Subcontractarea.]]>
Cateva imagini de la Academia de vara in achizitii publice – Mamaia – august 2014
In curand vom publica mai multe detalii privind problemele dezbatute dar si inregistrari din timpul evenimentului pentru membrii AEXA – Asociatia expertilor in achizitii publice.
]]>
Garantia de buna conduita. Constituire. Cuantum. Retinere. Restituire. • Mediaş Info
Garantia de buna conduita. Constituire. Cuantum. Retinere. Restituire. • Mediaş Info.]]>
Asociatia expertilor in achizitii – AEXA | Achizitii Publice, Experti Achizitii, Formare si Specializare Achizitii
Asociatia expertilor in achizitii – AEXA | Achizitii Publice, Experti Achizitii, Formare si Specializare Achizitii. S-a înființat AEXA – Asociația experților în achiziții publice. Primele 50 de cereri de adeziune aprobate nu vor plăti cotizația de membru. Succes colegilor și partenerilor noștri!]]>
Consideratii teoretice privind achizitiile directe
Consilier juridic Daniel JURJ
Raportat la valoarea estimată a contractului de achiziţie publică, procedurile specifice și riguroase prevăzute de directivele comunitare privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice se aplică numai contractelor a căror valoare depășește pragul prevăzut în mod expres în fiecare dintre directivele respective.
Pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice a căror valoare se situează sub pragul prevăzut de directivele europene, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, sunt prevăzute două modalităţi simplificate de atribuire: cererea de oferte prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulţi operatori economici şi achiziţia directă care se realizează pe bază de document justificativ.
Potrivit prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 ,,Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii, respectiv a 100.000 euro exclusiv T.V.A. pentru fiecare achiziţie de lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”.
În ceea ce priveşte estimarea valorii achiziţiei, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, ,,Autoritatea contractantă are obligaţia de a estima valoarea contractului de achiziţie publică pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opţiuni şi, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.”
O regulă foarte importantă este cea prevăzută de la art. 23, conform căreia autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.
În ceea ce priveşte transparenţa, în cazul achiziţiei directe, ordonanţa nu prevede obligativitatea asigurării publicităţii ex-ante ci doar ex-post şi doar pentru achiziţia directă a cărei valoare depăşeşte 5.000 euro fără TVA.
Astfel conform art. 19^1:
„(1) În situaţia prevăzută la art. 19, autoritatea contractantă transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţia directă a cărei valoare depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro fără TVA, în cel mult 10 zile de la data primirii documentului justificativ ce stă la baza achiziţiei realizate.
(2) Transmiterea notificării prevăzute la alin. (1) se va efectua în format electronic prin utilizarea aplicaţiei disponibile la adresa de internet www.e-licitatie.ro şi va cuprinde următoarele informaţii:
a) denumirea şi datele de identificare ale operatorului economic;
b) obiectul achiziţiei;
c) codul CPV;
d) valoarea achiziţiei;
e) cantitatea achiziţionată;
f) data realizării/atribuirii achiziţiei.”
Potrivit legislaţiei achiziţiilor publice, atribuirea contractelor de achiziţie publică unui anumit operator economic vizează în principal situațiile de urgență deosebită care rezultă din evenimente imprevizibile, precum şi motivele tehnice, artistice sau care țin de protecția drepturilor de exclusivitate, situaţii în care atribuirea contractului are loc în condiţii neconcurenţiale, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
În ceea ce priveşte achiziţia directă, raţiunea lipsei reglementării unei proceduri este determinată doar de valoarea scăzută a contractului având ca rezultantă o miză economică redusă, considerată a nu suscita un interes considerabil din partea operatorilor economici, şi nu de situaţii excepţionale care să justifice aplicarea unei proceduri netransparente şi necompetitive.
În cele ce urmează dorim să demonstrăm faptul că şi în cazul achiziţiilor directe autorităţile contractante ar trebui să asigure un minim cadru concurenţial, nefiind în situaţiile de excepţie care să justifice atribuirea contractului unui anumit operator economic.
Astfel cum se arată în Comunicarea interpretativă a Comisiei privind legislația comunitară aplicabilă procedurilor de atribuire a contractelor nesupuse sau parțial supuse dispozițiilor directivelor privind achizițiile publice (2006/C 179/02)[1], metodele competitive şi deschise ajută administraţia publică să câştige din oferte cu valoare mai bună, asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice fiind de o importanţă deosebită din perspectiva problemelor bugetare întâlnite în multe State Membre. De asemenea, se reaminteşte faptul că, practicile transparente de atribuire a contractelor sunt un adăpost sigur împotriva corupţiei şi favoritismului.
În vederea respectării standardelor derivate din Tratatul CE aplicabile pentru atribuirea contractelor relevante pentru piaţa internă, Comisia consideră necesară respectarea de către autorităţile contractante a unor norme de bază privind:
1. obligaţia de a asigura o publicitate adecvată;
2. atribuirea contractului în conformitate cu normele şi principiile Tratatului CE astfel încât să permită condiţii de concurenţă loială tuturor operatorilor economici interesaţi de contract;
3. asigurarea posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva deciziilor care afectează negativ o persoană care are sau a avut un interes în obţinerea respectivului contract.
