Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Obligatorie sau facultativă decalarea termenului de depunere a ofertei?
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
După publicarea anunţului/ invitaţiei de participare, operatorii economici interesaţi analizează întreaga documentaţie de atribuire, punându-şi o serie de întrebări asupra modului de întocmire a ofertei.
Nu de puține ori aceştia constată inadvertențe în fişa de date, în caietul de sarcini, necorelări între informaţii, lipsa unor date ce nu permit elaborarea corectă a propunerilor tehnice şi financiare.
La întrebările adresate de către operatori, autoritatea are obligația, conform art.78 din OUG nr.34/2006, “(2) de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.”
De asemenea, “autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile – însoţite de întrebările aferente – către toţi operatorii economici care au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.”
În practică s-au întâlnit diverse cazuri ce au necesitat lămuriri, completări ori modificări ale documentaţiei de atribuire:
– referitor contract de servicii publicitate proiect: în caietul de sarcini la pag. 8 se solicitau 13 spoturi publicitare, iar la pag. 12 se prezenta timpul de derularea a celor 9 spoturi; un operator a solicitat clarificarea numărului corect: 9 sau 13?;
– referitor contract de construcţie un sediu de instituţie: prin caietul de sarcini se solicita şi realizarea unei încăperi pentru centrala telefonică, dar proiecul tehnic nu conţinea nicio cotă, nicio cantitate de materiale alocată; autoritatea constată că în caietul de sarcini s-a înscris eronat (?) acea cameră, instituţia neavând nevoie de o încăpere specială pentru centrala telefonică;
– în clauzele contractuale se acorda un termen de finalizare a lucrării de 7 luni, iar în fişa de date durata era de 5 luni; un operator a solicitat corelarea informațiilor;
– prin caietul de sarcini se solicita realizarea unei cărţi – album, fără a se specifica numărul de pagini, carateristicile hârtiei ce va fi utilizată; printr-un răspuns la o solicitare de clarificări, autoritatea furnizează aceste date, impunând, în plus, realizarea unui număr de 30 fotografii;
– la un contract de servicii, în urma contestării fişei de date, autoritatea decide, în ziua următoare, drept măsură de remediere, includerea unei noi cerințe de calificare: solicitarea unui expert IT;
– în formularul privind lista de materiale, numărul de uşi era mai mic decât numărul de încăperi; un operator a solicitat clarificarea cantităţilor reale iar autoritatea a mărit cantitatea de uşi;
– în urma vizitării amplasamentului viitoarei construcții se constată că pânza freatică e la o cotă diferită de cea din studiul geodezic, autoritatea fiind nevoită să modifice lucrările, implicit cantităţile de materiale, orele de manoperă;
– la un contract de lucrări, autoritatea s-a autosesizat asupra documentaţiei incomplete şi a postat în SEAP noi planşe aferente instalaţiei ce trebuia proiectată.
Dintre solicitările de mai sus, unele au necesitat lămuriri din partea unor specialişti în domeniu, implicit un termen de răspuns mai mare de 3 zile.
Dar toate situaţiile au impus publicarea în SEAP a clarificărilor aferente şi, după caz, a unor erate.
După apariţia unor modificări ale documentaţiei, în mod frecvent operatorii ridică următoarea întrebare: mai este timp suficient de elaborare a unei oferte competiţionale?
Din punct de vedere legislativ, aceasta s-ar transpune într-o altă întrebare: Se mai respectă art. 71 din OUG nr. 34/2006?
Să ne reamintim că articolul instituie modul de calcul al numărului de zile necesar întocmirii unei oferte/candidaturi: „Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunţurilor de participare sau data transmiterii invitaţiilor de participare şi, pe de altă parte, data limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor, autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili perioada respectivă în funcţie de complexitatea contractului şi/sau de cerinţele specifice, astfel încât operatorii economici interesaţi să beneficieze de un interval de timp adecvat şi suficient pentru elaborarea ofertelor şi pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire.”
De exemplu, la o cerere de oferte, cu termen de depunere de 10 zile, dacă răspunsul referitor la cantitățile de materiale survine în a cincea zi de la publicarea documentației, operatorul mai are la dispoziție doar 5 zile pentru întocmirea propunerii tehnice şi financiare.
Astfel, se observă că, abia din momentul furnizării tuturor informațiilor, este posibilă întocmirea unei oferte competitive, corecte şi complete.
Până în decembrie 2012, ordonanţa nu conţinea nicio referire la prelungirea termenului de întocmire a ofertei. Drept pentru care, unele autorităţi contractante nu considerau a fi necesară acordatea unui timp suplimentar. Consecinţele s-au “materializat” în contestaţii şi uneori, mai grav, în corecţii financiare, la procedurile finanţate din fonduri europene.
De aceea, prin OUG nr.77/2012 s-a modificat art. 72 din OUG nr.34/2006:
“Autoritatea contractantă prelungeşte perioada pentru elaborarea ofertelor în cazul în care:
a) acestea nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentelor sau după consultarea la faţa locului a unor documente-anexă la caietul de sarcini;
b) autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a transmite documentaţia de atribuire sau răspunsul la solicitarea de clarificări în termenele-limită stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă, deşi a primit în timp util o solicitare în acest sens;
c) perioada de timp stabilită potrivit art. 71 nu este suficientă pentru elaborarea ofertelor şi/sau pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire.
(2) În oricare din situaţiile de la alin. (1), data-limită de depunere a ofertelor se decalează, prin publicarea unei erate, cu o perioadă suficientă, astfel încât orice operator economic interesat să dispună de un timp rezonabil necesar pentru obţinerea informaţiilor complete şi relevante pentru elaborarea ofertei.”
În practică, referitor la clarificările aduse documentaţiei de atribuire, se constată producerea a două greşeli frecvente:
– modificarea cerinţelor de calificare/selecţie sau a oricăror informaţii referitoare la elaborarea ofertei, incluse în anunţul/invitaţia de participare, se aduce la cunoştinţa publicului doar prin postarea unui document în SEAP, la secţiunea “Documentaţie, clarificări, decizii” aferentă procedurii respective;
– nedecalarea termenului de depunere a ofertei, deşi documentaţia a fost modificată după publicarea în SEAP;
– decalarea termenului de depunere a ofertei fără publicarea unei erate ci doar a unei informaţii la secţiunea la secţiunea “Documentaţie, clarificări, decizii” aferentă procedurii respective.
Aşa cum am amintit anterior, neschimbarea datei de depunere a ofertei, pentru situaţiile expuse, se sancţionează cu aplicarea unei corecţii financiare.
În scopul evitării repetării unor greşeli similare, Ministerul Fondurilor Europene a emis Ordinul 543/2013 pentru aprobarea Ghidului privind principalele riscuri identificate în domeniul achiziţiilor publice şi recomandările Comisiei Europene ce trebuie urmate de autorităţile de management/ organismele intermediare în procesul de verificare a procedurilor de achiziţii publice din 04.06.2013.
În acest sens, în document sunt enunţate ca riscuri:
“6. Modificarea anunţului de participare prin clarificări, şi nu prin publicarea unei erate
Note generale
• Modificarea pe parcursul procedurii a oricăruia/oricăreia dintre elementele/informaţiile obligatorii ale anunţului de participare trebuie publicată sub formă de erată atât în SEAP, cât şi (în funcţie de valoarea contractului) la nivel european, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
• Modificările aduse informaţiilor cuprinse în anunţul de participare trebuie publicate pe bază de erată, şi nu de clarificări, deoarece pentru asigurarea principiului transparenţei este necesar ca modificările intervenite să fie aduse la cunoştinţa tuturor operatorilor economici.
• Modificarea/Completarea criteriilor de calificare şi selecţie, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se face obligatoriu prin publicarea unei erate şi cu prelungirea perioadei necesare elaborării candidaturilor/ofertelor.
• Prelungirea termenului de depunere a candidaturilor/ ofertelor trebuie, de asemenea, publicată prin erată în SEAP (şi în funcţie de valoarea contractului, la nivel european), întrucât este vorba de modificarea unei informaţii obligatorii a anunţului iniţial.
Greşeli frecvente care trebuie evitate:
– publicarea în mod eronat a unei clarificări în loc de erată, motivat de faptul că modificarea criteriilor de calificare a vizat relaxarea cerinţelor impuse iniţial;
– modificarea unor informaţii din anunţul de participare care au impact asupra modului de elaborare a ofertelor, fără publicarea unei erate care să vizeze prelungirea termenului de depunere a ofertelor, astfel încât să existe un timp suficient inclusiv pentru adaptarea ofertelor la noile condiţii.
7. Respingerea solicitării de modificare a datei-limită de depunere a ofertelor, la cererea ofertanţilor
Note generale
• Atunci când stabileşte perioada necesară elaborării ofertelor, autoritatea contractantă trebuie să ţină cont de complexitatea contractului, de cerinţele specifice, astfel încât operatorii economici să beneficieze de un interval de timp adecvat şi suficient pentru elaborarea ofertelor şi pentru pregătirea documentelor de calificare solicitate.
• Autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi perioada pentru elaborarea ofertelor atunci când:
– acestea nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentelor sau după consultarea la faţa locului a unor documente anexă la caietul de sarcini;
– autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a transmite documentaţia de atribuire sau răspunsul la solicitarea de clarificări în termenele-limită stabilite;
– perioada de timp stabilită nu este suficientă pentru elaborarea ofertelor şi/sau pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentaţia de atribuire, existând solicitări întemeiate/justificate primite din partea operatorilor economici de decalare a datei-limită de depunere a ofertelor.
Greşeli frecvente care trebuie evitate:
– stabilirea termenului minim prevăzut de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice pentru elaborarea ofertelor, spre exemplu de 24 de zile, din care o perioadă semnificativă este acoperită de sărbători legale şi, deşi au existat solicitări din partea operatorilor economici de decalare a datei-limită de depunerea ofertelor şi a celei de deschidere, autoritatea contractantă nu le-a dat curs.”
Astfel, acordarea unui răspuns la o solicitare de clarificări trebuie analizată atât din punct de vederea a modificărilor asupra documentaţiei cât şi asupra modului şi timpului necesar de elaborarea a ofertei.
]]>Variante de interpretare a cerinţei „cash- flow”
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Începerea propriu-zisă a investiţiei impune, în cele mai multe cazuri, deţinerea de către executant a resurselor financiare necesare.
În acest sens, autoritatea contractantă îşi propune, încă de la iniţierea procedurii de achiziţie publică, să selecteze un operator economic cu potenţial financiar/ cash-flow pentru începerea lucrării.
În literatura de specialitate, cash-flow-ul este definit ca fiind fluxul de numerar al unei firme, respectiv diferenţa dintre încasări şi plăţi, într-o perioadă.
Dar cum trebuie introdusă cerinţa pentru „cash-flow” în documentaţia de atribuie, pentru a nu se încălca OUG nr. 34/2006?
