înţeleagă modul în care s-a derulat procedura. Documentul va fi analizat, cel puţin, de UCVAP, conducătorul autorităţii contractante, CNSC, autoritatea de management, Autoritatea de Audit (în situaţia finanţării din alte fonduri decât cele proprii ori bugetul naţional). De aceea, evenimentele trebuie expuse cronologic, explicit, pe înţelesul tuturor. Prin acest articol nu voi reda fiecare componentă a raportului standardizat de Ordinul ANRMAP nr.302/2011, dar voi prezenta acele elemente care, în practică, sunt neglijate. În primul rând, atrag atenţia asupra faptului că utilizarea raportului standardizat este o obligaţie a comisiei de evaluare. Încă se întocmesc rapoarte ce conţin doar aplicarea criteriului de atribuire şi declararea câştigătorului, fără a se prezenta firul evenimentelor procedurii. Aplicând ad literam Ordinul 302/2011, comisia nu va uita elemente ce par, la prima impresie, minore. Nu de puţine ori se uită a se înscrie denumirea şi adresa autorităţii contractante. Raportul, ajungând la diverse instituţii, e dificil a fi identificată autoritatea emitentă. – În preambul, la cap. Referinţe e necesar a se înscrie toate eratele. Lipsa unei erate va rupe din logica acţiunilor întreprinse. De exemplu, dacă prin erată s-a modificat termenul limită de depunere şi termenul de deschidere ofertelor, se va ridica întrebarea „De ce comisia a deschis ofertele la altă dată faţă de cea din anunţul de participare ?” Sursa de finanţare e recomandabil a fi detaliată prin înscrierea, unde e cazul, a Programului Operaţional, a axei prioritare şi domeniului major de intervenţie pentru a cunoaşte exact pentru ce proiect a fost iniţiată procedura. – Ca orice lucrare şi raportul trebuie să dispună de un cuprins. De aceea, Conţinutul raportului (cuprins) trebuie adaptat fiecărei proceduri. Cum ar fi completarea, la pct.2.3, cu Etapa electronică, atunci când s-a parcurs. – Secţiunea Anexe va fi şi ea întregită cu documentele specifice procedurii, de exemplu Fişe individuale de punctaj, în cazul aplicării criteriului „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. – La Capitolul 1/1.1. Legislaţia aplicabilă se vor înscrie actele normative aplicabile procedurii, cum ar fi HG nr. 28/2008. – La 1.2. Calendarul procedurii de atribuire se vor înscrie toate evenimentele, în ordine cronologică. A nu se uita contestaţiile formulate şi deciziile CNSC emise până la termenul limită de depunere a ofertelor ori în timpul evaluării, precum şi eratele aferente anunţului/ invitaţiei de participare. Referitor la şedinţele de evaluare, se vor menţiona şi acele întâlniri în care s-a întrunit comisia, chiar dacă nu s-au finalizat cu un proces verbal. – Capitolul rezervat Comisiei de evaluare şi experţilor cooptaţi va fi completat cu deciziile prin care au fost înlocuiţii unii membrii ai comisiei şi momentul în care aceştia au început să-şi exercite atribuţiile. Exemplu: „Începând cu data de 14.04.2013, Paraschivescu Florin l-a înlocuit pe Niculean Doru”. – Spaţiul alocat 1.3 Observatorilor UCVAP/CVAP va cuprinde toate şedinţele la care aceştia au participat, deşi nu s-a întocmit niciun proces-verbal al şedinţei de evaluare. – Pentru a susţine cele înscrise la cap. 2.1. Solicitări/răspunsuri la clarificări până la termenul-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor, e recomandabil a se tipări din SEAP lista tuturor întrebărilor şi răspunsurilor la solicitări. – Informaţiile aferente 2.2 Şedinţei de deschidere a ofertelor vor viza nu doar numele ofertanţilor, implicit toţi asociaţii ci şi subcontractanţii şi susţinătorii. La acelaşi capitol, la Elementele principale ale ofertei se vor consemna toţi factorii de evaluare, în cazul aplicării criteriului de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. – 2.3. Procesul de evaluare va cuprinde calificarea ofertanţilor, evaluarea propunerilor tehnice şi financiare. Etapa de calificare va recapitula modul în care ofertanţii au făcut sau nu dovada îndeplinirii cerinţelor minime. La finalul calificării, fiecare ofertă va primi verdictul de „Admis” ori „Respins”. Evaluarea propunerilor tehnice se va concretiza prin menţionarea succintă, dar precisă a modului de îndeplinire a respectivelor cerinţe. Funcţie de respectarea caietului de sarcini sau nu, oferta va fi catalogată cu eticheta „Conformă” ori „Neconformă”. La subcapitolul Evaluarea propunerilor financiare vor fi notate, în mod obligatoriu, preţurile