Category: Articole

Articole scrise de experti in achizitii publice.

Posted on

O eroare – extinderea domeniului de aplicare a prevederilor OUG 34/2006 in urma noilor reglementari legislative

Expert achizitii publice Gelu CAZAN

In cele urmeaza ne-am propus sa analizam una dintre noile prevederi privind achizitiile publice, prevedere care se regaseste in textul OUG 77/2012 pentru modificarea si completarea OUG 34/2006 (publicata in Monitorul Oficial nr. 827 din 10 decembrie 2012), si care a intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2013. Este vorba de noua litera b1) introdusa in cadrul articolului 8 – unde se defineste notiunea de autoritate contractanta.

Pentru a intelege mai bine contextul, sa ne reamintim textul anterior al respectivului articol:

„Art. 8 – Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) oricare organism al statului – autoritate publică sau instituţie publică – care acţionează la nivel central ori la nivel regional sau local;

b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial şi care se află cel puţin în una dintre următoarele situaţii:

– este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;

– se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;

– în componenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;

c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a), b), d) sau e);

d) oricare întreprindere publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi;

e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) – d), care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1, în baza unui drept special sau exclusiv, astfel cum este acesta definit la art. 3 lit. k), acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi.”

Punctul 6 din OUG 77/2012introduce la articolul 8, după litera b), o nouă literă b1), cu următorul cuprins:

“b1) orice regie autonomă sau companie naţională/societate comercială cu capital integral ori majoritar deţinut de o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;”.

Cu alte cuvinte, incepand cu data intrarii in vigoare a actului normativ mai sus amintit, devin autoritati contractante toate entitatile cu caracter comercial sau industrial, daca acestea au capital integral sau majoritar de stat.

Este greu de inteles cum s-a ajuns la aceasta reglementare care, in mod cert, nu contribuie cu nimic la o mai buna functionare a sistemului achizitiilor publice in Romania, dimpotriva, va induce dificultati majore in activitatile comerciale desfasurate de entitatile vizate.

Ca argument in favoarea unei astfel de reglementari s-ar putea invoca faptul ca includerea entitatilor respective in categoria autoritatilor contractante este consecinta fireasca a faptului ca acestea au capital integral sau majoritar de stat. Este necesar sa clarificam, insa, ca acest tip de abordare ne duce inapoi la tipul de intelegere a sistemului de achizitii publice din anii ’90 si nu are nicio legatura cu „filozofia” pe care se bazeaza Directivele UE in materie respectiv acela că, atunci când se stabileşte încadrarea sau nu în categoria autorităţilor contractante, nu atât provenienţa fondurilor de care beneficiază o entitate este importantă, ci mediul concurenţial în care entitatea respectivă îşi desfăşoară activitatea este cel care primează.

1. Cheia intelegerii modului in care aceasta problema este abordata in cadrul Directivelor UE se regaseste in primul rand in cadrul definitiei organismului de drept public: ”oricare organism…, cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial…”. Aceasta secventa a textului legislativ a generat de-a lungul timpului, anumite dificultati de interpretare nu numai autoritatii de reglementare din Romania, dar si autoritatilor similare/instantelor din alte state membre, fapt confirmat si de relativ numeroasele cazuri solutionate de Curtea Europeana de Justitie pe aceasta tema.

In primul rand, trebuie subliniat faptul ca Directivele UE nu indică faptul că, dacă o activitate satisface nevoi de interes general/național, atunci – în mod automat – se prezumă caracterul non-comercial sau non-industrial al activității în discuție. In cazul C-360/96 BFI Holding (para. 36), instanța europeană clarifică în mod indubitabil acest aspect, stabilind faptul că ”…legiuitorul a făcut distincție între nevoile de interes general care nu au un caracter industrial sau comercial şi nevoile de interes general având un caracter industrial sau comercial”. În consecință, analiza activității prestate de o anumită entitate nu trebuie să se limiteze numai la constatarea faptului că este de interes general, ci trebuie să continue prin a analiza dacă respectiva activitate are sau nu caracter comercial sau industrial.

Un model clar de analiză a caracterului comercial sau industrial al unei activități rezultă din decizia instanței europene în cazul C-18/01, Korhonen, în cuprinsul căreia se  pecizează (para. 51) că: ”În cazul în care organismul îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale de piaţă, îşi propune să facă profit şi suportă pierderile asociate exercitării activităţii sale, este puţin probabil că nevoile la care răspunde nu sunt de natură industrială sau comercială. Într-un astfel de caz, punerea în aplicare a directivelor comunitare privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice nu ar fi necesară, un motiv în plus fiind acela că un organism care acţionează pentru profit şi suportă riscurile asociate cu activitatea sa nu va ajunge, în mod normal, să fie implicat în cadrul unei proceduri de atribuire în condiţii care nu se justificată economic.”

Concluziile desprinse din cazul C-18/01, Korhonen, se regasesc explicit in proiectul viitoarei Directive privind achizitiile publice care ar putea fi publicata in decursul acestui an. Concret, fata de definitia anterioara a notiunii de organism public, in textul viitoarei Directive se adauga o explicatie suplimentara, prin care se evidentiaza cele trei elemente considerate edificatoare în cadrul analizei  caracterului comercial sau industrial al unei entități: ”…în acest scop, un organism care funcționează în condiții normale de piață, își propune să realizeze un profit și suportă pierderile aferente desfășurării activității sale nu are scopul de a răspunde unor nevoi de interes general, fără caracter industrial sau comercial;”

Nu dorim sa se induca ideea falsa ca aceasta argumentatie se bazeaza pe invocarea unei Directive viitoare, care nu produce efecte in prezent. Aceasta interpretare este valabila si astazi ca urmare a unei decizii a instantei europene, viitoarea Directiva neincercand altceva decat sa puncteze un aspect relevant în determinarea mai corecta a domeniului de aplicare si scopului legislatiei privind achizitiile publice. De altfel, in cadrul expunerii de motive pentru noua Directiva se precizeaza ca una dintre tintele urmarite a fost clarificarea domeniului de aplicare si ca ”Definițiile anumitor noțiuni cheie care determină domeniul de aplicare al directivei (cum ar fi organism de drept public, contracte de achiziții publice de lucrări și de servicii, contracte mixte) au fost revizuite în lumina jurisprudenței Curții de Justiție. În același timp, propunerea încearcă să păstreze continuitatea utilizării noțiunilor și a conceptelor care au fost dezvoltate de-a lungul anilor prin jurisprudența Curții și sunt bine cunoscute de către profesioniști.”

Ca o prima concluzie, devine evident faptul ca introducerea in categoria autoritatilor contractante a entitatilor cu caracter comercial sau industrial este in contradictie cu intentia de reglementare a acestei notiuni la nivel european.

2. O a doua problema generata de aceasta noua reglementare este tratamentul inegal aplicat entitatilor cu caracter caracter comercial sau industrial din sectoare diferite.

Singurele entitati cu caracter comercial sau industrial care sunt obligate conform legislatiei europene sa respecte anumite reguli de atribuire a contractelor de achizitie sunt cele care desfasoara activitati relevante in sectoarele apa, energie, transport public si servicii postale. Aceste entitati pot fi atat intreprinderi publice cat si intreprinderi private, motivul includerii lor in domeniul de aplicare a regulilor de atribuire a contractelor de achizitie fiind – asa cum deja am mentionat – nu provenienta capitalului, cat faptul ca deruleaza activitati pe piete care presiunea competitionala este inexistenta sau foarte redusa. Atribuirea contractelor de achizitie de catre astfel de entitati este reglementata de Directiva 17/2004/CE, care are un regim mai flexibil decat Directiva 18/2004/CE, dedicata sectorului public. Flexibilitatea in alegerea si derularea procedurilor de atribuire de care beneficiaza entitatile care deruleaza activitati relevante in sectoarele apa, energie, transport public si servicii postale, este reflectata in OUG 34 in cuprinsul Capitolului VIII Contracte sectoriale.

Entitatile care sunt incluse in cadrul definitiei autoritatii contractante prin nou introdusa litera b1) de la art. 8, vor avea un regim de atribuire a contractelor de achizitie similar cu cel al entitatilor din sectorul public, pentru ca nu exista nicio dispozitie legala specifica care sa permita aplicarea prevederilor capitolului VIII in aceasta situatie.

Mai concret, o intreprindere publica care desfasoara activitati comerciale/industriale pe o piata supusa unei presiuni competitionale puternice este obligata sa respecte reguli mai dure de atribuire a contractelor de achizitie decat o intreprindere publica care desfasoara activitati relevante pe o piata in care detine o pozitie privilegiata ca urmare a unui drept special sau exclusiv. Nu numai ca discutam de un tratament inegal fata de doua intreprinderi publice din sectoare diferite, dar si principiul proportionalitatii este afectat daca ne gandim la efectele unei astfel de masuri.

Mai mult, articolul 30 din Directiva 17/2004/CE permite ca entitatile dintr-un anumit sector de utilitati sa iasa de sub incidenta prevederilor legale in materie de achizitii publice, daca se poate demonstra ca respectivul sector reprezinta de facto si de jure o piata deschisa concurentei (pe baza unei proceduri transpuse in legislatia nationala prin HG nr. 827 din 22 iulie 2009 pentru aprobarea Normelor privind procedura specifică pentru elaborarea şi transmiterea cererii de constatare a faptului că o anumită activitate relevantă este expusă direct concurenţei pe o piaţă la care accesul nu este restricţionat).

In consecinta, s-ar putea ajunge la situatia paradoxala in care anumite intreprinderi publice sa ramana sub incidenta prevederilor legale iar altele nu, chiar daca conditiile specifice din piata in care activeaza sunt similare din punct de vedere al concurentei.

3. Un ultim aspect pe care am dori sa il evidentiem – dar probabil cel mai important – este efectul in plan comercial pe care il poate avea extinderea domeniului de aplicare a OUG 34/2006 asupra entitatilor cu caracter comercial sau industrial. Desi unul dintre motivele invocate ca necesitate de adoptare a OUG 77/2012 este „creşterea eficienţei şi transparenţei procedurilor de achiziţii publice ca prioritate de vârf”, eficienta activitatii pe ansamblu a unei societati comerciale, obligata sa aplice procedurile de atribuire prevazute de lege, poate fi drastic afectata.

