Avocat Florin IRIMIA
Decizie C.A. Ploiesti nr. 209 din 08.02.2010
Avocat Florin IRIMIA
Atribuirea unui contract care nu are ca obiect activităţi relevante. Competenţa materială a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu poate fi extinsă prin voinţa părţilor, în cazul unor proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.
Decizia nr. 209 din data de 8 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la nr. 88/42/2010 din data de 27.01.2010, contestatoarea SC CSRL, a formulat plângere împotriva Deciziei nr.195/C6/9128 din data de 12.01.2010, emisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu intimata –autoritate contractantă SC F.F.E.E. Electrica Furnizare Muntenia Nord.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a formulat contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care, prin decizia nr.l95/C6/9128 din data de 12.01.2010 a respins-o ca inadmisibilă, cu motivarea că această instituţie nu are competenţa materială pentru a analiza legalitatea actelor ce-i fuseseră supuse controlului.
Consideră că soluţia inadmisibilităţii contestaţiei este nelegală, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor soluţionează contestaţiile formulate de persoanele care se consideră vătămate prin acte emise de autorităţile contractante cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.
Or, procedura de atribuire ce a fost supusă controlului legalităţii intră în aria de reglementare a OUG nr.34/2006, astfel încât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este competent să soluţioneze contestaţia formulată de contestatoare.
SC FFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord SA este autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor art.8 lit. d din OUG nr.34/2006 şi nu a negat niciodată calitatea sa de autoritate contractantă. Mai mult, Decizia 2008/963/CE din 9.12.2008 a modificat lista autorităţilor contractante anexate Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului privind procedurile în materie de achiziţii publice incluzând în anexa D şi SC FFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord SA.
După cum rezultă din actele care emană de la SC F.F.E.E. Electrica Muntenia Nord SA dar şi de pe site-ul Ministerului de Finanţe, pârâta – autoritate contractantă desfăşoară ca activitate principală -“comercializarea energiei electrice”- cod CAEN 3514.
Comercializarea unui produs, în speţă energia electrică, presupune o activitate economică de valorificare a acestuia prin procesul de vânzare – cumpărare, iar vânzarea – cumpărarea, potrivit dispoziţiilor art. 1294 din Codul civil, este contractul prin care una dintre părţi – numită vânzător – se obligă să transmită celeilalte părţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun în schimbul unui preţ.
Astfel, comercializarea energiei electrice presupune nu doar punerea la dispoziţia populaţiei a produsului menţionat, ci şi primirea preţului stabilit iar această ultimă activitate se realizează în casierii. Pentru a putea funcţiona, aceste casierii trebuie dotate cu sisteme de supraveghere, în condiţiile dispoziţiilor art. 28- 33 din Legea nr. 333/2003.
Acesta este motivul pentru care SC F.F.E.E. Electrica Muntenia Nord SA a organizat licitaţia publică supusă controlului pe calea prezentei. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a pretins că sunt incidente dispoziţiile art. 243 din OUG nr.34/2006 potrivit cu care „Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) şi care au ca obiect achiziţia de produse, servicii sau lucrări destinate desfăşurării altor activităţi decât activităţile relevante.
Însă, a mai arătat petenta, din interpretarea literală a textului normativ se desprinde ideea că acesta face referire la situaţiile în care autoritatea contractantă desfăşoară mai multe activităţi dintre care doar una sau unele sunt relevante în sensul dispoziţiilor art. 229 şi următoarele, însă SC F.F.E.E. Electrica Muntenia Nord SA desfăşoară doar activitatea de comercializare a energiei electrice.. Astfel, achiziţionarea de sisteme de supraveghere pentru casierii nu se poate face decât pe calea procedurii reglementate de dispoziţiile OUG nr. 34/2006, mai mult, chiar în documentaţia pusă la dispoziţie se preciza că eventualele contestaţii se pot depune fie la CNSC , fie la autoritatea contractantă şi apoi la instanţa competentă.
Examinând plângerea Curtea a constatat că este neîntemeiată.
SC F.F.E.E. Electrica Furnizare Muntenia Nord a organizat procedura de achiziţie cerere de oferte cu faza finală de licitaţie electronică pentru achiziţionarea de sisteme de videosupraveghere pentru casieriile aparţinând AFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord, procedură la care au depus oferte mai multe societăţi, printre care petenta, ofertă calificată în faza finală alături de SC Vonrep SRL, care, în urma aplicării fazei finale de licitaţie electronică şi a criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut, a fost desemnată ca fiind câştigătoare.
