Ec. Ecaterina Milica Dobrotă
Alegerea modalităţii de atribuire a unui contract ar trebui să fie o acţiune fără probleme majore: se aplică articolul 20 alin. (1) din OUG nr.34/2006 iar, suplimentar, pentru excepţii se întocmeşte o notă justificativă.
Uneori, pe lângă selectarea tipului de procedură, mai e necesar a se stabili dacă se recurge sau nu la împărţirea pe loturi a contractului.
Aparent, problematica atribuirii pe loturi pare a fi lăsată deoparte de către legiuitor, neexistând o definiţie expresă, nefiindu-i consacrată vreo secţiune distinctă nici în ordonanţă şi nici în hotărâre.
Mai mult, înţelegerea lotizării pare a avea ca dispoziţie principală un articol din legislaţia secundară- art. 10 din HG nr.925/2006: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea contractului pe loturi, cu respectarea prevederilor art. 23 din ordonanţa de urgenţă şi cu condiţia de a preciza acest lucru în documentaţia de atribuire.”
Abia acum, prin intermediul hotărârii, se realizează o trecere spre legislaţia primară – art.23 şi se poate decide, în concret, modalitatea de atribuire: „Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”
Astfel, stabilindu-se valoarea estimată, are loc o încadrare a contractul în pragurile valorice şi se optează asupra procedurii.
În situaţia achiziţionării de materiale sanitare, de exemplu, autoritatea contractantă va cumula valorile acestora (89.420 euro), iniţiind o cerere de oferte, cu împărţirea pe loturi a lor: comprese, ace, branule, alcool sanitar etc.
În condiţii asemănătoare, autoritatea va aplica art. 27 alin. (5)[1]/ art.28 alin. (3)[2]/ art. 29 alin. (3)[3] din ordonanţă.
Pentru alte achiziţii, având de a face cu produse/ servicii/ lucrări similare, divizarea contractelor în loturi nu ar trebui să creeze nicio emoţie participanţilor: categoriile împărţite vor fi de acelaşi tip, specificaţiile tehnice vor fi analoage, se va deschide accesul unui număr cât mai mare de operatori economici.
Fără a considera epuizat subiectul loturilor similare, voi aborda o problemă ieşită oarecum din tipar, rar întâlnită, dar care ridică probleme în aplicare: divizarea în loturi a unui contract complex, cum ar fi construirea unui spital şi dotarea lui cu echipamente medicale.
Pornind de la planul de finanţare, în care s-a prevăzut atât construirea clădirii cât şi achiziţionarea echipamentelor medicale aferente fiecărei secţii (de exemplu: ecocraf, tomograf, aparatură radiologie etc), în practică s-au constatat trei variante de lucru:
-
iniţierea unei singure proceduri aplicând ad literam art. 29 alin. (2)[4]: contract de lucrări pentru Construire şi dotare spital cu echipamente medicale;
-
derularea unei proceduri cu atribuire pe loturi: lotul 1 Construire, lotul 2 Furnizare echipamente medicale;
-
aplicarea a două proceduri: o licitaţie deschisă pentru Construire spital şi o licitaţie deschisă pentru Furnizare echipamente medicale.
Primele două variante de lucru au cunoscut contestări, din punctul de vedere al alegerii modului de atribuire.
La iniţierea unei singure proceduri s-a solicitat în contestaţie scindarea contractului în lucrări şi furnizare, criticându-se:
– restrângerea concurenţei;
– aplicarea inadecvată a art. 29 alin. (2), echipamentele neavând rol de dotări funcţionale ale clădirii în sine, aşa cum prevede HG nr. 28/2008;
– lipsa forţei financiare de a susţine un lot unic[5].