Deşi Republica Federală a Germaniei a introdus la Curtea Europeană de Justiţie o acţiune în anularea Comunicării interpretative a Comisiei privind legislația comunitară aplicabilă procedurilor de atribuire a contractelor nesupuse sau parțial supuse dispozițiilor directivelor privind achizițiile publice (2006/C 179/02), considerând faptul că aceasta impune obligaţii excesive, prin Hotărârea Tribunalului din data de 20 mai 2010 pronunţată în cauza T- 258/06[2], cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, Tribunalul considerând că această comunicare nu conține norme noi de atribuire a contractelor de achiziții publice care depășesc obligațiile ce rezultă din dreptul comunitar existent.
De principiu, considerăm că respectarea normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice stabilite prin Comunicarea interpretativă a Comisiei privind legislația comunitară aplicabilă procedurilor de atribuire a contractelor nesupuse sau parțial supuse dispozițiilor directivelor privind achizițiile publice (2006/C 179/02) este asigurată în cazul procedurii cererii de oferte şi nu este aplicabilă achiziţiilor directe.
Excepţie reprezinta cazurile în care achiziţia directă se realizează în derularea proiectelor cu finanţare europeană, situaţie în care Comisia Europeană poate considera faptul că respectiva achiziţie este relevantă pentru Piaţa Internă, în condiţiile în care contractele de valoare redusă reprezintă oportunităţi de afaceri pentru IMM-urile din Uniunea Europeană.[3]
Chiar dacă riscul obligativităţii aplicării normelor menţionate mai sus, stabilite de Comisia Europeană, este redus în cazul achiziţiilor directe, aşa cum arată autorul Corneliu Burada în articolul ,,Respectarea principiilor – ,,Totul sau nimic” în succesul achiziţiilor publice”[4], scopul final urmărit într-o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică este de a se asigura că fondurile publice alocate îndeplinirii unui anumit obiectiv sunt cheltuite cu maximă eficienţă, acest lucru fiind posibil doar în condiţiile repectării în totalitate a principiilor, în interdependenţă şi intercondiţionarea lor.
De asemenea, considerăm important de precizat că, deşi achiziţiile directe sunt considerate atribuiri de contracte cu miză economică redusă, acest fapt nu le situează în afara sferei de aplicabilitate a regulilor privind evitarea conflictului de interese.
Arătăm că, un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Interesele private ale oficialului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care pfcialul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care oficialul public le are față de persoanele enumerate mai sus.[5]
Raportat la cele de mai sus, în scopul asigurării utilizării eficiente a fondurilor publice şi protecţiei împotriva corupţiei şi favoritismului în cadrul achiziţiilor directe, considerăm ca fiind preferabilă respectarea principiului transparenţei prin publicarea prealabilă pe internet sau prin alt mijloc de comunicare de largă răspândire a intenţiei autorităţii contractante realizare a achiziţiei directe, solicitarea de oferte de preţ de la mai mulţi furnizori şi selecţia furnizorului câştigător pe bază de criterii obiective.
***
[1]http://www.fonduri-ue.ro/posdru/images/downdocs/04_commission_communication_2006_c_179_ 02_ro.pdf
[2] http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62006TJ0258&from=RO
[3] http://www.ippa.org/IPPC4/Proceedings/10LegalIssue%20inPublicProcurement/Paper10-5.pdf
[4] http://www.avocat-achizitii.com/respectarea-principiilor-totul-sau-nimic-in-succesul-achizitiilor-publice/
[5] http://romaniacurata.ro/files/GhidPrivindIncompatibilitatileSiConflicteleDeInterese_2011.pdf
]]>Experienţa similară şi cifra de afaceri puse la dispoziţie de o altă entitate
Economist Milica Ecaterina DOBROTĂ
Instituţia „terţului susţinător”, deşi pare a prelua prevederile din Directiva 18/2004, o regăsim transpusă în OUG nr.34/2006 cu unele reguli apropiate de cele europene dar şi cu altele specifice legislaţiei româneşti.
Denumirea propriu-zisă de „terţ susţinător” apare doar în ordonanţă şi în normele sale de aplicare. Vechea şi noua directivă utilizează sintagma „altă entitate”, în fapt, având de a face cu un sinonim al traducerii, sensul neafectând interpretarea juridică.
Ordonanţa a permis de la început ca un ofertant să apeleze la capacităţile economico/financiare sau tehnico/ profesionale ale unui terţ susţinător, sub condiţia prezentării unui angajament ferm al persoanei respective, „prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţie ofertantului/candidatului resursele financiare invocate”, respectiv pe cele tehnice şi profesionale.
Forma iniţială a actului a preluat, fără a lăsa loc la interpretări, prevederile art.48 alin. (3) din Directiva 18/2004: „După caz şi pentru un contract determinat, un operator economic poate menţiona capacităţile altor entităţi, indiferent de ce caracter legal au relaţiile dintre el şi respectivele entităţi. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorităţii contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entităţi în acest sens.”
Însă, odată cu publicarea HG nr. 834/2009, noile reguli de invocare ale terţului susţinător au perturbat ordinea/sensul resurselor ce pot fi puse la dispoziţie de o altă entitate.
Punerea la dispoziţie a resurselor precum specialiştii, echipamente, sume de bani, a fost şi este acceptată de la o entitate (alta decât asociatul ori subcontractantul) fără discuţii contradictorii.
Dar cele privind cifra de afaceri şi experienţa similară au permis multiple răstălmăciri.
Deşi din punct de vedere lingvistic„resursa” e definită ca o „Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată.”[1], în legislaţia aferentă achiziţiilor, înţelesul e răsturnat 180 de grade, resursele de la art. 186 şi 190 din ordonanţă materializându-se prin art. 11^1 alin. (4) HG nr.925/2006 în „liste de produse/servicii/lucrări furnizate/prestate/executate într-o perioadă anterioară” sau cifra de afaceri.