Împotriva deciziei de atribuire, petenta a formulat contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care, prin decizia nr.195/C6/9128, raportat la dispoziţiile art. 278 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins contestaţia ca inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 255 din OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională sau în justiţie, iar potrivit art. 266 alin. 1, consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului. SC F.F.E.E. Electrica Furnizare Muntenia Nord desfăşoară ca activitate principală comercializarea energiei electrice, cod CAEN 3514 şi este autoritate contractantă în sensul art. 8 lit. d), definită ca fiind oricare întreprindere publică ce desfăsoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la cap. VIII secţiunea 1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activităţi. Potrivit art. 243 din OUG nr. 34/2006, însă, ordonanţa de urgenţă nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) si care au ca obiect achiziţia de produse, servicii sau lucrări destinate desfăsurării altor activităţi decât activităţile relevante.
Art. 229 din cap.VIII Contracte sectoriale din OUG nr. 34/2006, prevede că dispoziţiile cap. 1-VI sunt aplicabile contractelor sectoriale în măsura în care nu se prevede altfel, contractul sectorial fiind contractul de achiziţie publică care se atribuie în scopul efectuării unei activităţi relevante în sectoarele de utilitate publică: apă, energie, transport, postă.
Sunt considerate activităţi relevante, conform art. 235, în sectorul de utilitate publică prevăzut la art. 229: a) punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate să asigure, în beneficiul publicului, servicii deproducţie, transport sau distribuţie de combustibili gazosi, energie termică sau energie electric, b) livrarea de combustibili gazosi, energie termică sau energie electrică prin reţele de natura celor prevăzutela lit. a). Obiectul contractului în cauză nu se încadrează însă în niciuna din cele 2 categorii, fiind constituit de furnizarea de sisteme de supraveghere pentru casieriile aparţinând SC F.F.E.E. Electrica Furnizare Muntenia Nord, activitate care nu serveşte celor 2 categorii de activităţi relevante expres enumerate de art. 235, prin urmare contractul ce urmează a fi încheiat nu este un contract sectorial.
Petenta a invocat în plângerea formulată faptul că prin Decizia 2008/963/CE din 9.12.2008 s-a modificat lista autorităţilor contractante anexate Directivelor 2004/17/CE şi 2004/18/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului privind procedurile în materie de achiziţii publice, incluzându-se în anexa D şi SCFFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord SA, însă Directiva 2004/17/CE, de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale-Secţiunea 2 art. 3- Gaze, energie termică şi energie electrică alin. 3 a, b , prevede, în ceea ce priveşte energia electrică, că directiva se aplică următoarelor activităţi: punerea la dispoziţie sau exploatarea de reţele fixe destinate furnizării unui serviciu public în domeniul producerii, transportului sau distribuirii energiei electrice sau alimentării cu energie electrică a unor asemenea reţele.
Pe cale de consecinţă, cum contractual ce urmează a fi încheiat nu constituie un contract sectorial pentru desfăşurarea unei activităţi relevante, potrivit dispoziţiilor art. 243 din OUG nr. 34/2006, nu sunt aplicabile dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă. Faţă de aceste dispoziţii legale, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a constatat în mod legal că, având în vedere competenţa materială atribuită de legiuitor în sarcina sa, competenţa ce îi aparţine nu poate fi extinsă prin voinţa părţilor, în cazul unor proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile OUG nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, şi în temeiul art. 278 alin. 1 şi 5 din OUG nr. 34/2006 a admis excepţia de inadmisibilitate şi a respins contestaţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la analiza fondului contestaţiei, conform art. 278 alin. 1 teza a 2a din OUG nr. 34/2006.
Pentru toate aceste motive, curtea a constatat că decizia pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei formulată de petentă, este legală si temeinică, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, considerente pentru care, în baza art. 285 alin. 4 din OUG 34/2006, a respins ca nefondată plângerea.
]]>Modificari la modificari in legislatia achizitiilor publice
SCPA Ceparu si Irimia
Prin Legea nr. 278/2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 898 din 31.12.2010, a fost aprobata OUG nr. 76/2010 pentru modificarea si completarea OUG nr. 34/2006. In articolele publicate pe blog, am prezentat, in general cu o privire critica, care au fost principalele modificari introduse prin OUG nr. 76/2010.
