Contestatie impotriva documentatiei de atribuire. Data de la care curge termenul de contestatie. Exceptia tardivitatii – DECIZIE C.N.S.C.

Avocat Florin IRIMIA

Contestatie impotriva documentatiei de atribuire.

Data de la care curge termenul de contestatie. Exceptia tardivitatii.

Prin contestaţia nr. ……../………, înregistrată la CNSC sub  nr. ……../08.01.2009, depusă de SC………SRL, cu sediul în ……………., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ………….., având CUI ………….., reprezentată prin …………-Administrator, formulată împotriva cerinţelor prevăzute în documentaţia de atribuire (Cap. IV al fişei de date a achiziţiei, respectiv Situaţia economico-financiară), întocmită de …………………….., cu sediul în ……………………, în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitaţie deschisă cu etapă finală licitaţie electronică, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Furnizare a pachetului cu produse lactate şi panificaţie pentru Programul lapte-corn pentru anul şcolar 2008-2009″, s-a solicitat Consiliului obligarea autorităţii contractante la modificarea fişei de date prin eliminarea cerinţei de calificare contestate.

În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR

DECIDE:

Admite excepţia invocată de autoritatea contractantă şi respinge contestaţia ca tardivă.

Dispune continuarea procedurii de atribuire.

Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.

MOTIVARE

În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: SC ……………. SRL a formulat contestaţia nr. …………./………., înregistrată la CNSC sub nr. ………….., împotriva fişei de date întocmită de …………………….., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii, licitaţie deschisă cu etapă finală licitaţie electronică, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Furnizare a pachetului cu produse lactate şi panificaţie pentru Programul lapte-corn pentru anul şcolar 2008-2009″, solicitând refacerea ei.

În fapt, contestatoarea afirmă că, în urma publicării în SEAP a anunţului de participare nr. ……………., a ridicat, în data de 19.11.2008, de la sediul autorităţii contractante, documentaţia de atribuire aferentă procedurii mai sus menţionate. Astfel, în urma analizării fişei de date a constatat că, autoritatea contractantă impunea, ca cerinţă de calificare, „bilanţul contabil, la data de 31.12.2007, vizat şi înregistrat de organele competente, cu rezultat financiar pozitiv”. Astfel, raportat la cerinţa amintită, contestatoarea consideră „restrictivă lipsa prevederii care să permită ofertanţilor dovedirea capacităţii financiare prin prezentarea Bilanţului contabil, la data de 31.12.2008, care pentru societatea noastră are rezultate financiare maibune decât cele pe anul 2007″. Pentru acest motiv, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, prin stabilirea unei cerinţe de calificare restrictive, care poate duce la respingerea nejustificată a unui ofertant.

Faţă de cele arătate, contestatoarea solicită Consiliului „să dispuneţi refacerea Fişei de date a achiziţiei cu extinderea cerinţei conform căreia „Se soilcită – Bilanţul contabil, la data de 31.12.2007, vizat şi înregistrat de organele competente, cu rezultat financiar pozitiv” şi reformularea ei în scopul acceptării Bilanţului contabil, la data de 31.12.2008″.

Contestatoarea îşi întemeiază cererile din contestaţie pe dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006 şi art. 8 alin. (1) din HG nr. 925/2006..

În susţinerea celor susţinute, contestatoarea depune, în copie, documentaţia de atribuire şi dovada notificării contestaţiei către Consiliul Judeţean Brăila.

Prin adresa nr. ……………, înregistrată la CNSC sub nr. ………………., autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere la contestaţia înaintată de SC ………………… SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată.