ofertelor. ANRMAP, prin Ordinul nr. 302/2011, recomandă comisiei de evaluare să fi analizat „propunerile financiare sub aspectul existenţei corecţiilor admise de lege, al încadrării în valoarea estimată a contractului, al preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat etc.” Evaluarea se încheie cu declararea ofertelor inacceptabile ori acceptarea celor care răspund cerinţelor financiare. Dacă procedura a avut o fază finală electronică, se vor înscrie detalii privind parcurgerea acestei etape (numele ofertanţilor ale căror oferte au fost admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme, perioada de derulare a etapei electronice etc). – Aplicarea criteriului de atribuire este etapa mult aşteptată de toţi membrii comisiei de evaluare. Ideal ar fi ca toţi operatorii economici participanţi să fi îndeplinit cerinţele de calificare, cele tehnice şi financiare. Existând o concurenţa cât mai mare, se asigură astfel o utilizare cât mai eficientă a fondurilor. Din păcate, sunt destui ofertanţi ce se prezintă nepregătiţi la competiţie. În vederea respectării principiului anterior amintit, comisia de evaluare depune toate diligenţele pentru a avea cât mai multe oferte admisibile: solicită clarificări de la ofertanţi, de la instituţiile abilitate, consultă siteuri oficiale etc. Cu toate acestea, ofertanţii fie nu răspund deloc solicitărilor, fie modifică prin răspunsuri oferta sau transmit răspunsuri neconcludente. În asemenea condiţii, comisia nu poate aplica criteriului de atribuire decât celor declaraţi „admisibili”. Dacă a fost ales drept criteriul de atribuire „preţul”, în raport se vor prezenta ofertele admisibile în ordinea descrescătoare a punctajului acordat. În baza acestui clasament se va stabili oferta câştigătoare (art. 82 alin.(3) din HG nr.925/2006). Dacă atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, „evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” (art. 82 alin.(2) din HG nr.925/2006). Raportul procedurii fiind „fără observaţii” din partea observatorilor UCVAP/CVAP, documentul se transmite pentru exprimarea opiniei către această instituţie – numai dacă procedura a fost supusă verificării UCVAP. În maxim 3 zile lucrătoare de la primirea raportului procedurii de atribuire, UCVAP exprimă opinia privind derularea procedurii de atribuire în conformitate cu legislaţia din domeniu (art. 4 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 30/2006) şi-l returnează emitentului. Abia acum raportul va fi supus aprobării conducătorului autorităţii contractante. Odată aprobat raportul, autoritatea contractantă are obligaţia, în termen de 3 zile lucrătoare de la decizia finală, dar înăuntrul termenului prevăzut la art. 200, de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire asupra hotărârilor luate. De la acest moment, comisia de evaluare şi-a încheiat misiunea. Dar comunicarea rezultatului, chiar dacă este o atribuţie ce excede prevederile art. 72 din HG nr. 925/2006, nu poate fi realizată fără consultarea membrilor comisiei sau cel puţin a preşedintelui comisiei. În cazul respingerii unei oferte, în informarea ce va fi transmisă operatorului vizat, se vor înscrie motivele excluderii sale din competiţie, deciziile comisiei de evaluare în ceea ce-l priveşte. Astfel, consultarea membrilor comisiei, a preşedintelui este imperativă. Dar, adresa de comunicare a rezultatului va fi semnată de conducătorul autorităţii contractante. În afara motivelor de respingere ori a dezavantajelor ofertelor necâştigătoare, în comunicare trebuie introdusă „data-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 256^2 alin. (1)”- art.207 alin. (2) lit.d) din OUG nr. 34/2006. Să nu uităm că o eventuală contestaţie va presupune formularea unui punct de vedere, la emiterea căruia membrii comisiei, sau cel puţin preşedintele comisiei, vor trebui să contribuie. Toate aceste documente, întocmite la timp de comisia de evaluare, au ca efect o fluidizare a procesului de evaluare, o înţelegere facilă a dosarului achiziţiei de către toţi actorii implicaţii. De asemenea, ordonarea de îndată a actelor emise de comisia de evaluare va permite oricând respectarea art. 215 alin. (1) din OUG nr. 34/2006: punerea la dispoziţia celor interesaţi a dosarul achiziţiei publice, dosar ce are „caracter de document public, în forma în care se află la momentul solicitării accesului la informaţiile din cuprinsul acestuia.”