Legea nr. 278/2010, intrata in vigoare pe data de 03.01.2011 nu s-a limitat la aprobarea simpla a modificarilor in cauza ci a adus altele noi. Cu intentia de a le comenta in cel mai scurt timp, ne limitam, deocamdata, la evocarea celor mai importante modificari legislative:
– contractul de achizitie publica este definit ca fiind un contract comercial (art. 3 lit. f) din OUG nr. 34/2006) iar nu un contract asimilat actelor administrative, astfel cum prevede Legea nr. 554/2004 a contenciosului adminstrativ;
– s-a majorat pragul pana la care autoritatea contractanta are dreptul de a aplica procedura de tip “cerere de oferta” pentru atribuirea contractelor de lucrari (de la 1.000.000 euro la 4.845.000 euro);
– contestatiile impotriva actelor emise de autoritatea contractanta in desfasurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica se solutioneza, exclusiv, pe cale administrativ-jurisdictionala, fara sa mai existe posibilitatea formularii contestatiei in instanta;
– presedintele Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) trebuie sa fie licentiat in drept;
– la cererea partii interesate, CNSC are competenta de a dispune suspendarea procedurii de atribuire;
– decizia prin care CNSC anuleaza, in tot sau in parte, actul atacat este doar obligatorie, nu si executorie (cum era cazul inainte de 03.01.2011);
– competenta de solutionare a proceselor si cererilor privind acordarea de despagubiri pentru prejudiciile cauzate in cadrul procedurii de atribuire si a celor referitoare la contractele de achizitie publica, revine sectiei comerciale a tribunalului in circumscriptia careia isi are sediul autoritatea contractanta (inainte de modificare competent era sectia de contencios administrativ si fiscal a tribunalului). De asemenea, recursul impotriva hotararilor pronuntate de tribunal se judeca de sectia comerciala a curtii de apel competente;
– plangerile contraventionale impotriva proceselor-verbale de contraventie se judeca exclusiv de Judecatoria Sector 1 Bucuresti.
Textul integral al Legii nr. 278/2010 poate fi consultat accesand pagina de internet http://www.anrmap.ro/PDF/noutati/0898%20mof.pdf
]]>Implicarea Comisiei Europene in respectarea regulilor aplicabile in materia atribuirii contractelor de achizitie publica
Avocat Florin IRIMIA
Unul din cele mai importante roluri ale Comisiei Europene este acela de control, de supraveghere a respectarii Tratatelor. In materie de achizitii publice, acest rol este indeplinit cu succes. Drept dovada, va propun sa analizam cateva exemple concrete de demersuri pe care le intreprinde Comisia Europeana.
1. Comisia europeana a anuntat ca va sesiza Curtea de Justitie a Comunitatii Europene pentru nerespectarea regulilor comunitare ale dreptului achizitiilor publice prin atribuirea unui contract de servicii juridice de mai multe milioane de euro.
In fapt, Ministerul Transporturilor slovac a reziliat un contract de achizitie publica avand ca obiect prestarea de servicii de consultanta si asistenta juridica, deoarece nu era satisfacut de activitatea prestatorului serviciilor in cauza.
Ulterior, ministerul a acordat unui alt contractant un nou contract de servicii juridice de o valoare de 19,6 milioane de euro printr-o procedura de negociere neconcurentiala.
Autoritatile slovace au justificat utilizarea procedurii in cauza prin urgenta si circumstante imprevizibile. Astfel, s-a motivat ca era nevoie rapid de servicii juridice pentru a avansa constructia mai multor tronsoane de autostrada in Slovacia. Aceasta motivare nu a fost insa acceptata de catre Comisie, aceasta apreciind ca „circumstantele erau previzibile si imputabile autoritatii contractante”.
2. O alta situatie care a atras sesizarea CJCE a fost cea a atribuirii, de catre o provincie olandeza a unui contract de achizitie publica de furnizare si gestiune a aparatelor de cafea in cadrul unei cereri de oferte organizata la nivel european.
In primul rand, autoritatea contractanta a cerut ofertantilor sa furnizeze produse care sa poarte o certificare anume. Pentru Comisia Europeana, chiar daca s-a precizat ca sunt acceptate certificari echivalente, provincia olandeza nu a precizat criterii de fond care sa permita ofertantilor sa aprecieze daca o anumita certificare este echivalenta cu cea solicitata, situatie care nu permite respectarea principiului transparentei.
In al doilea rand, pentru selectia ofertantilor, autoritatea contractanta a solicitat ofertantilor sa indice masurile adoptate pentru a contribui la stabilitate pe pieta vanzarii de cafea. Pentru Comisie, acest obiectiv are ca simplu rol informarea autoritatii contractante cu privire la politica comerciala a operatorilor economici, nefiind in niciun caz in masura sa demonstreze capacitatea ofertantilor de a indeplini contractul. Mai mult, criteriile pe baza carora autoritatea contractanta urma sa evalueze aceste informatii nu au fost comunicate candidatilor.