Prin Ordinul nr. 509/2011 emis de ANRMAP, s-a dorit standardizarea documentaţiei de atribuire şi în ceea ce priveşte „resursele financiare”.
Astfel, referitor la modul de interpretare a art. 184 din OUG nr. 34/2006, în ordin sunt redate exemple de solicitări restrictive şi formulări nerestrictive.
Cerinţe restrictive:
– „Acces la linii de credit în sumă fixă de… (fără corelarea cu perioada solicitată pentru finanţare)”;
– „Scrisori de bonitate din partea băncilor în sumă fixă de …”;
– „Prezentarea de către operatorul economic a unei asigurări privind riscul profesional”;
Formulare nerestrictivă:
„Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.
Note:
– Suma respectivă poate fi imobilizată pentru realizarea contractului în cazul ofertei câştigătoare.
– Autoritatea contractantă nu are dreptul de a limita îndeplinierea cerinţei prin impunerea prezentării unui/unor anumit/anumite document/documente.
– Disponibilitatea de susţinere a lucrării, indiferent sub ce formă este cerută, va trebui să conţină suma şi perioada”.
Pentru a selecta un operator economic cu potenţial financiar, autorităţile contractante au încercat să utilizeze întocmai, în documentaţiile de atribuire, prevederile standardizate.
Dar în SEAP se regăsesc diverse variante ale cerinţei „cash-flow”. Din sistemul electronic am selectat 3 anunţuri de participare, ce conţin filtrul de selecţie „surse financiare”.
Anunţ de participare nr. 1. Cerinţă
“Ofertantul detine surse financiare in vederea susţinerii lucrărilor:
Prezentarea unui cash-flow realist, corect si corelat cu graficul de execuţie propus, cu echipamentele din dotare, cu personalul alocat, cu resursele financiare proprii.
Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada ofertată, suplimentar faţă de obligaţiile contractuale în desfăşurare. Valoarea înscrisă în scrisoarea de confirmare a fondurilor va fi de minim x lei şi va fi valabilă pe durata de minim y luni.”
Modalitate de îndeplinire: “Scrisoare bancară sau alte mijloace financiare, însoţită de cash-flow. Scrisoare din partea băncilor/ societăţi finanţatoare că deţin acces la finanţare în suma de x lei pentru o perioadă de minim 5 luni.”
Anunţ de participare nr. 2. Cerinţă
„Resurse financiare de minim x lei pentru a se putea susţine execuţia lucrării pentru o perioada de cel putin y luni de zile de la data semnării contractului de achiziţie publică.”
Modalitatea de îndeplinire
„Ofertanţii trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, vor avea acces la sau au disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării în valoare de minim x lei pentru o perioadă de y luni de zile de data semnării contractului de achiziţie publică.”
Anunţ de participare nr. 3. Cerinţă
„Disponibilităţi băneşti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru minim y luni de derulare a contractului, conform graficului de execuţie, în valoare de x lei.”
Modalitatea de îndeplinire
„Scrisoare din partea băncilor/societăţi finanţatoare, din care să reiasă că, pentru execuţia contractului ce urmează să fie atribuit, ofertantul deţine sau va avea acces, la momentul semnării contractului, la resurse reale negrevate de datorii, linii de credit sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a susţine fluxul de numerar pentru execuţia lucrărilor din acest contract, în suma de minim x lei si pentru o perioada de y luni.”
Problema ce o ridic prin acest articol se referă la modul în care trebuie evaluată cerinţa privind resursele financiare.
În practică se întâlnesc diverse variante de interpretare a cerinţei şi de analiză a documentelor de calificare.
Varianta I
Interpretarea comisiei: fiecare ofertant trebuie să depună, odată cu documentele de calificare, o scrisoare bancară sau un act echivalent, prin care face dovada că, la momentul semnării contractului, va avea „acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”
La o procedură cu 7 ofertanţi, prin analizarea celor 7 tipuri de înscrisuri bancare, s-a constatat că:
– 2 ofertanţi au acces la linii de credit de cel puţin x lei, pentru y luni;
– 5 ofertanţi vor avea acces la linii de credit de x lei, pentru y luni; pentru aceştia, banca a menţionat în document că „În urma câştigării licitaţiei, banca va analiza posibilitatea operatorului economic de a obţine un credit”.
Decizia comisiei de evaluare: toţi aceşti ofertanţi, care au prezentat documente confirmate de bancă, pentru suma de x lei şi perioada y, îndeplinesc cerinţa de calificare.
Varianta II
Deciziile comisiei de evaluare:
– sunt calificaţi doar acei ofertanţi care au prezentat documente confirmate de bancă, în care se menţionează că au acces sau deţin deja linii de credit ori resurse resurse reale, negrevate de datorii de cel puţin suma de x lei, pentru perioada y;
– sunt descalificaţi acei ofertanţi care au prezentat documente confirmate de bancă, în care se menţionează „În urma câştigării licitaţiei, banca va analiza posibilitatea operatorului economic de a obţine un credit”.
Raţionamentul descalificării: la momentul depunerii ofertei, operatorul economic nu are certitudinea deţinerii unor resurse financiare. Abia după desemnarea sa ca ofertant câştigător, banca va realiza un studiu, în urma căruia poate sau nu să-i acorde un credit.
Comisia, solicitând clarificări de la ofertant, primeşte acelaşi răspuns, transmis de bancă: abia după stabilirea operatorului economic drept câştigător, banca va analiza situaţia economică a acestuia şi va decide dacă îi poate acorda sau nu un credit.
Varianta III
Interpretarea comisiei: cerinţa se va aplica numai ofertantului declarat câştigător.
Deciziile comisiei:
– se vor consemna documentele bancare depuse de fiecare ofertant;
– nu se va descalifica niciun ofertant în etapa de evaluare a documentelor;
– înainte de semnarea contractului se va solicita numai ofertantului câştigător (conform Notei din Ordinul nr. 509/2011?) să facă dovada că are „acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”
Mergând pe acelaşi raţionament, dacă un ofertant nu ar fi prezentat niciun document bancar, acesta nu putea fi exclus din procedură.
Deşi există o prevedere legală (Ordinul nr. 509/2011) în ceea ce priveşte cash-flow-ul, aceasta nu a avut efectul scontat: de a clarifica modul de utilizare a cerinţei, cu atât mai puţin a interpretării ei.
Dilema interpretării porneşte tocmai din maniera de expunere a nevoii autorităţii contractante, preluată, ad litteram, din Ordinul nr. 509.
Pentru a lămuri cât de cât problema, vom analiza, mai întâi, prima parte a textului din ordin: „Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului […]”.
Conform definiţiei de la art. 3 lit.p) din OUG nr. 34/2006 „ofertant” este „orice operator economic care a depus ofertă în termenul de depunere a ofertelor indicat în anunţul/invitaţia de participare”.
Deci, pe cale logică, toţi cei care au depus oferte trebuie să îndeplinească cerinţa de calificare, referitoare la resursele financiare.
Astfel, comisia va trebui să verifice, în momentul evaluării (în prezent), dacă toţi ofertanţii fac dovada că la momentul semnării contractului (în viitor) vor deţine cash-flow-ul solicitat.
Unii specialişti combat această idee, argumentând că textul se referă doar la ofertantul desemnat câştigător (Nota din Ordinul nr. 509/2011?).
Dar în Notă regăsim doar precizarea „Suma respectivă poate fi imobilizată pentru realizarea contractului în cazul ofertei câştigătoare.”
Din analiza textului se observă că se face referire la o posibilitate de imobilizare a sumei şi nu la obligaţia de solicitare a îndeplinirii cerinţei doar de către ofertantul câştigător- tema discuţiei.
Dar chiar şi aşa, corelând cu interpretarea întocmai a ordinului, comisia e obligată ca, pentru a stabili ofertantul câştigător, să treacă toţi ofertanţii prin furcile caudine ale calificării. Şi abia acum, numai celor declaraţi admisibili, le poate aplica criteriul de atribuire.
În 99% din anunţurile de participare existente în SEAP nu se face nicio referire la solicitarea îndeplinirii cerinţei doar de către ofertantul câştigător. În lipsa altor precizări, comisia trebuie să aplice criteriul de calificare aşa cum e specificat în fişa de date.
Acceptând totuşi ideea de aplicare a cerinţei numai ofertantului declarat câştigător (varianta III de mai sus), constatăm că, de fapt, solicitarea de cash- flow în documentaţia de atribuire nu mai are rolul unui criteriu de calificare. Atâta timp cât se aplică numai operatorului semnatar al contractului, cerinţa nu-şi mai atinge scopul de filtrare şi, astfel, nu ar mai trebui inclusă în fişa de date, la capitolul Condiţii de participare III.2.2) Capacitatea economică şi financiară.
Ce se va întâmpla dacă, la momentul semnării contractului, ofertantul declarat câştigător nu face dovada deţinerii de resurse financiare?
Să ne reamintim că, pâna la acest moment, au avut loc cel puţin două evenimente: toţi ofertanţii au fost înştiinţaţi asupra rezultatului procedurii şi a fost epuizată perioada de contestare.
Autoritatea contractantă are dreptul, în asemenea condiţii, să semneze contractul cu ofertantul de pe locul II? Sunt incidente prevederile art. 204 alin. (1^1) din OUG nr. 34/2006? – “În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, datorită faptului că ofertantul în cauză se află […] în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câştigătoare oferta clasată pe locul doi, în condiţiile în care aceasta există şi este admisibilă.”
Deoarece nu se poate executa contractul, autoritatea va trebui să anuleze raportul procedurii, implicit şi actele subsecvente şi să se întoarcă la etapa de stabilire a unui nou ofertant câştigător- cel de pe locul II.
Încheierea cu cel de pe locul 2 are rolul unei măsuri de remediere, întrucât evaluarea a fost doar “formală”, autoritatea revenind asupra celor decise iniţial.
În această situaţie ne putem imagina următorul scenariu:
– ofertantul de pe locul III are dovezi că ofertantul de pe locul II (ce devine acum câştigător) nu îndeplineşte cerinţa privind experienţa similară (chiar dacă documentele depuse de ofertant II par a fi corecte, realitatea este alta; e ştiut faptul că operatorii economici îşi cunosc foarte bine concurenţii din aria lor de activitate);
– după primul raport al procedurii, ofertantul III nu avea interes să conteste modul de atribuire, întrucât a apreciat ca fiind corect modul de stabilire drept câştigător a ofertantului I;
– acum însă, prin anularea primului raport, ofertantul III are interes să conteste rezultatul comunicării, prin care ofertantul II este declarat câştigător.
Aşadar, în loc să fie finalizată procedura, are loc o prelungire a procesului de evaluare.
