Avocat Florin IRIMIA
Parteneriatul public privat ca metoda de salvare a sistemului sanitar
SCPA Ceparu si Irimia
Parteneriatul Public Privat – modele de succes.
Evenimentele recente au demonstrat ca sistemul sanitar romanesc se afla intr-o stare grava de subfinantare, ceea ce a condus la scaderea calitatii serviciilor medicale furnizate populatiei asigurate, inclusiv la intamplari nefericite soldate cu victime, situatie imposibil de surmontat in actualul context economic. Criza financiara face ca investitiile din bani publici in sistemul sanitar sa fie reduse, daca nu chiar absente. Cu toate acestea, statul are obligatia de a furniza asiguratiilor serviciile la care acestia au dreptul conform legii. Intr-o asemenea conjunctura, singura solutie posibila care poate reabilita sistemul sanitar este reprezentata de parteneriatul public-privat (PPP) in domeniul serviciilor medicale.
Recunoscandu-si incapacitatea de a finanta si sustine sistemul medical public, statul roman trebuie sa admita ca are nevoie de parteneri din zona privata pentru a-si onora obligatiile fata de asigurati. Nu este o situatie noua. Inclusiv state din Uniunea Europeana cu o economie mult mai dezvoltata decat cea a Romaniei au fost puse, la un moment dat, in astfel de situatii, fiind la limita deciziei de a inchide anumite facilitati din sistemul sanitar. In final, solutia aleasa a fost externalizarea serviciilor imposibil de finantat de la bugetul de stat catre operatori privati, prin incheierea de parteneriate public-private, care au condus la relansarea unitatilor aflate in colaps si la continuarea furnizarii serviciilor ce se aflau in situatia de a fi abandonate.
In cele ce urmeaza vom prezenta trei modele europene de succes din sfera parteneriatului public privat in sanatate: Clinica Charité din Germania, spitalele Landeskrankenhaus Feldkirch, Hohenems si Bludenz din Austria si sistemul de spitale regionale din Portugalia.
SERVICII DE CATERING LA CLINICA CHARITÉ – GERMANIA
Partenerul public: Charité Campus Clinic Virchow
Partenerul privat: Zehnacker Catering
Obiectul parteneriatului: servicii de catering cu puncte de servire a alimentelor pe o raza de 3 km patrati, ce includ livrarea hranei catre pacienti si personal medical angajat, amenajarea unui restaurant, unei cafenele, unui bistro si unui kiosk, precum si organizarea unor evenimente.
Prezentare generala:
-
Nevoia stringenta de modernizare a serviciilor de catering de la Clinica Charité pentru satisfacerea standardelor europene de calitate si igiena impuse de Hazard Analysis Critical Control Point (HACCP);
-
Inexistenta unor investitii majore din anul 1970;
-
Clinica nu a putut aloca fondurile de investitii necesare;
Obiectivele pe termen scurt: modernizarea instalatiilor de bucatarie, consolidarea in-house a situatiei financiare si transferul de cunostinte (know-how).
Obiectivele pe termen lung: imbunatatirea competitivitatii in cadrul pietei serviciilor de ingrijire, cresterea si sustinerea unor standarde inalte de calitate si igiena, amortizarea investitiilor din taxele incasate de la pacienti, precum si reducerea costurilor de productie alimentara.
Caracteristici procedurale:
• Contract de management cu scop lucrativ, acordat prin intermediul unei licitatii publice in anul 2003, cu posibilitatea de a fi transformat intr-un parteneriat public-privat pe termen lung la sfarsitul contractului initial, de cinci ani;
• Charité a scos la licitatie serviciile de catering, iar partenerul privat Zehnacker Catering s-a obligat prin contractul incheiat in urma licitatiei sa le execute;
• Negocierile purtate cu ocazia incheierii contractului au permis stabilirea unui acord ferm privind investitiile, valoarea totala a acestora, calendarul punerii in aplicare si standarde de calitate;
• o investitie initiala de 400 de mii de euro (in principal pentru modernizarea infrastructurii) garantate de partenerul privat si incasata prin perceperea unei taxe zilnice pe o perioada determinata de timp;
• urmatoarele caracteristici au ajutat in asigurarea eficientei si a calitatii:
– departamentul de control al Clinicii Charité monitorizeaza eficienta contractului, tratand fiecare punct de livrare de catering ca un centru separat de profit si pierdere;
– sistemele de calitate puse in aplicare au in vedere satisfacerea standardelor de calitate si igiena impuse de UE si HACCP si sunt monitorizate prin certificarea ISO.
Impact:
Beneficiile financiare si de calitate includ:
• La valoarea totala a contractului de 6 milioane euro, economiile realizate de clinica Charité sunt de peste 800.000 de euro in 5 ani, din care 50% au fost investitii initiale, iar restul de 50% a reprezentat economii reale;
•Implementarea unui sistem de livrare a mancarii la standarde de inalta calitate, prin modernizarea transportului acesteia, implementarea unui meniu ciclic, monitorizarea temperaturii alimentelor la punctele de serviciu si livrarea la termen.
• Crearea unei unitati de catering de succes certificata ISO 9001:2000 in primele 18 luni;
• Modernizarea instalatiilor si echipamentelor au imbunatatit in mod semnificativ conditiile de munca si au condus la o munca mai eficienta cu scaderea considerabila a absenteismului.
SERVICII DE STERILIZARE LA SPITALELE LANDESKRANKENHAUS FELDKIRCH, HOHENEMS SI BLUDENZ DIN VORARLBERG – AUSTRIA
Partenerul public: Vorarlberger Krankenhaus-Betriebsgesellschaft m.b.H. (KHBG)
Partenerul privat: SteriLog, Austria
Obiectul parteneriatului: externalizarea serviciilor de sterilizare pentru cele trei spitale din Vorarlberg.
Prezentare generala:
KHBG nu avea fondurile necesare pentru a finanta modernizarea unitatilor de sterilizare in spitale sale (investitiile cumulate ale partenerului privat sunt 3 milioane de euro).
Parteneriatul a avut drept scopuri:
• Imbunatatirea serviciilor de sterilizare;
• Realizarea de economii printr-o structura mai eficienta si mai organizata;
• Stabilirea preturilor functie de balanta cost-eficienta si competitivitate.
Caracteristici procedurale:
• Partenerul a fost selectat in conformitate cu modelul de licitatie UE, pe doua niveluri.
• Noua companie MPAV, fondata in parteneriat intre sectorul public reprezentat de KHBG (51% din cota) si partenerul privat SteriLog Austria (49% cota), a devenit responsabila de sterilizarea echipamentelor medicale pentru cele trei spitale regionale;
• In loc de modernizarea celor trei unitati de sterilizare deja existente in spitale, a fost creata o noua locatie, unica, dar care a fost echipata pentru a indeplini obiectivele de
calitate, siguranta si sustenabilitate fiscala;
• Timp de un an au fost realizate servicii de planificare, de reorganizare in profunzime a
unitatilor existente,de instalare a noului sistem IT, de optimizare a echipamentelor, de instruire a personalului, precum si de pregatire a contractului de parteneriat;
• Constructia noii cladiri a fost finalizata, iar echipamentele celor trei spitale si fluxurile de lucru au primit certificare ISO;
• Se asteapta extinderea serviciilor si la alte spitale, intr-o etapa viitoare.
Impact:
• o reducere a costurilor estimate de 2 milioane de euro realizate prin crearea unui serviciu unic de sterilizare, comun pentru cele trei spitale, in comparatie cu costurile necesare reconstructiei a trei facilitati separate;
• pretul casetei de sterilizare a fost stabilit la costurile de productie, fara alte adaosuri;
• volumul suplimentar de afaceri urmeaza sa reduca in continuare costurile de productie cu 27% per cutie, in urmatorii opt ani, cu o economie estimata la 1 milion EUR pe an.
• castigurile in calitate si eficienta includ economiile in ceeea ce priveste cheltuielile de mentenanta, energie si tehnice ca urmare a concentrarii activitatii intr-un singur punct, inclusiv o mai buna specializare a personalului si o dotare tehnica mai buna.
PROGRAM COMPLEX DE PPP IN SISTEMUL SANITAR DIN PORTUGALIA
Partenerul public: Ministerul Sanatatii reprezentat de Parcerias.Saúde (Partnerships.Health) entitate creata de guvernul portughez pentru implementarea parteneriatului.
Partenerul privat: firme private avand obiect de activitate relationat cu sistemul sanitar
Prezentare generala:
Programul a vizat constructia/reconstructia, renovarea si initierea unui management privat a peste 10 spitale regionale si cateva centre specializate.
Obiectivele includ dezvoltarea rapida a infrastructurii, furnizarea mai eficienta a serviciilor de sanatate publica, imbunatatirea calitatii asistentei acordate pacientului si folosirea acestui proiect ca model de parteneriat public privat pentru initierea unor proiecte similare si in alte domenii de interes public.