Se observă că în categoria resurselor tangibile, ce trebuie puse la dispoziţie ofertantului (art.48 din Directivă/ art.186 şi art. 190 din OUG nr.34/2006) au fost incluse prin hotărâre şi indicatori de tipul cifrei de afaceri, lichidităţii, lista lucrărilor/serviciilor/ produselor, dar de care nu poate beneficia niciodată un ofertant.
Aşadar, s-a permis ca ofertanţii să dovedească, în mod incorect, executarea unor servicii/lucrări ori furnizarea de produse similare prin prezentarea lor de către terţul susţinător ce nu va pune niciodată nimic la dispoziţia ofertantului şi nici nu va fi implicat în contract.
Majoritatea argumentelor invocate atât de ofertanţi, autorităţi contractante cât şi de CNSC ori curţi de apel, pentru acceptarea susţinerii experienţei similare şi/sau a cifrei de afaceri, au la bază diverse hotărâri ale Curții Europene de Justiție, cum ar fi cele pronunțate în cauzele Ballast Nedam Groep (C-389/92), Holst Italia Spa (C-176/98), Siemens și ARGE Telekom (C‑314/01).
Dar analizând hotărârile instanţelor europene, constatăm o apreciere cât se poate de clară, de tranşantă în ceea ce priveşte utilizarea capacităţilor altor entităţi, a fortiori a termenului de „resurse”.
În cazul Holst Italia Spa, ce are la bază cauza Ballast Nedam Groep, s-a pus în dezbatere, printre altele, utilizarea resurselor financiare ale unui holding, deci a unor elemente ce pot fi puse efectiv la dispoziţie, a activelor acestuia, nicidecum a unui indicator financiar.
Un alt exemplu, relativ recent, e dat de C- 94/12 Swm Costruzioni 2 SpA și Mannocchi Luigino DI: „[…] autoritatea contractantă trebuie sățină seama de dreptul pe care articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva nr.18/2004 îl recunosc oricărui operator economic de a pune în evidență, pentru un contract determinat, capacitățile altor entități, indiferent de natura relațiilor dintre acesta și respectivele entități, cu condiția să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare pentru executarea acestui contract”.[2]
Din cele expuse, indubitatil se înţelege că instanţele europene au avut în vedere elemente concrete (activele contabile), existente la momentul ofertării, nicidecum elemente trecute şi abstracte (cum ar fi cifra de afaceri- pasiv contabil).
Reiterez faptul că toate cele expuse mai sus au fost judecate în baza directivei abrogate.
Din 2004 şi până în 15 ianuarie 2007 cazuistica a impus reformularea legislaţiei europene şi în ceea ce priveşte „ajutorul” cel poate da o altă entitate, devenind stringentă o modificare a art.47 şi 48.
În acest sens, Directiva nr.24/2014 consacră un articol distinct utilizării capacităților altor entități (art. 63), în care sunt preluate şi concluzii ale instanţelor europene, din perioada amintită mai sus.
Art. 63 – Utilizarea capacităților altor entități prevede: „(1) În ceea ce privește criteriile referitoare la situația economicăși financiară stabilite în conformitate cu articolul 58 alineatul (3)[3] și criteriile privind capacitatea tehnicăși profesională stabilite în conformitate cu articolul 58 alineatul (4), un operator economic poate, dacă este cazul și pentru un anumit contract, să recurgă la capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea.
În ceea ce privește criteriile referitoare la calificările educaționale și profesionale stabilite la anexa XII partea II litera (f)[4] sau la experiența profesională relevantă, operatorii economici pot, cu toate acestea, să se bazeze doar pe capacitățile altor entități atunci când acestea din urmă vor desfășura activitățile sau serviciile pentru îndeplinirea cărora sunt necesare respectivele capacități. În cazul în care un operator economic dorește să se bazeze pe capacitățile altor entități, acesta dovedește autorității contractante că va avea la dispoziție resursele necesare, de exemplu prin prezentarea unui angajament din partea respectivelor entități în acest sens.”
Legislativul menţine în noul art. 63 ceea ce promovase şi prin vechiul art.48, cu o uşoară modificare şi nuanţare: „acesta dovedește autorității contractante că va avea la dispoziție resursele necesare”.
Elementul de noutate ce nu va mai permite interpretări contrare, e dat de acceptarea experienţei similare, doar din partea unui terţe persoane ce va fi implicată efectiv în derularea contractului: „[…] operatorii economici pot […] să se bazeze doar pe capacitățile altor entități atunci când acestea din urmă vor desfășura activitățile sau serviciile pentru îndeplinirea cărora sunt necesare respectivele capacități.”
Din punct de vedere al achiziţiilor, cele două condiţii cumulative (de a fi executat activităţi similare şi de a executa părţi din viitorul contract) pot fi îndeplinite doar de subcontractant (indiferent de tipul operatorului economic[5]).
Redarea întocmai în legislaţia românească a art. 63 va înlătura anomaliile din evaluarea ofertelor, induse uneori şi de un formalism excesiv ori de reinterpretarea Ordinul nr. 509/2011: de a se considera valabilă o experienţă similară de la terţul susţinător dar inacceptabilă o lucrare a unui subcontractant ce nu s-a declarat susţinător, dar care s-a angajat să realizeze partea din contractul pentru care-şi pune la dispoziţie experienţă sa.