Activitatea unei intreprinderi (indiferent daca are capital de stat sau nu) este ghidată de interese economice, iar scopul esențial al înființării unei astfel de entități este de a satisface nevoi comerciale ale clienților, clienti care pot fi atat din tara cat si din afara tarii

Sa presupunem ca va apare urmatoarea situatie: unul dintre clienti doreste incheierea unui contract  – foarte profitabil – cu entitatea respectiva, insa solicita in acelasi timp ca termenul de livrare a produsului/produselor de care are nevoie sa fie de maxim 30 de zile. Pentru realizarea produsului/produselor in cauza sunt necesare anumite materii prime, materiale si/sau componente specifice, care ar putea fi rapid achizitionate de la furnizorii cu care entitatea respectiva are relatii comerciale deja stabilite. Ce se va intampla daca valoarea acestora depaseste pragul de 130.000 de euro? Cum va explica societatea comerciala partenerului (eventual, extern) ca, in conformitate cu legislatia nationala, este autoritate contractanta si ca achizitionarea materiilor prime, materialelor si/sau unor componente nu se poate realiza mai devreme de cateva luni, prin urmare nici livrarea produsului/produselor solicitate nu s-ar putea face mai devreme de jumatate de an? Este foarte probabil ca in aceste conditii contractul va fi pierdut, clientul orientandu-se catre un alt operator economic mai eficient. Pierderea unui contract poate genera chiar pierderea unei pozitii solide la un moment dat pe o anumita piata, cu implicatii extrem de periculoase pentru activitatea pe termen mediu si lung a societatii comerciale in discutie. Nicio activitate de natura comerciala nu poate fi sustinuta in astfel de conditii si nicio societate comerciala nu va rezista pe piata libera cu asemenea blocaje administrative, fapt recunoscut de altfel chiar prin Directivele UE, care exclud in mod explicit astfel de entitati din categoria autoritatilor contractante. Ar fi o eroare sa nu constientizam acest lucru.

Situatia descrisa mei sus nu reprezinta doar un exemplu ipotetic, cu o probabilitate redusa de aparitie; cazuri de acest gen au fost semnalate adesea in anii ’90, cand legislatia in materie de achizitii aborda aceasta problema din perspectiva controlului/influentei Statului asupra unei entitati si nu din perspectiva deschiderii pietei.

Da, intr-adevar, este cunoscut faptul ca anumite intreprinderi publice au derulat activitati ineficiente in ultima perioada (si poate ca aceasta exprimare reprezinta un eufemism), dar trebuie sa intelegem faptul ca solutia pentru acest tip de probleme nu trebuie cautata in modul in care este reglementata atribuirea contractelor de achizitie publica. Legislatia in materie de achizitii publice sau modificarea acesteia nu poate reprezenta un panaceu pentru orice dificultate cu care ne confruntam in perioada actuala.

In sistemul achizitiilor publice exista inca multe probleme reale care ne vor mai da batai de cap si care vor necesita eforturi suplimentare pana cand le vom rezolva asa cum ne dorim. Chiar trebuie sa adaugam inca una la toate acestea?…

]]>

Posted on

Un caz recent al Curții de Justiţie a Uniunii Europene cu posibile implicaţii asupra art. 181 lit. c1) din OUG 34/2006

Expert achizitii publice Gelu CAZAN

Modul deficitar în care unii operatori economici înţeleg să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, ne îndeamnă să căutăm soluţii de excludere a acestora de la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică, pe baza referinţelor negative primite de la clienţii care s-au confruntat cu astfel de probleme în perioada anterioară. Acest lucru ar urma să fie posibil având în vedere faptul că în Secţiunea 2 a Capitolului VII din Directiva 18/2004/CE, la Art. 45 – Situaţia personală a candidatului sau a ofertantului, alineatul (2) enumeră criteriile care pot conduce la o astfel de excludere. Mai concret, litera d) din cuprinsul alineatului respectiv, indică faptul că poate fi exclus de la participarea la un contract un operator economic ”care s‑a făcut vinovat de o gravă abatere profesională, dovedită prin orice mijloace pe care autorităţile contractante le pot justifica”. În continuare, Directiva stabileşte că Statele membre precizează, în temeiul dreptului intern şi prin respectarea dreptului comunitar, condiţiile de aplicare a prezentului alineat.

Legislaţia naţională (OUG 34/2006) transpune această prevedere care oferă posibilitatea de excludere a operatorilor economici care s-au făcut vinovaţi de o gravă abatere profesională  în cadrul articolului 181 lit. c1), într-o formă să-i spunem mai ”aplicată”, după cum urmează:

”Art. 181 – Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situaţii:

c1) în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia;”

Cu alte cuvinte, abaterea profesională este identificată în contextul executării defectuoase a unui contract, gravitatea abaterii este reflectată de gravele prejudicii produse beneficiarilor şi, în plus, este limitată la o perioadă ce vizează ultimii 2 ani.

Ne vom opri deocamdată din descrierea prevederilor legislative naţionale în legătură cu acest subiect pentru a analiza succint un caz asupra căruia Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat recent, în decembrie 2012. Decizia Curţii poate avea implicaţii majore tocmai asupra modului de interpretare a prevederilor legale prezentate mai sus.

Cazul în speţă C‑465/11 Forposta SA,  ABC Direct Contact sp. z o.o. vs. Poczta Polska S.A. a avut ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Krajowa Izba Odwoławcza (Polonia). Cererea de decizie preliminară priveşte interpretarea Art. 45 (2) litera (d) din Directiva 2004/18/CE coroborat cu articolul 53 (3) şi cu articolul 54 (4) din Directiva 2004/17/CE. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Forposta SA şi ABC Direct Contact sp. z o.o., pe de o parte, şi Poczta Polska SA, pe de altă parte, în legătură cu o decizie a acesteia din urmă de a le exclude de la procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice.

Sintetizând pe cât este posibil, situaţia a fost următoarea:

Poczta Polska (societate care activează în sectorul serviciilor poştale şi care constituie o entitate contractantă în sensul Directivei 2004/17) a iniţiat o procedură pentru atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru livrarea coletelor poştale interne şi internaţionale. Deşi, iniţial, entitatea contractantă a considerat că ofertele Forposta SA şi ABC Direct Contact sp. z o.o. erau cele mai avantajoase pentru anumite loturi, ulterior, la data de 21 iulie 2011 (data fixată pentru încheierea contractului), Poczta Polska a anulat atribuirea pentru motivul că operatorii economici care prezentaseră ofertele respective ar fi trebuit în mod imperativ să fie excluşi de la procedură în temeiul articolului 24 alineatul 1 punctul 1. a) din Legea privind achiziţiile publice. Această reglementare din legea poloneză are următorul cuprins:

”Sunt excluşi de la procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice:

1. a) operatorii economici în raport cu care autoritatea contractantă în cauză a reziliat, a anulat sau a denunţat unilateral contractul de atribuire încheiat anterior, din motive imputabile operatorului economic respectiv, în cazul în care rezilierea, anularea ori denunţarea unilaterală a contractului a survenit în interval de trei ani înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului, iar valoarea prestaţiei neexecutate reprezintă cel puţin 5 % din valoarea contractului;”

Cele două societăţi vizate au atacat această decizie la Krajowa Izba Odwoławcza, afirmând că dispoziţia naţională în cauză este contrară articolului 45 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Directiva 18/2004/CE. În mod concret, potrivit celor două societăţi, domeniul de aplicare al condiţiilor stabilite prin această dispoziţie naţională este mult mai larg decât condiţia enunţată de dreptul Uniunii, care prevede drept cauză de excludere numai o „abatere profesională gravă”, o astfel de abatere gravă nefiind săvârşită în litigiul principal.

Krajowa Izba Odwoławcza a decis să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1) Articolul 45 alineatul (2) [primul paragraf] litera (d) din Directiva 2004/18 […] – care prevede că poate fi exclus de la participarea la un contract orice operator economic care s‑a făcut vinovat de o gravă abatere profesională, dovedită prin orice mijloace pe care autorităţile contractante le pot justifica – coroborat cu articolul 53 alineatul (3) şi cu articolul 54 alineatul (4) din Directiva 2004/17 […] poate fi interpretat în sensul că există o abatere profesională gravă în cazul în care, din motive imputabile operatorului economic, autoritatea contractantă a reziliat, a anulat sau a denunţat unilateral un contract de achiziţii publice încheiat anterior cu acest operator, dacă rezilierea, anularea ori denunţarea contractului a survenit în interval de trei ani înainte de iniţierea procedurii în curs, iar valoarea prestaţiei neexecutate reprezintă cel puţin 5 % din valoarea contractului?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare şi în cazul în care un stat membru are dreptul să invoce alte motive de excludere de la participarea la contractele de achiziţii publice decât cele enumerate la articolul 45 din Directiva 2004/18 […], în măsura în care consideră că aceste noi cauze se bazează pe protecţia interesului public, a intereselor legitime ale autorităţii contractante, precum şi pe menţinerea concurenţei loiale între operatorii economici, este compatibilă cu directiva menţionată şi cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene excluderea de la procedura de atribuire a acestui contract de achiziţii publice a unui operator economic de către autoritatea contractată care, din motive imputabile operatorului economic respectiv, a reziliat, a anulat sau a denunţat unilateral un contract de atribuire încheiat anterior cu acesta, în cazul în care rezilierea, anularea ori denunţarea unilaterală a contractului a survenit în interval de trei ani înainte de iniţierea procedurii de atribuire a contractului, iar valoarea prestaţiei neexecutate a contractului de achiziţii publice reprezintă cel puţin 5 % din valoarea contractului?

În ceea ce priveşte prima întrebare, Curtea a arătat că:

  • noţiunile „abatere profesională gravă”, care figurează la articolul 45 alineatul (2) primul paragraf litera (d) pot fi precizate şi detaliate în dreptul naţional, cu respectarea totuşi a dreptului Uniunii;

  • noţiunea „abatere profesională” acoperă orice comportament culpabil care afectează credibilitatea profesională a operatorului în cauză, iar nu numai încălcările normelor de deontologie în sensul strict al profesiei căreia îi aparţine acest operator, care ar fi constatate de organul disciplinar prevăzut în cadrul acestei profesii sau printr‑o decizie jurisdicţională cu autoritate de lucru judecat;

  • articolul 45 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Directiva 2004/18 conferă autorităţilor contractante competenţa să constate o abatere profesională prin orice mijloace pe care acestea le pot justifica. În plus, spre deosebire litera (c)de la de acelaşi paragraf, nu este necesară o hotărâre cu autoritate de lucru judecat pentru constatarea unei abateri profesionale în sensul dispoziţiei care figurează la paragraful menţionat litera (d);

  • nerespectarea de către un operator economic a obligaţiilor sale contractuale poate, în principiu, să fie considerată drept abatere profesională.