La derularea unei proceduri cu atribuire pe două loturi s-a cerut în contestaţie comasarea loturilor, criticându-se:
– lipsa similitudinii dintre loturile de produse şi lucrări (invocare incorectă a art. 29 alin. (3) );
– alegerea incorectă a tipului de contract de lucrări, în fapt fiind vorba de două contracte total diferite (unul de lucrări şi altul de furnizare);
– încălcarea principiului transparenţei, contractul de furnizare nefiind, într-o primă fază vizibil (SEAP afişând pe pagina principală doar titlul, tipul şi CPV-ul contractului de lucrări);
– riscul imposibilităţii menţinerii unei colaborări între constructor şi furnizorul de echipamente, în ceea ce priveşte punerea de acord a cotelor finale ale secţiilor specializate (din cauza duratei mari de execuţie a construcţiei- 2 ani, anumite echipamente, cum ar fi tomograful, ar putea fi livrate ca modele superioare celor ce urmează a fi ofertate, întrucât produsul cunoaşte în permanentă îmbunătăţiri şi în ceea ce priveşte gabaritul; pentru a nu se ajunge la situaţia furnizării unui tomograf mai mare decât incinta proiectată se impune o legătură permanentă între cei doi contractori).
Ambele categorii de contestaţii având solide argumente tehnice, nu putem spune că, în prezent, s-a trasat o linie de lucru unitară.
În articolul de astăzi vom analiza însă o parte din avantajele şi dezavantajele celei de a doua căi de lucru: împărţirea în loturi, unul de construire a spitalului şi cel de al doilea de furnizare a echipamentelor.
Avantajele demarării unei singure proceduri ar fi:
– publicarea unui singur anunţ de participare, a unei singure fişe de date (dar cu cerinţe de calificare pentru fiecare tip de achiziţie (lucrări şi furnizare); două caiete de sarcini; două contracte distincte (unul de lucrări şi altul de furnizare);
– o singură comisie de evaluare;
– termen mai scurt de evaluare a ofertelor (uneori doar aparent);
– un singur raport al procedurii.
O asemenea atribuire pe loturi aduce într-adevăr beneficii autorităţii contractante?
Procedurile derulate cu două loturi ar putea înregistra următoarele probleme (dezavantaje):
– contestarea pentru motivele invocate mai sus;
– îngreunarea atribuirii lotului 2 de furnizare din cauza contestării lotului 1: prin criticarea cerinţelor de calificare ale contractului de lucrări s-a decis modificarea acestora, implicit decalarea termenului de depunere a ofertelor. Deşi lotul de furnizare (nr. 2) nu a fost afectat, se decalează şi pentru acesta termenul. Decizia fiind atacată cu plângere la Curtea de Apel, perioada scursă între data iniţială şi cea finală de depunere a fost de 105 zile. În tot acest timp, autoritatea contractantă ar fi reuşit finalizarea procedurii pentru lotul 2 (totuşi, pentru a evita un astfel de neajuns, autoritatea contractantă ar putea menţine termenul de depunere pentru lotul 2 şi să decaleze doar termenul pentru lotul 1);
– livrarea echipamentelor medicale fără a se finaliza construcţia şi imposibilitatea depozitării acestora;
– furnizarea unor echipamente de generaţii superioare, necorelate cu dimensiunile gabaritice ale clădirii.
În prezent atribuirea pe loturi e considerată, neoficial, drept o excepţie. Dar începând cu 18 aprilie 2016 (termenul de transpunere a noilor directive europene) împărţirea pe loturi va constitui regula. În rare cazuri, şi printr-o motivare temeinică, va fi acceptată achiziţionarea într-un singur lot.
Directiva 2014/24/UE clarifică o parte din problemele întâlnite până acum la lotizare, prin alocarea unui un articol distinct: Articolul 46 Împărțirea contractelor pe loturi , cu mai multe elemente de noutate:
– obligativitatea de a indica „principalele motive care stau la baza deciziei lor de a nu face împărțirea pe loturi”- art 46 alin. (1) teza 2 Directiva 2014/24/UE;
– menţionarea în anunţul de participare a posibilităţii de a fi depuse oferte pentru unul sau mai multe loturi precum şi a numărului maxim de loturi pentru care se pot depune oferte – art 46 alin. (2) Directiva 2014/24/UE;
– dreptul autorităţii de a atribui contracte care combină mai multe sau toate loturile – art. 46 alin. (3) Directiva 2014/24/UE.
Deşi articolele din normele comunitare sunt cele care trasează calea de urmat în achiziţii, pentru a pătrunde sensul prevederilor sale, e important a lectura preambulul actului normativ, considerentele în care sunt expuse motivele conținutului părții dispozitive a fiecărui articol.