Mai mult decât atât, trebuie remarcată noutatea introdusă de teza 4 a art.63 alin. (1), prin care se atrage atenţia asupra obligaţiilor ce-i revin terţului ce face dovada experienţei similare: „În cazul în care un operator economic se bazează pe capacitățile altor entități în ceea ce privește criteriile referitoare la situația economicăși financiară, autoritatea contractantă poate solicita ca operatorul economic și acele entități să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului.”
În vederea aplicării acestei teze, ar trebui explicitată răspunderea solidară, prin raportare numai la partea de contract pentru care s-a angajat entitatea şi pentru care a depus experienţa similară. Altfel, subcontractantul ar fi obligat să răspundă de activităţi ce nu intră în sfera sa de competenţă.
Abia acum, prin forma completă a art.63, angajamentul terţului poate produce efectele juridice dorite de autoritatea contractantă, fiind îndeplinit, întradevăr, rolul pentru care a fost înfiinţată instituţia „terţului susţinător”, de sprijin a ofertantului pe capacităţile altei entităţi.
***
[1] Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Academia Română-Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”;
[2] Cauza C-94/12 Hotărârea Curții (camera a cincea) din 10 octombrie 2013-pct.29; Swm Costruzioni 2 SpA și Mannocchi Luigino DI împotriva Provincia di Fermo.
[3] (3) În ceea ce privește situația economicăși financiară, autoritățile contractante pot impune cerințe care să asigure faptul că operatorii economici dispun de capacitatea economicăși financiară necesare pentru a executa contractul. În acest scop, autoritățile contractante pot solicita, în special, ca operatorii economici să aibă o cifră de afaceri anuală minimă, inclusiv o anumită cifră de afaceri minimăîn domeniul la care se referă contractul.
[4]Partea II: Capacitatea tehnică Mijloace de dovedire a capacităților tehnice ale operatorilor economici, astfel cum se menționează la articolul 58: […] f) calificările educaționale și profesionale ale prestatorului de servicii sau ale contractantului sau ale personalului de conducere al întreprinderii, cu condiția ca acestea să nu fie evaluate drept criteriu de atribuire […].
[5] pct.14 Preambul Directiva nr.24/2014: „noțiunea […] „operatori economici” ar trebui interpretatăîn sens larg, pentru a include orice persoane și/sau entități care asigură executarea de lucrări, furnizarea de produse sau de servicii pe piață, indiferent de forma juridicăîn baza căreia au ales să funcționeze. Prin urmare, firmele, sucursalele, filialele, parteneriatele, societățile cooperative, societățile cu răspundere limitată, universitățile, publice sau private, și alte tipuri de entități, în afara persoanelor fizice, ar trebui să fie toate cuprinse în noțiunea de operator economic, indiferent dacă sunt sau nu „persoane juridice”în toate circumstanțele.”
]]>Va asigura reducerea numărului de contestaţii îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene?
Ca o măsură pentru asigurarea unei buni gestiuni financiare a fondurilor europene, la data de 28.06.2014, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 51 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiuni de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 486 din data de 30.06.2014.
Potrivit Notei de fundamentare a O.U.G. nr. 51/2014[1], A.N.R.M.A.P. împreună cu Ministerul Fondurilor Europene au identificat în practică un comportament al operatorilor economici care nu este în acord cu scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice, respectiv exercitarea în mod abuziv a unui drept din partea unor operatori economici, fără calitatea de ofertanți și fără un interes legitim. Acești operatori economici, deși nu ar avea capacitatea de a implementa un contract de achiziție publică, încearcă să tergiverseze încheierea contractului, acest fapt realizându-se prin contestarea repetată a procedurii de atribuire în faţa C.N.S.C., până la data limită de depunere a ofertelor (neexistând nicio sancţiune în acest sens) sau prin contestarea deciziei pronunţate de Consiliu sau a hotărârii primei instanţe de judecată.
De asemenea, situaţia extraordinară care a justificat necesitatea promovării propunerilor de modificare şi completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 pe calea ordonanţei de urgenţă constă în aceea că trebuia adoptate măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, pentru protejarea autorităților contractante și a beneficiarilor de fonduri europene, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic de interes general.
Impactul principal al modificărilor propuse este de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene prin fluidizarea şi eficientizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi de soluţionare a contestaţiilor.
În esenţă, prin O.U.G. nr. 51/2014 a fost modificat regimul sancţionator aplicabil operatorilor economici în cazul respingerii contestaţiilor formulate de către aceştia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau al acţiunilor în instanţă împotriva autorităţilor contractante în cadrul procedurilor de achiziţie publică, prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006.
Astfel, conform noilor modificări, operatorul economic contestator are obligaţia de a constitui o garanţie de bună conduită pentru perioada cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia.
Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte la 1% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de echivalentul în lei, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei, a:
– 10.000 Euro, în cazul în care valoarea estimată a contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit este mai mică de 5.000.000 Euro;
– 25.000 Euro, în cazul în care valoarea estimată a contractului de furnizare sau de servicii este egală sau mai mare de 130.000 Euro dacă autoritatea contractantă se încadrează în una din categoriile prevăzute de la art. 8 lit. a)-c), respectiv în cazul în care valoarea estimată a contractului de furnizare sau de servicii este egală sau mai mare de 400.000 Euro dacă autoritatea contractantă se încadrează în una din categoriile prevăzute de la art. 8 lit. d) sau e);
– 100.000 Euro, în cazul în care valoarea estimată a contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit este egală sau mai mare de 5.000.000 Euro.