]]>

Posted on

Ce este o autoritate contractanta?

Directivele din sectorul public se aplică numai în cazul în care un organism este “autoritate contractantă”. Termenul “autoritate contractantă” este definit în Directiva 2004/18/CE (denumită în continuare “directiva”). În cazul în care un organism se încadrează în definiția de autoritate contractantă, atunci achizițiile sale vor face obiectul directivelor. În cazul în care un organism nu se încadrează în definiție, dar totuși încearcă să urmeze regulile acesteia, acest lucru nu înseamnă că o eventuală încălcare a dispozițiilor directivei comise de către acesta ar fi atacabile. Directiva fie se aplică sau nu se aplică, nu există vreo “situație intermediară”. Există două categorii principale de autorități contractante, astfel cum sunt definite în directivă, și anume: • autorități publice • organisme de drept public

Citeste tot articolul (…)

]]>

Posted on

Instrumente de îndrumare şi spijin. Toolkit-ul pentru achiziţii publice

Consilier juridic Daniel JURJ

Un exemplu de bune practici în domeniul achiziţiilor publice la nivel guvernamental, al administraţiei publice locale sau al unei autorităţi contractante îl reprezintă crearea şi utilizarea unui toolkit. Toolkit-ul reprezintă un set de instrumente cu rol de sprijin în planificarea şi organizarea activităţilor. În domeniul achiziţiilor publice scopul unui astfel de set de instrumente este de a sprijini profesioniștii în domeniul achizițiilor din sectorul public în procesul de dezvoltare și implementare a strategiilor de produse. Cititi tot articolul (…)

