Month: January 2013

Avocat Florin IRIMIA

In exercitarea rolului sau de interpret al normelor de drept comunitare, instanta europeana si-a exprimat recent pozitia asupra utilizarii bilantului pentru verificarea nivelului capacitatii financiare a ofertantilor la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica. Astfel, sesizata cu intrebari preliminare de catre o instanta din Ungaria, prin decizia pronuntata in data de 18.10.2012 in cauza C-218/11, Curtea Europeana de Justitie (CJUE) a adus precizari importante cu privire la interpretarea art. 44 si 47 din Directiva 2004/18/CE.

In speta, o autoritate contractanta maghiara a initiat o procedura de tip licitatie restransa pentru o achizitie de lucrari. Pentru a verifica capacitatea financiara a candidatilor, s-a stabilit cerinta minima de calificare conform careia ofertantii nu puteau avea mai mult de un exercitiu financiar negativ in ultimii trei ani.

Aceasta conditie nu putea fi indeplinita de o filiala din Ungaria a unui grup german care, in baza unei conventii cu societatea mama, era obligata sa ii transfere acesteia toate beneficiile, chiar si daca bilantul devenea astfel negativ (fapt permis de legea germana si interzis de legea maghiara). In opinia filialei grupului german, cerinta economica in cauza este in mod indirect discriminatorie, defavorizand operatorii economici care sunt supusi in tara lor de origine unor reguli contabile diferite de cele din tara in care se afla autoritatea contractanta.

Judecatorul maghiar, sesizat cu verificarea cerintei de calificare in cauza, considerata discriminatorie de filiala societatii germane, a adresat Curtii Europene intrebari preliminare prin care solicita interpretarea art. 44 si 47 ale directivei privind achizitiile publice in ceea ce priveste nivelul minim al capacitatii financiare.

Intrebarile adresate de instanta maghiara au vizat, in esenta, urmatoarele aspecte:

1) Autoritatea contractanta are dreptul de a fixa nivelul minimal al capacitatii economice prin raportare la un singur indicator al unui document contabil (bilantul)? 2) In caz de raspsuns afirmativ, indicatorul ales (rezultatul financiar) al carui nivel difera in functie de legislatia contabila a fiecarui Stat raspunde exigentei art. 44 par. 2 din directiva ? 3) Este suficient, pentru a tine cont de diferentele legislative existente intre statele membre, ca autoritatea contractanta sa garanteze posibilitatea de a se apela la resurse externe (art. 47 par. 2 din directiva) sau este necesar sa se permita posibilitatea demonstrarii capacitatii economica intr-o alta maniera (art. 47 par. 5 din directiva)?

In raspuns la primele doua intrebari, Curtea a considerat ca, in conformitate cu art. 44 par. 2, primul alineat din directiva, o autoritate contractanta este indreptatita sa solicite un nivel minim al capacitatii economice si financiare in conformitate cu art. 47 din directiva care, la par. 1, lit. b) prevede ca, pentru verificarea capacitatii economice si financiare se poate solicita operatorilor economici prezentarea bilantului. Nivelul minim al capacitatii economice si financiare nu poate fi insa stabilit prin raportare la bilant in general ci prin verificarea anumitor elemente ale acestuia.

Alegerea acestor elemente este lasata la libera apreciere a autoritatilor contractante, spre deosebire de art. 48 din directiva care limiteaza posibilitatea de formulare a criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala.

Aceasta libertate de alegere nu este insa nelimitata, nivelul minim solicitat pentru capacitatea economica si financiara trebuie sa fie stabilit in functie de obiectul achizitiei publice. Plecand de la aceasta regula generala, elementele din bilant alese pentru verificarea capacitatii economice si financiare trebuie sa fie adaptate la importanta achizitiei in sensul in care reprezinta, in mod obiectiv, un indice pozitiv in ceea ce priveste o baza economica si financiara suficienta pentru indeplinirea contractului de achizitie publica.

Curtea a retinut ca, desi pot exista divergente intre legislatiile nationale in ceea ce priveste un anumit element al bilantului, dispozitiile directivei 2004/18 permit solicitarea unei anumite referinte care sa dovedeasca capacitatea economica si financiara, chiar daca anumiti operatori economici nu sunt in masura sa prezinte repectiva referinta din cauza legislatiei proprii. Astfel, o asemenea cerinta nu poate fi considerata, in sine, ca fiind discriminatorie. Curtea concluzioneaza ca dispozitiile directivei 18 din 2004 (art. 44 par. 2 si art. 47 par. 1, lit. b) trebuie interpretate in sensul in care autoritatile contractante pot solicita indeplinirea unei anumite cerinte de calificare privind situatia economica si financiara prin raportare la unul sau mai multe elemente ale bilantului, sub conditia respectarii principiului proportionalitatii. O anumita cerinta de calificare nu va putea, in principiu, sa fie considerata ca fiind restrictiva pentru simplul motiv ca exista anumite divergente in legislatiile nationale cu privire la elementul din bilant care sta la baza verificarii respectarii cerintei in cauza.

In ceea ce priveste raspunsul la cea de-a treia intrebare, Curtea Europeana de Justitie confirma ca dispozitiile art. 47 par. 2 din directiva 2004/18 permit unui operator economic care se afla in imposibilitate de a indeplini singur cerinta privind capacitatea economica si financiara de a utiliza capacitatea unei alte entitati care se angajeaza sa-i puna la dispozitie resursele necesare.

]]>