Considerentul (78) explică apariţia articolului 46: promovarea IMM-urilor, a încurajării participării acestora la achiziţiile publice[6], preluând din concluziile „Codului european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice/2.3 Accesul IMM-urilor la achiziţiile publice: „Contractele de achiziţii publice pot fi acum divizate pe loturi şi pot fi acordate în cadrul licitaţiilor on-line. Conform noilor norme, cerinţele minime pentru ofertanţi se stabilesc prin raportare la fiecare lot în parte şi nu la întregul contract. Acest lucru este important, deoarece accesul IMM-lor la atribuirea contractelor de achiziţie publică era adesea restricţionat din cauza capacităţii de producţie limitate a acestora şi a imposibilităţii de a îndeplini cerinţele autorităţilor contractante.” [7]
Obligativitatea luării în considerare a oportunităţii de scindarea a contractului în loturi, nu presupune însă şi o iniţiere a unei proceduri divizate.
Autoritatea contractantă îşi va păstra „în același timp libertatea de a decide în mod autonom pe baza oricărui motiv pe care îl consideră relevant, fără a fi supusă supravegherii administrative sau judiciare. În cazul în care autoritatea contractantă hotărăște că nu ar fi oportun săîmpartă contractul în loturi, raportul individual sau documentele achiziției ar trebui să conțină o prezentare a principalelor motive care să susțină alegerea autorității contractante. Astfel de motive ar putea fi, de exemplu, că autoritatea contractantă constată că o astfel de împărțire ar putea restrânge concurența sau ar risca să facă executarea contractului excesiv de dificilă din punct de vedere tehnic sau costisitoare, sau că necesitatea de a coordona diferiții contractanți pentru loturi ar risca să submineze grav buna executare a contractului.”- considerentul (78) alin. 2.
Aşadar, pentru a decide asupra împărţirii sau nu pe loturi, autoritatea contractantă trebuie să analizeze temeinic atât câştigurile cât şi neajunsurile unei astfel de proceduri, să pună în balanţa atuuriile şi dificultăţile ce s-ar ivi atât în derularea atribuirii cât şi în realizarea investiţiei.
***
[1] art. 27 alin. (5) OUG nr.34/2006: În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze produse similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor.
[2] art. 28 alin. (3) OUG nr.34/2006: În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze servicii similare, dar defalcate pe loturi a căror achiziţionare face obiectul unor contracte distincte de servicii, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor.
[3] art. 29 alin. (3) OUG nr.34/2006: În cazul în care o lucrare permite execuţia pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă îşi propune să atribuie, unuia sau mai multor executanţi, contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componenţa lucrării respective.
[4] art. 29 alin. (2) OUG nr.34/2006: În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuţia unui ansamblu de lucrări care presupune, după caz, şi furnizarea de echipamente, instalaţii, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată se determină avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu.
[5] Mircea şi asociatii; Divizarea pe loturi a contractului de achizitie publica din perspectiva restrangerii concurentei intre operatorii economici; 25 mai 2010; http://www.mircea-asociatii.ro/blog: „Adesea poate face chiar obiectul unei contestaţii din partea operatorilor economici care se consideră discriminaţi prin nedivizarea pe loturi a obiectului contractului de achiziţie publică, căci nu au forţa financiară sau tehnică pentru a oferta la un lot unic.”
[6] considerentul (78) Directiva 2014/24/UE : Achizițiile publice ar trebui adaptate la necesitățile IMM- urilor. Autoritățile contractante ar trebui să fie încurajate să utilizeze Codul celor mai bune practici inclus în documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 25 iunie 2008 intitulat „Codul european al celor mai bune practici care facilitează accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice”, care oferăîndrumări cu privire la modul în care acestea pot folosi cadrul de achiziții publice astfel încât să faciliteze participarea IMM-urilor. În acest scop și pentru a stimula concurența, autoritățile contractante ar trebui să fie în special încurajate săîmpartăîn loturi contractele mari. O astfel de repartizare ar putea fi realizată pe baze cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului.
[7] Carta europeană pentru întreprinderile mici – Selecţie de bune practici 2009; Cap. 2. 3 Accesul IMM-urilor la achiziţiile publice; http://ec.europa.eu/enterprise/policies/ sme
]]>