In ultimul rand, un factor de evaluare a ofertelor acorda un punctaj suplimentar ofertantilor care propuneau ingrediente avand o certificare specifica sau echivalenta. In opinia Comisiei, o autoritate contractanta nu are dreptul sa utilizeze un astfel de factor de evaluare deoarece „o certificare nu reprezinta un criteriu de natura sa determine oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic”.
3. Pe langa sesizarea Curtii de Justitie a Comunitatii Europene, rolul de gardian al tratatelor comunitare pe care il exercita Comisia Europeana se manifesta si prin comunicatele prin care aceasta institutie reaminteste statelor membre UE lipsa masurilor de remediere a unor incalcari constatate anterior.
Spre exemplu, un astfel de comunicat priveste un contract de amenajare a teritoriului incheiat de catre orasul York din Marea Britanie fara respectarea regulilor de publicitate si de concurenta. Pentru Comisie, acest contract reprezinta o concesiune de lucrari publice care ar fi trebuit atribuit, in conformitate cu directiva privind achizitiile publice in vigoare in acea perioada (Directiva 93/37/CEE), dupa publicarea unui anunt de participare in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si ca urmare a derularii unei proceduri de atribuire competitive. Desi Marea Britanie a recunoscut in final ca acea conventie reprezinta o concesiune de lucrari, nicio masura suficienta si adecvata nu a fost adoptata pentru a garanta ca incheierea viitoarelor contracte de amenajare a teritoriului va fi conforma cu regulile comunitare aplicabile.
Un alt comunicat al Comisiei se refera la situatia Greciei care nu a respectat decizia pronuntata de CJCE in cauza C-481/06. Prin aceasta decizie s-a constatat neconformitatea cu reglementarea comunitara a legislatiei elene care permite utilizarea unei proceduri neconcurentiale si lipsite de publicitate pentru atribuirea unui contract de achizitie publica de furnizare a anumitor materiale medicale.
In aceeasi situatie de neexecutare a unor decizii ale CJCE, se afla si Italia. Una dintre decizii, pronuntata in data de 18 iulie 2007, se referea la atribuirea unor concesiuni de servicii pentru organizare de pariuri de curse de cai. Cealalta decizie, emisa in 13 septembrie 2007 se referea la contracte de servicii pentru tratarea deseurilor urbane.
In prima speta, mai mult de 300 de concesiuni au fost reinnoite fara organizarea unor proceduri concurentiale. CJCE a retinut ca Italia a incalcat principiul general al transparentei si obligatia de a garanta un nivel de publicitate adecvat. Desi o lege a fost adoptata pentru a se opera reinnoirea in cadrul unei proceduri concurentiale, totusi, nicio masura concreta nu a fost luata ulterior.
In ceea de-a doua speta, aceleasi incalcari au fost constatate cu privire la atribuirea unor contracte de servicii pentru tratarea deseurilor urbane. Pentru autoritatile italiene, in scopul evitarii intreruperii serviciului public, autoritatile contractante nu pot anula aceste proceduri fara sa fi lansat in prealabil o procedura de cerere de oferta si sa fi atribuit un nou contract. Totusi, nicio procedura de atribuire nu a fost initiata dupa decizia CJCE.
In consecinta, Comisia Europeana a transmis avize motivate Statului italian inainte de a sesiza CJCE si a solicita sanctionarea prin aplicarea unei amenzi sau a unor penalitati de intarziere.
]]>Masuri de incurajare a participarii IMM-urilor la procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica
Avocat Florin IRIMIA
Conform unui nou studiu intitulat “Evaluation of SMEs’acces to public procurement markets in the EU”, datand din septembrie 2010 si publicat de catre Comisia Europeana, intreprinderile mici si mijlocii (IMM) nu castiga suficiente contracte de achizitie publica prin raportare la ponderea pe care o detin in economia europeana.
Desi aceste societati devin parte in aproximativ 60% din contractele finantate din bani publici, acestea nu reprezinta decat 34% din valoarea totala a contractelor incheiate pe teritoriul Uniunii Europene.