Pe de altă parte, Curtea a precizat următoarele:

  • noţiunea „abatere gravă” trebuie să fie înţeleasă ca referindu‑se în mod normal la un comportament al operatorului economic în cauză care denotă o intenţie culpabilă sau neglijenţă de o anumită gravitate din partea sa. Astfel, orice executare incorectă, imprecisă sau defectuoasă a unui contract sau a unei părţi din acest contract poate demonstra eventual o competenţă profesională limitată a operatorului economic în cauză, dar nu echivalează în mod automat cu o abatere gravă;

  • constatarea existenţei unei „abateri grave” necesită, în principiu, efectuarea unei aprecieri concrete şi individualizate a atitudinii operatorului economic în cauză;

  • reglementarea naţională [din legea poloneză] impune autorităţii contractante să excludă de la procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice un operator economic în ipoteza în care, din cauza unor circumstanţe care „sunt imputabile” acestuia din urmă, autoritatea respectivă a reziliat sau a denunţat unilateral un contract încheiat cu operatorul economic în cauză în cadrul unui contract de achiziţii publice anterior;

  • noţiunea „motive imputabile” este foarte largă şi poate cuprinde situaţii care depăşesc cu mult o atitudine a operatorului economic în cauză care denotă o intenţie culpabilă sau neglijenţă de o anumită gravitate din partea sa […] noţiunea „abatere gravă”, nu poate fi înlocuită cu noţiunea „motive imputabile” operatorului economic în cauză;

  • reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal determină ea însăşi parametrii pe baza cărora un comportament trecut al unui operator economic obligă autoritatea contractantă în cauză să excludă în mod automat acest operator de la procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice nou‑încheiat, fără a lăsa acestei autorităţi contractante posibilitatea de a aprecia, de la caz la caz, gravitatea comportamentului pretins culpabil al operatorului menţionat în cadrul executării contractului precedent […] depăşind astfel marja de apreciere de care dispun statele membre, în temeiul articolului 45 alineatul (2) al doilea paragraf din directivă.

Având în vedere toate aceste consideraţii, cu privire la prima întrebare, Curtea a răspuns că:

Articolul 45 alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Directiva 2004/18/CE […] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care prevede că există o abatere profesională gravă, care conduce la excluderea automată a operatorului economic în cauză de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţii publice în curs în ipoteza în care, din motive imputabile acestui operator economic, autoritatea contractantă a reziliat, a anulat sau a denunţat unilateral un contract de achiziţii publice precedent încheiat cu operatorul menţionat, dacă rezilierea, anularea ori denunţarea unilaterală a contractului a survenit în interval de trei ani înainte de iniţierea procedurii în curs, iar valoarea părţii neexecutate din contractul de achiziţii publice precedent se ridică la cel puţin 5 % din valoarea totală a acestui contract.

În ceea ce priveşte a doua întrebare, Curtea a precizat că:

  • Deşi din cuprinsul articolului 54 alineatul (4) din Directiva 2004/17 reiese că autorităţile contractante pot stabili criterii de selecţie calitativă în plus faţă de criteriile de excludere enumerate la articolul 45 din Directiva 2004/18, totuşi, conform unei jurisprudenţe constante a Curţii, articolul 45 alineatul (2) din această din urmă directivă enumeră în mod exhaustiv cauzele care pot să justifice excluderea unui operator economic de la participarea la un contract pentru motive, întemeiate pe elemente obiective, privind calităţile sale profesionale şi se opune, în consecinţă, ca statele membre să completeze lista pe care o cuprinde cu alte cauze de excludere întemeiate pe criterii referitoare la calitatea profesională;

  • Numai în cazul în care excluderea în discuţie nu are legătură cu calităţile profesionale ale operatorului economic şi, prin urmare, nu se încadrează într‑o astfel de enumerare exhaustivă, poate fi avută în vedere admisibilitatea eventuală a acestei cauze în temeiul principiilor sau al altor norme ale dreptului Uniunii în materie de achiziţii publice;

În consecinţă, cu privire la a doua întrebare, Curtea a răspuns că:

Principiile şi normele dreptului Uniunii în materia contractelor de achiziţii publice nu justifică, în temeiul protejării interesului public şi a intereselor legitime ale autorităţilor contractante, precum şi pentru menţinerea unei concurenţe loiale între operatorii economici, impunerea printr‑o reglementare naţională, precum cea în discuţie în litigiul principal, a unei obligaţii în sarcina unei autorităţi contractante de a exclude în mod automat de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziţii publice un operator într‑o ipoteză precum cea vizată de răspunsul la prima întrebare preliminară.

Să ne întoarcem acum la prevederile legislaţiei naţionale. Intră acestea în contradicţie cu concluziile desprinse din cazul mai sus prezentat? În prezent se pare că există unele opinii diferite şi din păcate nu avem încă o poziţie oficială a ANRMAP cu privire la acest aspect. În cele ce urmează voi încerca să susţin varianta menţinerii prevederilor legislative actuale, sub rezerva faptului că această interpretare reprezintă o opinie personală, care ar putea fi contrazisă ulterior prin argumente suplimentare.

Pentru început, să punctăm ideea – confirmată de Curte – prin care se arată că Directiva conferă autorităţilor contractante competenţa să constate o abatere profesională prin orice mijloace pe care acestea le pot justifica şi că nu este necesară o hotărâre cu autoritate de lucru judecat pentru constatarea unei abateri profesionale. Cu alte cuvinte, prevederile de la art. 181 lit. c1) care, în principiu, transpun litera (d) a articolului 45 (2) din Directiva nu ar trebui să fie puse în oglindă cu prevederile de la art. 181 lit. d) care îsi propun să transpună litera (c) a aceluiaşi articol din Directiva. Mai mult, Curtea confirmă că nerespectarea de către un operator economic a obligaţiilor sale contractuale poate, în principiu, să fie considerată drept abatere profesională.

Curtea precizează că noţiunea „abatere gravă”, nu poate fi înlocuită cu noţiunea „motive imputabile”, ceea ce ar putea ridica un mare semn de întrebare asupra textului de la art. 181 lit. c1) care conţine această sintagmă. Ar trebui, totuşi, observat faptul că legea română consideră că s-a produs o „abatere gravă” numai dacă s-au produs sau se pot produce ”grave prejudicii beneficiarilor”. Invocarea motivelor imputabile operatorului economic nu are ca scop în niciun caz definirea unei abateri grave, ci este utilizată doar pentru a face distincţia faţă de situaţia în care autoritatea contractantă ar putea fi ea înseşi în culpă pentru îndeplinirea defectoasă a contractului respectiv, caz în care operatorul economic nu mai intră sub incidenţa acestei reglementări.

Mai mult, este greu de considerat ca fiind echivalente, pe de o parte, ipoteza generală formulată de legea română, şi anume abatere profesională gravă = grave prejudicii aduse beneficiarilor, cu, pe de altă parte, parametrii precişi utilizaţi în legea poloneză, şi anume abatere profesională gravă = valoarea prestaţiei neexecutate a contractului de achiziţii publice reprezintă cel puţin 5 % din valoarea contractului.

O diferenţă majoră între legea poloneză şi legea română – şi consider că acesta reprezintă argumentul principal în favoarea menţinerii în forma actuală (eventual, îmbunătăţită) a art. 181 lit. c1) – este dată de faptul că, în timp ce legea română conferă dreptul autorităţii contractante de a decide asupra excluderii operatorului economic, legea poloneză instituie obligaţia autorităţii contractante de a proceda în acest mod, determinând totodată foarte exact şi parametrii pe baza cărora devine aplicabilă excluderea obligatorie (automată).

Ori, tocmai pe critica impunerii unei obligaţii pare să se sprijine decizia finală a Curţii. Pentru prima întrebare, argumentaţia face referire la lipsa posibilităţii autorităţi contractante de a aprecia, de la caz la caz, gravitatea comportamentului iar formularea răspunsului include expresia ”care conduce la excluderea automată a operatorului economic”.

Nici răspunsul la a doua întrebare nu se abate de la această abordare, precizând că este nejustificată impunerea printr‑o reglementare naţională a unei obligaţii în sarcina unei autorităţi contractante de a exclude în mod automat de la o procedură de atribuire un operator economic, într‑o ipoteză precum cea vizată de răspunsul la prima întrebare preliminară.

Este evident că OUG 34/2006 nu obligă autoritatea contractantă să excludă din competiţie un operator economic aflat în situaţia pe care o discutăm; excluderea nu este una automată, ci este lăsată la aprecierea autorităţii contractante.

Dacă argumentaţia de mai sus este una corectă, însemnă că nu este necesară o modificare legislativă cu rol de ”corectare” a unei reguli ce ar fi contrare legislaţiei europene. În practică însă, trebuie să avem în vedere că aplicarea prevederilor art. 181 lit. c1) din ordonanţă devine o problemă mai complicată decât până acum. Nu afirmăm acest lucru pornind de la ideea că autorităţile contractante ar fi abuzat de acest drept în ultimii ani, mai degrabă s-ar putea susţine contrariul – s-ar putea să nu existe niciun caz de excludere din acest motiv sau doar foarte puţine. Este însă cunoscut faptul că există anumite nemulţumiri faţă de o serie de operatori economici, iar unele autorităţi contractante solicită insistent ca baza de date existentă la ANRMAP, conţinînd documentele justificative privind modul de îndeplinire a contractelor, să devină publică. Publicarea acestor informaţii în SEAP (chiar dacă baza de date nu este completă) ar pune la dispoziţia autorităţilor contractante un set de informaţii la care accesul ar fi mult mai facil decât până în prezent. În acest condiţii, este de aşteptat apariţia unei tendinţe de valorificare a dreptului conferit de art. 181 lit. c1) cum nu am mai întâlnit în anii precedenţi.

Un prim risc este ca această bază de date să fie asimilată unei ”liste negre”, iar acest risc apare în primul rând deoarece existenţa unei ”liste neagre” este artificial pusă în corelaţie cu obligaţia de a exclude operatorii economici. Legislaţia nu impune o astfel de obligaţie, discutăm doar de percepţia utilizatorilor finali şi de o eventuală interpretare eronată la care unii dintre aceştia pot ajunge. Faptul că respectiva bază de date conţine atât documente justificative care atestă buna execuţie a contractelor cât şi, eventual, execuţia defectuoasă a altor contracte, sperăm să atenueze suspiciunea de ”listă neagră” care ar putea plana asupra bazei de date.

Al doilea risc care trebuie luat în considerare este cel al utilizării prevederilor art. 181 lit. c1) ca o ”armă de vânătoare” sau pur şi simplu ca un instrument de excludere a oricărui operator economic care a greşit la un moment în contextul îndeplinirii unui contract. Rememorând câteva dintre consideraţiile făcute de Curte în cazul C‑465/11, observăm că aprecirea lăsată la latitudinea autorităţii contractante nu trebuie interpretată ca fiind echivalentă cu un drept ce poate fi exercitat în orice condiţii, existând de fapt un cumul de condiţii care urmează a fi îndeplinite pentru ca decizia de excludere să poată fi considerată una corectă. În acest context, vom încerca să trasăm principalele două elemente de analiză pe care o autoritate contractantă trebuie să le aibă în vedere pentru a-şi fundamenta decizia de excludere a unui operator economic în baza art. 181 lit. c1):

  • Executarea defectuoasă a contractului ar trebui să fie în primul rând rezultatul unei atitudini a operatorului economic care denotă intenţia culpabilă sau neglijenţa din partea sa;

  • Gravitatea comportamentului pretins culpabil al operatorului economic trebuie să poată fi demonstrată nu atât prin faptul că a executat defectuos un contract sau o parte dintr-un contract, cât prin gravitatea prejudiciilor create datorită acestui comportament.