În fapt, autoritatea contractantă aminteşte că, în conformitate cu prevederile programului anual de achiziţii, a organizat procedura de licitaţie deschisă cu etapă finală licitaţie electronică, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare a pachetului cu produse lactate şi panificaţie pentru Programul lapte-corn pentru anul şcolar 2008-2009″. De asemenea, autoritatea contractantă arată că, urmare a unei contestaţii anterior formulate, soluţionate conform deciziei CNSC nr. …………….., contestatoarei – SC …………………… SRL, cu adresa nr. …………………., i-au fost comunicate măsurile privind atât reluarea procedurii cât şi modificarea Fişei de date a achiziţiei. Totodată, autoritatea contractantă precizează că, în data de 08.01.2009, a înregistrat, sub nr. ……………, notificarea contestaţiei depusă de SC ………… SRL. Prin urmare, autoritatea contractantă arată că, intervalul de timp 24.12.2008 – 08.01.2009 este mai mare de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a Fişei de date modificată, iar prin raportare la valoarea estimată a contractului de achiziţie publică, termenul de formulare a contestaţiei este depăşit. Astfel că, faţă de cele arătate, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestaţiei ca tardivă. Pe fond, autoritatea contractantă arată că, prin fişa de date a achiziţiei la punctul IV.3.9 Situaţia economico – financiară, s-a solicitat ca cerinţă de calificare „susţinerea indicatorilor lichiditate generală şi solvabilitate patrimonială prin Bilanţul contabil la data de 31.12.2007, vizat şi înregistrat de organele competente, cu rezultate financiare pozitive”. Astfel, autoritatea contractantă precizează că la stabilirea acestei cerinţe s-a avut în vedere următoarele:

– procedura este iniţiată în anul 2008;

– toate cerinţele au fost stabilite corespunzător momentului iniţierii procedurii;

– prelungirea termenului de depunere a ofertelor, urmare a depunerii unei contesaţii, nu este motiv de schimbare a cerinţei de calificare, privind prezentarea bilanţului contabil la 31.12.2007, respectiv’ acceptarea prezentării bilanţului contabil la 31.12.2008 deoarece până la termenul depunerii ofertelor, respectiv 12.01.2009 ,,nu se adoptă” normele de întocmire şi depunere a bilanţurilor pentru anul 2008.

Faţă de cele prezentate şi având în vedere că au fost respectate prevederile legale referitoare la modul de evaluare a ofertelor depuse pentru atribuirea contractului de „„Furnizare a pachetului cu produse lactate şi panificaţie pentru Programul lapte-corn pentru anul şcolar 2008-2009″, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestaţiei ca fiind nefondată.

Autoritatea contractantă, transmite Consiliului, ataşat punctului de vedere, copia dosarului achiziţiei publice şi corespondenţa purtată cu agenţii economici precum şi programul anual al achiziţiilor publice.

Faţă de poziţiile exprimate de cele două părţi şi de documentele depuse la dosar. Consiliul reţine cele ce urmează:

Consiliul, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cercetând cu întâietate excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de autoritatea contractantă, constată temeinicia acesteia, în aprecierea asupra acestei finalităţi a cauzei.

Consiliul a luat act de faptul că …………………………., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de achiziţie, prin licitaţie deschisă, pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Furnizare a pachetului cu produse lactate şi panificaţie pentru Programul   lapte-corn   pentru   anul   şcolar   2008-2009″,   prin publicarea în SEAP a anunţul de participare nr. ……………………

In acelaşi timp, Consiliul a avut în vedere faptul că, contestatoarea, potrivit anunţului de participare, a avut posibilitatea procurării, în mod  gratuit,  a  documentaţiei  de  atribuire  până  la  data  de 19.11.2008. De asemenea. Consiliul a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. …………………., să-şi precizeze poziţia faţă de tardivitatea criticilor formulate, prin raportare la data luării la cunoştinţă a prevederilor documentaţiei de atribuire.

Prin adresa de răspuns,  transmisă  prin  fax şi înregistrată  la  CNSC sub nr. ………………….,    contestatoarea    susţine:    „contestaţia    este formulată în termen conform art. 272 alin. (4) din OUG nr. 34/2006 completată şi modificată prin OUG nr. 143/2008″. Or, în condiţiile în care, prin contestaţie sunt criticate cerinţe de calificare specificate de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. Consiliul apreciază că, prin raportare la data luării ei la cunoştinţă de către contestatoare (publicarea în SEAP) termenul de învestire a Consiliului este depăşit în prezenta cauză. Mai mult, Consiliul ia act de faptul că cerinţa contestată este cuprinsă şi de anunţul de participare, la cap. III.2.2) Capacitatea economică şi financiară.

Astfel, prin raportare la valoarea estimată a contractului de achiziţie publică, precizată la cap. II.2.2) din anunţul de participare, termenul de contestare, conform prevederilor art. 272 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, se împlinea la 15.12.2008.

Prin urmare, în temeiul alin. (1), (5) şi (6) ale art. 278 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul, fără cercetarea pe fond a cererii, admiţând excepţia invocată de autoritatea contractantă respinge contestaţia ca fiind tardiv înaintată şi dispune continuarea procedurii de atribuire.

]]>