]]>

Posted on

Documentele întocmite de comisia de evaluare I

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

Activitatea comisiei de evaluare se reflectă în documentele întocmite de aceasta, din momentul deschiderii ofertelor şi până la atribuirea contractului: procesul verbal al şedinţei de deschidere, procese verbale intermediare de evaluare, solicitări de clarificări, eventual o notă justificativă de prelungire a perioadei de evaluare, probabil o notă de solicitare suplimentare fonduri, raportul procedurii, comunicări ale rezultatului procedurii. Toate acestea, pentru a avea calitatea de înscrisuri oficiale, trebuie semnate, datate şi înregistrate la autoritatea contractantă. Înainte însă de a deschide ofertele, fiecare membru al comisiei de evaluare trebuie să completeze o declaraţie de confidenţialitate şi imparțialitate. După cum impune art. 75 alin. (1) din HG nr.925/2006: ”Comisia de evaluare şi membrii cooptaţi au obligaţia de a semna pe propria răspundere o declaraţie de confidenţialitate şi imparţialitate prin care se angajează să respecte prevederile art. 74 şi prin care confirmă că nu se află într-o situaţie care implică existenţa unui conflict de interese.” Prin Ordinul nr. 302/2011, ANRMAP a standardizat numai formatul procesului verbal al şedinţei de deschidere şi al raportului procedurii de atribuire. Deşi comisia întocmeşte şi alte înscrisuri. Până la apariţia acestui act normativ, autorităţile contractante utilizau modelele din Ordin nr. 155/2006 privind aprobarea Ghidului pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică (abrogat prin Ordinul ANRMAP nr. 80/30.04.2009). Diferenţele dintre cele două ordine au provocat o adevărată revoluţie în stilul de lucru al comisiilor de evaluare. În opinia mea, documentele instituite de Ordin 302 reflectă, întradevăr, modalitatea concretă şi corectă în care trebuie analizate ofertele, noul act fiind un instrument de lucru absolut necesar comisiei de evaluare. Nu voi prezenta, în expunerea de faţă, ceea ce se regăseşte în Ordinul nr.302/2011, doar voi interveni cu elemente suplimentare, pe care le consider necesare a fi consemnate în evaluare. În procesul verbal al şedinţei de deschidere, aşa cum ne indică art. 33 alin. (4) din HG nr.925/2006, „se consemnează modul de desfăşurare a şedinţei respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecărei oferte, consemnându-se totodată lista documentelor depuse de fiecare operator economic în parte.” O primă sugestie o voi face asupra identificării si înregistrării caracteristicilor fiecărei garanţii de participare: tipul documentului, valoarea, valabilitatea (pentru scrisoarea de garanţie bancară şi poliţa de asigurare). În acest mod, comisia poate face dovada respectării condiţiilor de participare ale ofertanţilor şi, totodată, motivul unei eventuale respingeri, cauzată de neconstituirea garanţiei în cuantumul, forma şi pentru perioada de valabilitate solicitată în documentaţia de atribuire. Un alt punct ce trebuie atins în PV al şedinţei de deschidere este legat de aducerea la cunoştinţa participanţilor a denumirii tuturor operatorilor economici implicaţi, fie că sunt ofertanţi/candidaţi, ofertanţi asociaţi, subcontractanţi ori terţi susţinători. Acest lucru e util şi din perspectiva respectării noii dispoziţii inclusă în OUG nr. 34/2006: art. 69^2 alin. (2) „Autoritatea contractantă publică în SEAP denumirea şi datele de identificare ale ofertantului/candidatului/ofertantului asociat/subcontractantului/terţului susţinător, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor, cu excepţia persoanelor fizice, pentru care se publică numai numele.” În acest sens, comisia trebuie să înscrie în acest PV numele tuturor ofertanţilor/ candidaţilor, a asociaţilor, subcontractanţilor, terţilor susţinători. Având numele tuturor participanţilor la procedura, va fi o bagatelă pentru autoritatea contractantă publicarea în SEAP a acestora. Atrag atenţia asupra modului de respectare a prevederii art. 69^2 alin. (2): în SEAP trebuie inclus un document doar cu numele participanţilor. În niciun caz nu se va posta procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor. Aceasta este o greşeală frecvent întâlnită de la publicarea OUG nr.77/2012. Confuzia este produsă chiar de operatorul SEAP ce a creat un fişier intitulat „Procese verbale/ Declaraţii”. Dar nicăieri în legislaţie nu se impune afişarea proceselor verbale. Din contră, afişarea acestui document ar stârni discuţii inutile, presupuneri, speculaţii până la atribuirea contractului. Mai mult, afişarea oricărui proces verbal ar conduce la nerespectarea, de către membrii comisiei de evaluare, a celor declarate de aceştia înainte de deschiderea ofertei: păstrarea confidenţialităţii asupra conţinutului ofertelor, precum şi asupra oricăror alte informaţii prezentate de către candidaţi/ofertanţi. Referitor la lista documentelor depuse de fiecare operator economic, comisia trebuie să consemneze doar existenţa lor în procesul verbal de deschidere, fără a da citire informaţiilor din