Caracteristici procedurale:
• In 2001, guvernul portughez a creat o celula de implementare a PPP pentru sectorul de sanatate denumita Parcerias.Saúde (Partnerships.Health);
• In 2002 Parcerias.Saúde a primit mandat pentru a crea cadrul juridic necesar lansarii PPP si initierea primului val PPP, constand in privatizarea a patru spitale evaluate la 3 miliarde de euro, inclusiv furnizarea de servicii clinice, un centru de contact National Health System si un centru de reabilitare in valoare de 40 milioane euro fiecare;
• modelul de PPP, elemente strategice si specificatii tehnice au fost dezvoltate in stransa cooperare cu Ministerul Sanatatii;
• Parpública SA, o entitate de stat avand calitatea de consilier la Ministerul de Finante, a efectuat permanenet o examinare aprofundata a propunerilor PPP implementate;
• Partenerul public monitorizeaza si ajusteaza programul continuu;
• Spitalele, partea cea mai semnificativa a programului, beneficiaza de doua tipuri de contractelor care urmeaza sa fie atribuite partenerilor privati: constructii si intretinere, precum si furnizarea de servicii de sanatate.
• Eficienta si calitatea programului si a componentelor sale individuale sunt atent monitorizate.
Impact:
Desi este prea devreme pentru a evalua impactul proiectului pe termen lung (primul contract a fost atribuit in 2006), experientele initiale (de exemplu, oferta primul spital scos la licitatie a fost abandonata) au determinat modificari pentru imbunatatirea procesului si cresterea eficientei proiectelor PPP, cum ar fi o justificare rationala si o evaluare de mai riguroasa a proiectelor propuse precum si implicatiile bugetare ale acestora, inclusiv imbunatatirea procesului de licitatie si gestionarea contractelor.
Experienta portugheza subliniaza importanta unei strategii bine elaborate, si implementarea unui plan, cu suficient timp inainte pentru a putea face ajustarile necesare asigurarii succesului.
Acestea reprezinta doar trei modele de parteneriat public privat implementate in Uniunea Europeana, in realitate situatiile fiind mult mai multe si variate.
Conceptul prezinta avantajul de a permite actorilor, partenerul public si cel privat, sa caute si sa creeze modelele care se portivesc cel mai bine situatiei economice reale, aceasta in eventualitatea in care sistemul juridic este suficient de flexibil pentru a suporta clauze contractuale dinamice, posibil a fi schimbate in perioade scurte de timp ca urnare a interventiei unor factori noi in relatia contractuala dintre parteneri.
Daca autoritatile romane, in special Guvernul, ar avea o politica deschisa catre astfel de asocieri, mai multe probleme create de subfinantarea unor facilitati destinate serviciilor de interes public ar putea fi surmontate intr-un viitor apropiat.
]]>
Cartea Verde a Parteneriatului Public-Privat
SCPA Ceparu si Irimia
In data de 15 noiembrie 2005, Comisia Europeana a publicat Comunicatul privind PPP si dreptul comunitar privind achizitiile publice si al concesiunilor sub forma unui document intitulat Cartea Verde – privind parteneriatele public private, contractele de achizitie publica si contractele de concesiune.
Aceasta analizeaza fenomenul PPP in ceea ce priveste dreptul comunitar privind achizitiile publice si al concesiunilor intrucat, potrivit legislatiei comunitare, nu exista un sistem specific care reglementeaza parteneriatele public-private si care trebuie preluat prin legislatie specifica de catre statele member ale Uniunii.
Parteneriatele public-private, sunt calificate la nivel generic tot drept “contracte de achizitii publice”, cu toate ca intre formele de achizitie publica propriu zisa si contracte incheiate in sistem de parteneriat public privat exista importante deosebiri .
In lumina acestei calificari, acestora le sunt aplicabile si se considera ca trebuie sa se supuna directivelor care reglementeaza procedurile de atribuire a contractelor de achizitii.
Cu alte cuvinte, toate contractele in care un organism public decide atribuirea unui serviciu sau a unei lucrari si care implica o activitate economica a unei terte parti, aceste raporturi trebuie sa fie examinate in lumina normelor si principiilor din Tratatul CE, si trebuie in special sa respecte, principiile de transparenta, egalitate de tratament, proportionalitate si recunoastere reciproca.
Scopul elaborarii Cartii Verzi de catre Comisia Europeana, a fost acela de a explora modul in care legislatia privind achizitiile publice se aplica la diferitele forme de PPP in statele membre in curs de dezvoltare, pentru a evalua daca este nevoie sa se clarifice, sa se completeze sau sa se imbunatateasca actualul cadru legal la nivel European si de a descrie, prin urmare, modul in care normele si principiile care decurg din legislatia comunitara privind contractele publice si concesiunile trebuie aplicate atunci cand un partener privat este selectat.
Dezvoltarea parteneriatului public-privat
Parteneriatul pe termen lung sau Parteneriatul Public-Privat (“PPP”) nu este definit la nivel comunitar.
In general, termenul se refera la forme de cooperare intre autoritatile publice si lumea afacerilor, care urmaresc sa asigure finantarea, constructia, renovarea, managementul sau intretinerea unei infrastructuri sau furnizarea unui serviciu.
Elementele care caracterizeaza in mod normal parteneriatele public private sunt:
• durata relativ lunga si care implica cooperarea intre partenerul public si partenerul privat privind diferite aspecte ale unui proiect planificat.
• metoda de finantare a proiectului, in parte din sectorul privat, uneori prin intermediul unor aranjamente complexe intre diferitii actori de pe piata economica. Cu toate acestea, fondurile publice – in unele cazuri destul de substantiale – pot fi adaugate la fonduri private.
• rolul important al operatorului economic, care participa in diferite etape ale proiectului (proiectare, executie, implementare, finantare). Partenerul publie se concentreaza in principal pe stabilirea obiectivelor care trebuie atinse in materie de interes public, calitatea serviciilor furnizate si politica de preturi. Acesta isi asuma totodata responsabilitatea pentru monitorizarea respectarii acestor obiective.
• distributia riscurilor intre partenerul public si partenerul privat, la care riscurile in general suportate de catre sectorul public sunt transferate. Cu toate acestea, un PPP nu inseamna neaparat ca partenerul privat isi asuma toate riscurile, sau ponderea majora a riscurilor legate de proiect. Distributia exacta a riscului este determinat de la caz la caz, in functie de capacitatea fiecareia dintre partile implicate pentru a evalua, de a controla de a face fata acestui risc.
In ultimii ani, fenomenul PPP si-a facut loc in multe domenii din sfera de aplicare a sectorului public. Aceasta recurgere sporita la PPP se poate explica avand in vedere constrangerile bugetare cu care se confrunta statele membre. El raspunde unei nevoi de finantare privata pentru sectorul public.
O alta explicatie a aplicarii tot mai sporite la nivel European a PPP este dorinta de a beneficia cat mai mult in viata publica de know-how-ul si metodele de lucru ale sectorului privat.
Dezvoltarea PPP este, de asemenea, o parte a modificarii mai generale a rolului statului in economie, care trece de la un rol de operator direct la una de organizator, de reglementare si de operator.
Autoritatile publice ale statelor membre recurg de multe ori la PPP pentru a intreprinde mai ales proiecte de infrastructura, in sectoare cum ar fi transporturile, sanatatea publica, educatie si securitatea nationala.
La nivel European, este recunoscut faptul ca recurgerea la PPP ar putea ajuta statele membre in finalizarea retelelor de transport trans-europene, proiect care s-a intarziat foarte mult fata de calendarul initial stabilit, in principal din cauza lipsei de finantare la nivelul statelor membre.
Ca parte a initiativei pentru crestere economica, Consiliul a aprobat o serie de masuri menite sa mareasca investitiile in infrastructura retelei de transport trans-europene si, de asemenea, in domeniile de inovare, cercetare si dezvoltare, in principal, prin forme de PPP.
Cu toate acestea, desi este adevarat ca o cooperare intre sectoarele public si privat poate oferi avantaje economice care sa permita executarea unui proiect si sa indeplineasca obiectivele de interes public, recurgerea la PPP nu poate fi prezentata ca o solutie miracol.
Experienta europeana arata ca, pentru fiecare proiect, este necesar sa se evalueze daca optiunea de parteneriat ofera un real avantaj in comparatie cu alte optiuni, cum ar fi incheierea unui contract de achizitie publica traditional.
Provocarea pentru piata interna de a facilita dezvoltarea de PPP-uri in conditii de concurenta efectiva si claritate juridica.
Dreptul comunitar nu prevede nicio regula speciala referitoare la fenomenul de PPP.
