Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată (…)

În data de 5 aprilie 2013, au intrat în vigoare prevederile actului normativ prin care se doreşte combaterea întârzierilor la plata în tranzacțiile comerciale. Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 182/2013. (sursa legestart.ro) ]]>

Sintezele SIGMA – Public Procurement Policy Briefs

Programul SIGMA – Sprijin pentru îmbunătăţirea guvernării şi managementului – este o iniţiativă comună a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi a Uniunii Europene, finanţate în principal de către UE.

Lucrând în parteneriat cu ţările beneficiare, SIGMA sprijină o bună guvernare, prin: • Evaluarea progresului reformei şi identificarea priorităţilor pentru reformă; • Asistarea în procesul de construcţie instituţională şi crearea cadrului legal; • Facilitarea asistenţei din partea UE şi altor donatori, ajutând la proiectarea şi punerea în aplicare a planurilor de acţiune.

În domeniul achiziţiilor publice SIGMA a elaborat atât un manual destinat beneficiarilor Instrumentului de Asistenţă pentru Preaderare IPA, intitulat Public Procurement Training Manual, cât şi bazat pe acesta, o serie de sinteze de politici de achiziţii publice.

Sintezele SIGMA, vizează furnizarea de informaţii cu privire la achiziţiile publice şi se adresează deopotrivă specialiştilor sau nespecialiştilor. Subiectele abordate includ legislaţia UE, principii şi instituţii, procedurile şi instrumentele de achiziţii publice, stabilirea criteriilor de atribuire, evaluarea ofertelor şi atribuirea contractului, precum şi încorporarea considerentelor de mediu şi sociale.

Citeste aici – SINTEZA SIGMA NR.1 – ACHIZIŢIILE PUBLICE ÎN UE: CADRUL LEGISLATIV, PRINCIPIILE ŞI INSTITUŢIILE DE BAZĂ (SIGMA Policy Brief No. 1, 2011)

]]>