S-ar putea ca practica să ne conducă în viitorul apropiat la necesitatea unei nuanţări a prevederilor art. 181 lit. c1) din OUG 34/2006, în sensul includerii în textul actual în primul rând a celei dintâi condiţionalităţi mai sus menţionate, care nu pare a fi reflectată în textul legislativ actual.

]]>

Posted on

Vocabularul expertului în achizitii publice. ,,Triunghiul de fier"

Consilier Juridic Daniel JURJ

Aşa cum se arată în manualul de achiziţii publice ,,Public Procurement Training for IPA Beneficiaries”[1] elaborat de SIGMA, specialiştii în achiziţii publice, experimentaţi în proiectele de lucrări, vorbesc despre un concept numit ,,triunghiul de fier”[2].

Triunghiul de fier a fost inventat de dr. Martin Barnes în 1969 pentru a demonstra legătura dintre timp, cost și rezultat (obiectivul corect la calitatea corectă), fiind prezentat în cursul său intitulat ,,Time and Money in Contract Control”.[3]

Triunghiul de fier este cunoscut de către toţi managerii de proiect, fiind considerat una din pietrele de temelie ale profesiei[4]. În esenţă el defineşte constrângerile majore de timp, cost şi obiectiv ale proiectului. Fiecare proiect întreține un echilibru în „triunghiul” format din timp, cost şi obiectiv, orice modificare a uneia din laturi afectând cel puţin una din celelalte două, sarcina managerului de proiect fiind să țină triunghiul la un loc.

Citeste tot articolul aici (….)

[2] Module C Preparation of procurement, Part 1 Procurement planning, Section 2 Narrative, pt. 2.9.3. The ,,Iron Triangle”
]]>

Posted on

Procedura de negociere

Expert achizitii pubice Gelu CAZAN

Negocierea reprezintă procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică prin care o autoritate contractantă negociează cu candidaţii preselectaţi clauzele contractuale, inclusiv preţul.

Caracteristica esenţială a acestei proceduri o constituie etapa de negociere propriu-zisă care se desfăşoară între reprezentanţii autorităţii contractante şi reprezentanţii fiecărui operator economic preselectat în acest scop. În cadrul acestei etape, autoritatea contractantă va urmări să obţină din partea operatorului economic/operatorilor economici o ofertă cât mai avantajoasă din punct de vedere al raportului preţ-calitate.

Citeste tot articolul, click aici …

]]>

Posted on

Activităţi relevante vs. activităţi non-relevante în sectorul „utilităţi”

Expert achizitii publice Gelu CAZAN

În cele ce urmează ne-am propus să exprimăm un punct de vedere cu privire la modul în care ar putea fi abordată problema incidenței prevederilor OUG 34/2006 asupra unor achiziții efectuate de întreprinderile publice sau private, care intră în categoria autorităților contractante ca urmare a desfășurării de activități în sectoarele de utilitate publică: apă, energie, transport şi poştă (așa-numitele activități relevante).

Articolul 8 literele d) şi e) din OUG 34/2006 include în categoria autorităţilor contractante: (i) întreprinderile publice care desfăşoară una sau mai multe activităţi relevante, şi (ii) orice alte întreprinderi care desfăşoară una sau mai multe activităţi relevante în baza unui drept special sau exclusiv, atunci când acestea atribuie contracte sectoriale.

Contractul sectorial este acel contract de achiziţie publică care se atribuie în scopul efectuării unei activităţi în sectoarele de utilitate publică, apă, energie, transport şi poştă.

Având în vedere reglementările invocate mai sus, devine clar faptul că atribuirea de contracte sectoriale este elementul principal pe baza căruia se stabileşte încadrarea unei întreprinderi publice sau private în categoria autorităţilor contractante.

Acest tip de abordare este determinat de „filozofia” pe care se bazează Directiva 17/2004/EC şi anume că, atunci când se stabileşte încadrarea sau nu în categoria autorităţilor contractante, nu atât provenienţa fondurilor de care beneficiază o entitate este importantă, cât mediul concurenţial în care entitatea respectivă îşi desfăşoară activitatea este cel care primează.

Activităţile din sectoarele apă, energie, transport sau poştă sunt considerate aprioric ca fiind domenii în care concurenţa la nivel european nu este suficient dezvoltată, ceea ce pune beneficiarul final – publicul – într-o poziţie vulnerabilă în raport cu oferta existentă pe piaţă. Preţurile la care se oferă publicului apa, energia de orice fel (electricitate, căldură, gaze), transportul în comun, serviciile poştale, facilităţile aeroportuare sau portuare etc., sunt influenţate evident şi de costurile aferente unor produse, servicii, lucrări care concură la desfăşurarea activităţilor de furnizare a utilităţilor. În faţa unui preţ exagerat, beneficiarul nu poate opta pentru o altă ofertă pentru că aceasta fie nu există, fie este foarte greu accesibilă.

Din acest motiv, Directiva 17/2004/EC impune unor astfel de entităţi reguli specifice de organizare a unei competiţii „în amonte”, respectiv la momentul în care acestea achiziţionează produse, servicii sau lucrări necesare bunei desfăşurări a unor activităţi care nu sunt supuse unei presiuni concurenţiale din partea pieţei.

Fără îndoială că, în timp, un anumit sector de utilităţi se poate transforma într-o piaţă deschisă concurenţei (în unele state membre acest lucru s-a produs deja), iar acest lucru odată întâmplat, ar conduce la situaţia în care entităţile din sectorul respectiv – publice sau private – ar fi obligate să aplice reglementările din domeniul achiziţiilor publice fără să mai existe o justificare rezonabilă în acest sens. Evitarea unei astfel de situaţii trebuie să fie posibilă şi aceasta este şi raţiunea pentru care a fost conceput Articolul 30 din Directiva 17/2004/EC, reglementarea fiind transpusă în cadrul legislaţiei naţionale la art. 248 din OUG 34/2006.

Totuşi, este important de precizat faptul că nicio autoritate contractantă nu are competenţa să constate ea însăşi faptul că activitatea relevantă pe care o desfăşoară este expusă concurenţei pe o piaţă la care accesul este nerestricţionat. Constatarea acestui fapt se realizează de către Comisia Europeană, pe baza unei proceduri specifice descrise în cadrul HG 827/2009.

Revenind la situaţia tipică, în care activităţile relevante se desfăşoară în lipsa unei presiuni concurenţiale reale, este probabil ca pentru unele autorităţi contractante din categoria celor prevăzute la art. 8 lit. d) şi e) din OUG 34/2006 să existe tentaţia identificării unor excepţii/excluderi „forţate” de la domeniul de aplicare al ordonanţei.

Două situații ne-am propus să comentăm în cele ce urmează:

A. Distincţia între contractele care se atribuie în scopul desfăşurării unei activităţilor relevante şi contractele care se atribuie în scopul desfăşurării activităţilor nonrelevante.

Dispoziţiile art. 243 din OUG 34/2006 stabilesc o excepţie de la aplicarea prevederilor legislative în domeniul achiziţiilor publice, specifică sectorului „utilităţi”:

„Art. 243 – Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) si care au ca obiect achiziţia de produse, servicii sau lucrări destinate desfăsurării altor activităţi decât activităţile relevante.”

Ipoteza de lucru a articolului mai sus menţionat este aceea că o autoritate contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) poate desfăşura mai multe tipuri de activităţi, printre care şi unele care nu sunt relevante. În aceste condiţii, ar fi nerezonabil conform „filozofiei” Directivei 17/2004/EC ca, pentru acele activităţi care sunt supuse presiunii competiţionale, o astfel de entitate să aplice regulile privind achiziţiile publice.

Această distincţie este extrem de importantă pentru că, în funcţie de rezultatul analizei, se stabilişte de fapt dacă legislaţia în materie de achiziţii publice trebuie sau nu aplicată în cazul atribuirii unui anumit contract. Din acest punct de vedere, modul de interpretare a prevederilor articolului 243 din OUG 34/2006 prezintă un grad major de risc.

Două abordări ar putea fi luate în considerare atunci când urmează a se stabili dacă un contract are ca scop asigurarea efectuării unor activităţi relevante sau nonrelevante:

  • analiza modului în care preţul contractului devine element de cost în preţul utilităţilor livrate către public

  • analiza tipologiei activităţilor desfăşurate de autoritatea contractantă

Abordarea din perspectiva costurilor

Elementul cheie în această analiză este modul în care costul achiziţiei care urmează să fie efectuate se va reflecta în preţul livrabilelor (apă, energie, servicii de transport, servicii poştale) pe care autoritatea contractantă le furnizează publicului în urma desfăşurării activităţii relevante.

Exemplul 1: Costuri aferente procurării de conducte pentru furnizarea apei potabile sau procurării de autobuze pentru transportul în comun.

  • sunt costuri incluse în mod evident în preţul utilităţilor/facilităților livrate către public. Acest gen de achiziţii nu creează probleme de interpretare, cu atât mai mult cu cât servesc în mod direct desfăşurării activităţii relevante.

Exemplul 2: Costuri aferente procurării serviciilor de curăţenie, serviciilor de întreţinere a parcului de maşini sau serviciilor de mentenanţă IT.

  • sunt costuri care vor influenţa de asemenea preţul utilităţilor livrate către public, chiar dacă într-o proporţie mai mică. Şi aceste tipuri de servicii contribuie, fie şi în mod indirect, la buna desfăşurare a activităţii relevante.

Riscurile de interpretare eronată a prevederilor legislative pot apare în special în cazul achiziţiilor de natura celor prezentate în Exemplul 2, autoritatea contractantă invocând faptul că serviciile achiziţionate sunt destinate unor activităţi – precum cele de curăţenie, întreţinere a parcului de maşini sau mentenanţă IT – care nu sunt activităţi relevante. Se ignoră faptul că preţul acestor servicii se va regăsi ca şi element de cost în preţul utilităţilor livrate, ceea ce înseamnă că destinaţia finală a acestor servicii este de fapt asigurarea condiţiilor de efectuare a activităţii relevante.

Concluzie: În cazul în care costurile achiziţionării unor produse/servicii/lucrări vor fi suportate de către beneficiarul final prin preţul pe care acesta îl plăteşte pentru utilități (apă, gaze, căldură etc.), atunci respectivul contract este destinat desfăşurării unei activităţi relevante şi, pe cale de consecinţă, este contract sectorial.

 Abordarea din perspectiva activităţilor desfăşurate

Pornind de la posibilul argument că un anumit contract este dedicat efectuării unei activităţi nonrelevante, un element important care trebuie analizat în acest context va fi în ce măsură respectiva activitate (i) este prestată către terţi sau (ii) reprezintă doar o atribuţie/funcţie internă.