Ramane totusi adevarat ca orice act prin care o entitate publica incredinteaza furnizarea unei activitati economice unei terte parti trebuie sa fie examinata in lumina normelor si principiilor care rezulta din Tratat, in special in ceea ce priveste principiile libertatii de stabilire si a libertatii de a presta servicii (articolele 43 si 49 din Tratatul CE), care cuprind, in special, principiile de transparenta, egalitate de tratament, proportionalitate si recunoastere reciproca.
Aceste directive vizeaza in principal protejarea intereselor operatorilor economici stabiliti intr-un stat membru care doresc sa ofere bunuri sau servicii autoritatilor contractante stabilite intr-un alt stat membru pentru a evita in special riscul ca “preferinta” sa fie acordata ofertantilor sau candidatilor nationali. Normele aplicabile la selectarea unui partener privat deriva in primul rand din definitia relatiei contractuale dintre partenerul public si cel privat.
In conformitate cu legislatia comunitara secundara, orice contract cu titlu oneros, incheiat intre o autoritate contractanta si un operator, care au ca obiect executarea unei lucrari sau prestarea de servicii, este desemnat ca fiind “public”.
Contractul de “concesiune” este definit ca un contract de acelasi tip ca un contract de achizitii publice, cu exceptia faptului ca echivalentul pentru lucrarile care urmeaza sa fie efectuate sau pentru serviciile care urmeaza sa fie prestate consta fie exclusiv din dreptul de a exploata constructia sau serviciul, fie din acest drept insotit de o plata numita “redeventa”.
Evaluarea acestor elemente din definitie trebuie sa se faca in asa fel incat sa se asigure ca directiva nu este lipsita de efecte practice. De exemplu, in mod similar, natura pecuniara a contractului in cauza nu implica in mod necesar plata doar a unui pret de catre partenerul public, ea se poate constitui in orice alta forma de compensatie economica.
Cadrul legislativ care reglementeaza alegerea partenerului privat a fost, prin urmare, obiectul unei coordonari comunitare la mai multe niveluri si grade de intensitate, cu o mare varietate de abordari la nivel national, chiar daca orice proiect care implica acordarea de sarcini catre un tert este reglementat de o baza minima de principii care decurg din articolele 43-49 din Tratatul CE. Comisia a luat deja initiativa in conformitate cu legislatia privind achizitiile publice sa se confrunte cu fenomenul PPP.
In anul 2000, aceasta a publicat o comunicare interpretativa privind concesiunile si legile privind achizitiile publice comunitare, in care a definit, pe baza normelor si principiilor derivate din tratat si legislatia aplicabila secundara, contururile conceptului de concesiune in dreptul comunitar si obligatiile ce revin autoritatilor publice la selectarea operatorilor economici carora le sunt atribuite contract de concesiune. In plus, noi directive a Parlamentului European si a Consiliului concepute pentru modernizarea si simplificarea cadrului legislativ comunitar, stabilesc o procedura de atribuire inovatoare conceputa in principal pentru a satisface caracteristicile specifice de atribuire de “contracte deosebit de complexe”, si deci, a anumitor forme de PPP.
Aceasta noua procedura este cea a “dialogului competitiv”. Ea permite autoritatilor publice de a purta discutii cu operatorii interesati in scopul de a identifica cele mai bune solutii adaptate nevoilor lor.
Publicarea unei carti verzi este, de asemenea, una dintre actiunile planificate in cadrul initiativei europene pentru crestere.
Carte verde distinge intre:
• PPP de natura pur contractuala, in care parteneriatul dintre sectorul public si cel privat se bazeaza numai pe legaturile contractuale, si
• PPP de natura institutionala, care implica cooperarea intre sectorul public si cel privat, in cadrul unei entitati juridice distincte.
PARTENERIATELE PUBLIC-PRIVATE pur contractuale
Termenul “PPP pur contractual” se refera la un parteneriat bazat exclusiv pe legaturile contractuale intre diferiţi actori.
Acesta acopera o varietate de situatii, cand una sau mai multe sarcini de magnitudine mai mare sau mai mica sunt atribuite partenerului privat, si care pot include proiectarea, finanţarea, executarea, renovarea sau exploatarea unei lucrari sau serviciu.
In acest context, unul dintre modelele cele mai cunoscute, denumita modelul “concesiv”, se caracterizeaza prin legatura directa care exista intre partenerul privat si utilizatorului final: partenerul privat ofera un serviciu public, sub controlul partenerului public.
O alta caracteristica este metoda de remunerare pentru contractor – in comun, ce consta din taxele percepute de la utilizatorii serviciului, daca este necesar, completate de subvenţii din partea autoritaţilor publice.
In alte tipuri de situatii, partenerul privat este invitat sa realizeze si sa administreze o infrastructura pentru autoritatea publica (de exemplu, o scoala, un spital, o infrastructura de transport). Remuneratia pentru partenerul privat nu ia forma unor taxe platite de utilizatorii de lucrari sau de serviciu, ci de plaţi regulate de catre partenerul public. Aceste plaţi pot fi fixe, dar poate fi de asemenea calculat intr-un mod variabil, pe baza, de exemplu, de disponibilitatea unor lucrari sau servicii conexe, sau chiar nivelul de utilizare a lucrarilor.
Parteneriatul public privat pur contractual – achizitie publica
Modalitatea de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari sau de servicii, definita ca fiind prioritara, rezulta din prevederile directivelor comunitare prin care s-au stabilit norme detaliate de publicitate si de participare. Autoritatea contractanta trebuie sa aiba in mod normal, posibilitatea de a recurge la procedura licitatiei deschise sau restransa pentru a alege partenerul sau privat.
Cu titlu de exceptie, in anumite conditii, se poate recurge la procedura negocierii.
Aceasta derogare este de natura sa acopere exclusiv situatiile exceptionale in care exista o incertitudine, a priori, in ceea ce priveste natura sau amploarea lucrarilor care urmeaza sa fie efectuate.
De la adoptarea Directivei 2004/18/CE, o noua procedura cunoscuta sub numele de “dialog competitiv” se poate aplica atunci cand se atribuie contracte deosebit de complexe. Procedura dialogului competitiv este permisa in cazurile in care autoritatea contractanta este in incapacitatea obiectiva de a defini mijloacele tehnice care ar satisface cel mai bine nevoilor si obiectivelor sale, sau, in cazurile in care este in incapacitatea obiectiva de a defini regimul juridic aplicabil si/sau financiar a unui proiect.
Aceasta noua procedura permite autoritatilor contractante de a deschide un dialog cu candidatii, in scopul de a identifica solutii capabile sa satisfaca aceste nevoi. La sfarsitul acestui dialog, candidatii vor fi invitati sa depuna oferte finale pe baza solutiei sau solutiilor identificate in cursul dialogului. Aceste oferte trebuie sa contina toate elementele solicitate si necesare pentru realizarea proiectului.
Autoritatile contractante trebuie sa evalueze ofertele pe baza criteriilor de atribuire anterior stabilite. Ofertantul care a prezentat oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic poate fi invitat sa clarifice unele aspecte din ea, cu conditia de a nu avea ca efect modificarea elementelor fundamentale ale ofertei, de incalcare a principiilor liberei concurentei sau discriminarea operatorilor economici.
Parteneriatul public privat pur contractual –concesiune
Exista cateva dispozitii de drept derivat care coordoneaza procedurile de atribuire a contractelor de achizitii desemnate ca fiind contracte de concesiune in dreptul comunitar.
In cazul concesiunilor de lucrari, exista numai anumite obligatii cum ar fi cea de publicitate, menite sa asigure o concurenta prealabila intre operatorii interesati, si o obligatie in ceea ce priveste termenul minim de primire a cererilor.
Autoritatile contractante sunt apoi libere sa decida modul in care urmeaza a selecta partenerul privat cu respectarea principiilor si normelor din Tratat.
Comisia Europeana considera ca normele care rezulta din dispozitiile din Tratat pot fi rezumate in urmatoarele obligatii: de stabilire a normelor aplicabile de selectie a partenerului privat, publicitatea adecvata a intentiei de a acorda o concesiune. Stabilirea normelor care reglementeaza procedura de selectie pentru a fi in masura sa monitorizeze impartialitatea pe tot parcursul procedurii, introducerea unei concurente reale intre operatorii cu un interes potential si/sau care pot garanta finalizarea sarcinilor in cauza, cu respectarea principiului egalitatii de tratament a tuturor participantilor pe parcursul procedurii.
Anumite practici, unde sectorul privat are posibilitatea de a lua initiativa intr-un proiect PPP, au fost dezvoltate in unele state membre.
In acordurile de acest tip, operatorii economici pot formula o propunere detaliata pentru un proiect, in general in domeniul constructiilor si managementul infrastructurii, iar in unele cazuri, la invitatia autoritatii publice.