Totusi, mentioneaza Comisia Europeana, situatia s-a ameliorat in ultima perioada in toate statele membre. Aceasta imbunatatire se datoreaza modificarii legislatiilor interne si a practicilor autoritatilor contractante. Spre exemplu, impartirea pe loturi a contractelor avand valori importante constituie un factor important al cresterii numarului de contracte castigate de IMM-uri.
Raportul releva, de asemenea, anumite masuri pe care autoritatile contractante si statele membre sunt incurajate sa le puna in practica pentru a sprijini si mai mult IMM-urile: simplificarea depunerii documentelor administrative sau ameliorarea difuzarii informatiilor referitoare la incheierea contractelor de achizitie publica.
]]>Normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat (PPP)
Parteneriat Public Privat in Infrastructura II – Autostrazi
SCPA Ceparu si Irimia
Parteneriatul public privat ca metoda de dezvoltare a retelei nationale de autostrazi
– Studiu de caz –
Autostrada cu taxa M5 Ungaria
Parteneriat public privat pentru constructia unei autostrazi cu taxa, care, initial, a avut venituri foarte scazute, in timp, s-a dovedit un proiect de succes. De asemenea, se evidentiaza si rolul institutiilor financiare internationale in finantarea unor proiecte de infrastructura intr-o perioada caracterizata de lipsa de lichiditati pe piata maghiara.
Pe scurt, proiectul de PPP in discutie are urmatoarele coordonate:
Obectivul: Constructia unei parti din Coridorul IV de transport Pan-European in conditii de austeritate finanaciara pentru bugetul Ungariei.
Actori implicati: AKA Rt., Ministerul Transportului, BERD.
Finantare: Imprumuturi de la BERD si de la banci comerciale (Commerzbank si ING) garantate de BERD. Nu au fost accesate grant-uri UE.
Relatia contractuala dintre parti: Concesiune.
Sarcina riscului: Toate riscurile (constructie, operare, exploatare si financiar) sunt in sarcina partenerului privat.
Structura manageriala: Guvernul impreuna cu un consortiu international.
Stabilirea tarifelor (taxelor de autostrada): Stabilite in contractul de concesiune cu posibilitatea unei indexari in raport cu inflatia si deprecierea monedei nationale.
Puncte tari: Flexibilitatea mecanismului de implementare pentru cazul unui flux deficitar de venituri a oferit o plasa de siguranta pentru situatii critice.
Puncte slabe: Capacitatea redusa de a realiza prognoze corecte cu privire la traficul pe un coridor de transport fara o experienta anterioara a sistemelor de taxare.
Descrierea proiectului
Autostrada M5, avand o lungime de 157 km, face parte din Coridorul IV de transport Pan-European (Berlin, Praga, Bratislava, Budapesta, Bucuresti, Salonic, Istanbul) si asigura legatura intre capitala Ungariei si partea de sud a tarii.
Proiectul a debutat in luna aprilie 1992, cu depunerea ofertelor de pre-calificare de catre firme din sectorul privat. Dupa selectarea a trei ofertanti, in septembrie 1992, a inceput procedura de licitatie, finalizata cu semnarea unui contract de concesiune pe o perioada de 35 de ani, in luna februarie 1994.
Partenerul privat ales este un consortiu francez-austriac-ungar, denumit Alflold Koncesszios Autopalya Rt. (AKA), unde principalii asociati sunt Bouygues S.A. si Bau Holding AG. Serviciile de exploatare si intretinere a autostrazii sunt furnizate de Maygar Intertoll Rt., o companie detinuta in intregime de un operator din Africa de Sud cu experienta in domeniul autostrazilor cu taxa.
Contractul de concesiune este guvernat de Legea XVI/1991 privind concesiunile locale.
Prima fază a proiectului a cuprins modernizarea şi reabilitarea drumurilor existente, fiind urmata de construcţia a aproximativ 90 de kilometri noi de autostrada. A fost instituit un sistem de taxare semi-deschis, cu doua puncte de taxare si 8 bariere cu taxa pentru drumurile de acces.
Taxa de trecere pentru autoturisme a fost stabilită la 5,00 HUF pe km şi de aproximativ patru ori mai mult pentru vehiculele grele de marfă.
Contractul de concesiune prevede acordarea unor reduceri pentru utilizatorii frecventi si rezidenti, dar si posibilitatea ca AKA sa majoreze taxele de autostrada in functie de rata inflatiei si deprecierea monedei nationale in raport cu moneda in care au fost contractate imprumuturile partenerului privat pentru finantarea proiectului. Autostrada a fost finalizata si data in folosinta in anul 1997.