În cazul respingerii contestaţiei/cererii/plângerii de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, contestatorul este sancţionat prin reţinea de către autoritatea contractantă a garanţiei de bună conduită, de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată, sumele astfel reţinute reprezentând venituri ale autorităţii contractante.
Dacă este salutară sancţionarea contestării abuzive a documentaţiei de atribuire înainte de depunerea ofertelor, sancţiune introdusă prin modificările survenite prin O.U.G. nr.51/2006 şi care nu era prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, cuantumul mare al garanţiei de bună conduită ridică mari semne de întrebare atât în ceea ce priveşte accesibilitatea căii de atac şi respectarea principiului proporţionalităţii în aplicarea sancţiunii, precum și în ceea ce priveşte diferenţa de tratament sancţionator aplicat de legiuitor operatorilor economici respectiv autorităţilor contractante prin prevederile O.U.G. nr.34/2006.
Astfel, obligarea operatorului economic de constituire a unei garanţii care poate să ajungă la un cuantum de 100.000 Euro constituie un obstacol în formularea contestaţiei atât prin cuantumul său ridicat, cât şi prin efortul financiar suplimentar, garanţia de bună conduită fiind distinctă de garanţia de participare prevăzută de art. 84 din H.G. 925/2006, pe care operatorul economic este obligat de asemenea să o constituie la depunerea ofertei.
Aşa cum se arată în Nota de fundamentare a O.U.G. nr.51/2014, consecinţa cea mai gravă a exercitării abuzive a căilor de atac în domeniul achiziţiilor publice constă în amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore.
Arătăm că, pentru această faptă, valoarea maximă a sancţiunii aplicată operatorului economic contestator, prin reţinerea garanţiei de bună conduită, ajunge la echivalentul a 100.000 Euro în situația contractelor de lucrări, valoarea sancţiunii fiind determinată de valoarea estimată a contractului şi nu de gravitatea faptei.
În schimb, în ceea ce privește autorităţile contractante, în cazul atribuirii ilegale directe a contractantului – faptă care potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie[2] reprezintă cea mai gravă încălcare a dreptului comunitar al achiţiilor publice din partea unei autorităţi contractante-, sancţiunea aplicată conform art. 293 lit. c) coroborat cu art. 294 alin. (3) din O.U.G. nr.34/2006, constă în amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei. Conform art. 294 alin. (6) din același act normativ, dacă este achitată în termen de 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal de contravenţie, amenda în cauză ajunge la suma de 20.000 lei (jumătate din minim), adică la mai puţin decât echivalentul a 5.000 Euro, de unde se observă o diferenţă foarte mare între valoarea celor două sancţiuni aplicate principalilor actori din procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică.
În ceea ce priveşte efectul contestării procedurilor de atribuire de către operatorii economici în vederea asigurării respectării legislaţiei achiziţiilor publice, arătăm că potrivit Raportului de activitate al C.N.S.C. pe anul 2013[3], din 5.739 de contestaţii formulate, au fost admise 2.000 de contestaţii.
Ceea ce însă este demn de subliniat este faptul că, dacă procentual contestaţiile admise reprezintă doar 34,90% din totalul contestaţiilor, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care C.N.S.C. a pronunțat decizii de admitere a contestațiilor formulate de operatorii economici a fost 21.986.958.562,38 RON (echivalent a 4.975.550.704,32 EURO), în vreme ce valoarea totală estimată a procedurilor în care Consiliul a emis decizii de respingere a contestațiilor a fost de 21.730.217.681,39 RON (echivalent a 4.917.451.387,50 EURO), adică aproximativ 50% din valoarea estimată a contractelor contestate.
Din raportului CNSC sus-menționat se poate desprinde concluzia că, prin raportare la anul 2012, în anul 2013 a scăzut încrederea operatorilor economici în sistemul achizițiilor publice, aceștia contestând mai multe proceduri de atribuire, raportat la procedurile de atribuire inițiate, în ciuda măsurilor sancționatorii impuse prin modificările legislative aduse O.U.G. nr. 34/2006, respectiv verificarea „ex ante” și reținerea unui procent din garanția de participare în situația respingerii contestației pe fond sau în cazul în care contestatorul renunță la contestație fără ca autoritatea contractantă să fi adoptat măsuri de remediere.
Cu privire la respectarea legislaţiei achiziţiilor publice de către autorităţile contractante la întocmirea documentaţiilor de atribuire arătăm că, dacă în primele două săptămâni de aplicare ale sistemului de verificare de către A.N.R.M.A.P., din 1.552 documentaţii verificate[4] doar 49 de documentaţii au fost admise la prima verificare, reprezentând 3,15%, în anul 2012 procentul din totalul documentațiilor de atribuire evaluate de ANRMAP, aferente contractelor de funizare, servicii (anexa 2A) și lucrări, care au fost acceptate din prima evaluare, este de 20,75%.
Potrivit concluziilor Studiului A.N.R.M.A.P. privind achizițiile publice efectuate în anul 2012[5], procentul mic al documentațiilor de atribuire acceptate din prima evaluare reflectă un grad scăzut de conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul achizițiilor publice a conținutului documentațiilor de atribuire transmise în anul 2012 spre evaluare la A.N.R.M.A.P.
De asemenea, potrivit studiului intitulat „Identificarea şi reducerea corupţiei în achiziţiile publice în Uniunea Europeană[6]” comandat de Comisia Europeană, realizat de Pricewaterhouse Coopers şi Ecorys, prin intermediul OLAF, comisionul ilicit este cea mai răspândită formă de fraudă la achiziţiile publice în proiectele de fonduri europene în România şi Spania.