Astfel de practici fac posibil sa se constate vointa operatorilor economici de a investi in anumite proiecte.
Acestea incurajeaza, de asemenea, ca acestia sa dezvolte sau sa aplice solutii tehnice inovatoare, adaptate la nevoile specifice ale autoritatii contractante.
Faptul ca un proiect de utilitate publica provine dintr-o initiativa privata nu schimba natura contractelor incheiate intre autoritatile contractante si operatorii economici.
Pentru a face sistemul atractiv, statele membre au incercat sa ofere unele stimulente pentru asa numitii initiatori.
Cadrul contractual al proiectului
Prevederile contractuale care reglementeaza faza de punere in aplicare a PPP sunt in primul rand cele ale legislatiei nationale. Cu toate acestea, clauzele contractuale trebuie sa respecte, de asemenea normele comunitare relevante si, in special principiile egalitatii de tratament si transparentei.
Acest lucru implica in special faptul ca documentele descriptive trebuie sa formuleze in mod clar conditiile si termenii de executare a contractului, astfel incat candidatii pentru parteneriat sa le poata interpreta in acelasi mod si sa le ia in considerare atunci cand isi pregatesc ofertele. In plus, aceste termene si conditii de performanta nu trebuie sa aiba vreun impact direct sau indirect discriminatoriu sau sa actioneze ca o bariera nejustificata a libertatii de a presta servicii sau de stabilire.
Succesul unui PPP depinde intr-o mare masura de un cadru contractual cuprinzator pentru proiect, precum si de definirea optima a elementelor care vor reglementa punerea sa in aplicare. In acest context, evaluarea corespunzatoare si distributia optima a riscurilor intre sectoarele public si privat, in functie de capacitatea lor sa-si asume aceste riscuri, este cruciala.
De asemenea, importante sunt mecanismele de evaluare a performantelor a titularului de PPP in mod regulat.
In acest context, principiul transparentei presupune ca elementele folosite pentru a evalua si distribui riscurile, precum si pentru a evalua performanta, sa fie comunicate in documentele descriptive, astfel incat ofertantii sa le poata lua in considerare la pregatirea ofertelor. Totodata, perioada in care partenerul privat va efectua executarea unei lucrari sau a unui serviciu trebuie sa fie stabilit in functie de necesitatea de a garanta stabilitatea economica si financiara a unui proiect.
Din moment ce acestea se refera la o intindere mare in timp, relatiile PPP trebuie sa fie capabile sa evolueze in concordanta cu schimbarile mediului macro-economic sau tehnologic, si in conformitate cu cerintele de interes general.
Astfel, documentele descriptive pot prevedea clauze de ajustare automata, cum ar fi clauzele de indexare a preturilor, sau sa prevada circumstantele in care tarifele practicate pot fi revizuite. Ele pot stipula, de asemenea, clauzele de revizuire, cu conditia ca acestea sa identifice cu precizie circumstantele si conditiile in care ar putea fi facute ajustari ale relatiei contractuale. Cu toate acestea, astfel de clauze trebuie sa fie intotdeauna suficient de clare pentru a permite operatorilor economici sa le interpreteze in acelasi mod in timpul fazei de selectie a partenerului.
In general, modificarile facute in cursul executarii unui PPP, in cazul in care nu sunt cuprinse in caietul de sarcini, de obicei, au efectul de a pune sub semnul intrebarii principiul egalitatii de tratament a operatorilor economici. Astfel de modificari nereglementate sunt, asadar, acceptabile numai in cazul in care sunt necesare ca o circumstanta neprevazuta, sau in cazul in care acestea sunt justificate din motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica.
Subcontractarea anumitor parti din contract
In principiu, partenerii privati sunt liberi sa subcontracteze o parte sau chiar totalitatea unui contract de achizitii publice sau o concesiune. Cu toate acestea, trebuie amintit ca, in caz de atribuire a contractelor de achizitii publice, ofertantilor li se cere sa indice, in ofertele lor, partea din contract pe care intentioneaza sa o subcontracteze unor terte parti. In cazul concesionarilor de lucrari publice a caror valoare depaseste 5 milioane EUR, autoritatea contractanta poate solicita concesionarului sa atribuie contracte, reprezentand un procent minim de 30% din valoarea totala a lucrarilor care fac obiectul contractului de concesiune, unor terti.
PARTENERIATUL PUBLIC PRIVAT de natura institutionala
In sensul Cartii verzi, PPP de natura institutionala implica constituirea unei entitati distinct detinute in comun de catre partenerul public si partenerul privat.
Societatea in comun, prin urmare, are sarcina de a asigura realizarea unei lucrari sau unui serviciu de interes public.
In statele membre, autoritatile publice, uneori, au recurs la astfel de structuri, in special pentru a administra serviciile publice la nivel local (de exemplu, pentru serviciile de alimentare cu apa sau servicii de colectare a deseurilor).
O cooperare directa intre partenerul public si partenerul privat intr-o entitate cu personalitate juridica, permite partenerului public de a mentine un grad relativ ridicat de control asupra derularii proiectului, care se poate adapta in timp, in functie de circumstante.
De asemenea, permite partenerului public de a dezvolta propria sa experienta de functionare a serviciului in cauza, in timp ce recurgere la sprijinul si experienta unui partener privat.
Un PPP de natura institutionala poate fi pus in aplicare, fie prin crearea unei entitati detinute in comun de catre sectorul public si sectorul privat, fie de catre sectorul privat care preia controlul asupra unei intreprinderi publice deja existente.
]]>Solutionarea contestatiilor in lumina noilor prevederi legale (I)
Avocat Florin IRIMIA
Articol publicat in Revista de Achizitii publice
Drept o noua dovada a incoerentei legislative specifice tarii noastre, OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii s-a modificat din nou, dupa ce a suferit deja nu mai putin de sapte revizuiri anterioare. Modificarile au fost operate prin OUG nr. 76/2010, intrata in vigoare incepand cu 2 iulie 2010, data publicarii sale.
Sa incercam insa sa privim aceasta noua modificare dintr-un punct de vedere optimist, ca fiind o concretizare a intentiei legiuitorului roman de a ameliora actele normative in vigoare, de a le armoniza cu legislatia europeana si de a le adapta practicii in domeniu.
Trecem peste tardivitatea adoptarii acestor modificari de mult anuntate (desi suntem in prezenta unei ordonante de urgenta), trecem si peste faptul ca in speta, ca si in alte multe situatii, executivul a luat locul legislativului (majoritatea modificarilor OUG nr. 34/2006 nu au fost inca aprobate prin lege).
Ne vom opri asupra celor mai importante modificari, asteptate cu mult intere, respectiv cele care privesc modalitatea de solutionare a contestatiilor formulate in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica.
In cele ce urmeaza va propunem sa analizam daca recenta OUG nr. 76/2010 a ameliorat dispozitiile anterioare referitoare la contestatii sau, dimpotriva, consecintele adoptarii sale vor fi mai degraba negative in acest domeniu. In acest sens, vom aborda succesiv modificarile care, in opinia noastra, vor provoca discutii intense.
1. Termenele de contestatie
Prin redefinirea anumitor termeni utilizati in cuprinsul OUG nr. 34/2006, noile reglementari clarifica anumite situatii care au facut obiectul unor interpretari divergente.
O clarificare utila este oferita cu privire la semnificatia notiune de « zile » si, implicit la calculul termenului exprimat in zile. Astfel, OUG nr. 76/2010 precizeaza ca termenele exprimate in zile incep sa curga de la inceputul primei ore a primei zile a termenului si se incheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile. De asemenea, se mentioneaza ca ziua in care a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autoritatii contractante nu este luata in calcul.
Din aceste dispozitii care nu exceleaza prin claritate, intelegem ca termenele se calculeaza incepand cu prima ora a zilei urmatoare in care a fost emis un act si pana la sfarsitul ultimei ore a ultimei zile.
Desi nu se prevede in mod expres, coroborand art. 256² (care face referire la notiunea de zile) cu art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, rezulta ca aceasta modalitate de calcul se aplica si termenelor de contestatie.
Prin urmare, prin exceptie de la regula de drept comun instituita de Codul de procedura civila, in cazul contestatiilor intemeiate pe dispozitiile OUG nr. 34/2006, data limita de depunere se calculeaza astfel : nu se ia in calcul ziua in care in care incepe termenul, insa se va include ziua in care termenul se incheie.
Pana la aceasta modificare, desi au existat pareri diferite, practica le-a pus capat, stabilind ca termenul de depunere a unei contestatii se calculeaza potrivit art. 101 din Codul de procedura civila, fara a se lua in calcul nici ziua in care incepe sa curga termenul si nici ziua in care acesta se incheie. Practic, cand se contesta un act al autoritatii contractante emis in data de 01.08.2010 iar termenul era de 5 zile, data limita de formulare a unei contestatii era inclusiv 07.08.2010.