Atrag atenţia asupra faptului că, semnarea contractului cu ofertantul II, după caz, ar putea fi susceptibilă de o înţelegere între ofertantul I cu preţul mai mic (64 % din valoarea estimată) şi cel de pe locul II cu preţul egal cu 99 % din valoarea estimată.
Modalităţile diverse de interpretare ale ordinului ar putea fi eliminate dacă legiuitorul ar modifica topica şi conţinutul frazei, referitoare la cerinţa privind resursele financiare/cash-flow.
În loc de:
„Ofertantul trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”.
o propunere de lege ferenda ar fi:
„La momentul semnării contractului, ofertantul declarat câştigător va demonstra că are acces la sau are disponibile resurse reale, negrevate de datorii, linii de credit confrmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuţie a lucrării pentru perioada precizată.”
Diferenţa este dată, în principal, de momentul dovedirii, implicit al evaluării capacităţii financiare.
Din formularea actuală se înţelege că, în prezent, orice ofertant trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va deţine resursele solicitate.
Varianta propusă pentru modificarea ordinul ar schimba subiectul cerinţei şi ar amâna momentul verificării îndeplinirii ei:
– din „ofertant” în „ofertant câştigător” şi
– din momentul prezent la momentul semnării contractului.
Altfel spus: doar ofertantului declarat câştigător i se va cere dovedirea cash-flow-ului, înainte de semnarea contractului. Nu tuturor ofertanţilor şi, în niciun caz, în etapa de evaluare.
Mai mult, prevederea curentă pare a încălca principiile instituite de OUG nr. 34/2006, din trei considerente.
După cum se ştie, pentru obţinerea unei linii de credit, o companie trebuie să cheltuie sume importante de bani. Deci, pot avea acces la procedură (în lumina prevederilor actuale ale ordinului) doar acei operatori care, fie deţin deja cash-flow-ul solicitat, fie au capacitatea financiară de a investi înnbtr-o scrisoare bancară, pentru un contract ipotetic.
Ceea ce este contrar unuia dintre scopurile ordonanţei de urgenţă: de a permite accesul la procedura de achiziţie publică a unui număr cât mai mare de firme, nu de a limita concurenţa.
Al doilea considerent porneşte din definiţia cash-flow-ului: diferenţa dintre încasări şi plăţi. Or, ţinând cont că momentul semnării contractului se poate produce după 2 luni sau 12 luni de la depunerea ofertelor, în prezent nicio bancă nu poate cunoaşte ce flux de numerar va avea o companie peste 2 sau 12 luni.
Al treilea argument este dat de practica emiterii scrisorilor bancare. Banca eliberează un astfel de înscris doar pe baza situaţilor financiare întocmite până la momentul solicitării scrisorii. În cazul nostru, până la momentul depunerii ofertelor. Pentru momentul viitor, al semnării contractului, banca îşi rezervă dreptul reanalizării indicatorilor economici ai ofertantului. Un contract ipotetic (nesemnat), ce va aduce cu siguranţă, în viitor, încasări ofertantului, nu poate fi considerat un angajament cert al solicitantului scrisorii, în baza căruia banca să-i permită accesul la o linie de credit.
În plus, în etapa de calificare, un înscris din partea băncii, prin care aceasta nu se obligă cu nimic faţă de ofertant, doar îşi rezervă dreptul unei analize viitoare, nu are nicio valoare juridică.
În ceea ce priveşte evitarea scenariului menţionat anterior, de semnare a contractului cu ofertantul de pe locul II, s-ar putea realiza prin impunerea, într-adevăr ca o cerinţă de calificare, a prezentării unei declaraţii pe propria răspundere/ angajament prin care ofertantul se obligă să deţină cash-flow-ul solicitat la momentul parafării contractului.
]]>Preţ neobişnuit de scăzut: 70/85 sau 80% din valoarea estimată?
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Modificările din ultimele 6 luni ale OUG nr. 34/2006 au produs, pur şi simplu, o dezorientare în ceea ce priveşte modul de evaluare a propunerilor financiare.
Mai întâi, în decembrie 2012, ANRMAP a oferit achizitorilor, drept cadou de Crăciun, OUG nr.77 (cu aplicare de la 1 ianuarie 2013).
Printre surprizele ce s-au regăsit în actul normativ s-a aflat şi schimbarea procentului de la art.202, implicit redefinirea preţului neobişnuit de scăzut: „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 70% din valoarea estimată a contractului respectiv ori, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.”
Autorităţile contractante şi ofertanţii nici nu au apucat să se obişnuiască cu noul mod de evaluare că, în 28 iunie 2013, prin Legea nr. 193 se intervine cu o altă schimbare asupra art. 202 (a 24-a modificare a actului iniţial, în numai 7 ani !): „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără T.V.A., reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. O simplificare binevenită, după varianta anevoioasă din decembrie şi diverse propuneri de îmbunătăţire a articolului.
Astfel că, începând cu 01.07.2013, în mod firesc, participanţii la procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi-au pus întrebarea „Ce variantă a art. 202 se utilizează în evaluare pentru procedurile deja publicate?”
Luând-o pe firul logic al prevederilor legale, regăsim în OUG nr. 77/2012 următoarea precizare:
„Art. II – (1) Procedurile de atribuire în curs de desfăşurare şi contractele în curs de executare, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legislaţiei în vigoare la data iniţierii, respectiv, încheierii acestora.
(2) Prin procedură de atribuire în curs de desfăşurare se înţelege orice procedură pentru care s-a transmis un anunţ de participare sau, după caz, o invitaţie de participare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă.”
Referindu-ne doar la evaluarea propunerii financiare, prevederea se traduce astfel:
– procedurilor iniţiate înainte de 01.01.2013 le sunt aplicabile cele din OUG nr. 76/2010: „O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puţin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, atunci când preţul ofertat reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.”;
– procedurilor iniţiate după 01.01.2013 le sunt aplicabile cele din OUG nr. 77/2012;
– procedurilor iniţiate după 28.06.2013 le sunt aplicabile cele din Legea nr. 193/2013.
De exemplu, pentru o procedură iniţiată în 20.06.2013 (deci anterior apariţiei L nr.193/2013), a cărei evaluare financiară are loc în 03.07.2013, comisia de evaluare trebuie să aplice regulile stabilite la data lansării procedurii, respectiv normele legale în vigoare la acel moment – algoritmul referitor la 70/85 % din valoarea estimată.
Când ofertele au preţuri neobişnuit de scăzute, autorității contractante, prin comisia de evaluare, îi revine obligaţia, conform art. 202 alin. (1) din OUG nr.34/2006, „de a solicita ofertantului, în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv.”
Dar dacă ofertantul a depus, încă de la început, acte prin care îşi justifică preţul ofertat, comisia de evaluare trebuie să mai solicite, încă o dată, „documente privind, după caz, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.”?
Unii „evaluatori” aplică întocmai această prevedere: dacă ordonanţa impune, trebuie neapărat a se solicita acele documente, încă o dată.
Însă, comisia deja a analizat şi consemnat în procesul verbal de evaluare documentele ce au stat la baza argumentării preţului, consideră că preţurile şi tarifele unitare sunt concurenţiale, nu sunt neobişnuit de scăzute, iar calculele conţinute în devize/justificări sunt corecte.
Dacă nu sunt neclarităţi asupra modului de formare a preţului, iar în dosarul ofertantului se găsesc toate documentele edificatoare, de ce trebuie solicitate, încă o dată, toate acestea ?
Nu cumva se ignoră art. 35 din HG nr. 925/2006, prin care se poate cere de către comisia de evaluare o clarificare doar dacă e necesară: „Pe parcursul analizării şi verificării documentelor prezentate de ofertanţi, comisia de evaluare are dreptul de a solicita oricând clarificări sau completări ale documentelor prezentate de aceştia pentru demonstrarea […] conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate.”?
Din moment ce nu erau necesare clarificări, de ce trebuie „agresat” ofertantul cu solicitarea aceloraşi documente existente deja la autoritatea contractantă şi care demonstrau conformitatea ofertei cu cerinţele solicitate?
Teama faţă de o amendă ori faţă de o eventuală corecţie financiară conduce, uneori, la aplicarea ad litteram a ordonanţei şi a normelor de aplicare, dar fără a se ţine cont de circumstanţele speţei analizate, producând un abuz din partea comisiei de evaluare.
În paranteză fie spus, chiar dacă nu ar fi fost solicitată o justificare a preţului neobişnuit de scăzut (care, în orice moment, se putea dovedea a nu fi totuşi neobişnuit de scăzut) această inacţiune a comisiei de evaluare nu e generatoare de corecţii financiare.
Aplicarea unei corecţii financiare poate fi realizată doar dacă se constată o neregulă prin care a fost sau poate fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit – OUG nr. 66/2011 art. 2 alin. 1 lit. a).
Deci, o corecţie poate exista doar în corelaţie cu apariţia sau posibila apariţie a unui prejudiciu.
Ori în cazul unei presupuse nejustificări de preţ nici nu se poate pune problema creării unui prejudiciu.
În consecinţă, constatarea unei asemenea încălcări a OUG nr. 34/2006 ar excede cadrul OUG nr. 66/2011. Sesizarea acestei nerespectării a OUG nr. 34/2006 şi a HG nr. 925/2006 reprezintă o atribuţie ce revine doar persoanelor împuternicite din ANRMAP.
Dar, atât timp cât nu a avut loc o încălcarea a dispoziţiilor art. 2 din OUG nr.34/2006, nu cred că autoritatea contractantă ar trebui să se teamă de apariţia vreunei sancţiuni, din cauza nesolicitării unei justificări de preţ, pentru care autoritatea deţinea deja toate informaţiile necesare.
O justificare a preţului neobişnuit de scăzut, indiferent de momentul realizării (încă de la depunerea ofertei sau abia după solicitarea unor clarificări) trebuie să demonstreze modul concurenţial de formare a propunerii financiare, includerea tuturor costurilor necesare executării contractului, respectarea legilor ce au incidenţă asupra valorii financiare etc.
]]>Cum ne apărăm de terţul susţinător
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Pentru diverse tipuri de contracte şi obiecte de activitate, numărul furnizorilor de produse/servicii/lucrări este uneori redus.
Zona construcţiilor reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare nu se abate de la acest tipar, existând doar câţiva operatorii economici ce au realizat în România, în ultimii 5 ani, lucrări de anvergură în acest sector.
În vederea dovedirii capacităţii de executare a unui contract de canalizare se solicită prin documentaţia de atribuire, de exemplu, lucrări similare şi deţinerea de personal specializat.
Firmele noi intrate în piaţa aferentă obiectului contractului nu pot face dovada, la data depunerii ofertelor, îndeplinirii cerinţelor de calificare menţionate anterior.