„Comisionul ilicit (o parte din suma pe care un contractant câştigător o primeşte, fiind destinată funcţionarului în schimbul trădării publicului) este întâlnit în aproximativ 1 din 3 cazuri. Această practică pare să fie mai degrabă răspândită în mod egal în toate sectoarele. Comisionul ilicit este cea mai frecventă formă de corupţie întalnită în Spania şi Romania“, susţine raportul menţionat.
În afara comisionului ilicit, în cadrul raportului au mai fost identificate următoarele forme de corupţie:
-
fraudarea licitaţiilor;
-
practicile de conflicte de interese;
-
managementul contractului defectuos în mod intenţionat.
Nu în ultimul rând, Directorul Direcţiei Generale de Achiziţii Publice şi Piaţa Internă a Comisiei Europene, domnul Joaquim Nunes de Almeida, cu privire la sistemul achiziţiilor publice din România şi Bulgaria, a declarat următoarele[7]:
-
Este nevoie de stabilizarea legislaţiei şi de o cultură a responsabilităţii;
-
Trebuie identificat un echilibru în sistemul de control, un balans între nu prea multe controale şi controale puternice;
-
Trebuie profesionalizat personalul din sistemul de achiziţii şi centralizată problema achiziţiilor publice în două-trei puncte de decizie;
-
Trebuie dezvoltat sistemul electronic de achiziţii publice;
-
Este nevoie de „modelarea întregului sistem de control în România şi Bulgaria” precum şi de un plan de acţiune.
Cu privire la guvernanţă, aşa cum se arată la art. 83 din DIRECTIVA 2014/24/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, în vederea aplicării corecte şi eficiente a legislaţiei achiziţiilor publlice statele membre se asigură că:
-
aplicarea normelor în materie de achiziții publice este monitorizată;
-
sunt disponibile gratuit informații și orientări privind interpretarea și aplicarea legislației Uniunii privind achizițiile publice pentru a ajuta autoritățile contractante și operatorii economici, în special IMM-urile, să aplice în mod corect normele Uniunii privind achizițiile public;
-
autoritățile contractante, au sprijin la dispoziţie, în vederea planificării și desfășurării procedurilor de achiziții publice.
În aceste condiţii, considerăm faptul că modificările introduse prin O.U.G nr. 51/2014 nu vor avea impactul scontat asupra absorbţiei fondurilor europene întrucât vizează doar aspectul sancţionator nu şi pe cel de sprijin pentru respectarea legislaţiei, privesc doar operatorii economici nu şi autorităţile contractante, iar măsura sancţionării contestării abuzive a documentaţiei şi a procedurii de atribuire, în forma adoptată, este excesivă, afectând însuşi dreptul operatorilor economici de exercitare a unor căi eficiente de atac, ca o măsura de remediere a abaterilor de la legislaţia achiziţiilor publice.
[1] http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-oug-nr-51-28-06-2014&page=1
[2] A se vedea Cauza C-26/03 Stadt Halle par. 37 și pct. (13) din Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice
[3] http://www.cnsc.ro/wp-content/uploads/2014/04/raport2013_RO.pdf
[4]http://www.mediafax.ro/economic/conferinta-mediafax-anrmap-a-admis-doar-49-de-documentatii-de-atribuire-a-licitatiilor-din-cele-1-550-verificate-8863776
[5] http://www.anrmap.ro/sites/default/files/documente/documente-1980.pdf
[6]http://ec.europa.eu/anti_fraud/documents/anti-fraud-policy/research-and-studies/identifying_reducing_corruption_in_public_procurement_en.pdf
[7] http://m.hotnews.ro/stire/15702547
]]>Avantajele şi dezavantajele împărţirii pe loturi a contractelor complexe
Ec. Ecaterina Milica Dobrotă
Alegerea modalităţii de atribuire a unui contract ar trebui să fie o acţiune fără probleme majore: se aplică articolul 20 alin. (1) din OUG nr.34/2006 iar, suplimentar, pentru excepţii se întocmeşte o notă justificativă.
Uneori, pe lângă selectarea tipului de procedură, mai e necesar a se stabili dacă se recurge sau nu la împărţirea pe loturi a contractului.
Aparent, problematica atribuirii pe loturi pare a fi lăsată deoparte de către legiuitor, neexistând o definiţie expresă, nefiindu-i consacrată vreo secţiune distinctă nici în ordonanţă şi nici în hotărâre.
Mai mult, înţelegerea lotizării pare a avea ca dispoziţie principală un articol din legislaţia secundară- art. 10 din HG nr.925/2006: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea contractului pe loturi, cu respectarea prevederilor art. 23 din ordonanţa de urgenţă şi cu condiţia de a preciza acest lucru în documentaţia de atribuire.”
Abia acum, prin intermediul hotărârii, se realizează o trecere spre legislaţia primară – art.23 şi se poate decide, în concret, modalitatea de atribuire: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”
Astfel, stabilindu-se valoarea estimată, are loc o încadrare a contractul în pragurile valorice şi se optează asupra procedurii.
În situaţia achiziţionării de materiale sanitare, de exemplu, autoritatea contractantă va cumula valorile acestora (89.420 euro), iniţiind o cerere de oferte, cu împărţirea pe loturi a lor: comprese, ace, branule, alcool sanitar etc.
În condiţii asemănătoare, autoritatea va aplica art. 27 alin. (5)[1]/ art.28 alin. (3)[2]/ art. 29 alin. (3)[3] din ordonanţă.