În primul rând trebuie stabilit foarte clar care sunt sunt activităţile pe care o entitate le desfăşoară conform obiectului de activitate al societăţii, astfel cum este prevăzut acesta în actul constitutiv.

Activitatea invocată ca „destinaţie” a contractului ce urmează a fi atribuit trebuie să fie prevăzută ca atare în obiectul de activitate al societăţii, deoarece numai prestarea unei astfel de activităţi poate fi recunoscută din punct de vedere legal. Orice alte prestaţii nu reprezintă decât funcţii/atribuţii ale unor compartimente interne şi nu pot fi invocate în susţinerea ipotezei că un contract va fi atribuit în scopul desfăşurării unei activităţi non-relevante.

Exemplu: Achiziţia de produse (ex: calculatoare, mobilier), servicii (ex: de dezvoltare de software) sau lucrări (ex: corp cladire), dedicate exclusiv compartimentului de contabilitate

  •  Activitatea de contabilitate reprezintă o componentă a funcţiei financiare din cadrul societăţii şi nu o activitate nonrelevantă prestată pentru terţi

  • Atribuirea unor astfel de contracte se va realiza cu aplicarea prevederile legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

Dacă o altă activitate decât cele relevante este inclusă în obiectul de activitate al societăţii, o a doua condiţie trebuie să fie îndeplinită şi anume ca acea activitate non-relevantă să fie în mod efectiv prestată pentru terţi. În cazul în care activitatea nu este prestată pentru terţi ci este dedicată îmbunătăţirii condiţiilor de funcţionare a entităţii înseşi, atunci orice contract atribuit în scopul desfăşurării acestei activităţi are, chiar dacă indirect, şi scopul de a asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii relevante – deci este un contract sectorial.

Se aplică, practic, aceeaşi logică ca şi în cazul abordării din perspectiva costurilor sau ca şi în cazul excepţiei prevăzute la art. 242 din OUG 34/2006 (care face referire la produse care urmează să fie revândute sau închiriate unor terţe părţi, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu beneficiază de un drept special sau exclusiv în acest sens, iar alte persoane au şi ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare în aceleaşi condiţii ca si autoritatea contractantă).

Exemplu: în obiectul de activitate al unei societăţii a cărei activitate principală este distribuţia de energie electrică este prevăzut şi codul CAEN 5510 – Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare iar societatea deţine un imobil destinat unei astfel de activităţi (non-relevante).

  • Includerea în obiectul de activitate a acestui cod CAEN şi existenţa imobilului nu reprezintă o confirmare implicită a faptului că entitatea prestează de facto servicii hoteliere pentru terţi.

  • Dacă imobilul este inclus în circuitul turistic şi se obţin venituri pe această filieră, atunci activitatea poate fi încadrată în categoria non-relevantelor iar contractele destinate acestei activităţi nu sunt contracte sectoriale.

  • Dacă imobilul este utilizat doar pentru acţiuni de protocol sau pentru activităţi de recreere a salariaţilor (în acest din urmă caz salariaţii neplătind costul cazării sau plătind un preţ simbolic care nu acoperă costurile reale ale cazării) atunci această activitate nu va mai putea fi considerată ca fiind non-relevantă, pentru că cea mai mare parte a cheltuielilor va fi suportată din preţul utilităţilor livrate către public şi nu din încasări aferente prestaţiilor hoteliere.

În mod normal, activităţile prestate pentru terţi (altele decât cele relevante) ar trebui să fie organizate ca centre de profit separate, astfel încât, din perspectiva costurilor aferente, acestea ar putea fi evidenţiate distinct şi nu s-ar regăsi reflectate în preţul utilităţilor livrate către populaţie.

Concluzie: În cazul în care produsele/serviciile/lucrările achiziționate sunt destinate unor activități care reprezintă funcții/atribuții interne, neincluse în obiectul de activitate al entității, sau unor activități care, deși incluse în obiectul de activitate al entității, nu sunt prestate efectiv pentru terți, atunci respectivul contract este destinat desfăşurării unei activităţi relevante şi, pe cale de consecinţă, este contract sectorial.

B. Stabilirea scopului principal al unei achiziţii destinate atât desfăşurării unei activităţi relevante cât şi desfăşurării unei activităţi nonrelevante.

O situație care induce dificultăți de interpretare este cea în care scopul achiziției este de a asigura buna desfășurare a două activități diferite – una relevantă și una nerelevantă.

Să începem prin a considera două exemple distincte:

Exemplul 1: Autoritatea contractantă achiziţionează microbuze pentru pentru transportul turiştilor de la gară la un imobil destinat prestării de servicii hoteliere – către terţi.

  • Contractul este destinat bunei desfăşurări a unei activităţi non-relevante

  • Pentru atribuirea acestui contract nu trebuie aplicate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice

Exemplul 2: Autoritatea contractantă achiziţionează microbuze pentru deplasarea delegaţiilor externe către locaţia turistică respectivă, în contextul unor acţiuni de protocol

  • Contractul este destinat în acest caz, chiar dacă indirect, bunei desfăşurări a unei activităţi relevante, fie şi numai datorită faptului că preţul plătit pentru microbuzul respectiv se va reflecta în preţul utilităţilor livrate publicului

  • Pentru atribuirea acestui contract trebuie aplicate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice

Ce se întâmplă însă dacă destinaţia microbuzelor nu este clar definită, aceste urmând a fi utilizate, în funcţie de sezon spre exemplu, atât pentru nevoi interne cât şi pentru activităţi turistice prestate contra cost pentru terţi ? În acest caz întâlnim o speţă în care principala problemă constă în a stabili destinaţia principală a achiziţiei. Într-o astfel de situație poate fi foarte dificil sau chiar imposibil de apreciat în ce măsură ponderea prestaţiilor este mai mare pentru o activitate sau alta.

Articolul 231 din OUG 34/2006 stabileşte, în cadrul alineatului (3), modul de abordare a situaţiilor de acest gen:

„Art. 231 – (3) În cazul în care autoritatea contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) atribuie un contract de achiziţie publică destinat mai multor tipuri de activităţi, dintre care cel puţin una este activitate relevantă, si, în mod obiectiv, este imposibil să se determine cărei activităţi îi este destinat în principal contractul în cauză, atunci aceasta are obligaţia de a încadra contractul respectiv în categoria contractelor sectoriale.”

 În exemplul de mai jos avem o situație similară:

 Exemplul 3:  Autoritatea contractantă urmează să atribuie un contract de lucrări pentru modernizarea parcării aferente terminalului SOSIRI al unui aeroport. Parcarea este destinată şi terţilor care, contra unui tarif, pot parca autovehicule pe durata întâlnirilor pe care le au la centrul de afaceri situat lângă aeroport.

  • Parcarea, indiferent de faptul că este utilizată şi pentru alte tipuri de activităţi, este destinată în primul rând asigurării unei funcţionări la standarde rezonabile a aeroportului. Mai mult, datorită faptului că nu se va putea identifica câţi dintre plătitorii parcării au avut ca scop participarea la întâlniri în centrul de afaceri şi câţi au utilizat parcarea pe durata aşteptării sosirii avioanelor din cursă, se prezumă că parcarea este destinată activităţii aeroportuare.

  • Pentru atribuirea acestui contract trebuie aplicate prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice

Concluzie: În cazul în care înregistrările din contabilitate nu pot evidenţia cărei activităţi îi este destinat un anumit produs/serviciu/lucrare ori dacă alte documente sau chiar fapte verificabile nu pot demonstra o anumită realitate, atunci se prezumă că acel contract este unul sectorial iar atribuirea lui se va face cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

]]>

Posted on

Modelul ,,ESPON" de Tabele de Verificare pentru Achiziţii Publice

Consilier juridic Daniel JURJ

În articolul său ,,Procurement Remedies: A first look at the Commission Proposal for an Amending Directive” publicat în Eipascope 2006/3, autorul Liisa Koskinen, cercetător la European Institute of public Administration (EIPA), subliniază faptul că, potrivit Curţii Europene de Justiţie, atribuirile directe reprezintă ,,cea mai gravă încălcare a dreptului comunitar în domeniul achizițiilor publice din partea unei autorități contractante”[1]

Încălcarea dreptului comunitar în cazul atribuirilor directe constă, în primul rând în nerespectarea principiului transparenţei în atribuirea contractului de achiziţie publică, întrucât, aşa cum se arată, cu privire la conţinutul principiului transparenţei, în Concluziile Avocatului General Juliane Kokott, prezentate la 13 martie 2008, în Cauza C‑454/06 Pressetext Nachrichtenagentur GmbH, par.118: ,,În cele din urmă, directivele în materia contractelor de achiziții publice nu reprezintă altceva decât o concretizare a principiului transparenței pentru anumite atribuiri de contracte de achiziții publice de o importanță deosebită.”

Citeste articolul aici …

]]>

Posted on

Variante de interpretare a cerinţei „cash- flow”

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

Începerea propriu-zisă a investiţiei impune, în cele mai multe cazuri, deţinerea de către executant a resurselor financiare necesare.

În acest sens, autoritatea contractantă îşi propune, încă de la iniţierea procedurii de achiziţie publică, să selecteze un operator economic cu potenţial financiar/ cash-flow pentru începerea lucrării.

În literatura de specialitate, cash-flow-ul este definit ca fiind fluxul de numerar al unei firme, respectiv diferenţa dintre încasări şi plăţi, într-o perioadă.

Dar cum trebuie introdusă cerinţa pentru „cash-flow” în documentaţia de atribuie, pentru a nu se încălca OUG nr. 34/2006?

Prin Ordinul nr. 509/2011 emis de ANRMAP, s-a dorit standardizarea documentaţiei de atribuire şi în ceea ce priveşte „resursele financiare”.

Astfel, referitor la modul de interpretare a art. 184 din OUG nr. 34/2006, în ordin sunt redate exemple de solicitări restrictive şi formulări nerestrictive.

Cerinţe restrictive:

–  „Acces la linii de credit în sumă fixă de… (fără corelarea cu perioada solicitată pentru finanţare)”;

–  „Scrisori de bonitate din partea băncilor în sumă fixă de …”;

–  „Prezentarea de către operatorul economic a unei asigurări privind riscul profesional”;

Formulare nerestrictivă:

„Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.

Note:

–  Suma respectivă poate fi imobilizată pentru realizarea contractului în cazul ofertei câştigătoare.

–  Autoritatea contractantă nu are dreptul de a limita îndeplinierea cerinţei prin impunerea prezentării unui/unor anumit/anumite document/documente.

–  Disponibilitatea de susţinere a lucrării, indiferent sub ce formă este cerută, va trebui să conţină suma şi perioada”.

Pentru a selecta un operator economic cu potenţial financiar, autorităţile contractante au încercat să utilizeze întocmai, în documentaţiile de atribuire, prevederile standardizate.