In prezent, acest termen va fi mai scurt cu o zi, avand in vedere ca se va lua in calcul ziua in care se sfarseste termenul, respectiv data de 06.08.2010.
Este de observat ca aceasta modalitate de calcul a termenelor, stabilita de Regulamentul european (CEE, EURATOM) Nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971, se coreleaza cu perioadele minime de asteptare de dinaintea semnarii contractelor de achizitie publica. Astfel, potrivit art. 205 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta nu are dreptul de a incheia contractul inainte de expirarea unui termen de 6 sau 11 zile (in functie de valoarea estimata a contractului) dupa data comunicarii rezultatului procedurii de atribuire.
2. Instituirea unei « taxe » de solutionare a contestatiilor
O masura mai putin laudabila pe care noua reglementare o aduce consta in introducerea unei penalitati care se aplica operatorului economic a carei contestatie se respinge.
Astfel, potrivit art. 2781 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, « În măsura în care Consiliul respinge contestaţia, autoritatea contractantă va reţine contestatorului din garanţia de participare în raport cu valoarea estimată a contractului următoarele sume:
a) între 63.000 lei şi 420.000 lei inclusiv – 1% din această valoare;
b) între 420.001 lei şi 4.200.000 lei inclusiv – 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depăşeşte 420.001 lei;
c) între 4.200.001 lei şi 42.000.000 lei inclusiv – 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depăşeşte 4.200.001 lei;
d) între 42.000.001 lei şi 420.000.000 lei inclusiv – 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depăşeşte 42.000.001 lei;
e) între 420.000.001 lei şi 4.200.000.000 lei inclusiv – 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depăşeşte 420.000.001 lei;
f) peste 4.200.000.001 lei – 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depăşeşte 4.200.000.001 lei ».
In primul rand, trebuie sa recunoastem o oarecare “abilitate” a legiuitorului care, dornic sa limiteze numarul important de contestatii, fara sa insituie in mod direct o taxa judiciara de timbru (interzisa in materie administrativ-jurisdictionala), gaseste o modalitate de a sanctiona contestatorii care nu au castig de cauza.
Desi la o prima vedere pare o masura inteligenta, nu suntem convinsi nici de constitutionalitatea dispozitiei legale in cauza si nici de eficienta acesteia.
Astfel, caracterul de taxa « mascata » al retinerii unei parti din garantia de participare intra in contradictie cu gratuitatea caii administrativ-jurisdictionale.
Dupa cum mentionam intr-un articol anterior, Constitutia Romaniei prevede in mod expres ca procedurile administrativ-jurisdictionale de solutionare a litigiilor sunt facultative si gratuite. Din acest motiv, este imposibila taxarea contestatiilor formulate in fata CNSC, indiferent sub ce forma se realizeaza aceasta. In aceste conditii, suntem convinsi ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 2781 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 nu se va lasa prea mult asteptata, fara sa putem insa sa facem aprecieri in ceea ce priveste modul de solutionare a unei astfel de exceptii de catre Curtea Constitutionala.
Referitor la eficienta sanctiunii pecuniare care se aplica operatorilor economici a caror contestatie nu este admisa, este putin probabil ca noua regula va stopa tendinta accentuata de contestare a procedurilor de atribuire.
In opinia noastra, cuantumul « penalitatii » prevazute de art. 278¹ din OUG nr. 34/2006 nu este suficient de ridicat pentru a descuraja operatorii economici care intentioneaza sa formuleze contestatie, indiferent de buna sau de reaua lor credinta. Mai mult, grila de calcul a sumei care va fi retinuta din garantia de participare este favorabila operatorilor economici care contesta procedurile de atribuire a contractelor cu o valoare estimata ridicata. Astfel, in mod paradoxal, cu cat valoarea contractului este mai mare, cu atat este mai redusa « penalitatea » aplicata contestatorului.
Ce se intampla insa cu contestatiile abuzive indreptate impotriva documentatiei de atribuire sau a altor acte emise anterior depunerii ofertelor de participare ? In aceasta situatie, neexistand o garantie de participare constituita, nu se va retine contestatorului nimic, un eventual abuz de drept ramanand practic nesanctionat. Astfel, desi sunt mai numeroase contestatiile depuse impotriva rezultatului procedurii de atribuire, nu putine sunt cazurile in care contestatiile care vizeaza documentatia de atribuire au condus la blocarea procedurilor sau chiar la anularea acestora.
De asemenea, dintr-o simpla analiza a textului de lege sus-citat, observam o deficienta de exprimare care va conduce, cu siguranta, la interpretari diferite. Astfel, se mentioneaza expres ca se va retine din garantia de participare daca « Consiliul respinge contestatia ». Ce se intampla insa daca instanta este cea care respinge contestatia ? Procedam la o interpretare restrictiva a dispozitiei in cauza si consideram ce se retine din garantia de participare numai si numai daca contestatia a fost solutionata de Consiliu ? Sau interpretam prin analogie si ajungem la concluzia ca, indiferent cine respinge contestatia (Consiliul sau instanta), operatorul economic contestator va fi sanctionat ?
Sa speram ca practica va raspunde rapid la aceste intrebari si nu se va ajunge la situatii care vor naste litigii suplimentare exclusiv cu privire la retinerea partiala a garantiei de participare.
Un alt motiv de critica a noii reguli consta in faptul ca masura sanctionarii are un caracter unilateral si inechitabil, in sensul ca se penalizeaza exclusiv operatorii economici a caror contestatie nu a fost considerata intemeiata de catre Consiliu. Astfel, in situatia admiterii contestatiei, autoritatea contractanta nu va plati nimic contestatorului, desi se constata o culpa a acesteia in derularea procedurii de atribuire. Observam ca, si in aceasta situatie, ne incadram in tendinta legislativa, din ce in ce mai accentuata, de protectie a autoritatilor contractante.
]]>Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz
Avocat Florin IRIMIA
Articol publicat in Revista de Achizitii publice
…. prezentarea unor solutii judiciare, adoptate atat de instante nationale din alte tari europene cu indelungata traditie in materie de achizitii publice dar si la nivelul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene.
Subcontractantul nu este parte in contractul de achizitie publica
Printr-o decizie din 23 iulie 2010, Consiliul de Stat francez a amintit anumite reguli referitoare la subcontractare.
In speta, o asociatie sindicala autorizata de agricultori a atribuit un contract de achizitie publica avand ca obiect realizarea unui sistem de irigare pe teritoriul unei comune. In timpul executarii contractului, operatorul economic contractant a reziliat contractul cu unul dintre subcontractantii sai. Acest subcontractant a solicitat autoritatii contractante sa constate, ca o consecinta a rezilierii acordului de subcontractare, nulitatea contractului de achizitie publica.
Ca urmare a lipsei raspunsului autoritatii contractante, care echivaleaza cu o decizie implicita de respingere a cererii, subcontractantul in cauza a sesizat tribunalul administrativ competent si, ulterior, curtea de apel administrativa. Avand in vedere ca ambele instante au respins cererea, subcontractantul s-a adresat Consiliului de Stat.
In opinia inaltilor magistrati «operatorul economic tert fata de un contract administrativ, astfel cum este subcontractantul, nu are posibilitatea sa formuleze o cale de atac impotriva refuzului autoritatii contractante de a sesiza instanta cu o actiune in nulitatea contractului ». Prin urmare, a apreciat Consiliul de Stat, curtea de apel nu a comis o eroare de drept judecand ca cererea sub-contractantului adresata autoritatii contractante nu a creat nicio decizie susceptibila de a face obiectul unei actiuni in instanta. In consecinta, cererea subcontractantului se cuvenea a fi respinsa ca fiind formulata de o persoana fara calitate.
Participarea la o procedura de atribuire organizata de un Stat membru al Uniunii europene
In cauza C74/09 din 15 iulie 2010, Curtea de Justitie a Uniunii europene a oferit anumite precizari privind posibilitatea, pentru un Stat membru, sa impuna anumite conditii suplimentare pentru participarea la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica.
In speta, o autoritate contractanta din Belgia a lansat o procedura pentru atribuirea unor lucrari de renovare a unui imobil. O asociere temporara de operatori economici germane care a participat la procedura a a depus doua certificate emise de administratia fiscala germana conform carora toate contributiile sociale erau achitate de catre societatile membre ale asocierii. Totusi, acest ofertant nu a prezentat dovada inregistrarii sau a cererii de inregistrare in Registrul situatiilor de excludere din procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica, astfel cum prevedea dreptul belgian.