Pentru alte achiziţii, având de a face cu produse/ servicii/ lucrări similare, divizarea contractelor în loturi nu ar trebui să creeze nicio emoţie participanţilor: categoriile împărţite vor fi de acelaşi tip, specificaţiile tehnice vor fi analoage, se va deschide accesul unui număr cât mai mare de operatori economici.
Fără a considera epuizat subiectul loturilor similare, voi aborda o problemă ieşită oarecum din tipar, rar întâlnită, dar care ridică probleme în aplicare: divizarea în loturi a unui contract complex, cum ar fi construirea unui spital şi dotarea lui cu echipamente medicale.
Pornind de la planul de finanţare, în care s-a prevăzut atât construirea clădirii cât şi achiziţionarea echipamentelor medicale aferente fiecărei secţii (de exemplu: ecocraf, tomograf, aparatură radiologie etc), în practică s-au constatat trei variante de lucru:
-
iniţierea unei singure proceduri aplicând ad literam art. 29 alin. (2)[4]: contract de lucrări pentru Construire şi dotare spital cu echipamente medicale;
-
derularea unei proceduri cu atribuire pe loturi: lotul 1 Construire, lotul 2 Furnizare echipamente medicale;
-
aplicarea a două proceduri: o licitaţie deschisă pentru Construire spital şi o licitaţie deschisă pentru Furnizare echipamente medicale.
Primele două variante de lucru au cunoscut contestări, din punctul de vedere al alegerii modului de atribuire.
La iniţierea unei singure proceduri s-a solicitat în contestaţie scindarea contractului în lucrări şi furnizare, criticându-se:
– restrângerea concurenţei;
– aplicarea inadecvată a art. 29 alin. (2), echipamentele neavând rol de dotări funcţionale ale clădirii în sine, aşa cum prevede HG nr. 28/2008;
– lipsa forţei financiare de a susţine un lot unic[5].
La derularea unei proceduri cu atribuire pe două loturi s-a cerut în contestaţie comasarea loturilor, criticându-se:
– lipsa similitudinii dintre loturile de produse şi lucrări (invocare incorectă a art. 29 alin. (3) );
– alegerea incorectă a tipului de contract de lucrări, în fapt fiind vorba de două contracte total diferite (unul de lucrări şi altul de furnizare);
– încălcarea principiului transparenţei, contractul de furnizare nefiind, într-o primă fază vizibil (SEAP afişând pe pagina principală doar titlul, tipul şi CPV-ul contractului de lucrări);
– riscul imposibilităţii menţinerii unei colaborări între constructor şi furnizorul de echipamente, în ceea ce priveşte punerea de acord a cotelor finale ale secţiilor specializate (din cauza duratei mari de execuţie a construcţiei- 2 ani, anumite echipamente, cum ar fi tomograful, ar putea fi livrate ca modele superioare celor ce urmează a fi ofertate, întrucât produsul cunoaşte în permanentă îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte gabaritul; pentru a nu se ajunge la situaţia furnizării unui tomograf mai mare decât incinta proiectată se impune o legătură permanentă între cei doi contractori).
Ambele categorii de contestaţii având solide argumente tehnice, nu putem spune că, în prezent, s-a trasat o linie de lucru unitară.
În articolul de astăzi vom analiza însă o parte din avantajele şi dezavantajele celei de a doua căi de lucru: împărţirea în loturi, unul de construire a spitalului şi cel de al doilea de furnizare a echipamentelor.
Avantajele demarării unei singure proceduri ar fi:
– publicarea unui singur anunţ de participare, a unei singure fişe de date (dar cu cerinţe de calificare pentru fiecare tip de achiziţie (lucrări şi furnizare); două caiete de sarcini; două contracte distincte (unul de lucrări şi altul de furnizare);
– o singură comisie de evaluare;
– termen mai scurt de evaluare a ofertelor (uneori doar aparent);
– un singur raport al procedurii.
O asemenea atribuire pe loturi aduce într-adevăr beneficii autorităţii contractante?
Procedurile derulate cu două loturi ar putea înregistra următoarele probleme (dezavantaje):
– contestarea pentru motivele invocate mai sus;
– îngreunarea atribuirii lotului 2 de furnizare din cauza contestării lotului 1: prin criticarea cerinţelor de calificare ale contractului de lucrări s-a decis modificarea acestora, implicit decalarea termenului de depunere a ofertelor. Deşi lotul de furnizare (nr. 2) nu a fost afectat, se decalează şi pentru acesta termenul. Decizia fiind atacată cu plângere la Curtea de Apel, perioada scursă între data iniţială şi cea finală de depunere a fost de 105 zile. În tot acest timp, autoritatea contractantă ar fi reuşit finalizarea procedurii pentru lotul 2 (totuşi, pentru a evita un astfel de neajuns, autoritatea contractantă ar putea menţine termenul de depunere pentru lotul 2 şi să decaleze doar termenul pentru lotul 1);
– livrarea echipamentelor medicale fără a se finaliza construcţia şi imposibilitatea depozitării acestora;
– furnizarea unor echipamente de generaţii superioare, necorelate cu dimensiunile gabaritice ale clădirii.
În prezent atribuirea pe loturi e considerată, neoficial, drept o excepţie. Dar începând cu 18 aprilie 2016 (termenul de transpunere a noilor directive europene) împărţirea pe loturi va constitui regula. În rare cazuri, şi printr-o motivare temeinică, va fi acceptată achiziţionarea într-un singur lot.