cadrul acestora. Este incorect a se înscrie, de exemplu, cifra de afaceri prezentată de un ofertant ori valoarea contractelor depuse pentru dovedirea experienţei similare. Dezvăluirea unor astfel de date ar conduce, din nou, la încălcarea confidenţialitatea asupra conţinutului ofertelor. Nu trebuie uitate nici documentele depuse de fiecare subcontractant ori terţ susţinător. În practică s-a constatat neconsemnarea declaraţiilor subcontractantului ori terţului susţinător, privind neîncadrarea în prevederile art.180, 181, 69.1 din OUG nr.34/2006, după caz. Aşa cum se ştie, la procedurile on line, nu se impune întocmirea unui PV al şedinţei de deschidere. Dar şi la o astfel de procedură, consider oportun a se consemna şi verifica, mai întâi, modul de constituire a garanţiei de participare. Cu atât mai mult cu cât nedepunerea la sediului autorităţii a scrisorii/ poliţei garanţiei de participare în original conduce la respingerea ofertei. A nu se uita şi menţionarea tuturor ofertanţilor, ofertanţilor asociaţi, subcontractanţilor ori terţilor susţinători. În plus faţă de procedura off line, la on line, în prima şedinţă trebuie consemnată depunerea în SEAP a ofertelor cu semnătură electronică sau nu (acesta fiind un alt motiv de respingere a ofertelor). Un alt element căruia trebuie să i se acorde o atenţie deosebită este legat de criteriul de atribuire. Ordinul nr. 302/2006 atinge, explicit, doar problema „preţului cel mai scăzut”. Însă legiuitorul, prin menţiunea „elementele principale ale ofertei şi lista documentelor depuse”, a lăsat posibilitatea consemnării şi a celorlalte componente ale criteriului de atribuire, în cazul aplicării „ofertei cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Asigurarea transparenţei procedurii este asigurată tocmai prin înscrierea tuturor factorilor de evaluare solicitaţi în documentaţia de atribuire şi ofertaţi de fiecare participant. Tot la secţiunea „elementele principale ale ofertei şi lista documentelor depuse” ar trebui consemnată depunerea acelor înscrisuri solicitate în Fişa de date la „Modul de prezentare a propunerii tehnice” şi „Modul de prezentare a propunerii financiare”, cum ar fi: graficul fizic şi valoric, Organizarea Lucrărilor – Formular nr. X, Metodologia pentru realizarea lucrării – Formular nr. Y; Anexa la propunerea financiară. Finalizând procesul verbal al şedinţei de deschidere, ajungem la etapa de analiză a ofertelor. Comisia studiază documentele depuse de fiecare ofertant. Unde este cazul, solicită clarificări, completări ale documentelor prezentate de aceştia pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare, sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. Ordinul nr. 302/2011 nu face referire la întocmirea vreunui proces-verbal intermediar de evaluare (de altfel, chiar titlul documentului se referă doar la formularele standard ale Procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor şi Raportului proceduri). Însă, mergând pe firul logic la HG nr.925/2006, se constată stringenţa elaborării unui PV intermediar: – comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor; – comisia de evaluare are obligaţia să întocmească înscrisuri prin care se formalizează deciziile adoptate în cadrul procesului de evaluare. Uimitor este faptul că, în 2013, încă mai există achizitori, cu state vechi de plată în compartimentul omonim al autorităţii contractante, ce nu consemnează deciziile comisiei de evaluare în procese verbale. Mai mult, uneori, preşedintele comisiei de evaluare decide singur, fără a se consulta cu toţi membrii comisiei. Să nu uităm de precizarea HG nr. 925/2006: „orice decizie a comisiei de evaluare trebuie să întrunească votul a cel puţin 2/3 dintre membrii săi”. Restul de 1/3 dintre membri dacă au păreri diferite, îşi vor prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală, ce se va constitui în parte integrantă a dosarului achiziţiei. În practică se mai întâlneşte şi cazul întocmirii unui proces verbal intermediar, în care sunt înscrise doar o parte din deciziile comisiei. Exemplu: în PV s-a înscris numai „se va solicita de la ofertantul ABC SRL transmiterea certificatului contractului de lucrări”. Din modul de expunere a problemei nu rezultă dacă e vorba de o clarificare sau completare formală, dacă se solicită un document lipsă, dacă se respectul tratamentul egal în raport cu ceilalţi ofertanţi, dacă nu cumva se creează un avantaj acelui ofertant. Nu se cunoaşte nici termenul de transmitere a răspunsului (stabilirea datei limită pentru primirea răspunsului reprezintă tot o decizie a întregii comisii). Abia în adresa către ofertant, semnată de preşedintele comisiei, se regăsesc detaliile de mai sus, ceea ce poate fi interpretată ca hotărâre a unei singure persoane. Concluzionând, orice decizie referitoare la evaluarea ofertelor se ia prin consultarea tuturor membrilor comisiei şi se consemnează într-un înscris, proces verbal, minută a şedinţei. Bineînţeles că acest document este semnat de toţi membrii echipei. Continuarea in numărul următor

]]>