Dar în SEAP se regăsesc diverse variante ale cerinţei „cash-flow”. Din sistemul electronic am selectat 3 anunţuri de participare, ce conţin filtrul de selecţie „surse financiare”.

Anunţ de participare nr. 1. Cerinţă

“Ofertantul detine surse financiare in vederea susţinerii lucrărilor:

Prezentarea unui cash-flow realist, corect si corelat cu graficul de execuţie propus, cu echipamentele din dotare, cu personalul alocat, cu resursele financiare proprii.

Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada ofertată, suplimentar faţă de obligaţiile contractuale în desfăşurare. Valoarea înscrisă în scrisoarea de confirmare a fondurilor va fi de minim x lei şi va fi valabilă pe durata de minim y luni.”

Modalitate de îndeplinire: “Scrisoare bancară sau alte mijloace financiare, însoţită de cash-flow. Scrisoare din partea băncilor/ societăţi finanţatoare că deţin acces la finanţare în suma de x lei pentru o perioadă de minim 5 luni.”

Anunţ de participare nr. 2. Cerinţă

„Resurse financiare de minim x lei pentru a se putea susţine execuţia lucrării pentru o perioada de cel putin y luni de zile de la data semnării contractului de achiziţie publică.”

Modalitatea de îndeplinire

„Ofertanţii trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, vor avea acces la sau au disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării în valoare de minim x lei pentru o perioadă de y luni de zile de data semnării contractului de achiziţie publică.”

Anunţ de participare nr. 3. Cerinţă

„Disponibilităţi băneşti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru minim y luni de derulare a contractului, conform graficului de execuţie, în valoare de x lei.”

Modalitatea de îndeplinire

„Scrisoare din partea băncilor/societăţi finanţatoare, din care să reiasă că, pentru execuţia contractului ce urmează să fie atribuit, ofertantul deţine sau va avea acces, la momentul semnării contractului, la resurse reale negrevate de datorii, linii de credit sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a susţine fluxul de numerar pentru execuţia lucrărilor din acest contract, în suma de minim x lei si pentru o perioada de y luni.”

Problema ce o ridic prin acest articol se referă la modul în care trebuie evaluată cerinţa privind resursele financiare.

În practică se întâlnesc diverse variante de interpretare a cerinţei şi de analiză a documentelor de calificare.

Varianta I

Interpretarea comisiei: fiecare ofertant trebuie să depună, odată cu documentele de calificare, o scrisoare bancară sau un act echivalent, prin care face dovada că, la momentul semnării contractului, va avea „acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”

La o procedură cu 7 ofertanţi, prin analizarea celor 7 tipuri de înscrisuri bancare, s-a constatat că:

–  2 ofertanţi au acces la linii de credit de cel puţin x lei, pentru y luni;

–  5 ofertanţi vor avea acces la linii de credit de x lei, pentru y luni; pentru aceştia, banca a menţionat în document că „În urma câştigării licitaţiei, banca va analiza posibilitatea operatorului economic de a obţine un credit”.

Decizia comisiei de evaluare: toţi aceşti ofertanţi, care au prezentat documente confirmate de bancă, pentru suma de x lei şi perioada y, îndeplinesc cerinţa de calificare.

Varianta II

Deciziile comisiei de evaluare:

–  sunt calificaţi doar acei ofertanţi care au prezentat documente confirmate de bancă, în care se menţionează că au acces sau deţin deja linii de credit ori resurse resurse reale, negrevate de datorii de cel puţin suma de x lei, pentru perioada y;

–  sunt descalificaţi acei ofertanţi care au prezentat documente confirmate de bancă, în care se menţionează „În urma câştigării licitaţiei, banca va analiza posibilitatea operatorului economic de a obţine un credit”.

Raţionamentul descalificării: la momentul depunerii ofertei, operatorul economic nu are certitudinea deţinerii unor resurse financiare. Abia după desemnarea sa ca ofertant câştigător, banca va realiza un studiu, în urma căruia poate sau nu să-i acorde un credit.

Comisia, solicitând clarificări de la ofertant, primeşte acelaşi răspuns, transmis de bancă: abia după stabilirea operatorului economic drept câştigător, banca va analiza situaţia economică a acestuia şi va decide dacă îi poate acorda sau nu un credit.

Varianta III

Interpretarea comisiei: cerinţa se va aplica numai ofertantului declarat câştigător.

Deciziile comisiei:

– se vor consemna documentele bancare depuse de fiecare ofertant;

– nu se va descalifica niciun ofertant în etapa de evaluare a documentelor;

– înainte de semnarea contractului se va solicita numai ofertantului câştigător (conform Notei din Ordinul nr. 509/2011?) să facă dovada că are „acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”

Mergând pe acelaşi raţionament, dacă un ofertant nu ar fi prezentat niciun document bancar, acesta nu putea fi exclus din procedură.

Deşi există o prevedere legală (Ordinul nr. 509/2011) în ceea ce priveşte cash-flow-ul, aceasta nu a avut efectul scontat: de a clarifica modul de utilizare a cerinţei, cu atât mai puţin a interpretării ei.

Dilema interpretării porneşte tocmai din maniera de expunere a nevoii autorităţii contractante, preluată, ad litteram, din Ordinul nr. 509.

Pentru a lămuri cât de cât problema, vom analiza, mai întâi, prima parte a textului din ordin: „Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului […]”.

Conform definiţiei de la art. 3 lit.p) din OUG nr. 34/2006 „ofertant” este „orice operator economic care a depus ofertă în termenul de depunere a ofertelor indicat în anunţul/invitaţia de participare”.

Deci, pe cale logică, toţi cei care au depus oferte trebuie să îndeplinească cerinţa de calificare, referitoare la resursele financiare.

Astfel, comisia va trebui să verifice, în momentul evaluării (în prezent), dacă toţi ofertanţii fac dovada că la momentul semnării contractului (în viitor) vor deţine cash-flow-ul solicitat.

Unii specialişti combat această idee, argumentând că textul se referă doar la ofertantul desemnat câştigător (Nota din Ordinul nr. 509/2011?).

Dar în Notă regăsim doar precizarea „Suma respectivă poate fi imobilizată pentru realizarea contractului în cazul ofertei câştigătoare.”

Din analiza textului se observă că se face referire la o posibilitate de imobilizare a sumei şi nu la obligaţia de solicitare a îndeplinirii cerinţei doar de către ofertantul câştigător- tema discuţiei.

Dar chiar şi aşa, corelând cu interpretarea întocmai a ordinului, comisia e obligată ca, pentru a stabili ofertantul câştigător, să treacă toţi ofertanţii prin furcile caudine ale calificării. Şi abia acum, numai celor declaraţi admisibili, le poate aplica criteriul de atribuire.

În 99% din anunţurile de participare existente în SEAP nu se face nicio referire la solicitarea îndeplinirii cerinţei doar de către ofertantul câştigător. În lipsa altor precizări, comisia trebuie să aplice criteriul de calificare aşa cum e specificat în fişa de date.

Acceptând totuşi ideea de aplicare a cerinţei numai ofertantului declarat câştigător (varianta III de mai sus), constatăm că, de fapt, solicitarea de cash- flow în documentaţia de atribuire nu mai are rolul unui criteriu de calificare. Atâta timp cât se aplică numai operatorului semnatar al contractului, cerinţa nu-şi mai atinge scopul de filtrare şi, astfel, nu ar mai trebui inclusă în fişa de date, la capitolul Condiţii de participare III.2.2) Capacitatea economică şi financiară.

Ce se va întâmpla dacă, la momentul semnării contractului, ofertantul declarat câştigător nu face dovada deţinerii de resurse financiare?

Să ne reamintim că, pâna la acest moment, au avut loc cel puţin două evenimente: toţi ofertanţii au fost înştiinţaţi asupra rezultatului procedurii şi a fost epuizată perioada de contestare.

Autoritatea contractantă are dreptul, în asemenea condiţii, să semneze contractul cu ofertantul de pe locul II? Sunt incidente prevederile art. 204 alin. (1^1) din OUG nr. 34/2006? – “În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, datorită faptului că ofertantul în cauză se află […] în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi, în condiţiile în care aceasta există şi este admisibilă.”

Deoarece nu se poate executa contractul, autoritatea va trebui să anuleze raportul procedurii, implicit şi actele subsecvente şi să se întoarcă la etapa de stabilire a unui nou ofertant câştigător- cel de pe locul II.

Încheierea cu cel de pe locul 2 are rolul unei măsuri de remediere, întrucât evaluarea a fost doar “formală”, autoritatea revenind asupra celor decise iniţial.

În această situaţie ne putem imagina următorul scenariu:

–  ofertantul de pe locul III are dovezi că ofertantul de pe locul II (ce devine acum câştigător) nu îndeplineşte cerinţa privind experienţa similară (chiar dacă documentele depuse de ofertant II par a fi corecte, realitatea este alta; e ştiut faptul că operatorii economici îşi cunosc foarte bine concurenţii din aria lor de activitate);

–  după primul raport al procedurii, ofertantul III nu avea interes să conteste modul de atribuire, întrucât a apreciat ca fiind corect modul de stabilire drept câştigător a ofertantului I;

–  acum însă, prin anularea primului raport, ofertantul III are interes să conteste rezultatul comunicării, prin care ofertantul II este declarat câştigător.

Aşadar, în loc să fie finalizată procedura, are loc o prelungire a procesului de evaluare.

Atrag atenţia asupra faptului că, semnarea contractului cu ofertantul II, după caz, ar putea fi susceptibilă de o înţelegere între ofertantul I cu preţul mai mic (64 % din valoarea estimată) şi cel de pe locul II cu preţul egal cu 99 % din valoarea estimată.

Modalităţile diverse de interpretare ale ordinului ar putea fi eliminate dacă legiuitorul ar modifica topica şi conţinutul frazei, referitoare la cerinţa privind resursele financiare/cash-flow.

În loc de:

 „Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”.

o propunere de lege ferenda ar fi:

„La momentul semnării contractului, ofertantul declarat câştigător va demonstra că are acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”

Diferenţa este dată, în principal, de momentul dovedirii, implicit al evaluării capacităţii financiare.

Din formularea actuală se înţelege că, în prezent, orice ofertant trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va deţine resursele solicitate.

Varianta propusă pentru modificarea ordinul ar schimba subiectul cerinţei şi ar amâna momentul verificării îndeplinirii ei:

–  din „ofertant” în „ofertant câştigător” şi

–  din momentul prezent la momentul semnării contractului.

Altfel spus: doar ofertantului declarat câştigător i se va cere dovedirea cash-flow-ului, înainte de semnarea contractului. Nu tuturor ofertanţilor şi, în niciun caz, în etapa de evaluare.

Mai mult, prevederea curentă pare a încălca principiile instituite de OUG nr. 34/2006, din trei considerente.