O modalitate de a depune o ofertă competitivă este cea de a apela la un terţ susţinător, care deţine experienţa similară solicitată şi personalul calificat, ţinând cont de prevederile art. 190 din OUG nr.34/2006: „ (1) Capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului/candidatului poate fi susţinută, pentru îndeplinirea unui contract, şi de o altă persoană, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între ofertant/candidat şi persoana respectivă. (2) În cazul în care ofertantul/candidatul îşi demonstrează capacitatea tehnică şi profesională invocând şi susţinerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligaţia de a dovedi susţinerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziţia candidatului/ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigură susţinerea tehnică şi profesională nu trebuie să se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 180 şi ale art. 181 lit. a), c^1) şi d)[…]”
Toate ar fi bune şi frumoase dacă am avea de a face cu un terţ în persoana unui operator economic cunoscut în domeniul respectiv de activitate, dacă s-ar putea verifica veridicitatea informaţiilor furnizate de el.
Dar ce poate face comisia de evaluare dacă acesta este dintr-o altă ţară, ce are şi calitatea de a fi de tip „off shore”?
La procedura în discuţie a depus oferta CONSTRUCTORUL SRL, declarând ca susţinător tehnic pe BUILDING X RM Z LTD.
Aşa cum a procedat şi cu restul participanţilor la procedură (ofertanţi, subcontractanţi, terţi susţinători), comisia verifică şi datele de identificare ale acestui susţinător.
Nimic deosebit în documentul de înfiinţare al societăţii. Se precizează ţara de reşedinţă, localitatea, strada, numărul, numele şi datele de identificare ale administratorului, în persoana lui JY.
Din punct de vedere formal, cerinţa privind experienţa similară pare a fi îndeplinită, prin prisma următoarelor documente:
– angajamentul ferm în formă autentică este dat de PM – reprezentantul în România al firmei BUILDING X RM Z LTD; în document s-a menţionat: „[…] în cazul în care CONSTRUCTORUL SRL întâmpină dificultăţi pe parcursul derulării contractului, BUILDING X RM Z LTD se obligă să asigure îndeplinirea completă şi reglementară a obligaţiilor contractuale prin implicarea sa directă […]”;
– împuternicirea din partea lui JY, administrator BUILDING X RM Z LTD, pentru persoana fizică PM (în document sunt înscrise datele de identificare ale lui PM: CNP, adresa de domiciliu, serie şi număr carte identitate etc);
– actul de înfiinţare al firmei BUILDING X RM Z LTD, cu reşedinţa în ţara MM, sediul în capitala N, stradă, număr, administrator JY etc;
– un contract de execuţie lucrare (12 pagini în engleză şi traducerea autorizată în română) cu:
-
număr şi dată semnare contract (din ultimii 4 ani);
-
părţile semnatare (o instituţie publică în calitate de beneficiar şi BUILDING X RM Z LTD- constructor);
-
obiectul contractului (similar cu cel solicitat), cu 15 activităţi, din care 9 potrivite cu cele stipulate în caietul de sarcini;
-
preţul contractului – exact valoarea solicitată ca experienţă similară în documentaţia de atribuire;
-
trei semnături din partea beneficiarului şi două din partea executantului;
– procesul verbal de recepţie a lucrării, în care sunt înscrise:
-
număr şi dată document;
-
beneficiarul şi executantul;
-
obiectul lucrării;
-
valoarea realizată;
-
persoanele fizice participante la recepţia lucrării şi semnăturile lor.
Din toate aceste documente rezultă că avem de a face cu un terţ susţinător ce a executat o lucrare similară cu cea supusă licitaţiei. O undă de îndoială apare totuşi din valoarea contractului executat: suma coincide cu cea din fişa de date. Dar se poate întâmpla ca în lume să existe două lucrări de construcţie identice ca obiect şi valoare, chiar dacă au fost realizate în ţări diferite şi de companii diferite!?
Pentru a convinge asupra lucrărilor realizate, ofertantul ataşează şi o anexă la contract, în care sunt detaliate activităţile realizate. Documentul are antetul constructorul în care au fost precizate: nume firmă BUILDING X RM Z LTD, adresa e-mail, număr telefon, ţara de origine MM, capitala W.
Surpriză: de o veşniciei oraşul W este situat la mii de km de oraşul N, fiind, de fapt, capitala statului R şi nu a statului MM. E aceasta o simplă greşeală de redactare într-un document oficial?
Ce trebuie să facă, într-o asemenea situaţie, comisia de evaluare? Un prim pas constă în a da telefon în ţara MM, la numărul indicat în antetul anexei la contract. Numărul apelat este valabil, dar nici vorbă de firma căutată ci aparţine unei case de avocatură, care declară că nu are nicio legătură cu BUILDING X RM Z LTD.
Începe o muncă laborioasă de cercetare, de căutare prin toate mijloacele, a unor noi indicii privind susţinătorul.
Cum poate comisia de evaluare să se apere faţă de un terţ susţinător ce pare, la prima vedere, “o fata morgana” dar cu acte de identitate?
Întrebările ce apar sunt multiple:
– chiar există acest operator economic?
– lucrarea a fost executată în realitate?
– beneficiarul lucrării e real?
Un alt pas efectuat: căutarea societăţii pe internet, pornind de la ideea că orice firmă are cel puţin o apariţie virtuală. Dar nu se găseşte absolut nicio informaţie.
Se merge pe firul documentelor depuse de ofertant: tot prin intermediul internetului se caută beneficiarul lucrării, adresa acestuia, persoanele semnatare ale contractului. Dar nici acum nu se găseşte nimic. Nici măcar beneficiarul ce e declarat ca instituţie publică din ţara MM.
Comisia decide solicitarea de informaţii de la ofertant, cu privire la datele de identificare ale terţului susţinător, acordând un termen de răspuns de 2 zile.
La împlinirea termenului limită de depunere a răspunsului se constată că ofertantul nu a transmis niciun document.
Din punct de vedere al achiziţiilor publice problema se simplifică enorm. În conformitate cu prevederile art.79 alin. (1) din HG nr.925/2006, oferta este declarată neconformă: „În cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă.”.
Ţinând cont că la dosarul achiziţiei există dovada primirii de către ofertant a solicitării de clarificări (număr de înregistrare dat de ofertant), comisia respinge definitiv oferta.
Însă, cum poate să se apere, pe viitor, comisia de prezenţa unui astfel de operator economic?
Deţinând informaţii contradictorii legate de sediul persoanei juridice BUILDING X RM Z LTD, este indicat a se continua, în afara procedurii de atribuire, lămurirea identităţii acestui operator economic. Funcţie de răspunsul primit, autoritatea contractantă va putea lua măsurile necesare pentru a permite sau nu participarea la alte proceduri de atribuire a lui BUILDING X RM Z LTD.
Din practică s-a constatat că susţinerea reprezintă o sabie cu două tăişuri. Dacă pentru ofertant se solicită, încă de la început date de identificare, uneori certificate fiscale, ce dovedesc existenţa acestuia, pentru terţ, de multe ori, informaţiile sunt minimale.
Nu o dată s-a întâmplat ca ofertantul să se afle în imposibilitate executare iar terţul să nu poată interveni, ori să nu poată intervenii, din varii motive.
Evitarea unor astfel de cazuri e posibilă dacă în evaluare se citesc cu mare atenţie toate înscrisurile depuse de ofertant, dacă se solicită clarificări ori de câte ori sunt sesizate neconcordanţe sau neclarităţi.
]]>Documentele întocmite de comisia de evaluare II
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Continuarea din numărul publicat in luna aprilie – Revista de Achiziții Publice
În numărul anterior al Revistei de Achiziţii Publice am detaliat procesul verbal al şedinţei de deschidere, procesul verbal de evaluare şi solicitările de clarificări. Voi continua cu prezentarea elementelor de interes ale notei justificative de prelungire a perioadei de evaluare, raportului procedurii şi adresei de comunicare a rezultatului procedurii. Analizarea ofertelor fiind o acţiune destul de anevoioasă, necesitând timp şi de multe ori acumularea de informaţii noi de către membrii comisiei, devine indispensabilă extinderea intervalului de evaluare. Studiind documentele depuse, comisia întâmpină dificultăţi ce nu se puteau anticipa la momentul iniţierii procedurii, având nevoie de cunoştinţe tehnice suplimentare, de experţi pentru a se pronunţa asupra propunerilor depuse. Implicit are nevoie de timp suplimentar. Dacă procedura are şi fază finală electronică, se vor mai adăuga evaluării cel puţin încă 3 zile. În situaţia unei propuneri financiare cu preţ neobişnuit de scăzut, mai sunt necesare alte 4 zile pentru solicitarea de justificări şi evaluarea răspunsurilor. Date fiind cele de mai sus, comisia se află în imposibilitatea respectărilor celor 25 de zile instituite de art. 200 din OUG nr.34/2006, mai ales dacă au fost depuse 16 oferte, cu 3-4 asociaţi, terţi susţinători şi, eventual, subcontractanţi. Prin excepţie de la această prevedere, dispoziţiile OUG nr. 35/2013 permit extinderea perioadei la 35 de zile (numai la atribuirea contractelor de concesiune de servicii şi lucrări ori a parteneriatelor public-privat?). O soluţie ar fi prelungirea termenului de evaluare, apelând la prevederile art. 200 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Decizia aparţinând întregii comisiei, va fi consemnată într-un proces verbal de evaluare. Totodată, se va elabora, în acest sens, o notă justificativă, ce va fi supusă aprobării conducătorului autorităţii contractante. Prelungirea va fi adusă la cunoștința