Concluziile proiectului
Experienta constructiei autostrazii M5 a demonstrat importanta unei alocari corecte a riscurilor contractuale intre partenerul public si cel privat, astfel incat sa poata fi evitata o prea mare incarcare a firmelor private si asa strangulate de creditele pe care sunt nevoite sa le contracteze pentru a finaliza proiectele, mai ales in cazul unor coridoare de transport rutier pe care nu au existat sisteme de taxe in trecut.
S-a dovedit ca in astfel de cazuri este necesara contractarea unor consultanti cu experienta din domeniul financiar, legal si rutier care sa poata face previziuni pertinente si sa poata stabili impartirea corecta a riscurilor unui astfel de proiect.
Viabilitatea unei concesiuni de acest gen, ce presupune investitii de capital majore, depinde si de contractarea unor credite cu o scadenta pe termen lung. Conditiile imprumuturilor acordate firmelor private au fost imbunatatite in ultima perioada comparativ cu momentul initierii acestui proiect, mai ales ca urmare a aderarii Ungariei la UE si a cresterii economice.
M5 continua sa fie si astazi un proiect viabil de parteneriat public privat. Guvernul Ungariei a sprijinit partenerul privat in primii 9 ani de exploatare a autostrazii pentru a putea face fata deficitului cauzat de comportamentul utilizatorilor comerciali, care au cautat rute alternative pentru a evita taxele de autostrada. Compania concesionara a fost capabila sa evite colapsul financiar prin renegocirea imprumuturilor contractate si prin incasarea unor plati de contingent de la guvernul ungar, ceea ce face absolut necesar ca, la initierea unor astfel de proiecte, sa existe consultanti care pot face previziuni realiste privind traficul pe astfel de autostrazi.
In prezent, autostrada M5 este un proiect profitabil pentru partenerul privat, care poate fi implementat cu succes si in alte state ale regiunii ce au un istoric al sistemului de transport similar.
]]>Parteneriat public privat in infrastructura de transport (I)
SCPA Ceparu si Irimia
Concesiunea drumului de cale ferata Perpignan-Figueras
(Franta&Spania)
– Studiu de caz –
Cazul evidentiaza capacitatea unui acord de parteneriat public privat (PPP) in realizarea unor importante lucrari de infrastructura, care, desi complexe, pot fi finalizate in timp util, in ciuda intarzierilor care se inregistreaza de obicei in procesul de licitatie sau a complicatelor negocieri interguvernamentale. De asemenea, demonstreaza ca riscuri substantiale pot fi transferate sectorului privat, cu conditia existentei unor previziuni cat mai precise privind evolutia cererii si a veniturilor.
Pe scurt, proiectul de PPP in discutie are urmatoarele coordonate:
Obectivul: Infiintarea unei legaturi intre sistemele de cale ferata din Franta si Spania in vederea reducerii timpului de transport si strangularea traficului feroviar.
Actori implicati: Franta, Spania, Consortiu de firme private
Finantare: Subventii de stat, grant-uri UE, capitaluri proprii concesionar, imprumuturi.
Relatia contractuala dintre parti: BOT (constructie-operare-transfer) pe o perioada de concesiune de 50 de ani.
Sarcina riscului: Riscul constructiei si operarii apartine partenerului privat.
Structura manageriala: O comisie inter-guvernamentala reglementeaza contractul cu concesionarul.
Stabilirea tarifelor (taxelor): Indexarea, cu acordul public, a taxelor percepute operatorilor de pe calea ferata. Cuantumul maxim al taxelor a fost stabilit in contractul de concesiune.
Puncte tari: Stabilirea stimulentelor pentru partea privata pe baza unor criterii clare de performanta. Definirea neechivoca a criteriilor de performanta si a structurii legale a contractului de concesiune.
Puncte slabe: O posibila dependenta exagerata fata de partenerul privat.
Premisele proiectului
Construirea drumului de cale ferata intre Perpignan si Figueras se datoreaza dorintei Spaniei a de lega sistemul sau national de transport feroviar la reteaua europeana, fapt pentru care a initiat negocieri cu partea franceza in anul 1992. Acestea s-au finalizat cu semnarea unui tratat in anul 1995 in care s-a prevazut construirea acestui culoar de cale ferata in parteneriat public privat.
Proiectul prevede constructia a 50 de km de calea ferata, in care sunt incluse 5 poduri si un tunel lung de 8 km. Valoarea totala a investitiilor a fost de 1 miliard de euro, din care 32% a fost utilizata pentru constructia tunelului. Noua linie de cale ferata urmeaza sa reduca cu 2 ore timpul de calatorie pentru pasageri si cu 10 pana la 12 ore timpul de transport pentru marfuri.