După cum se ştie, pentru obţinerea unei linii de credit, o companie trebuie să cheltuie sume importante de bani.  Deci, pot avea acces la procedură (în lumina prevederilor actuale ale ordinului) doar acei operatori care, fie deţin deja cash-flow-ul solicitat, fie au capacitatea financiară de a investi înnbtr-o scrisoare bancară, pentru un contract ipotetic.

Ceea ce este contrar unuia dintre scopurile ordonanţei de urgenţă: de a permite accesul la procedura de achiziţie publică a unui număr cât mai mare de firme, nu de a limita concurenţa.

Al doilea considerent porneşte din definiţia cash-flow-ului: diferenţa dintre încasări şi plăţi. Or, ţinând cont că momentul semnării contractului se poate produce după 2 luni sau 12 luni de la depunerea ofertelor, în prezent nicio bancă nu poate cunoaşte ce flux de numerar va avea o companie peste 2 sau 12 luni.

Al treilea argument este dat de practica emiterii scrisorilor bancare. Banca eliberează un astfel de înscris doar pe baza situaţilor financiare întocmite până la momentul solicitării scrisorii. În cazul nostru, până la momentul depunerii ofertelor. Pentru momentul viitor, al semnării contractului, banca îşi rezervă dreptul reanalizării indicatorilor economici ai ofertantului. Un contract ipotetic (nesemnat), ce va aduce cu siguranţă, în viitor, încasări ofertantului, nu poate fi considerat un angajament cert al solicitantului scrisorii, în baza căruia banca să-i permită accesul la o linie de credit.

În plus, în etapa de calificare, un înscris din partea băncii, prin care aceasta nu se obligă cu nimic faţă de ofertant, doar îşi rezervă dreptul unei analize viitoare, nu are nicio valoare juridică.

În ceea ce priveşte evitarea scenariului menţionat anterior, de semnare a contractului cu ofertantul de pe locul II, s-ar putea realiza prin  impunerea, într-adevăr ca o cerinţă de calificare, a prezentării unei declaraţii pe propria răspundere/ angajament prin care ofertantul se obligă să deţină cash-flow-ul solicitat la momentul parafării contractului.

]]>

Posted on

Preţ neobişnuit de scăzut: 70/85 sau 80% din valoarea estimată?

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

Modificările din ultimele 6 luni ale OUG nr. 34/2006 au produs, pur şi simplu, o dezorientare în ceea ce priveşte modul de evaluare a propunerilor financiare.

Mai întâi, în decembrie 2012, ANRMAP a oferit achizitorilor, drept cadou de Crăciun, OUG nr.77 (cu aplicare de la 1 ianuarie 2013).

Printre surprizele ce s-au regăsit în actul normativ s-a aflat şi schimbarea procentului de la art.202, implicit redefinirea preţului neobişnuit de scăzut: „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 70% din valoarea estimată a contractului respectiv ori, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.”

Autorităţile contractante şi ofertanţii nici nu au apucat să se obişnuiască cu noul mod de evaluare că, în 28 iunie 2013, prin Legea nr. 193 se intervine cu o altă schimbare asupra art. 202 (a 24-a modificare a actului iniţial, în numai 7 ani !): „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără T.V.A., reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. O simplificare binevenită, după varianta anevoioasă din decembrie şi diverse propuneri de îmbunătăţire a articolului.

Astfel că, începând cu 01.07.2013, în mod firesc, participanţii la procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi-au pus întrebarea „Ce variantă a art. 202 se utilizează în evaluare pentru procedurile deja publicate?”

Luând-o pe firul logic al prevederilor legale, regăsim în OUG nr. 77/2012 următoarea precizare:

„Art. II – (1) Procedurile de atribuire în curs de desfăşurare şi contractele în curs de executare, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legislaţiei în vigoare la data iniţierii, respectiv, încheierii acestora.

(2) Prin procedură de atribuire în curs de desfăşurare se înţelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunţ de participare sau, după caz, o invitaţie de participare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă.”

Referindu-ne doar la evaluarea propunerii financiare, prevederea se traduce astfel:

–       procedurilor iniţiate înainte de 01.01.2013 le sunt aplicabile cele din OUG nr. 76/2010: „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.”;

–       procedurilor iniţiate după 01.01.2013 le sunt aplicabile cele din OUG nr. 77/2012;

–       procedurilor iniţiate după 28.06.2013 le sunt aplicabile cele din Legea nr. 193/2013.

De exemplu, pentru o procedură iniţiată în 20.06.2013 (deci anterior apariţiei L nr.193/2013), a cărei evaluare financiară are loc în 03.07.2013, comisia de evaluare trebuie să aplice regulile stabilite la data lansării procedurii, respectiv normele legale în vigoare la acel moment – algoritmul referitor la 70/85 % din valoarea estimată.

Când ofertele au preţuri neobişnuit de scăzute, autorității contractante, prin comisia de evaluare, îi revine obligaţia, conform art. 202 alin. (1) din OUG nr.34/2006, „de a solicita ofertantului, în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv.”

Dar dacă ofertantul a depus, încă de la început, acte prin care îşi justifică preţul ofertat,  comisia de evaluare trebuie să mai solicite, încă o dată, „documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.”?

Unii „evaluatori” aplică întocmai această prevedere: dacă ordonanţa impune, trebuie neapărat a se solicita acele documente, încă o dată.

Însă, comisia deja a analizat şi consemnat în procesul verbal de evaluare documentele ce au stat la baza argumentării preţului, consideră că preţurile şi tarifele unitare sunt concurenţiale, nu sunt neobişnuit de scăzute, iar calculele conţinute în devize/justificări sunt corecte.

Dacă nu sunt neclarităţi asupra modului de formare a preţului, iar în dosarul ofertantului se găsesc toate documentele edificatoare, de ce trebuie solicitate, încă o dată, toate acestea ?

Nu cumva se ignoră art. 35 din HG nr. 925/2006, prin care se poate cere de către comisia de evaluare o clarificare doar dacă e necesară: „Pe parcursul analizării şi verificării documentelor prezentate de ofertanţi, comisia de evaluare are dreptul de a solicita oricând clarificări sau completări ale documentelor prezentate de aceştia pentru demonstrarea […] conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.”?

Din moment ce nu erau necesare clarificări, de ce trebuie „agresat” ofertantul cu solicitarea aceloraşi documente existente deja la autoritatea contractantă şi care demonstrau conformitatea ofertei cu cerinţele solicitate?

Teama faţă de o amendă ori faţă de o eventuală corecţie financiară conduce, uneori, la aplicarea ad litteram a ordonanţei şi a normelor de aplicare, dar fără a se ţine cont de circumstanţele speţei analizate, producând un abuz din partea comisiei de evaluare.

În paranteză fie spus, chiar dacă nu ar fi fost solicitată o justificare a preţului neobişnuit de scăzut (care, în orice moment, se putea dovedea a nu fi totuşi neobişnuit de scăzut) această inacţiune a comisiei de evaluare nu e generatoare de corecţii financiare.

Aplicarea unei corecţii financiare poate fi realizată doar dacă se constată o neregulă prin care a fost sau poate fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit – OUG nr. 66/2011 art. 2 alin. 1 lit. a).

Deci, o corecţie poate exista doar în corelaţie cu apariţia sau posibila apariţie a unui prejudiciu.

Ori în cazul unei presupuse nejustificări de preţ nici nu se poate pune problema creării unui prejudiciu.

În consecinţă, constatarea unei asemenea încălcări a OUG nr. 34/2006 ar excede cadrul OUG nr. 66/2011. Sesizarea acestei nerespectării a OUG nr. 34/2006 şi a HG nr. 925/2006 reprezintă o atribuţie ce revine doar persoanelor împuternicite din ANRMAP.

Dar, atât timp cât nu a avut loc o încălcarea a dispoziţiilor art. 2 din OUG nr.34/2006, nu cred că autoritatea contractantă ar trebui să se teamă de apariţia vreunei sancţiuni, din cauza nesolicitării unei justificări de preţ, pentru care autoritatea deţinea deja toate informaţiile necesare.

O justificare a preţului neobişnuit de scăzut, indiferent de momentul realizării (încă de la depunerea ofertei sau abia după solicitarea unor clarificări) trebuie să demonstreze modul concurenţial de formare a propunerii financiare, includerea tuturor costurilor necesare executării contractului, respectarea legilor ce au incidenţă asupra valorii financiare etc.

]]>

Posted on

Cum ne apărăm de terţul susţinător

Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ

Pentru diverse tipuri de contracte şi obiecte de activitate, numărul furnizorilor de produse/servicii/lucrări este uneori redus.

Zona construcţiilor reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare nu se abate de la acest tipar, existând doar câţiva operatorii economici ce au realizat în România, în ultimii 5 ani, lucrări de anvergură în acest sector.

În vederea dovedirii capacităţii de executare a unui contract de canalizare se solicită prin documentaţia de atribuire, de exemplu, lucrări similare şi deţinerea de personal specializat.

Firmele noi intrate în piaţa aferentă obiectului contractului nu pot face dovada, la data depunerii ofertelor, îndeplinirii cerinţelor de calificare menţionate anterior.

O modalitate de a depune o ofertă competitivă este cea de a apela la un terţ susţinător, care deţine experienţa similară solicitată şi personalul calificat, ţinând cont de prevederile art. 190 din OUG nr.34/2006: „ (1) Capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului/candidatului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea unui contract, şi de o altă persoană, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între ofertant/candidat şi persoana respectivă. (2) În cazul în care ofertantul/candidatul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi profesională invocând şi susţinerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia candidatului/ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 180 şi ale art. 181 lit. a), c^1) şi d)[…]”

Toate ar fi bune şi frumoase dacă am avea de a face cu un terţ în persoana unui operator economic cunoscut în domeniul respectiv de activitate, dacă s-ar putea verifica veridicitatea informaţiilor furnizate de el.

Dar ce poate face comisia de evaluare dacă acesta este dintr-o altă ţară, ce are şi calitatea de a fi de tip „off shore”?

La procedura în discuţie a depus oferta CONSTRUCTORUL SRL, declarând ca susţinător tehnic pe BUILDING X RM Z LTD.

Aşa cum a procedat şi cu restul participanţilor la procedură (ofertanţi, subcontractanţi, terţi susţinători), comisia verifică şi datele de identificare ale acestui susţinător.

Nimic deosebit în documentul de înfiinţare al societăţii. Se precizează ţara de reşedinţă, localitatea, strada, numărul, numele şi datele de identificare ale administratorului, în persoana lui JY.