operatorilor economici implicaţi în termen de maximum două zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1)- art. 200 alin. (4) din OUG nr. 34/2006 (obligativitate introdusă de OUG nr.77/2012). Clarificându-se asupra modului în care ofertanţii îndeplinesc toate cerinţele din documentaţia de atribuire, comisia are obligaţia de a întocmi un raport al procedurii de atribuire. Raportul conţine un istoric al întregii procedurii: de la data publicării în SEAP, până la momentul aplicării criteriului de atribuire sau anulării. Lecturând raportul, oricine trebuie să înţeleagă modul în care s-a derulat procedura. Documentul va fi analizat, cel puţin, de UCVAP, conducătorul autorităţii contractante, CNSC, autoritatea de management, Autoritatea de Audit (în situaţia finanţării din alte fonduri decât cele proprii ori bugetul naţional). De aceea, evenimentele trebuie expuse cronologic, explicit, pe înţelesul tuturor. Prin acest articol nu voi reda fiecare componentă a raportului standardizat de Ordinul ANRMAP nr.302/2011, dar voi prezenta acele elemente care, în practică, sunt neglijate. În primul rând, atrag atenţia asupra faptului că utilizarea raportului standardizat este o obligaţie a comisiei de evaluare. Încă se întocmesc rapoarte ce conţin doar aplicarea criteriului de atribuire şi declararea câştigătorului, fără a se prezenta firul evenimentelor procedurii. Aplicând ad literam Ordinul 302/2011, comisia nu va uita elemente ce par, la prima impresie, minore. Nu de puţine ori se uită a se înscrie denumirea şi adresa autorităţii contractante. Raportul, ajungând la diverse instituţii, e dificil a fi identificată autoritatea emitentă. – În preambul, la cap. Referinţe e necesar a se înscrie toate eratele. Lipsa unei erate va rupe din logica acţiunilor întreprinse. De exemplu, dacă prin erată s-a modificat termenul limită de depunere şi termenul de deschidere ofertelor, se va ridica întrebarea „De ce comisia a deschis ofertele la altă dată faţă de cea din anunţul de participare ?” Sursa de finanţare e recomandabil a fi detaliată prin înscrierea, unde e cazul, a Programului Operaţional, a axei prioritare şi domeniului major de intervenţie pentru a cunoaşte exact pentru ce proiect a fost iniţiată procedura. – Ca orice lucrare şi raportul trebuie să dispună de un cuprins. De aceea, Conţinutul raportului (cuprins) trebuie adaptat fiecărei proceduri. Cum ar fi completarea, la pct.2.3, cu Etapa electronică, atunci când s-a parcurs. – Secţiunea Anexe va fi şi ea întregită cu documentele specifice procedurii, de exemplu Fişe individuale de punctaj, în cazul aplicării criteriului „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. – La Capitolul 1/1.1. Legislaţia aplicabilă se vor înscrie actele normative aplicabile procedurii, cum ar fi HG nr. 28/2008. – La 1.2. Calendarul procedurii de atribuire se vor înscrie toate evenimentele, în ordine cronologică. A nu se uita contestaţiile formulate şi deciziile CNSC emise până la termenul limită de depunere a ofertelor ori în timpul evaluării, precum şi eratele aferente anunţului/ invitaţiei de participare. Referitor la şedinţele de evaluare, se vor menţiona şi acele întâlniri în care s-a întrunit comisia, chiar dacă nu s-au finalizat cu un proces verbal. – Capitolul rezervat Comisiei de evaluare şi experţilor cooptaţi va fi completat cu deciziile prin care au fost înlocuiţii unii membrii ai comisiei şi momentul în care aceştia au început să-şi exercite atribuţiile. Exemplu: „Începând cu data de 14.04.2013, Paraschivescu Florin l-a înlocuit pe Niculean Doru”. – Spaţiul alocat 1.3 Observatorilor UCVAP/CVAP va cuprinde toate şedinţele la care aceştia au participat, deşi nu s-a întocmit niciun proces-verbal al şedinţei de evaluare. – Pentru a susţine cele înscrise la cap. 2.1. Solicitări/răspunsuri la clarificări până la termenul-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor, e recomandabil a se tipări din SEAP lista tuturor întrebărilor şi răspunsurilor la solicitări. – Informaţiile aferente 2.2 Şedinţei de deschidere a ofertelor vor viza nu doar numele ofertanţilor, implicit toţi asociaţii ci şi subcontractanţii şi susţinătorii. La acelaşi capitol, la Elementele principale ale ofertei se vor consemna toţi factorii de evaluare, în cazul aplicării criteriului de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. – 2.3. Procesul de evaluare va cuprinde calificarea ofertanţilor, evaluarea propunerilor tehnice şi financiare. Etapa de calificare va recapitula modul în care ofertanţii au făcut sau nu dovada îndeplinirii cerinţelor minime. La finalul calificării, fiecare ofertă va primi verdictul de „Admis” ori „Respins”. Evaluarea propunerilor tehnice se va concretiza prin menţionarea succintă, dar precisă a modului de îndeplinire a respectivelor cerinţe. Funcţie de respectarea caietului de sarcini sau nu, oferta va fi catalogată cu eticheta „Conformă” ori „Neconformă”. La subcapitolul Evaluarea propunerilor financiare vor fi notate, în mod obligatoriu, preţurile ofertelor. ANRMAP, prin Ordinul nr. 302/2011, recomandă comisiei de evaluare să fi analizat „propunerile financiare sub aspectul existenţei corecţiilor admise de lege, al încadrării în valoarea estimată a contractului, al preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat etc.” Evaluarea se încheie cu declararea ofertelor inacceptabile ori acceptarea celor care răspund cerinţelor financiare. Dacă procedura a avut o fază finală electronică, se vor înscrie detalii privind parcurgerea acestei etape (numele ofertanţilor ale căror oferte au fost admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme, perioada de derulare a etapei electronice etc). – Aplicarea criteriului de atribuire este etapa mult aşteptată de toţi membrii comisiei de evaluare. Ideal ar fi ca toţi operatorii economici participanţi să fi îndeplinit cerinţele de calificare, cele tehnice şi financiare. Existând o concurenţa cât mai mare, se asigură astfel o utilizare cât mai eficientă a fondurilor. Din păcate, sunt destui ofertanţi ce se prezintă nepregătiţi la competiţie. În vederea respectării principiului anterior amintit, comisia de evaluare depune toate diligenţele pentru a avea cât mai multe oferte admisibile: solicită clarificări de la ofertanţi, de la instituţiile abilitate, consultă siteuri oficiale etc. Cu toate acestea, ofertanţii fie nu răspund deloc solicitărilor, fie modifică prin răspunsuri oferta sau transmit răspunsuri neconcludente. În asemenea condiţii, comisia nu poate aplica criteriului de atribuire decât celor declaraţi „admisibili”. Dacă a fost ales drept criteriul de atribuire „preţul”, în raport se vor prezenta ofertele admisibile în ordinea descrescătoare a punctajului acordat. În baza acestui clasament se va stabili oferta câştigătoare (art. 82 alin.(3) din HG nr.925/2006). Dacă atribuirea contractului de achiziţie publică se face pe baza criteriului „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, „evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” (art. 82 alin.(2) din HG nr.925/2006). Raportul procedurii fiind „fără observaţii” din partea observatorilor UCVAP/CVAP, documentul se transmite pentru exprimarea opiniei către această instituţie – numai dacă procedura a fost supusă verificării UCVAP. În maxim 3 zile lucrătoare de la primirea raportului procedurii de atribuire, UCVAP exprimă opinia privind derularea procedurii de atribuire în conformitate cu legislaţia din domeniu (art. 4 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 30/2006) şi-l returnează emitentului. Abia acum raportul va fi supus aprobării conducătorului autorităţii contractante. Odată aprobat raportul, autoritatea contractantă are obligaţia, în termen de 3 zile lucrătoare de la decizia finală, dar înăuntrul termenului prevăzut la art. 200, de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire asupra hotărârilor luate. De la acest moment, comisia de evaluare şi-a încheiat misiunea. Dar comunicarea rezultatului, chiar dacă este o atribuţie ce excede prevederile art. 72 din HG nr. 925/2006, nu poate fi realizată fără consultarea membrilor comisiei sau cel puţin a preşedintelui comisiei. În cazul respingerii unei oferte, în informarea ce va fi transmisă operatorului vizat, se vor înscrie motivele excluderii sale din competiţie, deciziile comisiei de evaluare în ceea ce-l priveşte. Astfel, consultarea membrilor comisiei, a preşedintelui este imperativă. Dar, adresa de comunicare a rezultatului va fi semnată de conducătorul autorităţii contractante. În afara motivelor de respingere ori a dezavantajelor ofertelor necâştigătoare, în comunicare trebuie introdusă „data-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 256^2 alin. (1)”- art.207 alin. (2) lit.d) din OUG nr. 34/2006. Să nu uităm că o eventuală contestaţie va presupune formularea unui punct de vedere, la emiterea căruia membrii comisiei, sau cel puţin preşedintele comisiei, vor trebui să contribuie. Toate aceste documente, întocmite la timp de comisia de evaluare, au ca efect o fluidizare a procesului de evaluare, o înţelegere facilă a dosarului achiziţiei de către toţi actorii implicaţii. De asemenea, ordonarea de îndată a actelor emise de comisia de evaluare va permite oricând respectarea art. 215 alin. (1) din OUG nr. 34/2006: punerea la dispoziţia celor interesaţi a dosarul achiziţiei publice, dosar ce are „caracter de document public, în forma în care se află la momentul solicitării accesului la informaţiile din cuprinsul acestuia.”
