Contestatii CNSC

Avocat Florin IRIMIA

In fapt, primaria unui mare oras a organizat, in temeiul OUG nr. 34/2006, in calitate de autoritate contractanta, o licitatie deschisa pentru atribuirea unui contract de achizitie publica avand ca obiect lucrari. Aceasta procedura de atribuire a fost initial anulata, fiind reluata ulterior cu anumite modificari in privinta obiectului (care cuprindea lucrari suplimentare) si a valorii estimate (care a fost majorata).

La a doua procedura de atribuire a depus oferta un singur operator economic, care participase si la procedura anulata.

Pe parcursul activitatii de evaluare, urmare a solicitarii de clarificari a autoritatii contractante, unicul ofertant a furnizat justificari cu privire la preturile propuse. Astfel, s-au prezentat ofertele de pret de la funizorii materialelor si echipamentele care vor utilizate in executia viitoarelor lucrari.

Ulterior, prin comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractanta a adus la cunostinta acestui ofertant faptul ca oferta sa a fost declarata neconforma pe motiv ca s-ar fi constatat  o crestere nejustificata a valorii ofertei financiare fata de oferta similara depusa la procedura anterioara. Declararea neconformitatii acestei oferte (singura depusa) a atras anularea procedurii de atribuire, in conformitate cu art. 209 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006.

Urmare a unei contestatii depuse de catre singurul ofertant, acest rezultat al procedurii de atribuire a fost considerata ca fiind nelegala de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Admitand contestatia, CNSC a considerat ca in mod nejustificat a fost respinsa ca neconforma singura oferta depusa si a decis continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea acestei oferte. In opinia noastra, solutia pronuntata de catre Consiliu este temeinica, avand in vedere argumentele pe care le expunem succint in continuare.

Potrivit dispozitiilor art. 36 alin. (2) lit. c) din HG nr. 925/2006, o oferta este considerata neconforma daca “conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate”.

Aceste dispozitii legale, invocate de catre autoritatea contractanta ca motiv al respingerii ofertei depuse nu sunt aplicabile in prezenta speta.

Astfel, pentru a retine caracterul neconform al unei oferte in baza textului de lege sus-citat, trebuie indeplinite cumultiv doua conditii:

–         preturile ofertate nu sunt rezultatul liberei concurente;

–         preturile un pot fi justificate.

Prin continutul adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractanta nu a facut dovada indeplinirii acestor doua conditii imperative prevazute de lege. Astfel, nu se motiveaza de ce s-a considerat ca preturile propuse in singura oferta depusa nu ar fi rezultatul liberei concurente. Pentru a se stabili cu precizie eventualul caracter neconcurential al unor preturi, era absolut necesar ca acestea sa fie comparate cu preturi oferite de catre operatori economici concurenti.

Faptul ca a fost depusa o singura oferta la licitatia organizata de primarie nu este un motiv care sa exonereze autoritatea contractanta de obligatia de a verifica in piata preturile propuse pentru produsele care sunt folosite in executia lucrarilor, obiect al viitorului contract. In lipsa unor elemente de comparatie, nu se putea retine in niciun caz faptul ca preturile ofertate de catre unicul ofertant nu ar fi rezultatul liberei concurente.

Mai mult, sustinerile autoritatii contractante conform carora pretul ofertat in cadrul celei de-a doua proceduri de atribuire ar fi superior celui propus in cadrul unei licitatii anterioare, sunt mai mult decat nefondate. Astfel, nu are nicio relevanta pretul ofertat intr-o alta procedura, important fiind ca pretul propus la licitatia in cauza sa fie justificat. Iar acesta, astfel cum am aratat mai sus, a fost justificat de catre ofertant prin prezentarea ofertelor furnizorilor de materiale.

In comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractanta face referire la o licitatie deschisa anterioara, licitatie anulata. Aceasta procedura initiala avea o alta valoare estimata cu  mult inferioara procedurii care a fost contestata. Mai mult, obiectul celei de-a doua proceduri este partial diferit, cuprinzand lucrari suplimentare in raport cu prima procedura.

De asemenea, se cuvine mentionat ca propunerea financiara a ofertantului castigator a fost inferioara valorii estimate a viitorului contract de achizitie publica. Prin urmare, autoritatea contractanta nu poate invoca ca pretul ofertat de catre operatorul economic contestator ar fi unul neconcurential, din moment ce ea insasi a estimat costuri similare pentru executia lucrarilor obiect al contractului de achizitie publica.

Avand in vedere argumentele expuse, este evident ca autoritatea contractanta a ales un motiv neinspirat de respingere a singurei oferte depuse la procedura de atribuire, oferta care trebuia declarata castigatoare. Vigilenta ofertantului si decizia corecta pronuntata de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor au salvat insa de la anulare procedura de atribuire, solutie care este in beneficiul autoritatii contractante.

]]>