Caracteristicile proiectului de PPP
Alegerea unui model de PPP pentru constructia drumului de cale ferata s-a realizat in baza unui tratat international iar contractul a fost atribuit in urma unei licitatii bi-nationale in conformitate cu prevederile Directivei CE 37/1993. Proiectul a avut la baza modelul de concesiune utilizat pentru constructia autostrazilor din Franta.
Principalele caracteristici ale proiectului sunt:
– Proiectarea este in sarcina Statelor;
– Constructia si finantarea este in sarcina exclusiva a partenerului privat, desi acesta a primit o subventie de 540 de milioane de euro din partea ambelor State, incluzand aici si grant-ul UE, care a fost livrata in 10 plati semi anuale;
– Partenerul privat este obligat sa investeasca capitalul propriu (aprox. 103 milioane de euro), iar restul sa fie acoperit din imprumuturi bancare;
– Contractul de concesiune are o durata de 50 de ani, dupa care activele trec in proprietatea Statelor;
– Pe durata concesiunii, partenerul privat va opera si administra infrastructura creata si o va pune la dipozitia operatorilor de pe calea ferata in baza unor taxe fixe. Contractul contine prevederi stricte in ceea ce priveste indicatorii de performanta in administrare si operationalitate (> 99,9%), stabilind sanctiuni pentru non-performanta;
– Taxele percepute de la operatorii de pe calea ferata au fost stabilite in mod public, avand un plafon maxim prevazut in contract, si sunt indexate functie de tipul de utilizare. Pentru primii trei ani de utilizare taxele sunt impuse pe baza forfetara;
– Finalizarea constructiei trebuie sa aiba loc in termen de 60 de luni de la semnarea contractului iar problemele financiare trebuie reglementate in termen de 1 an de la aceiasi data.
Licitatia a fost lansata in mai 2003, procedura implicand semnarea unui contract cu clauze non-negociabile, ce nu permit optiuni tehnice alternative si impun feedback imediat din partea partenerului privat.
Ofertele au fost primite pana in octombrie 2003, iar negocierile au fost initiate in luna urmatoare. La data de 17 februarie 2004 a fost semnat contractul cu consortiul TP Ferro, un joint venture al companiilor Eiffage (din Franța) și Dragados (din Spania).
Lucrarile la acest proiect au inceput efectiv pe data de 15 noiembrie 2004, iar in data de 12 a lunii decembrie a.c. linia de cale ferata urmeaza a fi data in folosinta. Se estimeaza ca, zilnic, vor circula doua trenuri pe ruta Perpignan-Figueras, pe un sens, cursa pentru pasageri avand o durata de 20 de minute.
Astfel de proiecte ar trebui sa fie implementate in toate tarile cu probleme de infrastructura feroviara, (aici trebuie sa mentionam si Romania), pentru a creste calitatea transportului pe calea ferata, atat pentru pasageri (indispensabila in cazul in care se doreste dezvoltarea turismului), cat si pentru marfuri (schimburile economice si preturile produselor sunt direct influentate de calitatea transportului). Din pacate, sectorul public este inca reticent fata de initierea unor astfel de parteneriate, dar, in acelasi timp, si constient de faptul ca nu are resursele necesare sa asigure cetateanului servicii de transport moderne.
]]>Rolul si impactul parteneriatului public privat in educatie (posibila metoda de reducere a somajului in randul tinerilor)
SCPA Ceparu si Irimia
Implicarea sectorului privat in educatie a crescut simtitor in ultimele doua decenii, ajutand atat familiile cu un venit ridicat, cat si pe cele cu venituri modeste. Desi guvernele raman principalii finantatori ai sistemului de invatamant, cel putin la nivel de educatie primara si secundara, in foarte multe tari (in special pe continentul american, Asia, dar si Europa), actori din mediul privat au devenit importanti furnizori de servicii educationale.
In cele mai multe parteneriate cu sectorul privat, se contracteaza servicii ce au ca obiect formarea profesorilor, managementul si dezvoltarea de programe scolare sau standarde ocupationale. Nu sunt putine nici parteneriatele care vizeaza managementul unor centre de invatamant, oferirea unor servicii de invatamant sau specializare pentru anumite grupuri de studenti, pe baza unor burse, imprumuturi sau vouchere.