]]>Garanţia de participare între vechi şi nou
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Modul de stabilire a garanţiei de participare presupune parcurgerea câtorva paşi destul de simpli:
– identificarea valorii estimate a contractului; – fixarea limitei superioare şi inferioare a garanţiei. Până la 1 ianuarie 2013, simplitatea era doar aparentă, cauzată tocmai de determinarea elementelor de mai sus, pentru valori estimate între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv. OUG nr.77/2012 corectează, parţial, metoda de calcul a garanţiei de participare. • În primul rând, s-a intervenit asupra art. 43^1, rectificarea fiind impusă de necorelările de idei din cadrul frazei, imposibil de aplicat la proceduri cu valori estimate între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv: „cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în anunţul/invitaţia de participare, în sumă fixă de până la 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puţin decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1)”. Din analiza articolului se observă că se impunea o garanţie ce nu permitea atingerea pragului de 2%. Oprindu-ne doar la lit.a) a art. 278^1 alin. (1), cea de a doua parte a art. 43^1 ne obliga, însă, la stabilirea unei sume a cărei valoare să fie cel puţin egală cu 1% din valoarea estimată. Prin transcrierea matematică trebuia să alegem garanţia (GP) din intervalul următor: GP ∈ [1% valoarea estimată; 2% valoarea estimată). După cum ştim cu toţii, IMM-urile pot prezenta o garanţie conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea 346/2004: „Întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii.” Aşadar, un IMM poate constitui o garanţie de participare de 50% din cea solicitată în documentaţia de atribuire, deci mai puţin de 1% din valoarea estimată. În acest caz, autoritatea contractantă nu mai putea respecta art. 278^1 alin. (1) lit.a) din ordonanţă „în măsura în care Consiliul respinge contestaţia ca nefondată, să reţină contestatorului din garanţia de participare în raport cu valoarea estimată a contractului” 1% din această sumă, pentru o valoare estimată între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv. Ofertantul constituind o garanţie mai mică de 1% din valoarea estimată, autoritatea nu avea cum să reţină suma impusă de ANRMAP. Exemplu: – valoare estimată a contractului: 70.000 lei; – garanţia de participare specificată în documentaţia de atribuire: 1.330 lei (doar 1,90% din valoarea estimată, pentru că nu permitea menţiunea „de până la 2%”); – garanţia constituită de IMM: 665 lei (%); – suma ce trebuia reţinută de autoritatea contractantă prin respingerea ca nefondată a contestaţiei: 700 lei (1% din valoarea estimată, conform art. 278^1). Autoritatea nu avea cum scădea 700 din 665. Cel mult putea stabili o garanţie de 1,999% din valoarea estimată, respectiv 1399,39 lei. În noua variantă a articolului, instituită de OUG nr.77/2012, se permite acum atingerea pragului de 2%, implicit 1% de către IMM-uri: „cuantumul garanţiei de participare, menţionat şi în invitaţia de participare/anunţul de participare, în sumă fixă ce nu poate depăşi 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puţin decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1)” Tot din punct de vedere matematic, articolul s-ar scrie: GP ∈ [1% valoarea estimată; 2% valoarea estimată]. Transformarea esenţială este dată de limita superioară: intervalul deschis devine interval închis. Tradus în limbajul „achizitorilor” ar însemna: garanţia poate fi de maxim 2% din valoarea estimată, iar reţinerea de maxim 1% valoarea estimată. Tocmai pentru a se respecta art. 278^1 alin. (1) lit.a), recomand stabilirea garanţiei aplicând maximul de 2% la valoarea estimată, pentru valori estimate între (15.000 euro; 420.000 lei]. Doar aşa, în cazul unui IMM, se va reţine 1% din valoarea estimată. Exemplu: – valoare estimată a contractului: 160.000 lei; – garanţia de participare specificată în documentaţia de atribuire: 3.200 lei; – garanţia constituită de IMM: 1.600 lei (%); – suma ce trebuie reţinută de autoritatea contractantă prin respingerea contestaţiei 1.600 lei (1% conform art. 278^1 alin. (1) lit.a)). • O a doua intervenţie asupra ordonanţei, prin OUG nr.77/2012, tot în problematica aceleiaşi garanţii de participare, a constat în redefinirea primul prag al valorii estimate necesar stabilirii garanţiei, pentru a-l corela cu restul legislaţiei achiziţiilor publice. În varianta anterioară, prima valoare estimată pentru care se impunea solicitarea unei garanţii era 63.000 lei. La un curs valutar de 4,4 lei/euro, valoarea estimată reprezenta 14.318 euro. Prag aferent cumpărărilor directe. Deşi ordonaţa nu se aplică acestor tipuri de achiziţii, totuşi art. 278^1 releva o anomalie legislativă, cauzată de creşterea cursului valutar peste 4,2 lei/euro (pragul de 63.000 lei a fost raportat la un curs valutar de 4,2 lei/euro). Pentru a nu mai ţine cont de moneda naţională, românească bineînţeles, s-a impus ca primul prag să se raporteze la valoarea art. 19. Această modificare va fi acoperitoare pentru o eventuală schimbare a pragurilor maximale ale cumpărărilor directe. • O dilemă nerezolvată este cea a garanţiilor de participare pentru loturile cu valori mai mici de 15.000 euro. Trebuie sau nu solicitată garanţia de participare? Până în prezent legiuitorul nu a dat nicio clarificare în acest sens, generând discuţii destul de aprinse. Din punctul meu de vedere, loturile cu valori mai mici de 15.000 euro sunt scutite de garanţie, pentru considerentele de mai jos. Urmând firul logic al ordonanței, voi argumenta părerea personală, oprindu-mă asupra a patru articole: – fiecare lot este supus unei proceduri concurenţiale distincte, fiind posibilă întocmirea Raportului de atribuire doar pentru acel lot- art. 213 alin. (3); – contestarea se realizează individual, pe lot, termenul de contestare raportându-se la valoarea lotului şi nu a procedurii- art.256.2 alin.(1.1); – totodată, pentru fiecare lot se va încheia un contract între autoritate şi câştigător, în termenul de la art.205 alin. (1^1), elementul de referinţă constituindu-l valoarea fiecărui lot; – încheierea unui contract pentru fiecare lot este, în plus, impusă prin definiţia de la art. 3 lit.f), întrucât actul juridic nu poate fi semnat decât între câştigătorul acelui lot şi beneficiar. Din inventarierea legislativă de mai sus se desprinde o singură concluzie: fiecare lot se judecă, de la iniţiere până la atribuire, la valoarea sa intrinsecă nu la valoarea procedurii din care face parte. Astfel, va fi respectată şi condiţia din art. 43^1: cuantumul garanţiei de participare nu poate fi mai mic decât sumele prevăzute la art. 278^1 alin. (1) lit. a). Respectiv, garanţia nu se poate solicita pentru o valoare estimată mai mică de 15.000 euro. Analizând conţinutul actual al OUG nr.34/2006, observăm că tumultul modificărilor a produs necorelări între articole, iar unele au rămas în urma noutăţilor edictate prin OUG nr.77/2012. Astfel, la art. 27 alin. (5) regăsim valoarea estimată ca „valoarea cumulată a tuturor loturilor”, sumă ce va fi înscrisă în anunţul/ invitaţia de participare. Deşi, indubitabil, în cazul „lotizării” se discută de valoare individuală nu de cea a procedurii. De aici dilema: garanţia se raportează la valoarea estimată a procedurii sau a lotului? Din expunerile de argumente de mai înainte, pentru lotul a cărui valoare este mai mică de 15.000 de euro, nu ar trebui solicitată garanţie de participare. O clarificare oficială din partea ANRMAP ar fi binevenită, pentru a nu mai regăsi garanţii infime de 75 de lei sau chiar de 7 lei. Aceste sume mai mult produceau cheltuieli, atât autorităţii contractante cât şi operatorul economic, în loc să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost creată: „Garanţia de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului de achiziţie publică sau a acordului-cadru.” Iţele legislative vor fi desluşite după aprobarea noii variante a HG nr. 925/2006, ce se regăseşte abia în faza de proiect pe siteul www.anrmap.ro, prin care se va îmbunătăţi şi art. 85 : „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertanţilor constituirea garanţiei de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când există obligativitatea publicării unui anunţ sau a unei invitaţii de participare. Documentaţia de atribuire trebuie să conţină următoarele informaţii: a) cuantumul garanţiei de participare în sumă fixă, stabilit conform prevederilor ordonanței de urgență; b) perioada de valabilitate a garanţiei de participare, care va fi cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. (2) În cazul unei proceduri de atribuire organizată pe loturi, prevederile de la alin. (1) se aplică prin raportare la fiecare lot în parte.”
]]>Acordul-cadru: soluţia achiziţiilor repetitive
Ec. Ecaterina Milica DOBROTĂ
Acordul-cadru, prin caracteristicile sale, ar trebui să fie de un real ajutor achizitorilor publici. Cu toate acestea, încă are multe necunoscute pentru unii, ridicând destule semne de întrebare: Ce e acordul- cadru? Când se poate folosi? Care sunt avantajele? Pentru ce fel de achiziţii se poate încheia? Ce clauze trebuie să cuprindă acordul? Prin ce diferă de procedurile “clasice” ? Problematica “acordul-cadru” o găsim tratată în OUG nr. 34/2006, la capitolul 4, după toate procedurile, ca o modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie publică. Deşi în ordonanţă are aceeaşi „vârstă” cu procedurilor consacrate, acordul-cadru se utilizează pe o scară destul de redusă, vis-a-vis de beneficiile ce le-ar putea produce. Art.3 lit.b) din OUG nr.34/2006 ne defineşte acordul – cadru drept o înţelegere scrisă “intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere”. De ce să apelăm la acordul-cadru? În cazul în care necesitatea autorităţii contractante are un caracter repetitiv, prevăzut cu limite minimale şi maximale pentru o perioadă determinată, de până la 4 ani, o soluţie comodă şi la îndemână ar fi aplicarea acestui tip de procedură specială de achiziţie publică. Acordul-cadru va permite autorităţilor contractante atribuirea de contracte subsecvente, în funcţie de necesităţile concrete ale autorităţilor contractante, în perioada de timp pentru care a fost încheiat respectivul acord. Prin această modalitate de achiziţionare, autoritatea, stabilindu-şi nişte limite de contractare, va elimina stresul iniţierii unei noi proceduri pentru cantităţile suplimentare. Înţelegerea scrisă dintre părţi va conţine elementele esenţiale ce vor sta la baza contractelor subsecvente, fără articole specifice unui contract, cum ar fi preţul total ori durata efectivă de execuţie a prestaţiei. Un alt element specific este dat de posibilitatea semnării acordul-cadru, fără ca autoritarea să deţină resursele necesare achiziţionării. Nemaifiind condiţionată de existenţa efectivă a banilor în cont, autoritatea poate iniţia procedura în orice moment, fără teama încălcării art. 93 alin. (2) din HG nr.925/2006 „Autoritatea contractantă nu are dreptul să întârzie încheierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru cu mai mult de 7 zile calendaristice de la expirarea termenelor prevăzute la art. 205 din ordonanţa de urgenţă din motive imputabile acesteia.” Ţinând cont de acest avantaj principal, se poate demara procedura chiar din prima lună a anului, impunându-se doar identificarea sursei de finanţare, nu şi a resursei. Printre achiziţiile repetitive, cărora li se pretează o modalitate specială de atribuire, ar fi: rechizitele, medicamentele, serviciile de deszăpezire, combustibilul, alimentele. Dar şi lucrările pot face obiectul unui acord. De exemplu, renovarea unui cămin studenţesc. Ori asfaltarea străzilor dintr-un oraş. Se pot încheia contracte subsecvente doar pentru un anumit număr de camere ce trebuie renovate sau, în celălalt caz, pentru un număr de străzi supuse asfaltării. Cum va proceda autoritatea contractantă pentru a beneficia de avantajele acordului- cadru? Acordul-cadru este indisolubil legat de o procedură de atribuire. De regulă, se aplică fie licitaţie deschisă, fie licitaţie restrânsă. Dacă valoarea estimată este sub pragul de la art. 124 din OUG nr. 34/2006 se