Ca urmare a unui litigiu, Curtea de justitie a Uniunii europene a apreciat ca dreptul european trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unei astfel de cerinte impuse prin dreptul national, « cu conditia ca o astfel de obligatie sa nu impiedice sau sa intarzie participarea operatorilor economici la procedura de atribuire, si nici sa nu conduca la demersuri administrative excesive. De asemenea, cerinta in cauza trebuie sa aiba ca unic scop verificarea calitatilor profesionale ale operatorilor economici ».
Ofertantii trebuie sa aiba toate informatiile asupra factorilor de evaluare
Recent, Consiliul de Stat francez a emis o decizie referitoare la subfactorii de evaluare a ofertelor.
In cauza, o comuna din Franta a lansat o procedura de atribuire pentru constructia unei statii de epurare a apelor. Anuntul de participare mentiona factorii de evaluare a ofertelor si ponderea acestora, precum si subfactorii de evaluare. Un ofertant declarat necastigator a solicitat si a obtinut anularea procedurii de atribuire pe motiv ca autoritatea contractanta nu a publicat ponderea subfactorilor de evaluare.
Consiliul de Stat a precizat ca, « in situatia in care autoritatea contractanta decide, pentru a pune in practica criteriile de evaluare a ofertelor, de a utiliza subcriterii, aceasta trebuie sa aduca la cunostinta ofertantilor ponderea sau ierarhia acestor subcriterii daca, avand in vedere natura si importanta acestora, acestea sunt susceptibile sa exercite o influenta in ceea ce priveste prezentarea ofertelor precum si clasificarea acestora si trebuie, in consecinta, considerati ca si factori de evaluare ».
Prin urmare, Consiliul a apreciat ca judecatorul de fond a procedat in mod corect retinand ca ponderea de 28% a subfactorului « metodologie si adaptare la contextul local » in raport cu factorul« valoare tehnica », trebuia sa fie publicata, avand in vedere importanta deosebita a acestui subfactor.
]]>Achizitile publice din Romania sub lupa Comisiei europene
SCPA Ceparu si Irimia
In mod putin surprinzator, rapoartele intocmite de autoritatile europene cu privire la functionarea institutiilor romanesti scot in evidenta riscurile conflictului de interese si ale coruptiei in procedurile de achizitie publica.
Aceste rapoarte au fost publicate in cadrul « mecanismului de cooperare si verificare » care are ca scop facilitarea integrarii Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana.
Comisia Europeana indica anumite masuri pe care aceste doua tari trebuie sa le adopte pentru a intari legislatia nationala, strategia si practica, in special in materie de sanctiuni penale ale incalcarii regulilor specifice achizitiilor publice. De asemenea, autoritatile europene recomanda cu insistenta o mai mare cooperare intre autoritatile administrative si cele judiciare.
Este de remarcat faptul, in premiera, Comisia europeana face referire, intr-un document oficial, la coruptia existenta in procedurile de achizitii publice.
Sa speram ca aceasta atentionare va determina o reactie eficienta din partea atat a autoritatilor contractante cat si a institutiilor competente in sanctionarea infractiunilor de coruptie savarsite in domeniul atribuirii contractelor finantate din fonduri publice.
]]>Noutati privind regimul fiscal al achizitiilor intracomunitare
SCPA Ceparu si Irimia
In data de 23.06.2010, Guvernul a adoptat Ordonanta de Urgenta nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale.
Prin acest act normativ s-a instituit obligatia oricarei persoane impozabile sau persoane juridice neimpozabile care efectueaza operatiuni intracomunitare, de a se inregistra in Registrul Operatorilor Intracomunitari.
Potrivit legii, incepand cu data de 01.08.2010 se va infiinta si organiza in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala – Registrul Operatorilor Economici care va cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, prin operatiuni intelegandu-se atat livrarile si achizitiile de bunuri cat si serviciile intracomunitare primite sau prestate.
In sensul dispus de lege institutiile statului au demarat pregatirea cadrului procedural in care urmeaza sa se desfasoare inregistrarea in Registrul Operatorilor Intracomunitari.
Astfel, pe siteul oficial al ANAF a aparut proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.
Proiectul publicat prevede ca cererea de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari se completează şi se depune la organul fiscal competent de către:
– persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, la data solicitării înregistrării în scopuri de TVA conform art.153 sau 1531 din Codul fiscal, sau ulterior înregistrării în scopuri de TVA, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la art.1582 alin.(1) din acelaşi act normativ. – persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care au fost radiate la cerere sau din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari, dar ulterior, după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la art.1582 alin. (1) din Codul fiscal.
De asemenea Politia Romana a dat publicitatii, luni, 5 iulie 2010, informatii privind eliberarea certificatului de cazier judiciar necesar inregistrarii persoanelor juridice in registrul operatorilor intracomunitari, specificand ca:
– in vederea eliberarii certificatului de cazier judiciar, necesar inscrierii in Registrul operatorilor intracomunitari, imputernicitii persoanelor juridice vor depune actele necesare la Serviciul Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative din cadrul Inspectoratelor Judetene de Politie/ Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti unde acestea au sediul social/sucursala/filiala/punct de lucru.
Certificatul de cazier judiciar se elibereaza in maximum 3 zile lucratoare si este valabil 6 luni de la data eliberarii. Informatiile si formularele tipizate pentru solicitarea certificatelor de cazier judiciar sunt disponibile la adresa www.politiaromana.ro in sectiunea Informatii utile/Acte necesare pentru.
Un aspect deosebit de important este faptul ca de la data intrarii in vigoare a OUG nr. 54/2010 efectuarea de operatiuni intracomunitare de catre persoanele care nu sunt inscrise in Registrul operatorilor intracomunitari este considerata contraventie si va fi sanctionata cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, confiscarea marfii si/sau a veniturilor obtinute din vanzare precum si a mijloacelor de transport a bunurilor chiar daca acestea nu sunt proprietatea contravenientului. In plus, agentii economici care au fost sanctionati pentru aceasta contraventie nu vor avea dreptul sa solicite inregistrarea in Registrul operatorilor intracomunitari timp de un an de la data savarsirii faptei.
Aceasta noua reglementare doreste sa diminueze rata evaziunii fiscale in domeniul TVA prin inregistrarea si scoaterea din evidenta a persoanelor care efectueaza operatiuni de comert in spatial intracomunitar.
La nivelul Uniunii Europene, acest Registru se va subsuma sistemului “Intra Community Trade Statistical Information System – Intrastat”, prevazut prin Regulamentul CE nr. 638/2004 care stabileste cadrul comun pentru prezentarea sistematică a statisticilor Comunităţii referitoare la comerţul cu mărfuri între Statele Membre.
]]>Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor – instanta paralela?
Avocat Florin IRIMIA
Articol publicat in Revista de achizitii publice
Multa cerneala s-a varsat deja despre specificul activitatii si rolul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Se pare insa ca nu a fost suficienta, de vreme ce au ramas nelamurite inca multe aspecte. Nu ne propunem sa le clarificam definitiv in paginile acestei reviste insa, consideram util sa evidentiem cateva din problemele intalnite in practica. In acest sens, vom proceda la o scurta comparatie intre activitatea administrativ-jurisdictionala a CNSC si cea a instantelor de judecata.
Potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, CNSC este un organism independent cu activitate administrativ-jurisdictionala, care se supune numai legii si care este independent in adoptarea deciziilor sale. Consiliul este competent sa solutioneze contestatiile formulate in cadrul procedurii de atribuire, inainte de incheierea contractului, prin complete specializate (art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006).
Aceleasi caracteristici de independenta, impartialitate le prezinta si instantele de judecata, astfel cum rezulta din prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si magistratilor.
Aceste asemanari nu transforma insa CNSC in instanta de judecata, avand in vedere ca, potrivit Constitutiei Romaniei, justitia se infaptuieste de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege, respectiv curti de apel, tribunale si judecatorii.
Tot legea fundamentala ne spune ca procedurile administrativ-jurisdictionale de solutionare a litigiilor sunt facultative si gratuite. Acesta este si motivul pentru care este imposibila taxarea contestatiilor formulate in fata CNSC, desi sunt multe voci care solicita acest lucru. Instituirea unei taxe de solutionare a contestatiilor ar fi posibila doar prin modificarea Constitutiei. Spre deosebire, majoritatea actiunilor intentate in fata instantelor judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 146/1997.
Asupra constitutionalitatii prevederilor din OUG nr. 34/2006 care reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor de catre CNSC, s-a pronuntat in repetate randuri Curtea Constitutionala.
Astfel, prin Decizia nr. 690/2007, curtea a retinut in esenta, ca «instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atâta timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti», astfel cum este cazul deciziei CNSC care poate face obiectul unei plangeri la curtea de apel competenta. Mai mult, spune Curtea Constitutionala, avand in vedere ca OUG nr. 34/2006 instituie posibilitatea sesizarii alternative a instantei de judecata sau a CNSC, procedura adminstrativ-jurisdictionala ramane facultativa, fapt ce asigura respectarea accesului la justitie.