Exista anumite tari care fac o distinctie clara intre rolul sectorului public ca finanatator al sistemului de invatamant si rolul sau de furnizor de educatie. Un exemplu elocvent este cel al Olandei, unde toate institutiile de invatamant sunt finantate din bani publici, inclusiv scolile si universitatile private, unde studiaza peste doua treimi din totalul studentilor/elevilor. In alte state, sectorul privat joaca un rol foarte important in educatie, dar guvernul finanteaza doar un anumit numar de studenti care sunt scolarizati in institutii private (ex. Chile).
Din analiza efectuata de experti ai Bancii Mondiale asupra diferitelor forme de parteneriate in domeniul educational existente la nivel mondial, s-au stabilit cinci tipuri de contracte care sunt operabile in acest domeniu si care pot avea ca obiect:
1. Servicii de management, de specializare si de sprijin logistic, care pot include: managementul institutiilor de invatamant (financiar si al resurselor umane), suport logistic (transport si hrana pentru elevi/studenti), servicii de specializare (formarea profesorilor, dezvoltarea de programe scolare, crearea si tiparirea de manuale scolare, certificarea calitatii etc.);
2. Servicii operationale ce presupun scolarizarea studentilor/elevilor, managementul financiar si al resurselor umane, specializari si mentenanta infrastructurii de invatamant (cladiri, sali de clasa, amfiteatre, laboratoare etc.);
3. Servicii de educatie care presupun scolarizarea studentilor/elevilor in institutii de invatamant private, plata taxelor fiind asigurata de catre stat;
4. Servicii de constructie, amenajare si intretinere spatii de invatamant;
5. Servicii de constructie, amenajare si intretinere spatii de invatamant coroborate cu servicii de scolarizare/specializare oferite in spatiile respective.
Din experienta europeana poate fi mentionat exemplul Marii Britanii (una dintre tarile recunoscute ca avand cel mai ridicat nivel al serviciilor oferite in domeniul educatiei) unde parteneriatul public privat a fost utilizat pentru a flexibiliza si a dezvolta, intr-un timp foarte scurt, sistemul educational.
Intr-un prim caz, institutiile de invatamant sunt partial finantate de un partener privat (care poate fi ONG, companie, entitate religioasa etc.) ce are dreptul sa numeasca directorul acestora. Partenerul privat furnizeaza 10% din costurile necesare pentru functionarea institutiei de invatamant, iar guvernul asigura restul de 90%. Costurile operationale sunt, in general, suportate de bugetul de stat. Partenerul privat plateste salariile directorului, ale profesorilor si ale personalului asimilat, ceea ce asigura conditii flexibile de plata si de munca pentru personalul didactic. In aceste conditii, statul are rolul de a monitoriza si evalua calitatea serviciilor oferite de institutia de invatamant finantata in parteneriat. Avantajul acestui tip de parteneriat consta in flexibilizarea si continua specializarea a resursei umane din domeniul didactic, precum si profesionalizarea actului de management in educatie.
Intr-o alta situatie, sectorul privat isi asuma cea mai mare parte din costurile de functionare ale institutiei de invatamant (proiectare, constructie, dotare tehnica, finantare si intretinere), iar profesorii sunt angajati si platiti de catre stat. In acest caz, intre partenerul privat si guvern se incheie un contract cu o durata de 30 de ani,timp in care primul este platit anual de catre stat, pe baza unor criterii de performanta. Acest gen de parteneriat are ca scop dezvoltarea rapida a infrastructurii educationale.
Se estimeaza ca numarul unor astfel de parteneriate intre sectorul public si cel privat va continua sa creasca in viitor, inclusiv in tarile cu un sistem de educatie clasic, unde statul are rolul dominant in proiectare si sustinerea procesului de invatamant, mai ales ca urmare a lipsei de comunicare intre sectorul privat, principalul beneficiar al produsului sistemului educational (cel care angajeaza absolventul sistemului de invatamant), si sectorul public. Aceasta lipsa de comunicare/colaborare a condus la imposibilitatea incorporarii imediate a proaspatului absolvent in procesul de productie (angajatorii care se plang de lipsa unor cunostinte practice a absolventilor).
In aceste conditii, statul se va simti obligat sa includa sectorul privat in actul de mamagement al sistemului educational, pentru ca acesta sa il poata adapta la nevoile sale reale, ceea ce ar conduce, implicit, la o absorbtie mult mai mare a absolventilor de catre piata de munca (ce apartine in mare parte sectorului privat) si reducerea somajului in randul tinerilor cu varsta de pana in 35 de ani.
]]>Opinii cu privire la Legea parteneriatului public-privat
SCPA Ceparu si Irimia