poate recurge şi la o cerere de oferte. Documentaţia de atribuire va avea doar câteva elemente noi, faţă de procedurile clasice. Dintre noutăţi amintesc: înscrierea modalităţii de atribuire- acord cadru, durata acordului, intervalul de timp/ frecvenţa la care se vor semna contractele subsecvente. În loc de cantitate fixă va trebui să precizeze un nivel minim şi maxim, aferent întregului acord-cadru. De asemenea, documentaţia de atribuire va conţine şi estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru. Cerinţele minime de calificare se vor raporta la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru (art. 65 lit.f) din HG nr. 925/2006). Referitor la cerinţe, să nu uităm noile precizări ale OUG nr. 77/2012 de modificare a OUG nr. 34/2006: „art.33 alin. (3) Cerinţele de calificare […] care se regăsesc în caietul de sarcini […] şi care nu sunt preluate în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare, sunt considerate clauze nescrise.” Modul de aplicare a acordului-cadru îl vom desluşi prezentând următorul exemplu: o autoritate contractantă are nevoie de servicii deszăpezire şi întreţinere drumuri în perioada iernii. Nu poate stabili cu exactitate numărul total de ore de funcţionare a utilajelor şi nici numărului utilajelor. Statistic, s-a constatat că cel puţin din luna noiembrie şi până în martie se formează polei iar drumurile trebuie curăţate de gheaţă. În condiţiile unor ierni sărace în precipitaţii ar fi nevoie de minim 4 utilaje multifuncţionale pentru deszăpezire şi combatere a poleiului şi 3 autobasculante. Iar pentru cantităţi abundente de zăpada s-ar impune contractarea a 20 utilaje multifuncţionale şi 10 autobasculante. Într-un contract având clauze ferme ce trebuie respectate, nu se pot înscrie valori fluctuante. Necunoscând cantităţile exacte, se va apela la încheierea unei înţelegeri preliminare – acordul cadru, ce va fi urmat de semnarea unor contracte, ori de câte ori este nevoie, funcţie de necesităţile ivite. La semnarea acordului-cadru nu e obligatoriu ca autoritatea să dispună de resursele necesare plăţii întregului acord-cadru. Doar la semnarea fiecărui contract subsecvent trebuie să deţină suma aferentă contractului. Pentru o astfel de achiziţie, procedura se poate iniţia chiar din luna mai. Timp de 6 luni se pot rezolva toate problemele procedurale: publicare documentaţie, evaluare, contestare. La finalul lunii octombrie se va putea semna acordul-cadru. Din aceste considerente rezidă una din diferenţele dintre procedurile clasice şi cea specială: în loc de contract, iniţial se va încheia un acord cadru. În baza lui se vor atribui contractele subsecvente. În speţa dată, pentru o eficientă deszăpezire, ar fi necesară încheierea acordului-cadru cu un număr suficient de operatori economici. Legislaţia din domeniu ne ajută în acest sens: „În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu mai mulţi operatori economici, numărul acestora nu poate fi mai mic de 3, în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile.” – art. 148 OUG nr. 34/2006. Cum se calculează valoarea estimată a unui acord-cadru? Răspunsul este dat de art. 31 din OUG nr. 34/2006: „În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să încheie un acord-cadru, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor de achiziţie publică ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga sa durată.” Pentru ce durată se poate încheia acordul? Conform art. 144 din OUG nr. 34/2006 “(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili ca durata unui acord-cadru să depăşească mai mult de 4 ani, decât în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica în special prin obiectul specific al contractelor ce urmează a fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv. (2) Contractele care se atribuie în baza unui acord-cadru nu pot fi încheiate decât între autoritatea/autorităţile contractante şi operatorul/operatorii economici, care sunt parte a acordului respectiv.” În exemplul dat, pentru a nu mai iniţia an de an procedura servicii deszăpezire, se poate încheia un acord pe maxim 4 ani, urmând ca în perioada de iarnă, lunar, de exemplu, să fie semnat câte un contract. Ce se întâmplă dacă au depus oferte 4 operatori economici şi doar 2 au oferte admisibile? Actul normativ ne permite să mergem mai departe doar cu doi, întrucât se specifică „în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare şi selecţie şi care au prezentat oferte admisibile.” La fel se va proceda şi dacă au fost depuse doar două oferte sau chiar una. Pentru utilizarea eficientă a fondurilor, în vederea atribuirii fiecărui contract subsecvent, autoritatea contractantă poate opta pentru reluarea competiţiei, în cazul unui acord încheiat cu mai mulţi operatori econimici. Bineînţeles că şi aceste informaţii vor fi introduse în documentaţia de atribuire: număr operatori economici ce vor fi selectaţi, opţiunea de reluare a competiţiei. Cum se calculează garanţia de participare la o astfel de procedură? Cuantumul garanţiei de participare se va stabili funcţie de valoarea estimată a întregului acord-cadru (art. 85 lit. a) din HG nr. 925/2006), dar ţinând cont şi de noutăţile introduse de OUG nr. 77/2012 la art. 43^1 alin. 2 lit. a). E obligatorie achiziţionarea cantităţii minime? Părerile par a fi împărţite, tocmai pentru că prevederile legale nu menţionează, expres, nimic în acest sens. Unii specialişti susţin ideea că nu este obligatorie achiziţionarea cantităţilor minime, fiind de acord cu punctul de vedere publicat de ANRMAP, pe www.anrmap.ro, unde a fost postată următoarea problemă „Posibilitatea de a nu achiziţiona cantitatea minimă prevăzută” şi răspunsul aferent: „În conformitate cu prevederile art. 3 lit. b) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, acordul-cadru este înţelegerea scrisă între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărui scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere. Totodată, precizăm faptul că, legislaţia nu prevede o limită a cantităţilor care urmează să facă obiectul contractelor subsecvente aferente unui acord cadru. Este adevărat că prevederile art. 66 lit. e) din HG nr. 925/2006, privind normele de aplicare ale OUG nr. 34/2006, impun autorităţilor contractante ca în cadrul documentaţiei de atribuire să precizeze „estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru”. Precizăm în acest context că această prevedere are rolul exclusiv de a asigura informarea cât mai completă a operatorilor economici cu privire la posibila anvergură a acordului-cadru şi, implicit, a contractelor subsecvente acestuia. Acordul-cadru nu reprezintă un angajament ferm al autorităţii contractante, astfel încât condiţiile minime/maxime vor rămâne numai la nivel de estimări, nereprezentând limite fixe. Pe cale de consecinţă, în măsura în care autoritatea contractantă, pe parcursul derulării acordului cadru respectiv constată că nu îi mai este necesară o anumită cantitate, fie ea minimă dintr-un produs, sau doar un anumit produs ce a făcut obiectul ofertării, ţinând cont de cele de mai sus, aceasta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona.” Din păcate, punctul de vedere, în formă dată, nu poate fi decât o interpretare oficioasă dată de ANRMAP, având doar rolul de a ghida prin hăţişul legislativ. Referitor la întrebarea privind obligativitatea, alţi practicieni sunt de părere că ar fi obligatorie achiziţionarea cantităţilor minime. Considerentele, pentru care subscriu acestei idei, le prezint în continuare. Iniţierea oricărei proceduri de achiziţie are la bază o necesitate a autorităţii contractante. Aceasta fiind şi raţiunea întocmirii programului anual al achiziţiilor: înscrierea tuturor posibilelor achiziţii dintr-un an. Cumulând toate trebuinţele dintr-o instituţie, se stabileşte necesarul pentru un anumit produs ori serviciu. Luăm cazul cel mai frecvent întâlnit: cartuş pentru imprimantă. Autoritatea îşi va stabili un minim minimorum de cartuşe, pentru a face faţă celui mai pesimist buget. Totodată îşi stabileşte un maxim ce e posibil a-l achiziţiona, dacă va avea suficiente resurse şi pentru evenimente imprevizibile ce ar solicita un număr mai mare de imprimări. Pornind de la cantităţile minime şi maxime, fiecare operator economic va şti să-şi formuleze propunerea financiară. Pentru strategia de ofertare importantă ar fi, de fapt, valoarea minimă. Funcţie de aceasta va obţine un preţ unitar cât mai bun. E ştiut faptul că achiziţionarea unui număr cât mai mare de cartuşe duce la scăderea preţului, în urma negocierii dintre operatorul economic şi producător. Operatorul „bate palma” cu furnizorul său pentru un anumit preţ, numai în condiţiile comandării a cel puţin X bucăţi. Astfel, ofertantul îşi va putea realiza un plan de afaceri profitabil, mai ales dacă se va derula un acord pe o durată de 2 ani. Se pare că punctul de vedere al ANRMAP ar spune altceva: „condiţiile minime/maxime vor rămâne numai la nivel de estimări, nereprezentând limite fixe. […] în măsura în care autoritatea contractantă […] constată că nu îi mai este necesară o anumită cantitate, fie ea minimă dintr-un produs, sau doar un anumit produs ce a făcut obiectul ofertării […] aceasta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona”. În aceste condiţii, dacă nu se va mai achiziţiona nici măcar minimul declarat, ofertantul nu va mai beneficia de acelaşi preţ de la furnizor iar la rândul lui nu va fi în stare să susţină preţul declarat în acordul-cadru. De asemenea, se observă că prin interpretarea “acesta are posibilitatea legală de a nu-l mai achiziţiona”, se permite chiar nesemnarea niciunui contract subsecvent. Ne punem firesc o serie de întrebări: Care mai este necesitatea autorităţii, stabilită iniţial? De ce se mai estimează cantităţile minime? Pentru astfel de cazuri nu ar fi trebuit introdusă şi pentru ofertant o posibiliate a prezentării de preţuri diferenţiate funcţie de opţiunea autorităţii de a diminua minimul cantitativ? În lipsa unei clauze suspensive stipulate în acordul-cadru, autoritatea contractantă nu riscă să plătească daune agentului economic prejudiciat? Dacă propunerea financiară are rol de angajament juridic, iar autoritatea are libertatea de nerespectare a clauzelor, o asemenea interpretare (neachiziţionare produs) nu ar fi de natură să permită un compartiment abuziv din partea autorităţii contractante? Care sunt limitările acordului-cadru? Bineînţeles că legislaţia în domeniu conţine şi reguli prohibitive pentru utilizarea acordului-cadru (art. 65 din HG nr.925/2006): “În sensul prevederilor art. 143 din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă: a) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru cu o durată mai mare de 4 ani decât în cazuri excepţionale şi pe care le poate justifica doar prin obiectul specific al contractelor subsecvente ce urmează să fie atribuite în baza acordului-cadru respectiv; b) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente care au ca obiect prestaţii de altă natură decât cele stabilite prin acordul-cadru; c) nu are dreptul de a încheia acorduri-cadru pe baza cărora se pot atribui contracte subsecvente de tipuri sau natură diferite unele faţă de altele; d) nu are dreptul de a încheia contracte subsecvente decât cu operatorul/operatorii economic/economici semnatar/semnatari al/ai acordului-cadru şi numai pe baza regulilor şi condiţiilor prevăzute în respectivul acord; e) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente în numele şi pentru o altă autoritate contractantă care nu este parte în acordul-cadru respectiv decât în cazul în care are calitatea de unitate de achiziţii centralizate conform prevederilor art. 22 din ordonanţa de urgenţă; f) fără a aduce atingere prevederilor art. 31 din ordonanţa de urgenţă, are obligaţia de a impune condiţii minime de calificare care să se raporteze cel mult la valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru; g) nu are dreptul de a atribui contracte subsecvente a căror valoare cumulată este mai mare decât o valoare a cărei depăşire ar conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale ordonanţei de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice.”
]]>De ce se contestă rezultatul procedurii?