Astfel cum rezulta cu certitudine atat din textul legii supreme cat si din jurisprudenta Curtii Constitutionale, CNSC nu poate fi o instanta de judecata. Insa, caracterul alternativ, facultativ si gratuit al procedurii de solutionare a contestatiilor, confera legitimitate acestui organism administrativ cu atributii jurisdictionale.
Desi in teorie lucrurile par oarecum clare, in practica situatia se complica atunci cand activitatea CNSC « imprumuta » in parte din caracteristicile procedurilor judiciare.
Acest «imprumut» se justifica, in parte, prin lipsa reglementarii precise a procedurii de solutionare a contestatiilor de catre CNSC. Astfel, avand in vedere ca dispozitiile speciale ale OUG nr. 34/2006 se completeaza cu dreptul comun, CNSC este, deseori, «tentat» sa faca apel la regulile Codului de procedura civila. Tentatia este mai mult decat naturala, in masura in care dispozitiile legii speciale sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor situatiilor intalnite in practica, in special a dificultatilor de ordin procedural. Insa, uneori, se ignora faptul ca utilizarea solutiilor oferite de dreptul comun nu este intotdeauna potrivita, tocmai in considerarea caracterului administrativ-jurisdictional al activitatii CNSC. Astfel, exista riscul ca CNSC sa fie transformat in instanta paralela, fapt interzis de Constitutia Romaniei, astfel cum am subliniat anterior.
Pentru ilustrarea utilizarii in exces a regulilor procedurii de drept comun, va expunem cateva exemple intalnite in practica.
1. In cuprinsul unei decizii prin care CNSC si-a declinat competenta de solutionare a contestatiei in favoarea instantei de drept comun (in speta Tribunalul), s-a mentionat ca termen pentru formularea plangerii o perioada de 5 zile de la comunicare. In motivarea acestei mentiuni, CNSC a facut trimitere la dispozitiile art. 158 din Codul de procedura civila potrivit carora «Daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare». Aceste prevederi fac vorbire in mod expres de hotarea de declinare de competenta adoptata de o instanta de judecata. Astfel, aplicarea, prin analogie, a acestui termen de 5 zile si plangerii impotriva unei decizii a CNSC, reprezinta un demers eronat, in masura in care CNSC nu este instanta de judecata. Mai mult, se incalca flagrant dispozitiile speciale ale OUG nr. 34/2006 (art. 281) care mentioneaza expres un termen de 10 zile pentru depunerea plangerii impotriva deciziei CNSC, fara a se opera nicio distinctie intre deciziile care solutioneaza constestatiile pe exceptia necompetentei materiale, pe alte exceptii sau pe fond.
2. In continuarea exemplului anterior, aratam ca, in opinia noastra, CNSC nu poate adopta o decizie de declinare a competentei in favoarea unei instante judecatoresti. Astfel, consideram ca CNSC nu poate decat sa respinga ca inadmisibila o contestatie care i-a fost transmisa in mod gresit.
Astfel cum am aratat, hotarea de declinare a competentei nu apartine decat unei instante, in niciun caz unui organism administrativ-jurisdictional. In acest sens este insasi practica CNSC care a considerat ca, nefiind instanta de judecata, nu are posibilitatea sa dispuna sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate. De asemenea, CNSC a refuzat, pe aceleasi considerent, transmiterea unei chestiuni prejudiciale Curtii de Justitie a Comunitatii Europene.
Probleme apar si in situatia opusa cand, pe motiv ca procedura in fata CNSC nu este similara cu cea desfasurata inaintea unei instante judecatoresti, sunt incalcate principii juridice esentiale precum cel al contradictorialitatii si al dreptului la aparare.
3. Potrivit dispozitiilor OUG nr. 34/2006, desi procedura de solutionare a contestatiilor este preponderent scrisa, aceasta ar trebui sa se desfasoare «cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare » (art. 269 din OUG nr. 34/2006). In practica insa, am intalnit situatii in care intentia legiuitorului nu a fost respectata intocmai.
Un exemplu relevant in acest sens il reprezinta depunerea unei cereri de interventie la o contestatie aflata pe rolul CNSC, cerere care nu se comunica partilor din dosar nici de catre intervenient, nici de catre Consiliu. Potrivit dispozitiilor art. 52 din Codul de procedura civila, instanta se pronunta in prealabil asupra admisibilitatii cererii de interventie, pe care o comunica ulterior partilor. Aceste dispozitii nu sunt aplicate de catre CNSC care, desi admite in principiu cererile de interventie, nu le comunica nici contestatorului si nici autoritatii contractante, incalcand astfel principiile prevazute de art. 269 din OUG nr. 34/2006.
La fel se intampla si in cazul in care punctul de vedere al autoritatii contractante nu este comunicat contestatorului. Astfel, desi intra in obligatia autoritatii contractante sa transmita societatii contestatoare punctul sau de vedere (conform art. 274 alin. (2) din OUG nr. 34/2006), in cazul in care autoritatea nu se conformeaza, CNSC nu verifica daca s-a realizat comunicarea corespunzatoare.
Incalcarea principiului contradictorialitatii poate avea loc, de asemenea, si in situatia in care contestatorul depune precizari la contestatie pe care omite sa le transmita si autoritatii contractante. Mai general, poate fi vorba de orice document care se depune la CNSC si nu se comunica si partii adverse (inscrisuri, puncte de vedere experti, etc.).
Aceasta lipsa de contradictorialitate, specifica procedurilor administrativ-jurisdictionale, nu se regaseste in litigiile desfasurate in fata instantelor de judecata care verifica riguros comunicarea intre parti a documentelor depuse la dosarul cauzei.
4. Un alt element de comparatie intre CNSC si instanta de judecata (in speta Tribunalul, sectia de contencios administrativ) il reprezinta calea de atac impotriva hotararilor adoptate.
Astfel, atat deciziile emise de catre CNSC cat si sentintele pronuntate de catre tribunal pot fi atacate la Curtea de Apel pe raza careia isi are sediul autoritatea contractanta.
Diferente intre caile de atac sunt sesizabile in ce priveste denumirea acestora si termenul de depunere. Astfel, in timp ce deciziile CNSC se ataca cu plangere in termen de 10 zile de la comunicare (art. 281 din OUG nr. 34/2006), sentintele tribunalului sunt susceptibile de recurs, termenul de formulare fiind de 5 zile de la comunicarea catre parti (art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006). De multe ori, sentintele pronuntate mentioneaza, in mod eronat, ca termen de recurs 15 zile de la comunicare, astfel cum prevad dispozitiile Codului de procedura civila.
In opinia noastra, diferenta in ce priveste termenul de formulare a cailor de atac nu poate fi justificata prin caracterul specific al procedurii administrativ- jurisdictionale. Astfel, consideram ca, pentru egalitate de tratament, s-ar impune ca partea nemultumita de decizia CNSC sau de sentinta tribunalului sa dispuna de acelasi termen pentru depunerea plangerii, respectiv a recursului. In situatia actuala, contestatorul care s-a adresa tribunalului este dezavantajat in raport cu cel care a ales sa sesizeze CNSC.
O alta diferenta intre cele doua proceduri se refera la locul in care se depune plangerea, respectiv recursul. Astfel, in timp ce recursul impotriva sentintei tribunalului se depune chiar la instanta a carei hotarare se ataca, plangerea impotriva deciziei CNSC se depune la Curtea de Apel competenta (pe raza careia isi are sediul autoritatea contractanta). Consideram ca, si in aceasta situatie, ar trebui sa existe o procedura unitara, pentru simplul motiv ca este mai eficienta depunerea recursului la instanta a carei hotarare sa ataca, instanta de fond transmitand instantei de recurs dosarul care a stat la baza pronuntarii sentintei recurate. In cazul deciziei CNSC, avand in vedere ca plangerea se depune la instanta de control judiciar, aceasta trebuie sa solicite Consiliului dosarul in care s-a pronuntat decizia atacata. Inainte de modificarea intervenita prin OUG nr. 143/2008, plangerea se inainta, in mod obligatoriu, direct Consiliului care avea obligatia de a transmite dosarul curtii de apel competente.
Obligatia depunerii plangerii la CNSC a fost inlaturata initial prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 569/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I nr. 537/2008. Prin aceasta decizie s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 si s-a constatat ca obligatia depunerii plangerii numai la CNSC, ca o conditie de acces la justitie, nu poate fi justificata in mod obiectiv si rezonabil.
Prin OUG nr. 143/2008 s-a introdus posibilitatea introducerii alternative a plangerii, atat la Consiliu cat si la intanta competenta. Aceasta posibilitate alternativa a fost eliminata prin OUG nr. 19/2009 care transeaza si stabileste ca plangerea se introduce exclusiv la instanta competenta. Ulterior, in practica a fost intalnita frecvent o consecinta negative a acestor modificari legislative, respective amanarea solutionarii plangerii in cazul in care CNSC nu transmite dosarul pana la primul termen de judecata.
