Seminar de achiziții publice și fonduri europene adresat autorităților publice și operatorilor economici din județul Suceava și județele limitrofe

S.C. ANIVO’S S.R.L. în parteneriat cu Societatea de avocați Ceparu și Irimia, în data de 27.06.2014, Seminar de achiziții publice și fonduri europene adresat autorităților publice și operatorilor economici din județul Suceava și județele limitrofe.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru a analiza din perspectivă juridică, tehnică și economică următoarele subiecte:

– Noutățile legislative în domeniul achizițiilor publice – Noile directive europene, modificarea HG nr. 925/2006;

– Etapele derulării procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică;

– Soluționarea contestațiilor în materie de achiziții publice;

– Managementul riscurilor în atribuirea și derularea contractelor de achiziție publică ;

– Atragerea și absorbția fondurilor europene – programe de finanțare, întocmirea cererilor de finanțare, dificultăți și riscuri în implementarea proiectelor – corecțiile financiare aferente contractelor finanțate din fonduri europene ;

– Dezbateri și răspunsuri la întrebările participanților.

Precizăm că printre intervenienții la seminar se numără reprezentanți ai Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice, ai Unității pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice, ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, al Autorității de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR, avocați din cadrul Societății de Avocați «Ceparu și Irimia», reprezentant al și consultanți în domeniul achizițiilor publice și fondurilor europene.

Participarea la seminar este gratuită, toate costurile privind organizarea evenimentului (locație, materiale de prezentare, servicii de catering) vor fi suportate de organizatori.

Locația în care va fi organizat evenimentul: Hotel Sonnenhof, Sala de conferințe – Salzburg,  Blvd. Sofia Vicoveanca, nr. 68, municipiul Suceava, județul Suceava.

Seminarul se va derula pe parcursul zilei de vineri 27.06.2014, între orele 10.00- 16.30, conform  programului care va fi transmis ulterior participanților.

Cu stimă,

Echipa SCPA Ceparu & Irimia

]]>