Din punct de vedere formal, cerinţa privind experienţa similară pare a fi îndeplinită, prin prisma următoarelor documente:

–          angajamentul ferm în formă autentică este dat de PM – reprezentantul în România al firmei BUILDING X RM Z LTD; în document s-a menţionat: „[…] în cazul în care CONSTRUCTORUL SRL întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului, BUILDING X RM Z LTD se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă […]”;

–          împuternicirea din partea lui JY, administrator BUILDING X RM Z LTD, pentru persoana fizică PM (în document sunt înscrise datele de identificare ale lui PM: CNP, adresa de domiciliu, serie şi număr carte identitate etc);

–          actul de înfiinţare al firmei  BUILDING X RM Z LTD, cu reşedinţa în ţara MM, sediul în capitala N, stradă, număr, administrator JY etc;

–          un contract de execuţie lucrare (12 pagini în engleză şi traducerea autorizată în română) cu:

  • număr şi dată semnare contract (din ultimii 4 ani);

  • părţile semnatare (o instituţie publică în calitate de beneficiar şi BUILDING X RM Z LTD- constructor);

  • obiectul contractului (similar cu cel solicitat), cu 15 activităţi, din care 9 potrivite cu cele stipulate în caietul de sarcini;

  • preţul contractului – exact valoarea solicitată ca experienţă similară în documentaţia de atribuire;

  • trei semnături din partea beneficiarului şi două din partea executantului;

–          procesul verbal de recepţie a lucrării, în care sunt înscrise:

  • număr şi dată document;

  • beneficiarul şi executantul;

  • obiectul lucrării;

  • valoarea realizată;

  • persoanele fizice participante la recepţia lucrării şi semnăturile lor.

Din toate aceste documente rezultă că avem de a face cu un terţ susţinător ce a executat o lucrare similară cu cea supusă licitaţiei. O undă de îndoială apare totuşi din valoarea contractului executat: suma coincide cu cea din fişa de date. Dar se poate întâmpla ca în lume să existe două lucrări de construcţie identice ca obiect şi valoare, chiar dacă au fost realizate în ţări diferite şi de companii diferite!?

Pentru a convinge asupra lucrărilor realizate, ofertantul ataşează şi o anexă la contract, în care sunt detaliate activităţile realizate. Documentul are antetul constructorul în care au fost precizate: nume firmă BUILDING X RM Z LTD, adresa e-mail, număr telefon, ţara de origine MM, capitala W.

Surpriză: de o veşniciei oraşul W este situat la mii  de km de oraşul N, fiind, de fapt, capitala statului R şi nu a statului MM. E aceasta o simplă greşeală de redactare într-un document oficial?

Ce trebuie să facă, într-o asemenea situaţie, comisia de evaluare? Un prim pas constă în a da telefon în ţara MM, la numărul indicat în antetul anexei la contract. Numărul apelat este valabil, dar nici vorbă de firma căutată ci aparţine unei case de avocatură, care declară că nu are nicio legătură cu BUILDING X RM Z LTD.

Începe o muncă laborioasă de cercetare, de căutare prin toate mijloacele, a unor noi indicii privind susţinătorul.

Cum poate comisia de evaluare să se apere faţă de un terţ susţinător ce pare, la prima vedere, “o fata morgana” dar cu acte de identitate?

Întrebările ce apar sunt multiple:

–    chiar există acest operator economic?

–    lucrarea a fost executată în realitate?

–    beneficiarul lucrării e real?

Un alt pas efectuat: căutarea societăţii pe internet, pornind de la ideea că orice firmă are cel puţin o apariţie virtuală. Dar nu se găseşte absolut nicio informaţie.

Se merge pe firul documentelor depuse de ofertant: tot prin intermediul internetului se caută beneficiarul lucrării, adresa acestuia, persoanele semnatare ale contractului. Dar nici acum nu se găseşte nimic. Nici măcar beneficiarul ce e declarat ca instituţie publică din ţara MM.

Comisia decide solicitarea de informaţii de la ofertant, cu privire la datele de identificare ale terţului susţinător, acordând un termen de răspuns de 2 zile.

La împlinirea termenului limită de depunere a răspunsului se constată că ofertantul nu a transmis niciun document.

Din punct de vedere al achiziţiilor publice problema se simplifică enorm. În conformitate cu prevederile art.79 alin. (1) din HG nr.925/2006, oferta este declarată neconformă: „În cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă.”.

Ţinând cont că la dosarul achiziţiei există dovada primirii de către ofertant a solicitării de clarificări (număr de înregistrare dat de ofertant), comisia respinge definitiv oferta.

Însă, cum poate să se apere, pe viitor, comisia de prezenţa unui astfel de operator economic?

Deţinând informaţii contradictorii legate de sediul persoanei juridice BUILDING X RM Z LTD, este indicat a se continua, în afara procedurii de atribuire, lămurirea identităţii acestui operator economic. Funcţie de răspunsul primit, autoritatea contractantă va putea lua măsurile necesare pentru a permite sau nu participarea la alte proceduri de atribuire a lui BUILDING X RM Z LTD.

Din practică s-a constatat că susţinerea reprezintă o sabie cu două tăişuri. Dacă pentru ofertant se solicită, încă de la început date de identificare, uneori certificate fiscale, ce dovedesc existenţa acestuia, pentru terţ, de multe ori, informaţiile sunt minimale.

Nu o dată s-a întâmplat ca ofertantul să se afle în imposibilitate executare iar terţul să nu poată interveni, ori să nu poată intervenii, din varii motive.

Evitarea unor astfel de cazuri e posibilă dacă în evaluare se citesc cu mare atenţie toate înscrisurile depuse de ofertant, dacă se solicită clarificări ori de câte ori sunt sesizate neconcordanţe sau neclarităţi.

]]>

Posted on

Practica judiciară în domeniul achizitiilor publice creează reguli

Avocat Florin IRIMIA

Practica judiciară creează reguli:

1. Punctarea unei oferte nu acoperă neconformitatea acesteia;             

2. Prețul aparent neobișnuit de scăzut al unei oferte se apreciază prin raportare la conținutul ofertei în cauză și nu la ofertele concurente

1. Printr-o decizie pronunțată în data de 29 mai 2013, Consiliul de Stat francez a considerat ca nu poate fi interzis autorității contractante să respingă o ofertă neconformă pe motiv că, în prealabil, ar fi punctat și clasat respectiva ofertă.

În speță, o comunitate urbană din Franța a organizat o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică având ca obiect furnizarea unui sistem semaforizare prioritară pentru liniile de autobuz. Un ofertant a formulat contestație împotriva deciziei prin care oferta sa a fost respinsă pentru lipsa cotării în cadrul devizului a anumitor prețuri unitare.

Contestația formulată a fost admisă de către Tribunalul administrativ din Marsilia care a dispus anularea deciziei de respingere a ofertei și a dispus reluarea procedurii de atribuire de la etapa analizei ofertei.

Împotriva acestei hotărâri au formulat cale de atac atât ofertantul (care a solicitat și anularea procedurii de atribuire) cât și autoritatea contractantă (care a cerut menținerea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei).

În soluționarea căii de atac formulate de autoritatea contractantă, Consiliul de Stat a considerat ca fiind eronată aprecierea instanței de fond conform căreia o ofertă nu poate fi respinsă pe motiv că aceasta a fost analizată, punctată și clasată de către comisia de evaluare.

În ceea ce privește recursul depus de către ofertant, Consiliul de Stat a apreciat ca fiind fondată susținerea ofertantului în sensul că documentația de atribuire conține informații contradictorii susceptibile de a induce în eroare ofertanții și să le afecteze conținutul ofertelor. Astfel, caietul de sarcini permitea ofertanților să aleagă, pentru elaborarea ofertelor, între mai multe opțiuni tehnice. În această situație, în absența unor dispoziții contrare exprese în documentația de atribuire, era posibilă interpretarea conform căreia nu era obligatorie introducerea în devizul pus la dispoziție a prețurilor aferente unor materiale care nu erau incluse în oferta tehnică.

Având în vedere această lipsă de precizie a documentației de atribuire care avut ca și efect inducerea în eroare a ofertanților, Consiliul de Stat a admis calea de atac formulată de ofertant și a dispus anularea întregii proceduri de atribuire.

Din această decizie a instanței supreme franceze rezultă faptul că, în situația în care o ofertă este inadmisibilă, indiferent de momentul constatării acestei inadmisibilități, aceasta trebuie respinsă, fără să aibă vreo relevanță faptul că oferta în cauză ar fi fost punctată de către comisia de evaluare în cadrul analizei interne care a avut loc.

Mai mult, nu poate fi interzis autorității contractante ca, în etapa de evaluare, să analizeze ofertele sub toate aspectele și chiar să realizeze un clasament provizoriu al acestora, indiferent de decizia finală care va fi adoptată. Important este ca raportul final al procedurii de atribuire să consemneze ofertele inadmisibile (care vor fi respinse) și clasamentul ofertelor admisibile.

2. În conformitate cu dispozițiile art. 55 din Directiva 2004/18/CE (transpus în legislația română prin art. 202 din OUG nr. 34/2006), înainte de a adopta o decizie de respingere a unei oferte care prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut,  autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului detalii privind elementele ofertei pe care le consideră relevante, cum ar fi: economia procedeului de construcție, a procedeului de fabricare a produselor sau a prestării serviciilor; soluțiile tehnice adoptate și/sau condițiile excepțional de favorabile de care dispune ofertantul pentru execuția lucrărilor, etc.

Numai în situația în care informațiile solicitate nu sunt prezentate sau dacă acestea nu justifică prețul aparent neobişnuit de scăzut, fapt de natură să compromită îndeplinirea corespunzătoare a contractului, oferta va fi respinsă din procedură.

Deși încadrarea în categoria ofertelor prezumate ca având un preț aparent neobișnuit de scăzut se realizează fie prin raportare la valoarea estimată, fie prin raportare la media celorlalte oferte, analiza justificărilor furnizate de către ofertant trebuie să se facă exclusiv prin raportare la oferta în cauză iar nu prin comparare cu celelalte preţuri ofertate în cadrul procedurii de atribuire.

În acest sens s-a pronunțat recent și Consiliul de Stat francez printr-o decizie din 29 mai 2013 în cadrul căreia a reținut ca fiind greșită aprecierea judecătorului de fond conform căreia trebuie respinsă o ofertă pe motiv că informațiile furnizate de ofertant nu au fost în măsură să justifice diferența de preț față de o ofertă concurentă. Astfel, în opinia instanței supreme, judecătorul trebuia să verifice dacă prețul ofertat este, prin raportare la conținutul ofertei în cauză, sub-evaluat și de natură să creeze un risc de neexecutare a contractului de achiziție publică. Prin urmare, verificarea capacităţii ofertantului de a-și îndeplini în mod corespunzător obligațiile contractuale la prețul propus, în termenul asumat și respectând condițiile de calitate impuse de către autoritatea contractantă, trebuie să aibă la bază exclusiv conținutul ofertei în cauză și justificările ulterioare ale ofertantului, indiferent de prețurile ofertate de către alți participanți la procedura de atribuire.

]]>