Directiva 2014/24/UE clarifică o parte din problemele întâlnite până acum la lotizare, prin alocarea unui un articol distinct: Articolul 46 Împărțirea contractelor pe loturi , cu mai multe elemente de noutate:
– obligativitatea de a indica „principalele motive care stau la baza deciziei lor de a nu face împărțirea pe loturi”- art 46 alin. (1) teza 2 Directiva 2014/24/UE;
– menţionarea în anunţul de participare a posibilităţii de a fi depuse oferte pentru unul sau mai multe loturi precum şi a numărului maxim de loturi pentru care se pot depune oferte – art 46 alin. (2) Directiva 2014/24/UE;
– dreptul autorităţii de a atribui contracte care combină mai multe sau toate loturile – art. 46 alin. (3) Directiva 2014/24/UE.
Deşi articolele din normele comunitare sunt cele care trasează calea de urmat în achiziţii, pentru a pătrunde sensul prevederilor sale, e important a lectura preambulul actului normativ, considerentele în care sunt expuse motivele conținutului părții dispozitive a fiecărui articol.
Considerentul (78) explică apariţia articolului 46: promovarea IMM-urilor, a încurajării participării acestora la achiziţiile publice[6], preluând din concluziile „Codului european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice/2.3 Accesul IMM-urilor la achiziţiile publice: „Contractele de achiziţii publice pot fi acum divizate pe loturi şi pot fi acordate în cadrul licitaţiilor on-line. Conform noilor norme, cerinţele minime pentru ofertanţi se stabilesc prin raportare la fiecare lot în parte şi nu la întregul contract. Acest lucru este important, deoarece accesul IMM-lor la atribuirea contractelor de achiziţie publică era adesea restricţionat din cauza capacităţii de producţie limitate a acestora şi a imposibilităţii de a îndeplini cerinţele autorităţilor contractante.” [7]
Obligativitatea luării în considerare a oportunităţii de scindarea a contractului în loturi, nu presupune însă şi o iniţiere a unei proceduri divizate.
Autoritatea contractantă îşi va păstra „în același timp libertatea de a decide în mod autonom pe baza oricărui motiv pe care îl consideră relevant, fără a fi supusă supravegherii administrative sau judiciare. În cazul în care autoritatea contractantă hotărăște că nu ar fi oportun săîmpartă contractul în loturi, raportul individual sau documentele achiziției ar trebui să conțină o prezentare a principalelor motive care să susțină alegerea autorității contractante. Astfel de motive ar putea fi, de exemplu, că autoritatea contractantă constată că o astfel de împărțire ar putea restrânge concurența sau ar risca să facă executarea contractului excesiv de dificilă din punct de vedere tehnic sau costisitoare, sau că necesitatea de a coordona diferiții contractanți pentru loturi ar risca să submineze grav buna executare a contractului.”- considerentul (78) alin. 2.
Aşadar, pentru a decide asupra împărţirii sau nu pe loturi, autoritatea contractantă trebuie să analizeze temeinic atât câştigurile cât şi neajunsurile unei astfel de proceduri, să pună în balanţa atuuriile şi dificultăţile ce s-ar ivi atât în derularea atribuirii cât şi în realizarea investiţiei.
***
[1] art. 27 alin. (5) OUG nr.34/2006: În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze produse similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor.
[2] art. 28 alin. (3) OUG nr.34/2006: În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze servicii similare, dar defalcate pe loturi a căror achiziţionare face obiectul unor contracte distincte de servicii, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor.
[3] art. 29 alin. (3) OUG nr.34/2006: În cazul în care o lucrare permite execuţia pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă îşi propune să atribuie, unuia sau mai multor executanţi, contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componenţa lucrării respective.
[4] art. 29 alin. (2) OUG nr.34/2006: În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuţia unui ansamblu de lucrări care presupune, după caz, şi furnizarea de echipamente, instalaţii, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată se determină avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu.
[5] Mircea şi asociatii; Divizarea pe loturi a contractului de achizitie publica din perspectiva restrangerii concurentei intre operatorii economici; 25 mai 2010; http://www.mircea-asociatii.ro/blog: „Adesea poate face chiar obiectul unei contestaţii din partea operatorilor economici care se consideră discriminaţi prin nedivizarea pe loturi a obiectului contractului de achiziţie publică, căci nu au forţa financiară sau tehnică pentru a oferta la un lot unic.”
[6] considerentul (78) Directiva 2014/24/UE : Achizițiile publice ar trebui adaptate la necesitățile IMM- urilor. Autoritățile contractante ar trebui să fie încurajate să utilizeze Codul celor mai bune practici inclus în documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 25 iunie 2008 intitulat „Codul european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice”, care oferăîndrumări cu privire la modul în care acestea pot folosi cadrul de achiziții publice astfel încât să faciliteze participarea IMM-urilor. În acest scop și pentru a stimula concurența, autoritățile contractante ar trebui să fie în special încurajate săîmpartăîn loturi contractele mari. O astfel de repartizare ar putea fi realizată pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului.
[7] Carta europeană pentru întreprinderile mici – Selecţie de bune practici 2009; Cap. 2. 3 Accesul IMM-urilor la achiziţiile publice; http://ec.europa.eu/enterprise/policies/ sme
]]>Ultimele modificari ale OUG 34/2006 – Ordonanta de urgenta nr 51/2014
Ordonanta de urgenţă nr. 51/2014 (MO) pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.]]>
Achizițiile publice ar putea fi șansa modernizării administrației și dezvoltării durabile a țării – testimonial
Ionel Nițu