Observam ca diferentierea intre procedura de solutionare a contestatiilor desfasurata in fata CNSC si cea judiciara se realizeaza, de multe ori, in detrimentul partilor implicate in litigiu. Astfel, in anumite situatii (cum ar fi cele referitoare la lipsa comunicarii actelor de la dosar), Consiliul se delimiteaza radical de instantele de judecata, considerand ca nu poate dispune aceleasi masuri. Insa, in alte cazuri, CNSC adopta solutii care sunt de competenta exclusiva a instantelor de judecata (cum ar fi declinarea de competenta).
Consideram ca situatiile exemplificate sunt, in primul rand, consecinta negativa a unei insuficiente reglementari a procedurii de solutionare a contestatiilor pe cale administrativ-jurisdictionala. De asemenea, de vina este si inexistenta unei definitii exacte a specificului activitatii desfasurate de catre CNSC, in comparatie cu cea a instantelor judecatoresti.
In opinia noastra, aceste deficiente legislative care au drept consecinta lipsa de previzibilitate a solutiilor care pot fi adoptate de catre CNSC(in special cele care privesc probleme de ordin procedural) pot fi remediate, intr-o prima etapa, prin unificarea practicii atat la nivelul CNSC cat si la instanta de judecata. Astfel, fara a transforma Consiliul intr-o instanta de judecata, doctrina si practica ar trebui sa precizeze mult mai clar cadrul procedural in care acest organism administrativ-jurisdictional isi desfasoara activitatea.
]]>Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii publice pe rolul instantelor de judecata- studii de caz
Avocat Florin IRIMIA
Articol publicat in Revista de achizitii publice
In Romania, toti actorii implicati in procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica invoca lipsa unei practici judiciare unitare in acest domeniu. Aceasta deficienta are drept consecinta o lipsa de previzibilitate a solutiilor care pot fi adoptate in rezolvarea litigiilor in materie de achizitii publice.
Situatia ar putea fi insa atenuata daca ar fi consultate si invocate mai des solutiile pe care le adopta instantele tarilor cu traditie in domeniul achizitiilor publice. In acest scop, va propun sa analizam cateva cazuri practice solutionate judicios de catre instantele franceze.
1. Prin Decizia nr. 323948 din data de 31 mai 2010, Consiliul de Stat francez a precizat regulile referitoare la solidaritatea membrilor unei asocieri intr-un litigiu privind responsabilitatea contractuala a acestora.
In speta, o asociere de operatori economici care executa un contract de consultanta tehnica a fost chemata in justitie de catre Statul francez pentru a repara prejudiciul creat ca urmare a supraincalzirii unei cladiri.
In fata judecatorului, un membru al asocierii, care a prezentat aparari diferite de cele ale celorlalti membri, a fost singurul condamnat pentru fapta retinuta in sarcina asocierii.
Pentru Consiliul de Stat, societatile care au format o asociere solidara pentru executarea contractului de achizitie publica sunt prezumate ca se reprezinta mutual in fata instantelor in ceea ce priveste indeplinirea obligatiilor contractuale. Reprezentarea aceasta tacita inceteaza insa in situatia in care, in fata instantei, membrii asociereii formuleaza concluzii divergente. Astfel, Consiliul de Stat a considerat ca instanta de apel a a judecat corect ca, actionand astfel, operatorul economic in cauza a decis sa puna capat reprezentarii mutuale in justitie a societatilor membre ale asocierii din care face parte.
2. In aceeasi zi de la sfarsitul lunii mai, Consiliul de Stat a statuat prin Decizia nr. 315851 asupra validitatii angajamentului asumat de catre un ofertant la o procedura de atribuire a unui contract de achizitie publica.
In cauza, o municipalitate a desfasurat, in anul 1999, o procedura de cerere de oferte avand ca obiect o lucrare de reabilitare a unor locuinte. O societate, a carei oferta a fost initial respinsa, a fost instiintata ulterior de faptul ca, in realitate, oferta sa a fost declarat castigatoare, prima adresa fiind eronata.
Societatea in cauza a refuzat sa incheie insa contractul de achizitie publica, motiv pentru care autoritatea contractanta a desemnat castigatoare oferta clasata pe urmatorul loc.
Ulterior, impotriva societatii care refuzase contractul, autoritatea a formulat o actiune in pretentii pentru suma reprezentand diferenta de pret intre oferta sa si cea careia i s-a atribuit in final contractul.
Pentru Consiliul de Stat francez, o astfel de actiune se cuvine a fi respinsa, pe motiv ca, adresa initiala a autoritatii contractante a avut ca efect « dezlegarea » societatii in cauza de angajamentul pe care si-l asumase de mentinere a ofertei de participare o anumita perioada. Prin urmare, contractul de achizitie publica nu mai putea fi semnat decat cu acordul expres al ofertantului.
3. In data de 17 martie 2010, prin Decizia nr. 308676, Consiliul de Stat francez s-a pronuntat asupra modificarilor aduse unui contract de achizitie publica pe parcursul executarii sale.
In speta, o comuna a incheiat un contract de achizitie publica cu un operator economic pentru constructia unui muzeu. In timpul executiei lucrarilor, comuna a acordat operatorului economic mai multe prelungiri ale termenului de finalizare a contractului.
Ca urmare a unui litigiu, atat Tribunalul administrativ din Paris cat si Curtea de Apel au condamnat comuna la plata in integralitate catre operatorul economic a pretului stabilit prin contract, desi comuna dorea sa fie aplicate penalitati de intarziere in executarea lucrarilor.
Pentru Consiliul de Stat, este permis oricand partilor, chiar si fara sa semneze un act aditional in acest sens, sa fie de acord cu derogarea la clauzele stabilite initial prin contract in ceea ce priveste penalitatile de intarziere. In aceasta situatie, Curtea de apel administrativa de la Paris nu a comis nicio eroare de drept stabilind, printr-o apreciere suverana, ca acordarea de catre comuna a amanarilor succesive a termenului de finalizare a contractului echivaleaza cu renuntarea la penalitatile de intarziere.
Ramane insa de vazut pana unde se poate deroga de la dispozitiile contractului initial.
]]>Legea Parteneriat-ului Public Privat – PPP
Noutati aduse de legea parteneriatului public privat. Comentarii PPP. Etape Incheierea PPP Luni, 28 Iunie 2010, a fost aprobat proiectul de lege privind Parteneriatul Public Privat (PPP), acesta trecand cu majoritatea voturilor membrilor prezenti ai Camerei Deputatilor, fiind exprimat doar un vot “impotriva” si doua “abtineri”. Noua lege are ca obiect reglementarea proiectarii, finantarii, contructiei, operarii, reabilitarii, dezvoltarii, inchirierii si transferului oricarei lucrari publice, bun sau serviciu public care se va realiza prin procedura parteneriatului public-privat, urmand ca ea sa fie completata de norme metodologice de punere in aplicare. Legea propune 5 tipuri de contracte de proiecte PPP:- proiectare, constructie, operare (PCO); constructie, operare, reinnoire (COR); constructie, operare, transfer (COT); inchiriere, dezvoltare, operare (IDO); reabilitare, operare, transfer (ROT). Enumerarea este una enuntiativa si nu limitativa, legea dispunand in continuare ca partenerii pot stabili si alte forme de parteneriat public-privat, cu conditia respectarii dispozitiilor acestei legi. Principalele etape prevazute pentru incheierea contractului de parteneriat public-privat sunt: – Initierea proiectului, care este in sarcina autoritatii publice chiar daca initiativa a apartinut unei alte autoritati sau investitorului privat; – Analiza si selectia preliminara a unor investitori privati; – Negocierea cu investitorii privati selectati; – Incheierea contractului; Prin acest act normativ s-a intentionat crearea unui cadru real, concret, simplu si transparent de promovare si derulare a proiectelor in parteneriat public-privat in Romania, dupa cum motiveaza initiatorii proiectului, considerandu-se ca legislatia actuala existenta cu privire la procedura concesiunilor este incompleta si neclara. Procedura parteneriatului public-privat este utilizata pe scara larga in statele cu o economie de piata dezvoltata, fiind una dintre importantele moduri de dezvoltare economica, de creare de locuri de munca si de marire a resurselor bugetare atat locale cat si la centrale. Desi contine unele dispozitii criticabile (pe care le vom analiza ulterior intrarii in vigoare) si este susceptibila de imbunatatiri estentiale, noua lege privind parteneriatul public privat este binevenita atat pentru autoritatile publice cat si pentru partenerii privati interesati sa investeasca pe termen lung. Echipa SCPA Ceparu si Irimia]]>