Ec. Ecaterina Milica Dobrotă
Articol publicat in Revista de Achizitii Publice – noiembrie 2012
În Raportul de activitate al CNSC pentru 2011, la capitolul “Obiectul contestațiilor formulate de operatorii economici la CNSC în 2011” regăsim următoarele: “În primul semestru al anului 2011, din cele 3.312 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.419 (42,84%) au vizat documentaţiile de atribuire, iar 1.893 (57,16%) rezultatul procedurii. În cel de-al doilea semestru al anului 2011, din cele 2.981 contestaţii formulate de operatorii economici şi înregistrate la CNSC, 1.012 (33,95%) au vizat documentaţia de atribuire şi 1.969 (66,05%) rezultatul procedurii.” În iunie 2012, preşedintele CNSC, Lehel-Roland Bogdan, întrebat fiind într-un interviu “Ce se contestă mai mult şi în ce domenii?” a dat următorul răspuns: “Aproape 70% contestă rezultatul procedurii. Adică, se contestă anumite nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare a ofertantului câştigător. Iar diferenţa de 30% contestă caietul de sarcini, respectiv, documentaţia de atribuire.” Se observă deci că majoritatea contesaţiilor se referă la rezultatul procedurii. De ce se contestă rezultatul procedurii? Motivele sunt dintre cele mai diverse. O parte din răspunsuri le vom afla analizând conţinutul art. 206 şi 207 din OUG nr.34/2006. În conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200.” Neîntocmirea unor comunicări privind rezultatul procedurii ori neinformarea în termenul maxim de 3 zile lucrătoare 1.Deşi incredibil, chiar dacă avem atâţia “experţi” în achiziţii publice, încă mai există autorităţi contractante pentru care art.206 nu are nicio însemnătate. Acestea, pur şi simplu, nu comunică rezultatul procedurii decât ofertantului câştigător. Redau următorul caz: în a 40-a zi de la semnarea contractului, autoritatea contractantă a publicat în SEAP informaţiile privind câştigătorul procedurii. Unul din ofertanţi, accesând SEAP-ul, află cu stupoare că a şi fost încheiat contractul de servicii. Drept pentru care, în termenul de 10 zile prevăzut la art. 256^2 (1) lit.a), ofertantul prejudiciat a depus o contestaţie la CNSC. Astfel, autoritatea contractantă este foarte „surprinsă” de formularea unei contestaţii. 2. O procedură a fost anulată cu 5 zile înaintea termenului limită de depunere a ofertelor. Unii consideră că anularea nu mai trebuie adusă la cunoştinţa operatorilor economici. Nimic mai fals! Art.206 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 este foarte clar în acest sens: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire”. Ori, de la data publicării invitaţiei/ anunţului de participare, sunt consideraţi operatorii economici implicaţi în procedură toţi cei care doresc să-şi depună oferta/candidatura. De aceea, decizia trebuie publicată în SEAP în 3 zile lucrătoare de la emitere. 3. Unele autorităţi, deşi întocmesc adresele de comunicare a rezultatului procedurii, nu ţin cont de termenul maxim de comunicare a rezultatului procedurii/selecţiei: 3 zile lucrătoare de la emiterea raportului procedurii. Iar informarea o realizează într-un termen mult mai mare. 4. În situaţia derulării unei procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare ori a licitaţiei restrânse, trebuie realizată o informare a operatorilor economici asupra rezultatului selecţie. Autoritatea contractantă iniţiază următoarea etapă, de depunere a ofertelor, fără a comunica rezultatul finalizării selecţiei candidaţilor. 5. Tot în categoria neinformării ofertanţilor includ şi următorul caz: după atribuirea contractului, s-a transmis prin fax comunicarea privind rezultatul procedurii. Dar unul din ofertanţi nu a primit documentul. Autoritatea contractantă a făcut dovada că a fost transmisă adresa prin fax. Dar nu s-a asigurat că a şi fost primită de către destinatar. Pentru a evita astfel de incidente, e de preferat a se solicita de la operatorul economic o copie a documentului pe care ofertantul a înscris, în prealabil, numărul de înregistrare şi data de primire a comunicării. 6. La procedurile on line sau a celor cu fază finală electronică, unele autorităţii contractante confundă rezultatul procedurii cu rezultatul admisibilităţii ofertelor. Uneori, autoritatea contractantă transmite către ofertanţi comunicări privind rezultatul acestei admisibilităţii ori respingeri, deşi OUG nr.34/2006 nu impune. Însă nu acesta este momentul final al procedurii, ci doar unul intermediar. Comisia de evaluare mai are încă de analizat propunerea financiară, trebuie să declare ofertanţii respinşi, necâştigătorii, precum şi ofertantul câştigător. Transmiţând o comunicare în această etapă intermediară, comisia nu face decât să permită o contestare a actului întocmit. Ceea ce ar îngreuna procedura. 7. Prin aplicarea în ultima vreme, pe o scară tot mai largă, a procedurilor on line, ofertanţii contestă pseudo „comunicarea rezultatului” transmisă de SEAP. După cum se ştie, comisia de evaluare are obligaţia ca, în urma finalizarea verificărilor cerinţelor de calificare, să introducă în SEAP numele ofertanţilor ale căror oferte sunt admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme – art. 21 alin. (2) din HG nr.1660/2006. În acest moment, SEAP informează operatorii economici despre admisibilitatea/ inacceptabilitatea ori neconformitatea ofertei depuse. Ofertantul „respins”, primind o astfel de comunicare, contestă rezultatul din SEAP, fără a ţine seama de prevederile art.206 din OUG nr.34/2006. Prin această acţiune, SEAP îşi alocă de fapt atribuţii ale autorităţii contractante: de a comunica rezultatul procedurii. Totodată dezvăluind informaţii din procedură fără ca aceasta să fie finalizată, fără a avea acceptul autorităţii contractante în realizarea acestui demers. 8. Un alt motiv de contestare, privitor la procedurile on line, invocat de ofertanţi este cel de încălcare a prevederilor art. 25 alin. (1) din HG nr.1660/2006 „Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP rezultatul procedurii de atribuire, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante la informaţiile prevăzute la art. 22 alin. (2).” Ofertantul care a primit de la SEAP informarea că este respins, contestă faptul că în 10 zile de la declarare, implicit de la accesarea preţurilor celor admisibile, autoritatea nu a transmis rezultatul procedurii. Ori, în multe cazuri, de la accesarea preţului şi până la finalizare, mai sunt necesare clarificări referitoare la propunerea financiară, la preţurile sub 85% din valoarea estimată, la modul de stabilire a preţului etc. Ţinând cont şi de faptul că unii ofertanţi sunt din alte ţări, termenul de 10 zile este insuficient. Deşi autoritatea contractantă a extins perioada de evaluare a ofertelor (art.202 alin. (2) din OUG nr.34/2006) SEAP-ul este neîngăduitor. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi asupra motivelor respingerii Art. 207 alin.(2) din OUG nr.34/2006 ne specifică: „În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a)fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Se întâmplă ca în adresa de comunicare să fie menţionat doar articolul din actul normativ ce a stat la baza respingerii ofertei, fără a se detalia motivele respingeri. Nu e suficient a se transmite doar că „în urma evaluării ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, oferta dumneavoastră a fost declarată inacceptabilă conform art. 36 alin. (1) lit.b) din HG nr.925/2006.” Din aceste explicaţii sumare ofertantul nu va cunoaşte care cerinţă de calificare nu a îndeplinit-o. De aceea, trebuie argumentată decizia de respingere. În cazul declarării neconformităţii propunerii tehnice cu prevederile cerinţelor din caietul de sarcini, trebuie precizat care elemente ale caietul de sarcini nu sunt tratate în oferta. Neinformarea ofertanţilor necâştigători asupra avantajele relative ale ofertei câştigătoare În conformitate cu prevederile art.207 alin.(2) lit.c) din OUG nr.34/2006, în comunicare se va înscrie “fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru”. Este incorect a transmite ofertanţilor respinşi doar decizia autorităţii asupra ofertei depuse de ei. La fel de incorect este a le comunica acestora doar numele ofertantului câştigător. Ei trebuie informaţi şi asupra preţului câştigătorului. Iar în cazul aplicării criteriului de atribuire a “ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic”, se vor comunica avantajele tehnice ce au fost punctate. Neprecizarea acestor elemente în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nu-i va permite ofertantului respins să cunoască ce elemente din propunerea sa nu i-au permis să fie pe primul loc. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi/necâştigători asupra datei-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie sau înscrierea unui termen mai mic decât cel legal Deşi pare un aspect minor, comunicarea privind rezultatul procedurii trebuie să conţină acest termen, aşa cum prevede art. 207 alin.(2) lit.d) din OUG nr.34/2006. Şi totuşi, chiar dacă nu ar fi fost înscris termenul, nemo censetur ignorare legem- nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea sa. Referitor la termenul menţionat, se constată că unele autorităţi contractante specifică în adresa o anumită dată de contestare, dar fără să ţină cont de momentul primirii documentului de către ofertant. Termenul de contestare este instituit de art. 256^2 alin. (1) din OUG nr.34/2006: 10 zile/ 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, funcţie de valoarea estimată. Trebuie ţinut cont că data transmiterii comunicării nu este întotdeauna aceeaşi cu data recepţionării lui de către operatorul economic. Termenul începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia s-a primit comunicarea nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Semnarea comunicării rezultatului procedurii de către o persoană ce nu are competenţă în acest sens Încă se întâlnesc situaţii în care adresa de comunicare este semnată de către preşedintele comisiei de evaluare a ofertelor/candidaturilor. Ori art. 206 alin. (1) din OUG nr.34/2006 este explicit în acest sens: sarcina informării revine autorităţii contractante, nu comisiei de evaluare/ preşedintelui comisiei. Din momentul în care a fost aprobat raportul procedurii, încetează mandatul comisiei. Deşi ofertantul respins nu a suferit niciun prejudiciu în urma faptului că rezultatul procedurii a fost semnat de o altă persoană decât reprezentantul autorităţii contractante, unii depun contestaţie numai pentru a îngreuna derularea contractului. Contestarea anumitor nereguli în ceea ce priveşte procedura de evaluare Trecând peste posibilitatea existenţei unor probleme de formă ale comunicării rezultatului procedurii, cele mai multe contestări ale comunicării rezultatului vizează modalitatea de evaluare, eventualele nereguli în ceea ce priveşte procesul de evaluare a ofertanţilor. Şi aici capetele de cerere sunt dintre cele mai diverse, amintind doar câteva: – modul de analizare a cerinţelor de calificare; – modul de conformare a propunerii tehnice faţă de caietul de sarcini; – modul de aplicare a criteriului de atribuire etc. Din motivele de contestare pe care le-am identificat, constat că multe contestaţii ar fi fost evitate dacă autoritatea contractantă ar dispune de adevăraţi specialişti în domeniul achiziţiilor publice. Nu doar dintre cei care deţin o diplomă de expert în achiziţiile publice. În acest sens, ar fi bine ca cei implicaţi în acest domeniu să aibe disponibilitatea financiară cât şi fizică de a se instrui continuu. Cu atât mai mult cu cât legislaţia achiziţiilor publice este într-o continuă schimbare.
]]>Nereguli în aplicarea negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare
Ec. Milica Ecaterina DOBROTĂ